Copiii, la fel ca adulții, trec prin diferite situații de viață, unele dintre ele fiind dificile și greu de suportat. Însă, spre deosebire de noi, adulții, care am acumulat pe parcursul timpului informații, experiență și strategii de acțiune, copiii sunt mult mai vulnerabili în fața stresului și a suferinței emoționale.
Pentru un copil, o traumă poate fi generată de evenimente precum internarea în spital, un consult medical la spital, o operație, divorțul părinților sau o ceartă puternică a părinților, decesul unei persoane apropiate sau al animalului de companie îndrăgit, mutarea unui prieten în alt oraș sau la altă școală sau grădiniță etc.
Desigur, și copiii sunt diferiți unii de alții și ceea ce poate fi șocant și greu de depășit pentru un copil poate să-l afecteze doar într-o mică măsură pe un alt copil. Tocmai din acest motiv, este foarte important să-ți cunoști foarte bine copilul observându-i reacțiile și știind care sunt aspectele sale sensibile.
Citește și:
Încercarea de a forța copilul să fie autonom prea devreme poate duce la dependențe. 9 sfaturi de la Gáspár György
Cea mai sigură metodă pentru a-ți proteja copilul de traumele emoționale
Părinții își doresc să crească niște copii puternici și rezistenți psihic și emoțional. Însă, de regulă, copiii au nevoie de susținerea părinților mult mai des decât își imaginează aceștia și, în consecință, mult mai des decât le-o acordă. În calitate de părinte, e important să știi că odrasla ta are nevoie de susținerea ta de fiecare dată când se confruntă cu o dificultate, de fiecare dată când trece printr-un dezechilibru. Pentru că, dacă dificultățile emoționale nu sunt rezolvate pe parcurs, se poate ajunge la reacții emoționale puternice inexplicabile, la depresie sau chiar la boli fizice din cauza somatizării.
Un copil care a suferit o traumă emoțională poate începe să aibă un comportament mai infantil, poate avea reacții întârziate, poate începe să se teamă de anumite lucruri sau poate simți o anumită neliniște care nu exista anterior.
Psihologul din Ucraina Svetlana Royz, specializată în psihologia copilului și a familiei, le propune părinților 15 jocuri menite să-i ajute pe copii să depășească experiențele traumatice, precum și să prevină acumularea traumelor în psihicul copilului.
Mai mult decât atât, aceste activități sunt eficiente și pentru părinți, ajutându-te să te conectezi și să-ți vindeci „copilul interior”.
Citește și:
Psihologul Diana Stănculeanu prezintă simptomele tulburărilor emoționale la copii și adolescenți
7 moduri în care trauma afectează copiii și adulții. Gáspár György: Trauma scade abilitățile de autoreglare
15 jocuri pentru vindecarea traumelor și pentru profilaxia experiențelor emoționale dificile:
1. Amprenta mâinilor
Conturarea mâinilor pe o foaie de hârtie și diferitele jocuri cu mâinile reprezintă o modalitate prin care copilul își poate reveni în starea sa firească în siguranță. Făcând amprenta palmei sale, micuțul reîncepe să se identifice cu sine însuși. Amprentele mânuțelor murdare pe perete reprezintă printre primele forme de a spune „Eu exist în această lume”. Amprentele pot fi făcute pe aluat, lut, în nisip sau pe hârtie. Atunci când amprenta palmei este decupată și colorată, copilul are sentimentul umplerii spațiului interior.
Palma este precum o mandala care revine și întărește conștiința de sine. Palma este reprezentarea întregului corp al copilului. Și, apoi, a individualității sale. De aceea, atunci când vrei să-ți ajuți copilul să conștientizeze limitele propriului său corp într-o interacțiune în siguranță, poți inventa jocuri în care copilul își poate atinge palmele și poate bate din palme, sau unde degețelele se pot saluta, se pot atinge din față, din spate, din lateral etc.
2. Omul de turtă dulce
Copiii care au trecut printr-o experiență traumatizantă s-ar putea să refuze atingerile altor persoane, fiindu-le frică de contactul fizic. Recomandarea psihologului în asemenea situații este să deseneze un om de turtă dulce și să-l coloreze. Chiar și pe unii adolescenți îi ajută să deseneze contururi de oameni.
3. Modelarea
Atunci când copilul se confruntă cu dificultatea de a depăși unele situații, îl ajută foarte mult să se joace și să modeleze cu lut, aluat sau plastilină. Modelarea transformă tensiunea resimțită de copil și îi oferă sentimentul de control, atât de important pentru persoanele care au pierdut controlul situației, al vieții sau al realității. Modelarea ajută în cazul tuturor afecțiunilor psihosomatice.
Citește și:
Droguri în școli. Gabor Maté: “Dependența este un răspuns la suferința traumei”. Care e soluția pe care o propune
Gabor Maté: Cele 2 gânduri traumatizante ale copilului mic când părintele nu-i satisface nevoile
4. Crearea păpușilor
De fiecare dată când creăm ceva, dăm ceva lumii și ne redăm nouă pe noi înșine. Păpușile textile, din fire textile, diferiți omuleți din burete, din șosete, sau modelarea omuleților din lut sau plastilină reprezintă o terapie foarte eficientă.
5. Îngrijirea păpușii
Atunci când observi la copil o regresie, adică începe să se comporte ca un copil de o vârstă mai mică decât vârsta pe care o are, asta înseamnă că subconștientul său încearcă să readucă siguranța. Și, dacă cel mic ține în mâini ceva mai mic decât el, – o păpușă, o mașinuță, un animăluț de pluș etc., – copilul se va simți într-o poziție mai matură.
6. Copacul
Frecvent, copiii care trec printr-o traumă nu mai simt contactul cu pământul, semnificația fiind că, de fapt, simt că au pierdut sprijinul. De aceea, în cazul acestor copii, sunt de ajutor activitățile legate de copaci și plante: să deseneze, să modeleze, să danseze, să imite copacii și florile etc. O atenție deosebită trebuie acordată rădăcinilor și coroanei puternice. Unul dintre jocurile folosite de psiholog în aceste situații este creșterea unor picioare uriașe, copilul imaginându-și că picioarele sale devin uriașe și că îl țin în echilibru, nelăsându-l să se clatine în bătaia vântului. Vântul, în acest caz, este o metaforă care simbolizează schimbările și evenimentele pe care nu le putem influența. Cu cât mai clar își imaginează copilul aceste picioare uriașe, cu cât mai clar le desenează sau le simte, cu atât este mai puternic efectul exercițiului.
Un alt sfat pe care îl dă psihologul Svetlana Royz este că, la culcare, părinții să pună un sprijin pentru picioarele copilului, care ar putea fi, de exemplu, un prosop rulat.
Citește și:
Legătura dintre emoții și sistemul muscular: cum rețin mușchii traumele emoționale
Gabor Maté: Psihologia de parenting din cultura noastră este anti-copil. Câteva sfaturi pentru părinți
7. Ce ai în mână?
Copilașii care au trecut printr-o traumă încearcă să controleze totul. De aceea, este important să discuți cu ei despre planurile de viitor, să faci un program, un colaj al dorințelor etc. Acești copii nu închid ochii în timpul exercițiilor, căci le este frică să renunțe la control chiar și pentru câteva minute. Mulți adulți sunt deranjați de faptul că cei mici mereu țin obiecte în mâini, stricându-le și scăpându-le pe jos. Pentru a elibera tensiunea care se acumulează în mâini, precum și pentru a lăsa controlul și a le conferi copiilor sentimentul de siguranță, este important să le dai obiecte speciale care pot fi frământate cu mâinile: inel de masaj, mingi antistres, baloane umplute cu făină etc.
8. Un seif pentru frici
Pentru a te apropia cât mai atent de subiectul fricilor copilului, pentru a-l ajuta să se relaxeze și să se simtă în siguranță și în control raportat la amintirile și visurile care îl sperie, poți să pregătești un seif al amintirilor îngrozitoare. Acest seif poate fi făcut într-o cutie sau poate fi desenat sau modelat. Fără să numești amintirile, doar luând o bucată de hârtie mototolită, foi de hârtie de culori închise, pietre închise la culoare, castane etc. și punându-le în seif. Cheia o va păstra fie adultul, fie chiar copilul. Puteți face un prinzător de vise sau să decupați un fulg mare și frumos care, precum un filtru, adună în el imaginile urâte și nu le lasă să ajungă la copil.
9. Îngerașul
Decupați un înger din hârtie. Logica celui mic este următoarea: „Dacă trec printr-o experiență în care părinții sau alți adulți nu mă pot proteja, caut un sprijin mai presus de posibilitățile omenești”. Îngerul este un simbol universal. Puteți să-i dați un nume, să-l puneți deasupra pătuțului copilului, pe perete sau să faceți o ghirlandă din îngerași.
Citește și:
Cei 4 Călăreți ai Apocalipsei care distrug relația dintre părinți și copii
Psihologul Gáspár György: Trimisul copilului la colț, o dovadă a lipsei de umanitate. 5 pași pentru părinți în timpul furtunilor emoționale ale copiilor
10. Construim căsuțe
Copilul caută să se refugieze în locul primar cel mai sigur, în uter. De aceea, este de ajutor să te joci cu copilul stresat construind căsuțe din mobilă, din paturi. Acestui copil îi place să se ascundă sub plapumă, sub cearșaf.
Un exercițiu calmant pentru copil este „leagănul”: adultul stă jos, îmbrățișând cu mâinile și picioarele copilul care stă în fața lui, cu spatele, legănându-se ușor și șoptindu-i la ureche cuvinte gingașe.
11. Desenul
În timp ce desenează, în special căsuțe, copilul simte că revine în corpul său și la limitele sale. Atenție, însă, cu acest exercițiu dacă cel mic a trecut printr-o situație în care și-a pierdut casa.
12. Butonul bucuriei
Este un exercițiu care îl ajută pe copil să reia contactul sigur cu corpul său. Fără să-i spună nimic partenerului de joc, copilul se gândește la un sunet (o melodie, un zgomot) și alege un loc pe corpul său care reprezintă butonul pe care, dacă ar fi apăsat, ar declanșa acel sunet. Partenerul de joacă trebuie să găsească acest buton. Apoi, copilul caută butonul la care s-a gândit partenerul.
Citește și:
Oana Moraru: „Trauma nu este stresul emoțional negativ”. Traumatic poate fi un părinte care fuge de disconfort
„Atât intruziunea, cât și neglijarea pot fi abuzive”. Gáspár György, despre două surse de suferință ale copiilor
13. Aripa îngerului
Atunci când copilul are nevoie să se simtă în siguranță, să ia distanță față de mulți oameni, să simtă susținere, poți să-ți pui mâna dreaptă pe umărul lui stâng. În felul acesta, copilul va simți care este teritoriul său personal și va simți o prezență prietenească alături.
14. Copăcelul trist
Deseori, copiii nu știu să ceară susținerea adulților și nu știu să explice ce anume îi neliniștește. Dacă cel mic s-ar transforma într-un copăcel care este supărat, rănit sau trist și dacă l-ai întreba ce să faci pentru el – să pui un sprijin (pe tine), să legi o crenguță (mângâie-l pe mână), să-l uzi (mângâie-l de jos în sus), să-i pui un gard (să-l înconjori), copilul va obține resursele de care are nevoie.
15. Coloratul
Atunci când sunt neliniștiți, copiilor le este teamă să deseneze orice, pe o temă liberă. Dacă cel mic se află într-o asemenea situație, oferă-i să coloreze desene cu contururi groase. Sau poți desena împreună cu el în interiorul unei farfurii din carton, să coloreze cu „pensule” speciale precum bețișoarele de urechi, periuța de dinți etc. Etapa următoare este să lase să cadă pe hârtie umedă picături de acuarelă, după care să contureze forma care apare și să vadă cu ce anume seamănă.
Citește și:
“Mamă, nu mă grăbi să devin adult.” 14 lucruri pe copiii ni le-ar cere dacă ar fi conștienți de nevoile lor
Psiholog Bianca Pescaru: Copiii ajung la psiholog în principal din cauza neînțelegerilor cu părinții
Palma pe care părintele o dă copilului echivalează cu “Nu ai nicio valoare pentru mine. Poți să dispari”
Aceste activități pot fi practicate atât atunci când vezi că al tău copil este stresat, precum și preventiv, pentru a-l ajuta să facă față cât mai bine situațiilor cu care se confruntă și pentru a-l ajuta să găsească resursele de care are nevoie pentru a reuși.
La final, dacă dorești să afli mai multe despre traumele copiilor, poți explora câteva cărți pe această temă:
„Copilul invizibil” de Gáspár György
Nu putem jeli ceea ce nu ne permitem să simțim. Cu alte cuvinte, pentru a ne încheia copilăria dureroasă, ne mai rămâne să simțim trăirile înghețate ale copilului abandonat din noi. Și să ne reamintim că toate acele lucruri care nu s-au întâmplat – grija, atenția, prețuirea și protecția – pot fi, pentru sufletul copilului, la fel de dureroase precum cele care s-au întâmplat – abuzul, respingerea, indiferența și violența.
„Cartea îmbină perspicacitatea clinică și inteligența analitică, fiind o neprețuită sursă de informații pentru cei care lucrează în domeniul sănătății mintale, dar mai ales pentru părinți. O recomand cu căldură”, spune Dr. Frank M. Dattilio, profesor asociat în Departamentul de Psihiatrie al Școlii de Medicină de la Harvard, specialist în terapie cognitiv-comportamentală.
„Traumă și memorie” de Peter A. Levine
Putem avea încredere în amintirile noastre? Bazându-se pe 45 de ani de tratare reușită a traumei și utilizând studii de caz, Dr. Peter Levine afirmă că singurele amintiri cu adevărat utile sunt cele care par inițial cel mai puțin fiabile: amintirile stocate în corp, nu neapărat cele accesabile de către mintea conștientă.
De obicei, oamenii de știință studiază amintirile traumatice „explicite” din creier (gândurile intruzive sau flashbackurile), acordând prea puțină atenție modului în care corpul stochează memoria „implicită”. Învățând cum să înțelegem mai bine interacțiunea complexă a trecutului cu prezentul și a minții cu corpul, putem să ne ajustăm relația cu trauma și să căpătăm o stare mai echilibrată și mai relaxată.
Scrisă pentru persoanele care suferă de traume, precum și pentru practicienii din îngrijirea sănătății, „Traumă și memorie” reprezintă o perspectivă revoluționară asupra modului în care e construită memoria și în care ea este influențată de starea noastră actuală de a fi.
„Cum îi ajutăm pe copii să facă față traumelor” de Peter A. Levine și Maggie Kline
Numărul copiilor anxioși, deprimați, hiperactivi sau retrași este în continuă creștere. Milioane de copii trec prin agresiuni, violențe, abuzuri sau molestări sexuale. Multi alții sunt traumatizați de situații „obișnuite”: proceduri medicale îngrozitoare, accidente, pierderi și divorțuri. Cartea „Cum îi ajutăm pe copii să facă față traumelor” le arunca un colac de salvare părinților care se întreabă cum să-și ajute copiii tulburați de situații problematice. Dr. Peter A. Levine și Maggie Kline oferă unelte simple, dar puternice, pentru a-i păstra pe copii în siguranță și pentru a-i ajuta să-și revină după o sperietură sau după un eveniment copleșitor. Autorii au conceput pași ușor de urmat pentru detașarea de traumă, precum și activități de contracarare a efectelor ei asupra corpului, minții și spiritului copilului.
Această carte revoluționară simplifică un subiect complex și adeseori mistificat, dându-le idei și putere părinților pentru a crește tineri cu adevărat încrezători, rezistenți și senini, în ciuda vremurilor stresante și turbulente.
3. „Când corpul spune nu. Costul stresului ascuns”, de Gabor Maté
Această carte reprezintă un studiu aprofundat, revelator, plin de informații utile despre stres și influența lui asupra sănătății noastre psihice și fizice.
Nu există oameni care să nu fi trecut prin episoade de stres acut, fie el provocat de fenomene exterioare, fie produs din cauze interioare. Boala secolului al XXI-lea ne-a făcut pe toți să simțim măcar de câteva ori în viață că am ajuns la capătul puterilor, determinându-ne să luăm măsuri urgente pentru a restabili echilibrul. După câteva decenii de carieră medicală, în care a urmărit legătura dintre stres și boală, Gabor Mate a adunat laolaltă poveștile pacienților săi, le-a confruntat cu studiile clinice recente și a dezvăluit consecințele imediate, deseori ignorate, ale stresului de zi cu zi. Cartea este un semnal de alarmă și o pledoarie pentru medicina biopsihosocială, una dintre cele mai bune căi prin care ne putem elibera de această cumplită afecțiune a epocii noastre.
4. „Mitul normalității. Trauma, boala și vindecarea într-o cultură toxică”, de Gabor Maté
Acest volum semnat de Gabor Mate în colaborare cu fiul său, Daniel Mate, este o investigație revoluționară a surselor bolilor, o critică încurajatoare a modului în care societatea poate favoriza dezvoltarea afecțiunilor cronice, dar și o cale către sănătate și vindecare. Cartea tratează: tensiunea dintre atașament și autenticitate exprimată prin deconectarea de sine; amprenta traumei și a stresului cronic în societate; modurile în care ideea de normalitate a culturii occidentale moderne subminează bunăstarea și dezvoltarea; conexiunile dintre emoții și sistemul nervos si imunitar; aspectele profunde ale compasiunii și calea spre reconectare.
Sursa foto: Tatiana Syrikova, Pexels
