Studiu revoluționar în era digitalizării: Copiii învață mai bine de pe hârtie, nu de pe ecrane

Într-o perioadă în care digitalizarea școlilor se află pe lista de priorități a guvernelor lumii, un nou studiu pune la îndoială beneficiile acestui proces.

Rezultatele unei cercetări realizate pe un grup de copii de 10-12 ani arată că, pentru „o lectură mai profundă”, hârtia bate ecranele, scrie TheGuardian.com.

Prăbușirea scorurilor în ceea ce privește citirea în rândul tinerilor americani a atras atenția și a stârnit îngrijorarea scriitorilor, educatorilor și a guvernanților.

Cel mai recent sondaj al Departamentului Educației din SUA, lansat în iunie anul trecut, a constatat că abilitățile de înțelegere a textului în rândul copiilor de 13 ani au scăzut în medie cu 4 puncte, de la anul școlar 2019-2020, afectat de Covid, până în prezent. Și mai alarmantă este comparația cu 2012, care indică o scădere de 7 puncte. Rezultatele pentru elevii cu cele mai slabe performanțe au scăzut sub nivelul de competență de citire înregistrat în 1971, când a fost realizat primul studiu național.

Citește și:

Copilul nu citește? 10 idei simple pentru a educa dragostea de carte

Ajută-l de mic să scrie corect. 10 activități distractive pentru învățarea gramaticii

Din ce cauză scade abilitatea de citire a copiilor

Potrivit politicienilor americani, principala cauză a scăderii scorurilor în ceea ce privește abilitatea citirii și înțelegerii textelor ține de pandemia Covid-19, care a deschis calea către școala online, încurajată de cadrele didactice.

Desigur, un copil aflat în dormitorul lui care vede imaginea profesorului pe ecranul unui computer, având și un smartphone la îndemână, nu este concentrat pe învățare.

Totuși, dincolo de lockdown-ul cauzat de pandemie, se discută prea puțin despre felul în care citesc copiii din ziua de astăzi: cu mult înainte de pandemie, din ce în ce mai mulți copii începuseră să citească de pe un ecran, în loc de un material tipărit.

Astfel, se pare că principalul vinovat de scăderea alfabetizării elevilor nu este nici pandemia, nici sindicatele din învățământ, nici învățarea de la distanță, ci citirea de pe un ecran luminos.

Citește și: 

Rezultatele studiului

De curând, a apărut un studiu științific care confirmă acest lucru. Acest studiu revoluționar, care urmează să fie publicat în curând, a fost realizat de specialiști neurologi de la Colegiul Profesorilor din cadrul Universității Columbia. Rezultatele cercetării arată că, pentru „lecturi mai profunde”, citirea unui text tipărit deține un avantaj clar în fața ecranelor, în cazul cărora „s-a observat o citire superficială”.

Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 59 de copii cu vârsta cuprinsă între 10 și 12 ani. Echipa de cercetători. condusă de Dr. Karen Froud, le-a cerut elevilor să citească texte originale în ambele formate, în timp ce creierul lor era monitorizat cu ajutorul unui număr mare de electrozi plasați pe cap, pentru a analiza variațiile răspunsurilor creierului.

Realizat într-un laborator de la Teachers College, studiul, care încă nu a fost revizuit de colegi, a folosit o metodă inovativă de asociere a cuvintelor în care copiii „îndeplineau sarcini de judecată semantică folosind un singur cuvânt” după lectura fragmentelor de texte.

Esențială pentru utilitatea studiului este vârsta participanților, aceasta cuprinzând un interval de 3 ani „critici în dezvoltarea citirii”. Potrivit cercetătorilor, în perioada 10-12 ani, copilul trece de la „învăț să citesc” la „citesc pentru a învăța”.

Citește și:

Oana Moraru spune cum să creștem copii apți pentru „lumea asta nebună”, dispuși să se ridice repede de jos

Autismul virtual: copii cu simptome de autism după ce au stat la ecrane

Textele tipărite, mai eficiente pentru înțelegerea informațiilor

Karen Froud și colegii ei sunt precauți în concluziile lor și nu se grăbesc să facă recomandări dure pentru protocolul de predare și pentru programa școlară. Cu toate acestea, iată ce afirmă cercetătorii: „Aceste rezultate ale studiului (…) sugerează că încă nu ar trebui să aruncăm cărțile tipărite, deoarece am putut observa în eșantionul nostru de participanți un avantaj pentru profunzimea procesării atunci când se citește de pe un material tipărit.”

De peste un deceniu, specialiștii în științele sociale, printre care și savanta norvegiană Anne Mangen, au subliniat superioritatea textelor tipărite pe hârtie pentru înțelegerea și reținerea informațiilor citite.

„Citirea atât a textelor narative, cât și a textelor complexe de pe hârtie pare să fie asociată în mod constant cu o înțelegere și o învățare mai profunde” în întreaga gamă a literaturii științifice sociale, scrie echipa de cercetători condusă de Karen Froud, în articolul despre studiu.

Citește și:

10 sfaturi cum să spui o poveste de noapte bună astfel încât copilul să citească de plăcere

Ce să faci și ce să nu faci pentru a-ți motiva copilul să-i placă să citească

Cărțile tipărite se aruncă, iar bibliotecile se închid

Cu toate acestea, argumentele savantei Anne Mangen și a altor specialiști nu au împiedicat consiliile școlare locale, precum cel din Houston, să continue să arunce cărțile tipărite și să închidă bibliotecile în favoarea programelor de predare digitală și a Chromebookurilor Google.

“Îmbătate de realismul magic și de promisiunile exagerate ale „revoluției digitale”, districtele școlare din toată țara se grăbesc să treacă la programe computerizate de susținere a testelor și de citire pe ecrane tocmai când cercetări științifice riguroase arată că metoda de modă veche a lecturii din materiale tipărite pe hârtie este mai bună pentru a-i învăța pe copii să citească”, scrie John R MacArthur, autorul articolului din The Guardian.

Companiile mari din tehnologie își cresc vânzările…

Într-adevăr, pentru cei care susțin digitalizarea învățământului din școlile publice, pandemia a fost un ajutor. „Chiar dacă pandemia a fost o perioadă îngrozitoare, contribuția pozitivă a fost că ne-a împins să adăugăm rapid suporturi digitale”, spune Todd Winch, directorul școlii din Levittown, Long Island.

Newsday relatează cu entuziasm: „Școlile de pe insulă se apropie de înalta tehnologie, profesorii spunând că folosesc programe de calculator precum Google Classroom, I-Ready și Canvas pentru a da teste și teme și pentru a nota lucrări.”

Este minunat în special pentru Google, care urma să vândă 600 de Chromebook-uri în districtul școlar Jericho și care, din 2020 până în prezent, a vândut laptopuri ieftine în valoare de aproape 14 miliarde de dolari școlilor și universităților.

Dacă Winch și colegii săi ar fi participat la simpozionul Colegiului Profesorilor care a prezentat studiul lui Froud în septembrie anul trecut, unde cel mai important vorbitor a fost specialistul în neuroștiințe John Gabrieli, poate și-ar fi schimbat părerea.

Citește și:

Lista scurtă de 5 cărți de parenting pe care merită să le citești

Cum pot cadrele didactice să-și ajute elevii să citească mai mult

… dar cu ce preț?

John Gabrieli s-a declarat sceptic în ceea ce privește promisiunile marilor companii de tehnologie și ale oamenilor lor de vânzători: „Sunt impresionat de faptul că tehnologia educațională nu a avut niciun efect pe scară largă asupra rezultatelor lecturii, pe dificultăți de lectură. Cum se face că nimic din această tehnologie nu a crescut, în niciun fel, abilitățile de citire? Este ca și cum oamenii spun doar: „Iată un produs. Dacă îl poți introduce într-o mie de săli de clasă, vom câștiga o grămadă de bani.” Și este în regulă, acesta este sistemul nostru. Trebuie doar să evaluăm ce tehnologie ajută oamenii și apoi să promovăm acea tehnologie în defavoarea marketingului tehnologiei care nu a făcut nicio diferență pentru elevi. Totul a fost despre produs și nu despre scop”, a afirmat specialistul, în fața audienței din New York.

La finalul articolului, autorul spune că nu este în regulă să “să le furi copiilor întregul lor potențial intelectual pentru a face vânzări, înainte ca ei să înceapă să înțeleagă ce înseamnă să gândești, cu atât mai mult să citești”.

Citește și:

Cărțile unui îndrăgit autor pentru copii, rescrise pentru a elimina cuvintele ofensatoare. Salman Rushdie: „O cenzură absurdă”

Regula celor 3 minute pentru părinții care vor o comunicare eficientă cu copiii

16 greșeli ale părinților care scad motivația școlară a copiilor

 

Dacă vrei să afli mai multe despre impactul ecranelor asupra copiilor și despre cum stabilim limite sănătoase, te invit să te alături Grupului de Facebook dedicat:

“Copiii și ecranele”

 

Sursa foto: RDNE Stock project, Pexels

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp:

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

 

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

 
 
 
 

Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

121,421FaniÎmi place
274CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole