Dacă și înainte de pandemie o mare parte din activitățile profesionale erau desfășurate online, din 2020 încoace, odată cu perioada de izolare, am învățat să fim și mai conectați la tehnologie. Mulți dintre noi intră pe telefon din automatism și ar avea mari dificultăți să petreacă o zi întreagă fără internet.
Așadar, în era tehnologiei, când dedicăm mult timp activităților profesionale pentru a asigura familiei toate cele necesare, conectarea cu copilul este un obiectiv important în zilele pe care le petrecem împreună cu copilul pe perioada vacanței.
Deconectarea de tehnologie pentru a ne conecta și a comunica mai mult cu copilul/copiii noștri este tema celui de-al treilea video și articol din seria „Parenting în vacanță”.
Iată ce spun câteva mame din comunitatea noastră despre nevoia de conectare în vacanță:
„La mine urmează vacanța și am multe planuri pregătite pentru fetița mea. În afară de mare, vrem să mergem puțin și la munte. Dar pentru perioada când stăm împreună acasă aș vrea să mergem la muzeu, să pictăm și alte activități pe care nu le putem face pe îndelete când sunt la serviciu. Dar cel mai mult aștept să ne reconectăm 100%, pentru că avem nevoie amândouă”, spune Andreea.
***
În vacanța Ramonei, „regulile de parenting au fost: rutina, conectarea cu fiecare dintre fete, pe rând, cu mama și cu tata. Au cerut cumva asta și chiar îmi propusesem să facem așa momente”.
***
În același timp, Ana a spus că își dorește în vacanță „conectare cu fiul meu, „timp special” maximizat cu el (în care facem împreună ce-și dorește el) și observarea și mai atentă a copilului meu”.
***
Te invit să vizionezi videoul de mai jos pentru a descoperi care sunt pașii care te vor ajuta să te conectezi cu adevărat cu copilul în vacanță. În plus, ți-am pregătit și un scurt exercițiu de prezență, de pe malul mării 🙂
(Dacă nu poți viziona videoul, găsești informațiile scrise sub video.)
Așadar, pentru a te conecta cu copilul, este necesar să treci mai întâi prin două etape:
1. Deconectarea de tehnologie
Potrivit unui studiu realizat de Google, marea majoritate a românilor, mai exact 96%, continuă să fie conectați la internet și la smartphone-uri și în timpul concediilor. Pentru comparație, în țările vecine, până la 20% dintre cei care merg în vacanțe se deconectează total de tehnologie.
Nu este chiar atât de ușor să ne deconectăm de tehnologie, în condițiile în care multe persoane au obiceiul de a intra pe știri, pe Facebook, pe Instagram sau pe TikTok atunci când nu au ceva important de făcut sau când se plictisesc. Iar în vacanță este vorba exact despre a nu avea ceva special de făcut, ceea ce reprezintă cel mai potrivit context pentru a intra pe rețelele de socializare.
În acest punct, e important să ne activăm voința noastră de a renunța la acest obicei pentru câteva zile sau săptămâni, având la bază dorința de a-i oferi mai mult timp și atenție copilului/copiilor.
2. Deconectarea de tine, de gândurile și de emoțiile tale
După ce reușești să te deconectezi de tehnologie, vei observa că începi să te conectezi mai mult cu tine. De multe ori, asta poate însemna să apară anumite gânduri sau emoții neplăcute.
Poate însemna să te confrunți cu temeri și îngrijorări legate de viitor sau cu regrete, resentimente sau sentimente de vinovăție legate de trecut. Aceste gânduri și emoții îți pot absorbi toată atenția, împiedicându-te să te conectezi cu copilul. Tocmai de aceea, a doua etapă pentru a te conecta cu copilul este să te deconectezi de tine, de gândurile și de emoțiile tale.
Atenție, toate aceste gânduri și emoții sunt importante și valoroase. Nu e cazul să le ignori, ci doar să le pui puțin pe pauză, pentru a reuși să te conectezi mai mult cu copilul. Ce poți face este să iei agenda sau o foaie de hârtie și să-ți notezi răspunsurile la întrebarea „Ce mă deranjează, de fapt, acum? Ce mă neliniștește în mod concret?”. Fiecare răspuns pe care îl scrii reprezintă oportunități de lucru cu tine de care te vei ocupa în timpul pe care îl ai cu tine.
Starea de prezență
Modul cel mai simplu de a te deconecta de gândurile și emoțiile tale este dobândirea stării de prezență. Și există mai multe tipuri de exerciții pe care le poți face pentru asta.
Iată un exemplu ușor de aplicat:
Devino conștientă în această clipă și observă, pas cu pas, imaginile pe care le vezi în jurul tău, sunetele din jur, mirosul pe care îl inspiri și senzațiile din corp. În VIDEO te ghidez să facem acest lucru împreună, rapid.
Pe măsură ce te deconectezi de tehnologie, apoi de gândurile și de emoțiile tale, vei reuși să fii mai prezentă în relația cu copilul tău și, desigur, cel mic va simți asta. Astfel, e posibil să vezi o mare diferență în comportament, copilul nemaiavând nevoie să apeleze la comportamente neplăcute pentru a primi atenția ta.
Nu rata celelalte materiale din seria „Parenting în vacanță”:
PARENTING ÎN VACANȚĂ: Cum pregătim o vacanță frumoasă pentru familia noastră
PARENTING ÎN VACANȚĂ: Revederea cu rudele care locuiesc departe
PARENTING ÎN VACANȚĂ: Cum creăm amintiri frumoase pentru copii
PARENTING ÎN VACANȚĂ: Cum să-ți reumpli bateriile în vacanța cu copiii
PARENTING ÎN VACANȚĂ: Respectarea limitelor și a regulilor în vacanță
Sursa foto: Elina Sazonova, Pexels