Psiholog Petronela Rotar: Să ne intre bine în cap, copiii nu pot să-și imagineze sau să proiecteze abuzuri sexuale. Ei nu mint despre așa ceva

Copiii nu pot să-și imagineze sau să proiecteze abuzuri sexuale, deoarece copiii nu au noțiuni sexuale decât în cazul în care au fost expuși la ele, iar asta este deja abuz, susține psihologul Petronela Rotar.

Petronela Rotar este psiholog, psihoterapeut în formare, autoare de cărți și facilitatoare de tabere de dezvoltare personală.

Postarea ei vine în urma unui mesaj din partea unei mame disperate care i-a scris pentru a-i povesti că fetița ei, de nici 5 ani „a început să spună că nu mai merge la grădiniță într-o anume zi, când un anume profesor/educator ține o anume oră de specialitate, fiindcă acel om îi face rău. Fiindcă are încredere în mamă, copilul i-a povestit că bărbatul o atinge în zonele intime, zicându-i că așa procedează cu copiii cuminți – nu doar cu ea”.

Ulterior, ea a șters postarea inițială pe această temă, „pentru a nu vulnerabiliza și mai mult mama, care e amenințată, bullied, șantajată cu procese”, după publicarea cazului, fără să fie menționată denumirea grădiniței sau numele educatorului abuzator. Totuși, un screenshot al postării inițiale este postat la comentariile acestei postări a Petronelei Rotar.

Citește și:

Psiholog Petronela Rotar: În lipsa acestor ingrediente, sistemul nervos al copilului rămâne blocat în modul „supraviețuire”

7 moduri în care trauma afectează copiii și adulții. Gáspár György: Trauma scade abilitățile de autoreglare

Copiii nu pot să-și imagineze abuzuri sexuale. Și nu mint în legătură cu acestea

După ce mama a semnalat problema către conducerea grădiniței, a primit un răspuns care indică faptul că victima este de vină că își imaginează sau proiectează.

Psihologul precizează:

„Iată că știm cuvinte fancy din psihologie, dar nu știm că COPIII NU POT SĂ ÎȘI IMAGINEZE SAU SĂ PROIECTEZE ABUZURI SEXUALE. Repet, cu caps lock, să ne intre bine în cap, părinți, educatori, psihologi, bunici, mătuși: COPIII NU POT SĂ ÎȘI IMAGINEZE SAU SĂ PROIECTEZE ABUZURI SEXUALE”.

Potrivit specialistei, „copiii nu au noțiuni sexuale decât dacă au fost expuși la ele. Dacă au fost expuși la ele, ei bine, asta e definiția abuzului sexual. Copiii nu mint, nu își imaginează, nu proiectează, nu inventează așa ceva”.

Citește și:

Gabor Maté: Cele 2 gânduri traumatizante ale copilului mic când părintele nu-i satisface nevoile

Psiholog Petronela Rotar: Dacă mama nu se conectează la copil și nu-i îndeplinește nevoile, cel mic învață că lumea e un loc înspăimîntător, în care nevoile sale nu contează

De aceea, Petronela Rotar ne recomandă să-i credem întotdeauna pe copiii noștri atunci când acuză abuzuri sexuale și să luăm măsurile legale care se impun:

„Dacă un copil vine să vă spună că a fost atins în zonele intime și că nu vrea să mai meargă la grădiniță și la școală, credeți-l, mergeți la poliție, cereți anchete conform legii în școlile și grădinițele unde asta se întâmplă. Și nu lăsați niciun profesor sau director căruia îi pasă mai mult să-și apere instituția, prestigiul, banii, de teamă să nu piardă alți copii, să „nu fie periclitat bunul mers” al afacerii lor, să vă spună și să vă convingă că e la copil problema, auzi, proiectează.”

Abuzatorul pedofil este aproape întotdeauna o persoană drăguță, amabilă și de încredere

Într-un alt comentariu, Petronela Rotar prezintă o informație foarte utilă pentru cei cărora le pasă de copiii lor și vor să înțeleagă abuzul.

Potrivit acesteia, părinții care i-au scris au adus două “contra-argumente”, în opinia lor, dar care pentru un specialist sunt argumente pro-abuz:

 

1. Profesorul e drăguț, copiii îl iubesc, nu avea cum să facă așa ceva și mai sunt și ceva îngrijitoare în preajmă

„Aproape întotdeauna abuzatorul pedofil e o persoană drăguță, amabilă, de încredere, care își construiește o relație de apropiere mai întâi cu copilul, e carismatic și nu ar lăsa vreodată să se vadă intențiile lui altora. Face grooming copilului până acesta e suficient de intim cu el încât să îi spună ceva de genul reclamat de fetiță (așa îi ating pe copiii cuminți – deci e o recompensă, te face specială asta). De asta cazurile de abuz trec neobservate și în familii, unde abuzatorul poate fi tatăl, bunicul, unchiul etc.”, explică psihologul citat.

Citește și:

Când începerea grădiniței sau a școlii poate traumatiza copilul. Reacția sănătoasă a părintelui

Petronela Rotar: Dacă mamele nu tratează depresia, copiii lor vor avea nevoie de psiholog

2. Fetița cu pricina a mai povestit și despre niște colegi că s-au antrenat în jocuri sexuale

Potrivit acesteia, „faptul că e posibil ca și alți copii să manifeste jocuri sexuale înseamnă de cele mai multe ori că și ei au fost expuși la tratamentele pentru copii cuminți și nu au avut încredere poate să spună acasă, dar manifestă reacții post abuz prin jocuri sexuale la școală. Eu aș fi foarte îngrijorată dacă aș avea copilul într-un astfel de context și aș pune mâna și aș citi despre asta ca să înțeleg cum sunt lucrurile astea, nu m-aș lupta și aș hărțui pe cei care au curaj să spună adevărul”.

„Am ajuns aproape să fiu hărțuită cu telefoane și mesaje de către conducerea grădiniței și părinți”

Petronela Rotar a explicat de ce a șters postarea inițială pe această temă:

„Am șters postarea de ieri pentru că am ajuns aproape să fiu hărțuită cu telefoane și mesaje de către conducerea grădiniței și părinți care s-au coalizat împreună împotriva mamei și a mea – deși eu am păstrat sută la sută anonimatul detaliilor care ar putea identifica această grădiniță fiindcă scopul meu a fost să aduc la cunoștință un adevăr psihologic, și anume că e important să îi credem pe copii când ne spun că au fost abuzați sexual. Am fost trezită din somn de telefoane ale unor oameni pe care nu îi cunosc – în ce lume civilizată suni pe cineva sâmbătă dimineața la prima oră, al cărui număr l-ai făcut rost tu știi de unde, să îl tragi de urechi pentru că a scris ceva? Am fost amenințate ambele cu datul în judecată – rizibil, din moment ce doar ei s-au putut identifica că știau despre ce e vorba. Doamna directoare mi-a trimis un mesaj insultător, în care îmi explică ce abuz mare fac în goana după like uri. Nu e deloc de mirare, în toate sistemele disfuncționale cel care reclamă abuzul e anihilat.

Un singur lucru am de reiterat: credeți-vă copiii. Ei nu pot inventa așa ceva.

Motivul pentru care am șters postarea nu e pentru că aș fi fost eu intimidată, ci pentru a o proteja pe mamă, care deja e destul de vulnerabilă.”

Citește și:

11 semnale de alarmă pentru părinți care ar putea indica depresia la copii

15 jocuri care îi ajută pe copii să depășească stresul și traumele

 

Dorești să îți ajuți într-un mod eficient și empatic copilul/copiii să-și calmeze emoțiile dificile? Te invit să descarci un scurt ghid pdf de o pagină abonându-te la newsletterul nostru:

GHID DE CALMARE A EMOȚIILOR COPIILOR

 

Sursa foto: Caleb Woods, Unsplash

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

 

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

121,267FaniÎmi place
295CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole