Copiii ajung în cabinetele psihologilor și psihiatrilor de cele mai multe ori din cauza neînțelegerilor cu părinții, a declarat psihologul Bianca Pescaru. O altă cauză care îi aduce pe copii la psihologi este bullying-ul.
Bianca Pescaru este psiholog clinician, psihoterapeut cognitiv comportamental, cu multiple specializări și formări în CBT, Schema Therapy, Compassion Focused Therapy, Analiză Tranzacțională și Coaching sistemic.
Potrivit psihologului Bianca Pescaru, problema principală a copiilor care ajung la psiholog sau la psihiatru este legată de părinți, mai exact, de comportamentul adulților față de copil. Specialista citată spune că, atunci când un copil cu tulburări de sănătate mintală vine la psiholog, primul lucru pe care psihologul îl face este să evalueze situația familială.
„În momentul în care un copil ajunge într-un cabinet de psihiatrie sau într-un spital de psihiatrie sau într-un cabinet de psiholog, primul lucru pe care noi îl investigăm este mediul familial. Și avem o discuție în cadrul acestor ședințe, prima discuție e cu părinții pentru a afla care este situația acolo, ce se întâmplă și ce anume din interiorul familiei ar fi putut fi factori care au condus la dezvoltarea acestei afecțiuni”, a declarat psihologul Bianca Pescaru, într-o emisiune la Medika TV, marți seară, cu ocazia Zilei mondiale a sănătății mintale.
Citește și:
Ziua mondială a sănătății mintale. Curs gratuit Pagina de Psihologie despre sănătatea minții
Psihologul Diana Stănculeanu prezintă simptomele tulburărilor emoționale la copii și adolescenți
Suferința sufletească a copiilor, datorată neînțelegerilor cu părinții
Conform acesteia, suferința sufletească a copiilor se datorează cel mai frecvent relațiilor defectuoase cu părinții: „De cele mai multe ori, copiii au în suflet tristeți și dureri datorate neînțelegerilor cu părinții”.
Bianca Pescaru a subliniat impactul negativ asupra copiilor al mentalității învechite a unor părinți care îi fac să-și pedepsească, să-și umilească și să-i bată copiii.
„Există o prăpastie destul de mare între părinții care au rămas cu o mentalitate învechită și cu niște convingeri eronate și limitative, total nesănătoase, în ceea ce privește modul în care copiii trebuie crescuți, comportamentul părinților în relația cu ei. Încă în 2023 sunt extrem de mulți părinţi care se suprapoziționează în relația cu copiii, care îi bat, care îi pedepsesc, îi jignesc, îi umilesc”, a spus psihoterapeutul citat.
În aceste cazuri, a continuat Bianca Pescaru, „acești copii, după nenumărate evenimente de genul acesta, ajung să dezvolte diferite tulburări care sunt din spectrul sănătății mintale. Principalul of pe care îl au în suflet este neînțelegerea şi neacceptarea din partea părinților, așa cum ar avea nevoie, nu așa cum cred părinții că este firesc și cred că este foarte mult de muncă în zona aceasta de educație a părinților care să înțeleagă că normalitatea, cu ghilimelele de rigoare, pe care dânșii o au proiectată în mintea lor, normalitate care este venită din istoria lor de viață nu este deloc sănătoasă și nu este normalitatea de care copiii lor au nevoie. Această normalitate anormală este principalul factor care afectează starea sănătății mintale a copiilor”.
Citește și:
Creștere dramatică! Mihaela Dinu, psiholog Salvați Copiii: Semnele depresiei și anxietății la copii și adolescenți
Risc crescut de suicid pentru adolescentele care petrec mult timp pe rețelele de socializare (Studiu)
Ce fel de afecțiuni și tulburări de sănătate mintală pot apărea la copii
Referitor la tipurile de afecțiuni care pot apărea la copii, Bianca Pescaru a afirmat că ele sunt multiple, iar unele pot duce chiar la tentative de suicid: „Sunt o multitudine de afecțiuni posibile care pot apărea. De la tulburări de anxietate, la fobii, la episoade depresive la tentative de suicid, chiar la depresii cronice, tulburări obsesiv compulsive”.
Potrivit psihologului citat, bullying-ul este și el un factor care generează tulburări ale copiilor.
„Bullying-ul este un factor destul de prezent în aceste tulburări pe care le dezvoltă copiii. Din păcate, și eu observ că trăim într-o societate în care această tendință de agresivitate și răutate este întinsă într-un spectru foarte larg, nu numai în rândul copiilor, dar mai ales în rândul copiilor. Sunt lucruri care cu ani în urmă nu existau și se întâmplă zilnic și foarte mulți copii privesc lucrul acesta ca pe o normalitate”, a conchis psihologul Bianca Pescaru.
Citește și:
11 semnale de alarmă pentru părinți care ar putea indica depresia la copii
Psiholog Petronela Rotar: Dacă mama nu se conectează la copil și nu-i îndeplinește nevoile, cel mic învață că lumea e un loc înspăimîntător, în care nevoile sale nu contează
Sursa foto: cottonbro studio, Pexels
Îți dorești să îți ajuți copilul în momentele în care se confruntă cu emoții dificile? Abonează-te la newsletterul nostru și primește un scurt ghid pdf cu o strategie din 5 pași care te va ajuta să-ți ghidezi copilul în momentele în care simte emoții dificile: