John Gottman este unul dintre cei mai influenți psihoterapeuți din ultimele câteva decenii. După ce a studiat timp de peste 40 de ani mii de relații de cuplu, Gottman a ajuns la performanța ca, după ce dupa ce îi ascultă pe cei doi parteneri timp de doar 5 minute, să poată prezice cu o precizie de 91% soarta cuplului, dacă cei doi se vor despărți sau nu.
Pe parcursul cercetărilor sale, John Gottman a descoperit care sunt cei mai importanți 4 factori care duc la ruptură într-un cuplu. Specialistul a denumit acești factori „Cei 4 călăreți ai Apocalipsei unui cuplu”.
Ce este important să știm este că acești „călăreți ai Apocalipsei” pot distruge orice relație între două persoane, nu doar relația de cuplu.
Rebecca Eanes, fondatoarea site-ului positive-parents.org si a comunității Positive Parenting: Toddlers and Beyond, descrie, intr-un articol publicat pe site-ul CreativeChild.com, cum anume cei 4 „călăreți ai Apocalipsei” pot afecta profund relațiile dintre părinți și copii.
„Când avem o relație sănătoasă și conectată cu copiii noștri, reușim să îi influențăm și să îi ghidăm pe parcursul copilăriei”, scrie autoarea articolului.
Acum, te invit să descoperi care sunt acești 4 „călăreți ai Apocalipsei” și să îi înțelegi mai bine. Pe măsură ce faci acest lucru și afli și care sunt antidoturile, vei putea elimina din comunicarea cu copilul/copiii acele elemente care nu vă ajută. Astfel, vei putea construi o relație mai frumoasă cu copilul tău.
Cei 4 călăreți ai Apocalipsei care distrug relațiile dintre părinți și copii:
Călărețul Apocalipsei nr. 1: Critica
Părinții apelează deseori la critici cu intenția de a-și motiva copiii să facă lucrurile mai bine. Însă, în realitate, criticile rareori reușesc să motiveze cu adevărat un copil. Critica atrage atenția asupra unui aspect negativ, punând reflectorul pe nereușite, pe eșecuri și pe trăsăturile negative ale copilului.
Problema este că, potrivit lui Julie Gottman, soția lui dr. John Gottman, „copiii iau aceste critici drept un mod în care se reflectă cine sunt ei”. Acest lucru îi face pe copii să creadă că ceva este în neregulă cu ei.
Părinții și educatorii au nevoie să știe că un copil nu își poate observa și dezvolta calitățile pozitive atâta timp cât părinții îi atrag mereu atenția asupra defectelor sale.
Iată câteva exemple de critici:
- „Ești atât de stângace!”
- „De ce nu-ți amintești niciodată să-ți faci patul? Ce e în neregulă cu tine?”
- „Uită-te la mizeria asta! Ești prea leneș ca să-ți faci curat în cameră”.
- „Ești o răsfățată și nu știi să apreciezi nimic!”
Dacă îți imaginezi că, auzind aceste fraze, copilul se gândește că ar trebui să fie mai atent, să-și facă zilnic patul, să facă ordine în cameră sau să-și exprime mai mult aprecierea, află că nu se întâmplă niciunul dintre aceste lucruri.
Ce se întâmplă de fapt este că cel mic aude că este stângaci, că este prost, leneș sau răsfățat. El se simte rușinat, iar asta nu îl face să fie motivat să faca ce așteaptă părintele de la el.
Alternativa:
Renunță la judecățile emise la adresa copilului și exprimă-te, pe cât posibil, folosind frazele la persoana I-a pentru a-ți formula dorința.
Exemple:
- „Ups, a curs puțină apă din cană. Vreau să iei o cârpă și să ștergi.”
- „Te rog să îți faci patul.”
- „Vreau să faci curat la tine în cameră înainte să pleci în vizită.”
Călărețul Apocalipsei nr. 2: Disprețul
Disprețul reprezintă, în esență, o critică exprimată de pe o poziție de superioritate. Disprețul se poate manifesta în forme precum: poreclire, râsul batjocoritor, datul ochilor peste cap, umorul agresiv sau bătaia de joc. Frazele și manifestările disprețului nu doar că prezic evoluția relațiilor, ci pot prezice inclusiv cât de multe boli infecțioase ar putea avea persoana care le primește în următorul an.
Exemple de replici disprețuitoare:
- „Ești prost? De ce ai face asta?”
- „Nici nu ți-ar trece prin cap să-ți iei hainele de pe jos, nu-i așa?”
- „Uită-te la acest copil care plânge din nou! Vai vai vai!”
Alternativa:
Antidotul pentru dispreț este respectul. Poți alege să-ți tratezi copilul cu același respect cu care îți dorești și te aștepți sa te trateze și el pe tine.
Călărețul Apocalipsei nr. 3: Defensiva
Defensiva este descrisă ca o reacție împotriva atacurilor personale, o auto-apărare prin indignare sau jucând rolul de victimă.
În relația dintre părinte și copil, adultul se poate simți în defensivă atunci când își dă seama că a greșit sau atunci când copilul îi scoate în evidență defectele sau îl critică. Mesajul defensivei este că „problema nu sunt eu, ești tu”.
Atunci când intră în defensivă, părintele nu își asumă responsabilitatea, dând vina pe copil.
Exemple de defensivă:
- „Nu aș fi țipat la tine dacă ai fi făcut ce ți-am cerut!”
- „Nu ar fi trebuit să te numesc prost, dar m-ai supărat foarte tare”.
Alternativa:
Poți decide să accepți responsabilitatea pe care o presupune rolul tău de părinte în fiecare situație conflictuală sau delicată. Fă efortul de a înțelege cum se simte copilul. Ascultă-l și înțelege-i emoțiile pe care le are în respectiva situație. Este suficient să spui: „Nu ar fi trebuit să te numesc prost. Îmi pare rău” sau „Îmi cer scuze pentru că am țipat. Mi-am pierdut calmul”.
Călărețul Apocalipsei nr. 4: Construirea de bariere
Construirea barierelor presupune retragerea din conversație înainte ca toată lumea să simtă că problema este rezolvată. Autoarea Rebecca Eanes oferă două exemple de cazuri în care părinții construiesc bariere între ei și copiii lor.
Primul exemplu este retragerea prezenței emoționale atunci când părintele simte frustrare în relația cu copilul. Având un comportament rece cu copilul sau prin tăcere, nerăspunzându-i copilului, părintele construiește o barieră.
Cealaltă modalitate este încheierea conversației cu o desconsiderare flagrantă a poziției copilului: „Nu vom mai discuta despre asta. Decizia mea este definitivă”.
În mod cert, există situații specifice în care anumite condiții ale părintelui trebuie respectate. Însă, atunci când acest tip de comunicare reprezintă normalitatea în relația cu copilul, cel mic simte că nu are niciun cuvânt de spus și că nici nu are la cine apela pentru ajutor.
Atunci când copiii simt că părea lor și punctul lor de vedere nu contează pentru părinții lor, ei vor ajunge, mai devreme sau mai târziu, să înceteze orice fel de comunicare sinceră cu părinții.
Exemple de construire a barierelor:
- Ignorarea copilului în încercarea de a-i manipula comportamentul.
- „Asta nu se pune în discuție.”
- „Nu contează ce crezi tu. Am decis deja.”
- „Nici nu vreau să aud.”
Alternativa:
Dacă simți că furia sau frustrarea te provoacă să ridici un zid emoțional între tine și copil, antidotul este să înveți să te calmezi singură. Poți lua o pauză de la discuție pentru a te calma, apoi să revii la ea peste 20 de minute sau chiar mai târziu, când simți că te-ai liniștit.
Dacă intenționezi să construiești un zid emoțional între tine și copil pentru a-i manipula comportamentul, s-ar putea ca, într-o bună zi, să te trezești că și copilul aplică exact aceeași metodă pe care a învățat-o de la tine: tace și nu mai vorbește cu tine până când te vei răzgândi și vei fi de acord să îl duci la filmul pe care își dorește atât de mult să-l vadă.
„Singurul sfat care te va ajuta să-i eviți pe toți cei 4 călăreți este să creezi o cultură de respect în relația cu copilul tău. Nu numai că este posibil să-ți corectezi și să-ți disciplinezi copilul cu respect, ci aceasta este însăși cheia pentru o relație sănătoasă”, conchide Rebecca Eanes.
Citește și:
9 alternative la pedepse care chiar funcționează. Cum corectăm greșelile copilului prin metode pozitive [VIDEO]
Copilul nu ascultă? 5 greșeli de comunicare ale părinților care provoacă neascultarea copiilor
Conflictele cu copilul. 7 urmări negative care trec neobservate
Sursa foto: Mikhail Nilov, Pexels