Decizie finală a instanței: Închisoare pentru părinții din Bihor care fac homeschooling cu copiii lor

Curtea de Apel din Oradea a dat, săptămâna trecută, decizia finală în cazul părinților din Bihor care i-au retras de la școală pe cei patru copii ai lor, în perioada pandemiei, pentru a-i educa acasă (homeschooling).

Astfel, Curtea de Apel Oradea a hotărât respingerea apelului părinților și menținerea sentinței penale a Judecătoriei din Aleșd, conform căreia părinții primesc câte 4 luni de închisoare cu suspendare, iar copiii trebuie să revină la școala în sistemul de educație românesc.

Părinții au contestat decizia Judecătoriei din Aleșd, însă Curtea de Apel din Oradea a menținut această decizie.

Atunci când au fost retrași de la școală copiii aveau 8, 10, 11 și, respectiv, 13 ani.

Potrivit evaluării psihologice efectuate în cadrul procesului în instanță, copiii care învață acasă cu părinții „prezentau un nivel de dezvoltare al gândirii cu mari lacune în achizițiile școlare raportat la vârstă și clasa de studiu și imaturitate psiho-emoțională”, scrie Edupedu.ro.

Citește și:

Japonia, țara cu cel mai performant sistem de educație. 12 lecții ale învățământului japonez

Când să NU duci copilul la școală. Reguli de la Ministerul Sănătății, în sezonul virozelor

Homeschooling-ul nu este recunoscut în România

În prezent, școala acasă, homeschooling-ul, nu este recunoscut oficial în țara noastră. Astfel, la începutul acestui an, după anunțarea deciziei Judecătoriei din Aleșd, Ministerul Educației le-a solicitat inspectoratelor școlare să sesizeze organele de cercetare în cazurile în care părinții își retrag copiii de la școală.

Conform legislației românești, părinții care le interzic copiilor lor să meargă la școală sunt sancționați cu amendă de la 1.000 la 5.000 de lei.

Fenomenul homeschooling-ului, deși este prezent în România de mai mulți ani, a luat o amploare mai mare odată cu venirea pandemiei.

Totuși, unele instituții de învățământ din străinătate sub umbrela cărora studiază copiii români în homeschooling nu sunt acreditate și recunoscute de către autoritățile române. De exemplu, trei organizații americane care furnizează servicii de tip homeschooling în România, entitățile HomeLife Academy, ChristianLife Academy și WestLife Academy, „sunt în afara cadrului legal” în România, deoarece „nu sunt înregistrate și nici nu au solicitat înregistrarea la ARACIP ca organizații furnizoare de educație”, conform unui răspuns al Ministerul Educației pentru Edupedu.ro.

Ministerul Educației nu cunoaște care este numărul exact al elevilor care au fost retrași de la școală în ultimii ani și care învață în sistem homeschooling.

Citește și:

16 greșeli ale părinților care scad motivația școlară a copiilor

„Nu există magie, există doar antrenament și efort constant.” 10 lecții de la David Popovici într-un discurs de 3 minute

7 sfaturi pentru părinții care vor un copil fericit la școală și acasă

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Sursa foto: Olia Danilevich, Pexels

 

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    122,736FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole