Coșul minim de consum se apropie de 15.000 lei pentru o familie numeroasă din România

Asociația Familiilor Numeroase (ASFANU) avertizează că există un decalaj mare între venitul real al familiilor numeroase din România și valoarea coșului minim de consum lunar pentru un trai decent.

Creșterea accelerată a prețurilor afectează direct puterea de cumpărare și nivelul de trai al familiilor care au 3 sau mai mulți copii. În medie, o familie numeroasă nu poate susține real valoarea coșului minim de consum lunar pentru un trai decent, spun reprezentanții ASFANU, într-un comunicat de presă.

Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România a publicat valoarea estimată pentru luna septembrie 2022 a coșului minim de consum pentru un trai decent pentru familiile cu un copil și cu doi copii. Pornind de la aceste cifre, reprezentanții Asociației Familiilor Numeroase au calculat coșul minim de consum pentru un trai decent pentru familiile numeroase din România.

Iată, așadar, care este coșul minim de consum pentru pentru un trai decent al familiilor cu copii din România, conform datelor din septembrie 2022:

  • Pentru o familie cu un copil – 7.112 lei
  • Pentru o familie cu doi copii – 8.659 lei
  • Pentru o familie cu 3 copii – 10.205 lei
  • Pentru o familie cu 4 copii – 11.751 lei
  • Pentru o familie cu 5 copii – 13.297 lei
  • Pentru o familie cu 6 copii – 14.843 lei

Pentru calcularea coșului de consum au fost luate în considerare următoarele categorii de cheltuieli:

  1. Alimentație
  2. Îmbrăcăminte și încălțăminte
  3. Locuința
  4. Dotarea locuinței
  5. Cheltuieli cu locuința
  6. Produse de uz casnic și igienă personală
  7. Servicii
  8. Educație și cultură
  9. Îngrijirea sănătății
  10. Recreere și vacanță
  11. Fondul de economii al familiei

Citește și:

“Copilul meu minte.” 7 cauze care îi fac pe copii să-și mintă părinții

Nu-ți mai fie frică de tantrumuri! Abordarea contraintuitivă care face minuni. 5 motive de ce funcționează atât de bine

Rezultatele Studiului realizat de ASFANU despre familiile numeroase arată că cea mai mare pondere a veniturilor familiilor cu 3 sau mai mulți copii, indiferent de mediul de rezidență, se situează între 3.000-4.500 de lei, urmate de familiile cu un venit situat între 1.500-3.000 lei și sub 1.500 lei.

În acest context, conducerea asociației „subliniază necesitatea adoptării de măsuri care să ajute cu adevărat familiile numeroase, mai ales în perioada de iarnă, când nivelul cheltuielilor este foarte ridicat”. Concret, ASFANU solicită plafonarea tarifului la energie electrică pentru întreg consumul realizat de familiile care au în întreținere cel puțin 3 copii, pentru ca toți copiii din aceste familii sa beneficieze de cadrul adecvat dezvoltării.

ASFANU – Asociația Familiilor Numeroase este o structură neguvernamentală care
promovează, susține și reprezintă interesele familiilor cu trei sau mai mulți copii. Membrii Asociației sunt familii cu trei sau mai mulți copii.

Citește și:

De ce fericirea copilului NU este responsabilitatea părintelui

“Dacă nu faci ce îți cer, îți iau telefonul!” 6 motive pentru care să NU folosești ecranele pentru a pedepsi copilul

 

Sursa foto: Ben Wicks, Unsplash

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    122,034FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole