În ziua de astăzi, în care viața noastră este invadată de tehnologie și vedem prima generație de copii crescuți înconjurați de ecrane, părinții au nevoie de informații și de ghidare pentru a le asigura copiilor lor un consum echilibrat de tehnologie.
Mulți părinți se întreabă cât timp pot sta copiii lor în fața ecranelor fără să le fie afectată dezvoltarea sănătoasă a creierului?
Cât de mult devine prea mult?
Începând de la ce interval vorbim de supraexpunere?
Care este timpul care nu trebuie depășit, pe vârste?
La aceste întrebări a răspuns psihologul Diana Stănculeanu, psihoterapeut și expert național în sănătate mintală, colaborând cu mai multe ONG-uri naționale pe strategii de promovare și intervenție în psihologia și psihoterapia familiei, formator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie.
În cadrul prezentării sale susținute la Conferința „Sănătatea copiilor în fața ecranelor”, organizate de Asociația „Din grijă pentru copii”, care a avut loc pe 18 martie, la Hotel Sheraton din București, Diana Stănculeanu a prezentat regulile generale de management al ecranelor din două perspective. Le redăm în cele ce urmează.
1. Regula 3 – 6 – 9 – 12
Această regulă este recomandată de psihiatrul și psihanalistul francez Serge Tisseron, doctor în psihologie, cercetător senior la Universitatea Paris VII. Este membru al Centrului de Cercetare, Medicină și Societate în Psihanaliză de la Universitatea Paris VII.
Iată în ce constă Regula 3 – 6 – 9 – 12:
- Fără ecrane înainte de 3 ani
- Fără jocuri video înainte de 6 ani
- Fără acces la internet în absența supravegherii parentale înainte de 9 ani
- Fără acces la rețele de socializare înainte de 12 ani
Totuși, studiile și observațiile specialiștilor arată faptul că 12 ani este o vârstă mult prea mică pentru ca un copil să înceapă să utilizeze social media.
De exemplu, “în cazul fetelor, navigarea majoră pe Instagram corelează cu anxietate, depresie, tulburări de comportament alimentar, probleme la nivelul imaginii corporale, comportamente de autovătămare, dificultăți majore legate de stima de sine, iar în cazul băieților, aderarea la modele de risc, comportamente agresive, sistem etic extrem de compromis, foarte mult cyberbullying. Avem deja studii care ne arată care este impactul pe copiii noștri preadolescenți, fete și băieți deopotrivă”, a avertizat psihologul Diana Stănculeanu.
2. Recomandările Asociației Americane de Pediatrie:
- 0-2 ani interdicție
- După 2 ani: 10-15 minute adăugate/ an de viață (de exemplu: 10-15 minute la 2-3 ani, 20-30 minute la 4-5 ani, 30-40 minute la 5-6 ani, 40-60 minute la 7 ani)
- 7-10 ani: maximum 1 oră pe zi
- Pubertate, adolescență: maximum 2 ore pe zi, cu atenție acordată rutinei diversificate de activități în fiecare zi
Depășirea acestor intervale de timp reprezintă supraexpunere a copiilor la ecrane și are efecte nocive asupra dezvoltării creierului și a corpului copiilor, asupra abilităților de reglare emoțională, asupra abilităților de relaționare socială, asupra imaginii de sine și în ceea ce privește formarea valorilor.
Susținem respectarea unor limite ferme privind consumul de tehnologie de către copii
Parenting 2.0 susține cu tărie necesitatea limitării consumului de ecrane în rândul copiilor, pentru a evita problemele de dezvoltare și pentru a crește copii echilibrați și sănătoși fizic și psiho-emoțional.
Dacă dorești să afli mai multe informații de la specialiști despre efectele ecranelor asupra copiilor și despre cum să punem limite sănătoase, te invit să te alături grupului nostru de Facebook dedicat, unde poți accesa gratuit materialele (articole și webinarii cu psihologi, logoped, directoarea Agenției Naționale Antidrog) din cadrul campaniei de conștientizare “Copiii și ecranele. Cum să creștem copiii sănătoși și echilibrați în era tehnologiei”:
Grupul de Facebook “Copiii și ecranele”
Citește și:
Cum oprim ecranele fără dramă. Sfaturi de la psihologul canadian Dr. Vanessa Lapointe
Oana Moraru: Inteligența verbală e din ce în ce mai mică la copiii de astăzi. Cresc înconjurați de tablete și telefoane
Studiu revoluționar în era digitalizării: Copiii învață mai bine de pe hârtie, nu de pe ecrane
Parentingul anti-dopamină. 5 soluții care reduc nevoia copilului de ecrane și de dulciuri
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Freepik.com


