Semnal de alarmă pentru școlile din România: „Vom asista la o nouă formă de agresiune, mai subtilă și aproape diabolică”

Legea care le permite școlilor să monteze camere de supraveghere audio-video încearcă descurajarea bullying-ului, prevenirea actelor de violență și vandalism.

Însă, dacă pe hârtie lucrurile arată bine, în realitate această măsură nu va avea prea mari efecte, consideră psihologii.

Cum va funcționa bullying-ul de la distanță

„În primul rând, un agresor va rămâne agresor întreaga lui viață, indiferent de pedepsele cu care ar fi amenințat. În al doilea rând, bullying-ul va deveni o formă de abuz extrem de subtilă. La prima vedere, ai putea spune că fenomenul este eradicat. Însă, el va exista în continuare. Și, ce este cel mai grav, va evolua, atingând forme aproape diabolice”, a declarat pentru Libertatea psihologul Radu Leca.

Amplasarea camerelor audio-video în școli se va face cu acordul majorității părinților și angajaților unității de învățământ respective. Cu o singură excepție: acolo unde există un grad ridicat de violență, decizia va fi luată fără a mai fi nevoie de acceptul celor vizați. Însă, chiar și așa, camerele nu pot fi amplasate oriunde. Acestea nu pot pătrunde, de exemplu, în toalete, în vestiarele sălilor de sport și în dormitoarele internatelor.

Totuși, această monitorizare nu va avea efectele scontate, sunt de părere specialiștii.

Psihologul Radu Leca a explicat că bullying-ul va deveni o formă de abuz extrem de subtilă.

„Din păcate, va îngenunchea la fel de tare victima, așa cum o face și bullying-ul clasic. Indiferent dacă școlile vor instala sau nu camere de supraveghere audio-video, acest abuz va exista în continuare și într-un mod poate chiar mai perfid”.

Prin bullying-ul subtil se înțeleg cuvinte jignitoare șoptite, tipuri de mirosuri degajate în jurul victimei, anumite priviri aruncate într-un anumit fel, zâmbete neprietenoase, explică Radu Leca. „Dacă, până acum, această formă de violență era cumva fățișă, abuzul va evolua. Prin urmare, vor exista în continuare abuzatori și abuzați, iar agresiunile verbale și fizice se vor transforma în agresiuni subtile, ascunse, dar cu un impact cel puțin la fel de puternic”.

Psiholog: „Victima ar trebui să reacționeze pe loc și vehement”

Singurul mod prin care un copil sau un adolescent poate lupta împotriva bullying-ului este reacția. Psihologul se referă, în primul rând, la o reacție directă a celui agresat, care-l vizează pe agresor:

„Reacția trebuie să fie pe loc și repetată de fiecare dată când victima se simte încolțită. Acest copil nu trebuie să cedeze, nu trebuie să facă pasul înapoi. Nu trebuie să accepte sub nicio formă agresiunea respectivă. Apoi, reacția lui trebuie să fie vehementă, nu timidă. De exemplu, elevul agresat trebuie să filmeze sau să fotografieze momentul agresiunii pentru a avea dovezi. De asemenea, el trebuie să vorbească deschis despre acest lucru cu profesorii, cu dirigintele, cu conducerea școlii, cu familia”.

Victima, continuă specialistul, nu trebuie să creadă nicio clipă că, dacă îi face pe plac agresorului, acesta se va opri, o va lăsa în pace. „Asta nu se va întâmpla niciodată. Dimpotrivă! Bullying-ul va continua în forme din ce în ce mai agresive sau umilitoare”.

Copiii victime ale bullying-ului au nevoie de terapie

Din punct de vedere psiho-emoțional, un copil victimă a bullying-ului este afectat extrem de puternic.

„Nu mai vrea să meargă la școală, nu mai mănâncă, nu mai doarme, poate avea rezultate din ce în ce mai slabe la învățătură, poate deveni anxios până la depresie. Iar de aici până la o tentativă de suicid nu mai este decât un pas”, atenționează psihologul.

Este motivul pentru care, aflat într-o astfel de situație, copilul victimă a bullying-ului are nevoie de terapie:

„Trebuie dus la psiholog. Fără ajutor de specialitate, problema lui nu se va rezolva. Chiar dacă tindem să credem că timpul le rezolvă pe toate, trebuie să fim conștienți de faptul că este doar o amăgire. Starea emoțională a copilului nu numai că nu se va îmbunătăți, dar se poate chiar agrava”.

Citește și:

Copilul lovește și este agresiv cu alți copii? Cum schimbi acest comportament

Studiu Salvați Copiii România: Jumătate dintre elevi sunt victime ale bullying-ului

Primul proces pentru bullying în școli din România s-a încheiat după 2 ani. Ce verdict a dat instanța

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Sursa foto: Pexels.com

 

Parenting 2.0
Parenting 2.0
Parenting 2.0 este o comunitate dedicată părinților conștienți, responsabili și dornici să-și educe copiii cu iubire necondiționată, cu blândețe și cu limite sănătoase, astfel încât să devină adulți echilibrați emoțional, încrezători și puternici, capabili să se adapteze și să aibă succes în lumea de mâine. Site-ul a fost înființat în 2014, funcționând inițial sub brandul Centrul de Parenting.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

123,177FaniÎmi place
295CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole