PARENTING ÎN VACANȚĂ: Cum să-ți reumpli bateriile în vacanța cu copiii

Știi fraza aceea care spulberă speranțele părinților de a se relaxa în vacanțele cu copiii: Părinții nu se odihnesc în vacanță, ci doar au grijă de copii într-o altă localitate?

Trebuie să recunoaștem că în ea există o doză de adevăr, cel puțin când copiii sunt mici. În general, părinții fac tot posibilul pentru ca micuții lor să se simtă cât mai bine pe perioada vacanței și să fie sănătoși și protejați.

Totuși, să nu uităm că nu doar copiii au nevoie să se simtă bine și să se distreze în vacanță, ci și noi, părinții. De fapt, mai ales noi, părinții, și în mod special noi, mamele.

Este foarte important ca tu, ca mama, să te relaxezi și să-ți încarci bateriile în perioada concediului, deoarece starea ta de spirit și nivelul de energie pe care îl ai îi influențează în mod direct și pe copii, și pe partener.

Despre cum să ne relaxăm și noi în vacanță pentru a ne readuce starea de bine vorbim în cel de-al cincilea material din seria „Parenting în vacanță”.

Iată experiențele personale pe acest subiect pe care ni le-au împărtășit câteva mame din comunitatea noastră:

De exemplu, Mihaela nu a reușit să se relaxeze deloc în vacanță, din cauză că a stat mereu în alertă: „Parenting în vacanță este pentru mine ca și parentingul în afara vacanței. De ce spun asta? Pentru că tot în alertă am stat ca să îi fie bine copilului cu joaca (avea o altă fetiță parteneră de joacă mai mare ca vârstă), să nu sufere când i se lua sau smulgea jucăria din mână, să stau cu gura pe ea, nu fă aia, nu alerga prea tare, nu îți da cu nisip în ochi etc. (daaaa, știu, sunt o mamă superprotectoare, dar încă nu reușesc să mă schimb, lucrez la asta). Cam asta am făcut eu în vacanță, dădăceală.”

Pentru Cristina, „parentingul în vacanță înseamnă mai multe griji, dar și un pas înainte în dezvoltarea copilului. Pentru că băiețelul meu este nervos și îi sar nervii din te miri ce, fac tot posibilul ca el să se simtă în largul său, să evit orice disconfort emoțional. Știu că nu trebuie pregătit drumul pentru copil, ci invers… 😢 dar îmi este extrem de greu să îl văd că plânge sau că își dă palme, se zgârie pe față etc.”

În schimb, Angi alege ca, în vacanță, să se ocupe mai mult de ea și de nevoile ei de relaxare, ținând cont totodată și de nevoile fiului său: „Am observat, în ultimii ani, că tot ce îmi doresc în vacanță e să mă odihnesc, să mănânc gourmet, să citesc și să stau pe plajă sub umbrelă. Vreau să fac ce vreau, când vreau și cum vreau, fără să fie nevoie să mai țin cont de părerea altora. În afară de a puștiului meu. Parenting de vacanță, din punctul meu de vedere, înseamnă arta de a determina cu precizie măsura în care punctului de vedere al celui mic i se permite să interfereze cu ceea ce îmi doresc eu să fac. Sună mai egoist decât este în realitate 🙂 E măiestria cu care alegi ce, cum, când, unde și cu cine faci ceva în vacanță, astfel încât și eu, și cel mic să fim mulțumiți. Asta e ușor de zis, dar o reală provocare când vine vorba de pus în practică.”

Cu alte cuvinte, după cum bine punctează Liza: „Parenting în vacanță înseamnă modalitățile prin care îl determin pe copil să coopereze astfel încât cu toții să ne putem bucura de momentele de vacanță”.

Acestea fiind spuse, te invit să vizionezi cel de-al cincilea VIDEO din seria „Parenting în vacanță”.

Vei descoperi cum să faci astfel încât nu doar copilul/copiii, ci întreaga familie, inclusiv tu, ca mamă, să vă relaxați și să vă simțiți bine. Află cum să-ți încarci bateriile și să te bucuri de timpul departe de job și de casă, nu să revii acasă mai obosită decât erai când ai plecat. Una dintre activitățile care mă relaxează pe mine personal este înotul. În video, vei vedea cum înot in piscina hotelului craul și pe spate 🙂

 

 

Soluția este să alegeți împreună acele activități care îți plac și ție și care îți aduc energie și ție, și copilului, astfel încât să vă bucurați împreună de ele. În mod sigur, din toată paleta de activități care există, veți găsi cel puțin câteva care să vă placă și care să fie relaxante pentru toți.

Sunt din ce în ce mai multe mame care au înțeles cât este de important să se preocupe de relaxarea lor în vacanță, astfel încât să-și încarce bateriile. Nu este o atitudine egoistă, dimpotrivă, având mai multa energie, vei avea mai mult calm și răbdare și vei gestiona mai ușor provocările cu copilul.

Permite-i copilului să-și trăiască propriile experiențe

Toate acestea sună bine, însă ce faci dacă nici măcar nu te poți gândi la propria ta relaxare și distracție până când nu îl știi pe cel mic calm, fericit și în siguranță?

Ce faci dacă fiecare lacrimă sau țipăt al lui te neliniștește și dacă simți nevoia să-l protejezi și să-l scoți din conflictele în care intră sau din situațiile neplăcute în care ajunge?

Realitatea este că cel mic îți oglindește emoțiile. Starea ta emoțională de încordare și de teamă îl poate face și pe copil să fie încordat, temător și să reacționeze exagerat atunci când se întâmplă ceva neplăcut pentru el.

În plus, e posibil ca cel mic să simtă că, în situații conflictuale sau când face vreo boroboață, beneficiază de cea mai mare atenție din partea ta. Și pentru că își dorește să se bucure cât mai mult de atenția ta maximă, poate genera, inconștient, situații negative.

Indiferent de context, nu îl ajuți rezolvând situațiile dificile în locul lui. Momentele neplăcute apar din când în când și e important ca fiecare persoană să învețe să le gestioneze. Astfel, copilul învață cum să gestioneze conflictele și cum să găsească soluții reale la probleme reale.

Ce poți face este să-ți ajuți copilul să gestioneze situațiile dificile pentru el fie prin discuții, fie prin jocuri, fie prin povești sau orice altă modalitate.

Așadar, făcând împreună cu copilul și cu partenerul activități pe placul tuturor, vă veți putea bucura de vacanță și veți reveni acasă plini de energie!

 

Nu rata și celelalte articole din seria „Parenting în vacanță”:

 

Sursa foto: Andrea Piacquadio, Pexels

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

112,107FaniÎmi place
79CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole