În ce măsură tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate ADHD) este moștenită sau se formează sub influența mediului? Este o întrebare la care specialiștii din domeniul sănătății mintale încearcă să răspundă.
În opinia psihiatrului Gabriel Diaconu, puțini dintre copiii diagnosticați cu ADHD au moștenit această condiție de la părinții lor. Și puțini dintre cei care primesc acest diagnostic au nevoie de medicație, în condițiile în care schimbările din mediu nu îi pot ajuta.
Dr. Gabriel Diaconu este medic specialist Psihiatrie, director medical la clinica de sănătate mintală MindCare, activând în domeniul psihiatriei din 2005 în calitate de medic, cercetător clinic, speaker și coordonator. Având studii universitare, postuniversitare și de cercetare în domeniul psihiatriei la universități din Canada, Gabriel Diaconu este interesat de traumă și este specializat în psihiatrie, psihologie, prevenția suicidului și intervenție.
Ce înseamnă ADHD
Specialistul explică, într-o postare pe contul său de Facebook, ce înseamnă ADHD:
„ADHD înseamnă două lucruri: probleme cu capacitatea copilului de a se concentra la o activitate suficient cât s-o ducă la bun sfârșit, respectiv un comportament motor excesiv.
Psihiatrii descriu comportamentul motor excesiv drept ”hiperkinetic” (kinesis = mișcare, hiper = prea mult)
Oamenii de rând descriu același comportament în termeni mult mai plastici. Copilul hiperkinetic e ”iute”. E ca ”argintul viu”. ”Nu stă o clipă locului”, e ”titirez”, ”n-are pace”, e ”copilul atomic”.
Sună amuzant. Dar oricine petrece timp cu un copil iute o să se simtă, mai devreme sau mai târziu, copleșit. Ca și cum nu poate ține pasul. Nu e doar că nivelul de energie al copilului e debordant. E un haos acolo, o revărsare de energie, ca apa clocotită care pică pe lângă ibric.
Și aici se întâlnește sindromul hiperkinetic cu deficitul de atenție. Un jucător de ping-pong e hiperkinetic, dar foarte concentrat. Nici nu vezi mingea, paleta ce să mai zic. Dar mingea aterizează, ca prin magie, unde-o pune jucătorul.
Copilul hiperkinetic cu puțină atenție? Mingi de ping-pong prin toată casa. Fără fileu.”
Așadar, având în vedere aceste lucruri, dar nu numai, „ADHD devine o tulburare de învățare și de adaptare. Devine o tulburare de memorare. Și devine o tulburare de comportament social. Drept urmare o putem pune pe un ”spectru”.”, precizează Dr. Gabriel Diaconu.
Citește și:
Gabor Maté: “Mulți experți în parenting sunt criminali.” Cum se vindecă deficitul de atenție
Psiholog Aida Ivan: Tot mai mulți copii suferă de anxietate sau depresie, chiar de la vârsta de 5 ani. Care sunt cauzele și ce soluții sunt
Copilul cu ADHD, aparent neobosit
O altă caracteristică la care face referire specialistul citat este felul în care copilul cu ADHD obosește, pentru că pentru mult timp pare neobosit, inepuizabil și epuizant pentru cei de lângă el:
„De la un punct încolo, poți observa mișcarea lui prin spațiul fizic, dar și mental că accelerează la ”roșu”, ca centrifuga unei mașini de spălat. Dincolo de un prag, apar frustrarea, nerăbdarea e la cote maxime. Și atunci apar crizele de furie, plânsul. Apar ticurile, care sugerează griparea ”ambreiajului” creierului. Iar somnul devine și el agitat, fragmentat.”
Cât din ADHD e biologic explicabil și cât e psihologic și/sau social?
Conform psihiatrului citat, puțini sunt copiii cu ADHD care au moștenit tulburarea pe linie genetică: „Tot complexul ADHD e explicabil biologic. Dar o bună parte din biologia ADHD e dobândită psihologic și social. Cu alte cuvinte mulți copii nu se ”nasc” cu ADHD. În fapt relativ puțini au creiere ”moștenite” de la părinți cu ADHD, și chiar și cei unde unul sau amândoi părinții au trăsături similare mai degrabă ”deprind” astfel de trăsături epigenetic.”
Astfel, Dr. Gabriel Diaconu afirmă că fondul genetic nu este determinant pentru destinul persoanei:
„Oamenii confundă genele cu destinul. Asta pentru că acolo au rămas manualele, unde ”codul genetic” e descris drept o chestie statică, un fel de carte de bucate în care dacă zice că atâta ceapă pui în ciorbă, înseamnă că atâta ceapă e. Drept urmare dacă nu e ceapă, e ADHD. O tâmpenie.”
Citește și:
Prea multă școală și prea puțină joacă, o cauză a depresiei la copii și adolescenți (Studiu)
Psihologul Diana Stănculeanu prezintă simptomele tulburărilor emoționale la copii și adolescenți
Sunt copii care „știu să butoneze telefoane și tablete, dar nu știu să-și lege șireturile”
În ceea ce privește comportamentul, mișcarea și atenția, iată care este punctul de vedere al Dr. Gabriel Diaconu:
„Omul e evoluat să trăiască în raport, și colaborare, cu natura. Asta înseamnă că trebuie să meargă, să exploreze, să alerge, să interacționeze cu habitatul lui folosind tălpi, palme, simțuri. Are nevoie, încă de mic, să fie stimulat și să se stimuleze.
Când pic pe gânduri despre bolile psihice mă întorc în satul copilăriei mele. Acolo unde băteam mingea, ne băteam cu bețele, mergeam la scaldă, dădeam toată ziua cu furca, sapa, grebla, coasa. Foloseam instrumente, deprindeam reguli și rutine simple.
Mă uit la copii după aceea. Și încep să văd diferențe.
Văd copii astăzi care abia pot să meargă, darămite să alerge. Știu să butoneze telefoane și tablete, dar nu știu să-și lege șireturile. Văd copii (inclusiv pe ai mei, să nu pară că-s habotnic) înclinați dramatic spre interacțiunea cu un ecran, copii pentru care bățul nu mai e un instrument de joacă. Și îmi dau seama că s-au schimbat. Lucrurile s-au schimbat.”
Medicul psihiatru spune cum procedează cu copiii săi: „În ziua în care le închid televizorul, le descarc tabletele și le pun pe dulap, îi scot la pădure cu bicicletele sau pur și simplu îi duc pe cărări, după ce bodogăne câteva ore bune, parcă li se așează altfel mințile.”
Conform expertului în sănătatea mintală, „sunt două feluri de oboseală: oboseala de sarcină, și oboseala de relanti, când motorul minții bate în gol.”
Citește și:
Gabor Maté: Traumele la copii pot apărea și când nu le oferim lucrurile bune de care au nevoie
Psiholog Petronela Rotar: În lipsa acestor ingrediente, sistemul nervos al copilului rămâne blocat în modul „supraviețuire”
Cine ar trebui să primească medicație pentru ADHD
Medicul afirmă că, pe parcursul timpului, a avut discuții lungi cu părinți ai căror copii sunt hiperkinetici și care i-au spus: „Domnule doctor, credeți că n-am încercat? Munte, mare, fotbal, polo, înot, tras cu praștia, orice să-l ”obosesc”. Și s-au trezit ei obosiți. Nu tu ecrane, nu tu tablete, faimosul băț prin țărână, și tot degeaba. Aparent degeaba.”
Iată cum explică specialistul aceste cazuri: „Există copii unde sistemul nervos e de asemenea natură dezvoltat încât suferă, nu se pot aduna, n-au pace sau liniște”.
Potrivit medicului, aceștia reprezintă doar un mic procent din totalitatea persoanelor diagnosticate cu ADHD: „Din marea masă a celor care astăzi primesc ștanța de ”ADHD” ei reprezintă, totuși, o relativ mică fracție. Dar, când îi găsești, acești copii trebuie sprijiniți cu medicație, și cu intervenție susținută de sprijin psihoterapeutic. Pentru că altfel vor rămâne copii dificili, vor rămâne în urmă la școală, și treptat vor pierde legătura cu ”turma” omogenă.”
Pe lângă aceștia, spune Gabriel Diaconu, în categoria ADHD sunt trecuți mulți alți copii afectați de fapt de supraexpunerea la ecrane, de sedentarism și de un stil de parenting deficitar: „Paradoxal, pentru ei e cu atât mai periculos că băgăm în categoria ADHD atât de mulți alții care, de fapt, n-au nici în clin nici în mânecă, biologic, cu natura problemei, ci care sunt pricăjiți de viața pe care o duc, lipsa (ce ciudat) de resursă pentru o dezvoltare sănătoasă, prizonierii telefonului, televizorului, sedentarismului și neglijenței parentale.”
Citește și:
Autismul virtual: copii cu simptome de autism după ce au stat la ecrane
Cum arată disciplina care nu aduce separare între copil și părinte
Sănătatea mintală a unui om, decisă în copilărie
În continuare, Dr. Gabriel Diaconu explică de ce el, psihiatru de adulți, scrie despre un subiect despre care ar trebui să scrie psihiatrii de copii:
„Răspunsul e simplu: noi, psihiatrii de adulți, preluăm pacienți de la 18 ani și, frecvent, îi asistăm pentru restul vieții lor. Nu vorbim destul unii cu ceilalți. Și multe lucruri din cartea sănătății mintale a unui individ sunt decise, și definitive, din primele capitole. Acolo, la început, intervenția poate fi hotărâtoare pentru viața omului pe mai târziu.”
Medicul psihiatru critică „apetitul, lăcomia asta mai nou a oamenilor de-a da, și de-a primi, etichete diagnostice prin care copiii lor, respectiv ei, să nu schimbe de fapt nimic. Nu, nu e ”perfect așa cum e el” și nu, să fii ”special” nu-i tot timpul o veste bună. Nu, nu-i nicio șmecherie că ai un copil care încă se scapă pe el dar poate să-ți deschidă telefonul, sau să-și pună singur desene animate cu telecomanda. Există ordine și ordini pe lumea asta, iar bebelușul care țipă dacă-i iei telefonul din mână nu-i deștept, e drogat digital. Iar tu ești crocodilul lui. Adică dealerul de droguri.”
Potrivit specialistului, „telefoanele ar trebui desăvârșit interzise copiilor, mă gândesc uneori, în primii 4 – 5 ani de viață. Timpul de televizor ar trebui restricționat la maxim o oră pe zi”.
Însă, acest lucru „e utopic. Nu putem băga iepurele ăsta înapoi în pălărie. Trăim cu consecințele poluării tehnologice care ne cere un preț, pe lângă promisiunea confortului”, observă acesta.
Citește și:
Ghidul părintelui în era digitală. Limite optime între copii și ecrane
Cum oprim ecranele fără dramă. Sfaturi de la psihologul canadian Dr. Vanessa Lapointe
Copiii au nevoie de timp cu părinții lor
Dr. Gabriel Diaconu susține că foarte mulți dintre părinții de astăzi nu au timp de familie, de copiii lor, care ajung să aibă traumă de abandon:
„Care timp de familie, azi? Prosperitatea minimă presupune că adulții muncesc până la 5, 6 după amiaza. Nu mai există bunicii de odinioară, am ajuns să consiliez părinți care-și spetesc mințile ca să-și plătească bonele. Părinți care-și plătesc ratele ca să le lase copiilor niște case de fapt goale de conținut, de experiență, patru pereți și-o traumă de abandon”, explică specialistul.
Și continuă: „Statul ăsta ”modern”, capitalismul ăsta care e frecvent sclavie corporatistă le spune mamelor că să fii o femeie emancipată înseamnă taior, și funcție, și ambiție profesională. Le spune taților că o mașină cu suspensii pneumatice ține loc de bătutul mingii, și că dacă-ți trimiți copilul la facultate în Olanda sau Anglia înseamnă că l-ai crescut bine. Nebunie e puțin spus.”
Potrivit Dr. Gabriel Diaconu, „copiii au nevoie de timp cu părinții lor. Și părinții au nevoie de timp cu copiii lor. Au nevoie de tihna aia mentală. Nu să muncească mai mult, sau să crească producția la hectar. Cât să muncească mai bine, mai eficient, și să-și păstreze energie pentru casă, pentru prunci, pentru amintirile cu care rămâi mai târziu în viață.
Când copilul e agitat nu-i musai că-i hiperkinetic. S-ar putea că-i titirez doar pentru că i-e dor de mamă, sau de tată.
Când un copil nu se concentrează, sau e frustrat, sau nu își face temele, sau…sau… nu-i musai că are ADHD. Poate că n-are decât o piatră pe inimă și-un dor.”
„Psihiatria n-ar trebui să devină vreodată complice la bolile sociale. Ar trebui să le enunțe, și să le denunțe. Altfel n-o să avem ”sănătate mintală”. O să avem ”remisie clinică”. Ceea ce nu-i totuna”, conchide medicul psihiatru Gabriel Diaconu.
Citește și:
29 idei de activități pe care le poți face cu copilul toamna
“Nu ești cuminte! Ai greșit!” Marius Simion: Vinovăția nu este o tehnică de educație, ci de manipulare
Parenting cu atașament sigur. 5 lucruri puternice pe care toți părinții trebuie să le aibă în minte
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Captură YouTube ZUnivers Podcasts
