Cum vor fi testați antidrog elevii în școli. Planul Național de acțiune privind siguranța școlară a fost semnat

Măsurile pentru prevenirea drogurilor în școli au fost stabilite de autorități prin Planul Național cadru de acțiune privind siguranța școlară, care a fost semnat, ieri, de reprezentanții mai multor instituții ale statului.

Documentul a fost semnat de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, ministrul Culturii, Raluca Turcan, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și de Livia Arnăutu, reprezentant al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Ministrul Educației, Ligia Deca: Testările antidrog, numai cu acordul părinților

Referitor la testarea antidrog a elevilor în școli, ministrul Educației a declarat că va fi gândit un sistem în cadrul căruia, atunci când există suspiciuni rezonabile, să fie asigurate și decontate testările numai cu acordul părinților și asigurând confidențialitatea, nediscriminarea și lipsa stigmatizării.

„În ceea ce priveşte prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor astăzi, am semnat un Plan comun de acțiune pentru siguranță școlară care include inițiativa de a elabora un cadru legislativ pentru această testare. Ministerul Afacerilor Interne împreună cu Ministerul Educației cu Ministerul Sănătății, cu alte entități care au responsabilități în această zonă, vor gândi un sistem în așa fel încât, atunci când există suspiciuni rezonabile, să se poată asigura și deconta eventuale testări numai cu acordul părinților și asigurând confidențialitatea, nediscriminarea și, evident, evitând stigmatizarea”, a declarat Ligia Deca, ieri, la Radio România Actualități.

Ministrul a mai spus că „Trebuie să privim fiecare copil care are o problemă de dependență ca pe un copil care are nevoie de ajutorul nostru”.

Potrivit oficialului, „dependențele sunt boli și atunci ele trebuie tratate ca atare și trebuie acordat tot sprijinul pentru ca un incident de acest tip să nu însemne limitarea orizontului unui tânăr”.

Citește și:

Adolescență fără dependență. Petronela Rotar: Rușinea și vinovăția, emoțiile ce constituie eșafodajul pe care cresc dependențele

Psiholog Mihai Copăceanu: Copiii au nevoie de abilități de a refuza consumul drogurilor atunci când sunt la risc!

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, nu sprijină testarea antidrog în masă a elevilor

La rândul său, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătății, că nu va sprijini testarea antidrog în masă a elevilor. El a spus că va susține testarea în scopul depistării cazurilor de utilizare a substanțelor psihoactive.

„În ceea ce privește testarea copiilor în școli, cred că sunt câteva mesaje esențiale care trebuie trimise: nu vom sprijini testarea de masă, vom sprijini testarea în scopul depistării cazurilor de utilizare de substanțe psihoactive. Vom lucra numai împreună cu părinții. Acest lucru se va face fără să existe discriminare sau stigmatizare pentru copii”, a declarat Alexandru Rafila.

Potrivit acestuia, „siguranța și dezvoltarea armonioasă a copiilor are și alte componente, nu numai cele legate de consumul de droguri. Siguranța fizică a copiilor este foarte importantă, iar implicarea autorităților locale şi a colegilor de la Ministerul Afacerilor Interne este esențială”.

Alexandru Rafila spune că, în școli, copiii trebuie să fie informați despre stilul de viață sănătos, fără droguri, fără alcool și fără tutun.

„Ne dorim să avem copii sănătoși. Ei trebuie să fie informați corect referitor la un stil de viață sănătos, cum să evite drogurile, cum să evite alcoolul, cum să evite tutunul. Acest lucru se poate face foarte bine în cadrul școlii și împreună cu Ministerul Educației vom dezvolta programe de educație în acest sens, educație pentru sănătate”, a declarat ministrul Sănătății. A precizat, apoi, că și-ar dori să existe multă dorință și din partea cultelor religioase să participe pe acest program.

Citește și:

Droguri în școli. Gabor Maté: “Dependența este un răspuns la suferința traumei”. Care e soluția pe care o propune

Psiholog Corina Lupău: Drogul care a ucis-o pe fata de 16 ani e la un click distanță de copiii noștri

Drepturile și obligațiile elevilor. Ce sancțiuni li se aplică elevilor care încalcă regulile

 

Sursa foto: Curtis Adams, Pexels

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    1 COMENTARIU

    1. Felicitari pentru demararea acestui plan de actiune important care sa previna consumul de droguri in randul elevilor! Este foarte important ca autoritatile statului sa lucreze strans impreuna pentru a oferi copiilor informatii despre implicatiile consumului de droguri si a promova un stil de viata sanatos.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    122,736FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole