Drama copiilor de astăzi. Generația cu telefonul în pat

Tinerii de astăzi, numiți de unii specialiști „Generația Internet”, s-au născut și au crescut mult diferit de generațiile anterioare. În ziua de azi, aproape orice tânăr s-a născut și a crescut cu laptopul în brațe, adoarme cu smartphone-ul lângă el, iese foarte rar afară, iar acest stil de viață este cauza principală a stărilor de depresie și nefericire.

Potrivit psihologului Lenke Iuhoș, mulți părinți dau vina în mod eronat pe dezvoltarea tehnologiei pentru situația actuală, și nu conștientizează modul defectuos prin care s-a creat ruptura totală între viața reală și viața virtuală.

„Majoritatea părinților le oferă copiilor lor laptopuri, tablete, telefoane inteligente etc., pentru a-i ține ocupați, cuminți, sperând că doar prin această metodă ei se pot ocupa de treburile cotidiene. Din nefericire însă, acest mod de relaționare este unul deficitar, riscând să acutizeze și mai tare ruptura emoțională între părinți și copii, cei din urmă găsindu-și până la urmă refugiul în lumea virtuală. Și mai îngrijorător este faptul că micuții au ajuns nici măcar să nu se mai bucure când primesc un gadget de ultimă generație, așa cum o făcea generația anterioară când primea o gumă Turbo, spre exemplu, ci adoptă o atitudine de genul da, mi se cuvine. Tehnologia a ajuns să fie folosită de copii nu ca un mod de divertisment, ci ca o încercare disperată de a le umple nefericirea”, a explicat psihologul Lenke Iuhoș, într-un comunicat de presă.

Citește și:

Studiu revoluționar în era digitalizării: Copiii învață mai bine de pe hârtie, nu de pe ecrane

Parentingul anti-dopamină. 5 soluții care reduc nevoia copilului de ecrane și de dulciuri

Cum strigă după ajutor copiii generației de astăzi?

În opinia psihologului, reprezentanții Generației Internet au tendința de a adopta două tipuri de atitudini, pentru a primi atenția cuvenită:

1. Încearcă să capteze atenția părinților prin diferite metode

„De regulă, pentru a atrage atenția, la început, copiii se manifestă zgomotos: țipă, aruncă jucăriile, fac dezordine, sparg lucrurile din casă etc. Este esențial pentru noi, părinții, să observăm imediat aceste comportamente și să conștientizăm că aceștia nu au ajuns la maturitatea necesară de a-și exprima corect sentimentele și trăirile. Este clar un strigăt de ajutor, iar un părinte atent va înțelege imediat de ce copilul său este obraznic. Acum este momentul cel mai important în care să-i oferi atenție și răbdare copilului, să faci ce-ți spune și să-i oferi timpul și răbdarea de care are nevoie”, a explica Lenke Iuhoș.

 

2. Se închid în sine și încetează să mai comunice 

„Dacă acele strigăte după ajutor nu vor fi auzite, copiii se vor resemna și într-un final vor înceta să mai comunice cu cei din jurul lor. În faza imediat următoare, aceștia își vor reprima sentimentele și trăirile și nu vor mai căuta ajutor din partea părinților, ci vor căuta noi metode de a-și umple golul interior. Toate aceste sentimente interioare nemanifestate, pe care le trăieşte copilul, vor avea repercusiuni la maturitate, unde copilul devenit adult va continua să adopte comportamente și obiceiuri nesănătoase, prin care să-și satisfacă nevoile neîmplinite în copilărie, prin: implicarea în relații toxice, consumul de alcool, consumul de droguri, anturaje rău famate etc.”, a declarat psihologul citat.

Citește și:

Comunicarea cu copilul: 5 lucruri pe care nu trebuie să le spui

Copilul nu ascultă? 5 greșeli de comunicare ale părinților care provoacă neascultarea copiilor

Cum le putem reda copiilor noștri copilăria

Psihologul consideră că strategia cea mai puțin eficientă pe care o poate adopta un părinte este de a-l îndepărta brusc de tehnologie. Acest lucru va aduce și mai multă confuzie în viața lor.

Copiii au nevoie de un calendar de activități, prin care să-și descopere hobby-urile și noi metode de divertisment decât cele oferite de telefonul mobil.

„Copiilor din ziua de azi nu li s-a oferit ocazia să observe noi metode de a se bucura de viață, noi mijloace prin care să-și construiască o relație sănătoasă și echilibrată între viața virtuală și cea reală. Copiii nu au capacitatea de a lua singuri decizii benefice pentru dezvoltarea lor emoțională, de aceea au nevoie de părinți în acest sens. Îl poate aduce mai des în parc, la locul de joacă, mai des la iarbă verde, într-o expediție pe munte, îl poate înscrie într-un club sportiv (karate, fotbal, înot, gimnastică etc.). El nu trebuie îndepărtat abrupt de stilul său de viață, ci trebuie să i se arate o alternativă de a-și trăi viața, astfel încât el să ia o decizie în cunoștință de cauză”, a conchis psihologul Lenke Iuhoș.

Citește și:

Copilul stă mult la ecrane în vacanță? 5 pași ca să limitezi timpul pe telefon și tabletă

7 soluții pentru a ține copiii mici departe de ecrane

Ziua mondială fără telefon. Top 5 activități pentru care copilul va lăsa ecranele deoparte

 

Dacă dorești să afli mai multe despre impactul ecranelor asupra copiilor și despre cum stabilim limite sănătoase, te invit să te alături Grupului de Facebook dedicat:

COPIII ȘI ECRANELE

 

Sursa foto: Kampus Production, Pexels

 

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    122,745FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole