Mulți dintre adulții de astăzi au trecut cel puțin o dată, în copilăria lor, prin experiența pusului la colț, o metodă de izolare practicată în multe familii cu intenția de a-l determina pe copil să se gândească la comportamentul lui și să înțeleagă ce a greșit, pentru a nu mai repeta greșeala pe viitor.
Iată ce spune despre practica trimisului la colț cunoscutul psiholog și psihoterapeut relațional Gáspár György:
„Trimisul la colț este o practică de parenting la care apelau adulții în secolul trecut, deoarece nu cunoșteau alternative mai inteligente și mai sănătoase pentru liniștirea furtunilor emoționale ce acaparau copilul sau pentru comportamentele supărătoare ale acestuia. Cred că, din multe puncte de vedere, era un obicei mai bun decât violența fizică sau agresivitatea, ca formă de disciplinare.
Dar din punct de vedere relațional, era un obicei nociv și distructiv. Atunci când copilul este copleșit de emoții și se implică în comportamente și acțiuni nepotrivite, acesta este un indicator că are nevoie de ajutor și susținere din partea noastră, a adulților. A-l trimite pe copil la colț, exact în momentele lui cele mai grele, este echivalent cu un pumn primit de noi în piept, atunci când de fapt am avea nevoie de o îmbrățișare pentru a ne liniști și a ne simți în siguranță”, a explicat specialistul, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Gáspár György este psiholog clinician, psihoterapeut relațional, autor de cărți bestseller, președinte al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și președintele Academiei Imago România.
Citește și:
Gáspár György: Emoțiile nu se „controlează” și nu se „corectează”. Emoțiile se simt! Regula din 4 pași
Ce faci când te enervezi pe copil? 4 pași de la psihologul Gáspár György ca să-ți gestionezi furia
Potrivit specialistului, aplicarea pedepselor și a consecințelor precum pusul la colț reprezintă o manifestare a lipsei de umanitate din partea părinților:
„În secolul XXI, adulții (părinți, bunici, îngrijitori și cadre didactice) au nenumărate alternative pentru a-l ajuta pe copil să se liniștească, iar utilizarea pedepselor sau a consecințelor de genul „trimisului la colț“ sunt dovezi clare de lipsă de umanitate. Și, așa cum ne arată imaginea de mai jos, sunt semne ale lipsei de inteligență relațională.
În anumite cazuri, un câine poate fi mai prezent alături de un copil care suferă și mai atent la nevoile acestuia decât un adult furios și bântuit de traumele propriei copilării. Așadar, cred că avem multe de învățat de la animalele care, uneori, pot fi mai empatice decât noi, oamenii”.
În acest context, care este cel mai potrivit comportament al unui părinte în timpul furtunilor emoționale ale copilului său?
Potrivit lui Gáspár György, atunci când un copil este în suferință, inteligența parentală presupune ca părinții să se implice urmând acești 5 pași:
1. Conștientizarea emoțiilor copilului
2. Recunoașterea acestor emoții ca fiind oportunități de conectare
3. Ascultarea empatică și validarea trăirilor copilului
4. Sprijinirea celui mic, pentru ca el să-și verbalizeze și să-și exprime durerea și emoțiile
5. Apelarea la partea cognitivă, prin discutarea consecințelor și a regulilor, apoi căutarea unor strategii de evitare a acestor situații pe viitor
La finalul postării sale, psihologul le recomandă părinților cartea „Inteligența parentală” de Daniel J. Siegel și Tina Payne Bryson.
Citește și:
“Folosim rușinea ca pe o tehnică de parenting”. Gabor Maté, despre Time-out și rușinea care traumatizează copiii
Psihologul Gáspár György: Comportamentul urât al copilului se schimbă doar după ce ne schimbăm noi
Soluții pentru un copil de 2 ani care țipă până obține ce vrea
„Puteți să-mi dați exemplu de o consecință acceptabilă pentru un copil de 2 ani care țipă cu putere până obține ce vrea? (Presupunând că etapele anterioare recomandate de inteligența parentală au fost urmate).”
Întrebarea de mai sus i-a fost adresată psihologului Gáspár György de o mamă, într-un comentariu la postare. Dacă și tu ai aceeași întrebare, iată răspunsul specialistului:
„La vârsta de 2 ani totul poate deveni mai complicat, deoarece copilul trece dintr-o etapă a dezvoltării în următoarea (de la atașament, la explorare); iar orice astfel de schimbare activează mult disconfort, atât pentru copil, cât și pentru părinte. Dar, și în acest caz, este important ca cel mic să învețe că nu emoțiile lui sunt problema, ci unele comportamente. Toate emoțiile și dorințele copilului au sens, însă nu și toate acțiunile sau comportamentele lui. Și sunt momente în care sarcina părintelui este – mai ales daca are disponibilitate de timp – să rămână alături de copilul care plânge sau care țipă.
Din experiența terapeutică, am observat că aceste momente sunt foarte grele pentru părintele care consideră că, dacă este un „părinte bun”, copilul nu are de ce să aibă emoții negative sau momente dificile. Așa cum știm și că emoțiile intense ale copilului nu dispar (mereu) doar pentru că părintele îi spune „Nu mai plânge” sau „N-ai motiv să reacționezi așa”.
Pentru ca cel mic să nu-și piardă încrederea în propriile emoții și în părinte, este nevoie de multă răbdare și disponibilitate din partea adultului – mai ales în astfel de situații. Ceea ce este greu, dar sunt convins că și „recompensele” vor fi pe măsură. Cartea „Parenting” a lui John Gottman oferă multe exemple de limite și consecințe naturale, care – după ce conectarea a fost satisfăcută – pot determina o adaptare a comportamentului.”
(Momentan, cartea „Parenting” de John Gottman nu se găsește în librării, stocul fiind epuizat.)
Citește și:
Nu-ți mai fie frică de tantrumuri! Abordarea contraintuitivă care face minuni. 5 motive de ce funcționează atât de bine
Ce înseamnă educație emoțională sănătoasă? 9 abilități emoționale de care au nevoie copiii
„Deci să înțeleg, doamna a cerut un exemplu, după un post extrem de lung în care ziceți că totul e foarte complicat, îi recomandați o carte. Un exemplu ar fi fost suficient, zic eu”, a urmat comentariul unei alte mame.
Și răspunsul psihoterapeutului:
„Știu cât de frustrante pot să fie răspunsurile mele (uneori). Este greu de răspuns cu un exemplu concret la o astfel de întrebare, pentru că fiecare copil reacționează la o altă consecință naturală. Pentru mulți dintre copii – dacă părintele a urmat în mod constant recomandările din postarea mea (acei pași) – este deja o consecință să-și vadă părintele supărat sau trist. Dar acest lucru este valabil mai degrabă atunci când relația de atașament este una de tip sigur (ceea ce iar nu se confirmă mereu). Apoi, o altă consecință este aceea în care copilul nu primește ceea ce își dorește etc.”
Trimisul la colț, o formă de disciplină?
„Trimisul la colț – dovezi clare de lipsă de umanitate?? Poate este doar o formă de disciplină din care copilul realizează că a greșit!”
O altă mamă a postat comentariul de mai sus. Iată răspunsul oferit de Gáspár György:
„Depinde cum interpretăm această lipsă de umanitate. Din păcate, eu așa văd aceste comportamente; dar este doar un punct de vedere. Experiența clinică îmi arată că trimisul la colț nu prea își atinge obiectivul – adică acela în care ne imaginăm cum copilul va reflecta la ce a făcut sau nu a făcut sau, și mai mult, se va liniști singur.
Am observat că, mai degrabă, copiii pot să devină mai furioși și mai supărați și își pierd capacitatea de a se controla sau de a se gândi la ce au făcut greșit. Mulți copii mi-au spus că, în acele momente, se gândesc doar la faptul că părinții nu-i iubesc și că aceștia ar fi „părinți răi”, care îi obligă să stea singuri. Iar astfel se lezează relația de atașament, sigur că – în funcție de temperament – sunt și copii, care, de frica de a nu pierde conexiunea cu părintele, se vor purta ca și cum și-ar fi învățat lecția. Dar cred că acesta este doar un mecanism de supraviețuire, nu o abilitate de a gestiona momentele dificile. (…) Cartea scrisă de Dan Siegel („Inteligența parentală”) oferă multe explicații științifice.”
Citește și:
Psihologul Gáspár György: Rușinea pe care un adult o aruncă asupra copilului îl lovește în centrul ființei sale
Gabor Maté: Psihologia de parenting din cultura noastră este anti-copil. Câteva sfaturi pentru părinți
Relația cu copilul este o luptă? 10 moduri prin care să-ți manifești autoritatea de părinte
Iată mai multe detalii despre cartea „Inteligența parentală” de Daniel J. Siegel și Tina Payne Bryson
„Inteligența parentală” îți oferă o hartă eficientă, plină de compasiune pentru a trata aceste accese de furie, tensiuni și lacrimi — fără a provoca o scenă.
Bazată pe descoperiri recente despre creier, care ne oferă perspective profunde asupra copiilor pe care îi creștem și cărora le oferim dragostea noastră, asupra educării în moduri care favorizează dezvoltarea optimă, această carte oferă o abordare de tip „relațional” care se bazează pe dorința înnascută a copiilor de a-i mulțumi pe părinți și de a se înțelege cu ceilalți.
Plină de povești sincere și ilustrații jucăușe care dezvăluie sugestiile autorilor asupra vieții, această carte prezintă mesaje clare într-un format practic și îmbietor. Folosind aceste tehnici, îți poți crește copiii într-un mod puternic concentrat pe construirea relațiilor, respect și mai puțină dramă și conflicte. Ca urmare, viața ta de părinte va fi mai ușoară și parentajul tău mai eficient. Și, cel mai important, vei crea conexiuni în creierul copilului tău care să-i dezvolte aptitudinile emoționale și sociale care îi vor fi de folos începând de acum și până la sfârșitul vieții – toate acestea în timp ce îți vei consolida relația cu copilul tău.
Sursa foto: Captură YouTube Fain & Simplu cu Mihai Morar
Îți dorești să îți ajuți copilul în momentele în care se confruntă cu emoții dificile? Abonează-te la newsletterul nostru și primește un scurt ghid pdf cu o strategie din 5 pași care te va ajuta să-ți ghidezi copilul în momentele în care simte emoții dificile:
