Elevii din România au trimis, prin intermediul organizației care îi reprezintă, o listă întreagă de solicitări, cu dorința clară ca Ministerul Educației să le adopte și să le implementeze imediat.
Mai mult, Consiliul Național al Elevilor a prezentat care sunt provocările și problemele cu care se confruntă sistemul de învățământ românesc.
În prezent, sistemul educațional din România se confruntă cu provocări semnificative, reflectate în rezultatele scăzute obținute la evaluările internaționale (PISA), rata mare de abandon școlar, numărul record de mame minore la nivel european și oboseala elevilor față de un curriculum care pune accent pe memorare, nu pe gândirea critică și competențele practice necesare în viața reală, afirmă reprezentanții elevilor.
Potrivit acestora, este esențial ca reforma educațională, reprezentată de acest proces de tranziție, să fie centrată pe nevoile elevului și bazată pe adaptarea planurilor-cadru, a curriculumului și a metodelor de învățământ în acord cu schimbările societale și cu progresele tehnologice recente, inclusiv evoluția inteligenței artificiale.
Memorarea mecanică ar trebui înlocuită
Planurile-cadru nu au fost actualizate din 2009, iar acest lucru a dus la o desincronizare între curriculumul școlar și cerințele pieței muncii. Acestea urmează a fi puse în consultare publică pe 31 ianuarie.
Conform reprezentanților elevilor, reformarea planurilor-cadru trebuie să integreze competențe esențiale pentru viață, cum ar fi educația sexuală, educația pentru sănătate şi gândirea critică, educația media, educația pentru sustenabilitate și educația civică. Astfel, memorarea mecanică ar trebui înlocuită cu abordări bazate pe dezvoltarea gândirii critice și a abilităților practice.
Trebuie stabilit un procent clar de ore (cel puțin 30%) alocate Curriculumului la Decizia Elevului din Oferta Școlii, pentru a permite elevilor să aleagă preponderent cursuri opționale care răspund intereselor şi nevoilor lor, afirmă elevii.
De asemenea, aceștia susțin posibilitatea ca elevii să participe la cursuri obligatorii care să îi învețe lecții esențiale despre viață, despre corpul lor şi despre cum să fie cetățeni activi și informați.
Ce își doresc elevii din România
Într-un raport anterior publicat de Consiliul Național al Elevilor, cu un eșantion de peste 16.000 de elevi respondenți, 87,6% dintre aceștia consideră că ar trebui să aibă o libertate mai mare în alegerea disciplinelor de studiu. De asemenea, doar 3,7% simt că au libertate deplină în alegerea acestora, în vreme ce 64,9% sunt de părere că opiniile lor nu contează.
În același raport, elevii își exprimă în scris dorința de a putea avea o libertate mai mare în alegerea disciplinelor de studiu, care să fie de asemenea mult mai bine concentrate pe profilul lor.
Consiliul Național al Elevilor propune ca noile planuri-cadru să ofere posibilitatea principalilor beneficiari ai educației să învețe despre educația pentru sănătate reproductivă în mod obligatoriu, sau cel puțin să fie integrată complet în materia pe care o învață la biologie, astfel încât această informație să ajungă la toți elevii. Conform statisticilor Organizației Salvați Copiii, aproximativ 45% dintre fetele sub 15 ani devenite mame în statele Uniunii Europene provin din România.
Mai mult decât atât, având în vedere nevoia de a oferi mai multă libertate și autonomie în deciziile pe care le iau elevii cu privire la materiile pe care vor să le studieze, ar trebui ca posibilitățile din care aceștia pot alege să fie mai variate, iar trunchiul comun să fie bazat strict pe materiile de profil și cele care sunt stabilite ca fiind obligatorii pentru toți elevii.
Propunerea Consiliului Național al Elevilor ar fi ca elevii să poată alege dintre acestea și alte materii opționale precum educație media, gândire critică, inteligență emoțională, sau altele care ar putea să îi pregătească ulterior pentru viața reală.
O implementare fezabilă a Curriculumului la Decizia Elevului din Oferta Școlii (CDEOS), cu un procent ridicat, este adoptarea sistemului de săptămână pară/impară, similar cu cel aplicat la materiile de educație muzicală şi educație plastică la profilul real. Acest sistem ar permite includerea atât a disciplinelor din trunchiul comun, mai puțin relevante pentru profilul ales de elev, cât și a curriculumului centrat pe competențele esențiale pentru viață.
Manualele școlare sunt depășite, parțial sau total incorecte
Astfel, fiecare elev ar urma aceeași programă de bază, dar având pentru prima oară oportunitatea de a dobândi competențele care actualmente nu au fost implementate prin planurile-cadru, ci doar prin ore suplimentare cu sprijinul profesorilor diriginți sau prin ora de dirigenție. Aceste materii, desfășurate o dată la două săptămâni, ar asigura un echilibru între educația multidisciplinară și complexă şi nevoile reale de viață ale elevilor, fără a supraîncărca programa.
Totodată, manualele școlare sunt depășite, parțial sau total incorecte, unele fiind chiar biased, reflectând o viziune îngustă și neactualizată asupra realității. Implementarea unui proces transparent de actualizare şi revizuire a manualelor, implicând experți din diverse domenii și având la bază standarde de calitate educațională ar asigura un proces de învățare obiectiv și holistic.
Încurajarea educației media și a utilizării resurselor educaționale alternative, care sunt mai adaptabile și mai atractive pentru elevi, precum și colaborarea cu organizații internaționale pentru a asigura accesul la materiale educaționale moderne și corecte din punct de vedere științific pot ușura și eficientiza procesul de predare-învățare.
Elevii spun că profesorii sunt insuficient pregătiți să predea noile competențe
Educația tradițională nu pregătește suficient elevii pentru provocările lumii moderne, unde progresele în domenii precum inteligența artificială, biotehnologia și schimbările climatice sunt rapide și necesită abilități noi. Profesorii nu beneficiază de suficiente oportunități de formare continuă, iar mulți dintre ei sunt insuficient pregătiți să predea noile competențe cerute de curriculumul modernizat.
„Propunem investirea în formarea continuă a cadrelor didactice, cu un accent deosebit pe noile metode pedagogice și pe utilizarea tehnologiilor moderne în educație. Crearea unor centre de resurse care să sprijine profesorii în procesul de implementare a noilor planuri-cadru și curriculumului adaptat și implementarea unui sistem de evaluare periodică a performanțelor profesorilor, cu accent pe dezvoltarea competențelor pedagogice relevante, ar putea spori calitatea actului de învățământ,” se arată într-un comunicat al Consiliului Național al Elevilor, în care se precizează că reforma educațională este esențială pentru viitorul României și al elevilor săi.
„Propunerile noastre vor contribui la crearea unui sistem educațional flexibil, care să răspundă nevoilor elevilor și cerințelor unei societăți în continuă schimbare. Este timpul ca Ministerul Educației și Cercetării să înțeleagă importanța modernizării curriculumului în acord cu planurile-cadru și creării unui mediu educațional centrat pe elevi.
Solicităm Ministerului Educației și Cercetării să adopte aceste propuneri și să înceapă implementarea lor imediat după aprobarea noilor planuri-cadru,” se mai arată în comunicat.
Citește și:
„România Educată,” un vis care nu poate deveni realitate. Cu ce probleme se confruntă elevii de la sate
O nouă tulburare afectează elevii. Medic din România: „Copiii refuză cu totul intrarea în școală”
Cum să motivezi copilul pentru succes. 2 strategii de la Laura Markham
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Freepik.com