Mulți dintre părinții de astăzi consideră foarte important să aibă relații bune cu copiii lor, bazate pe încredere. Deși este o intenție bună în sine, modul în care unii părinți o pun în practică implică anumite riscuri.
Vorbim acum despre acei părinți care încearcă să fie prieteni cu copiii lor. Facem parte dintr-o generație de copii care au primit, deseori, o educație autoritară, lipsiți de empatie, lipsiți de posibilitatea de a alege și forțați să ne supunem deciziilor părinților noștri.
Atunci când am încercat să fim sinceri cu părinții noștri, de cele mai multe ori, ne-am lovit de judecata lor, de critică, de respingere, de neacceptare. Unii dintre noi am tot încercat să fim sinceri cu părinții, alții au renunțat din prima. La final, am ajuns să alegem cu atenție lucrurile pe care le spuneam părinților, de teamă să nu fim criticați, pedepsiți și respinși de ei.
Mulți dintre noi am preferat de multe ori să mințim pentru a păstra o relație decentă cu părinții, dar mai mult pentru a ne păstra echilibrul emoțional.
Din ce cauză făceam lucruri cu care părinții noștri nu erau de acord?
Deoarece ni le doream, deoarece ne erau interzise, deoarece știam că, de fapt, noi eram cei care dețineam controlul, deoarece aveam încredere că știm limitele.
Chiar dacă am făcut și unele greșeli, privind în spate, putem constata că exact acele experiențe au contribuit cel mai mult la maturizarea noastră, deoarece am fost puși în situația de a ne asuma în totalitate responsabilitatea pentru alegerile și pentru acțiunile noastre. Ne-am asumat responsabilitatea și, astăzi, ne aflăm, la rândul nostru, în rolul de părinți.
Și nu ne mulțumim să fim orice fel de părinți. În niciun caz nu am fi împăcați cu noi înșine dacă ne-am comporta cu copiii noștri așa cum se comportau părinții noștri cu noi și ne simțeam singuri, respinși, frustrați, forțați. Astăzi, ne dorim pentru copiii noștri să nu treacă prin ce am trecut noi. Și, mai mult decât asta, ne dorim ca, pe măsură ce copilul crește și devine tot mai autonom, ne dorim să știm ce se întâmplă în viața lui, ne dorim să ne spună despre dificultățile pe care le întâmpină, ne dorim să nu ne mintă, astfel încât să-i putem fi alături atunci când are nevoie de ajutor.
În calitate de părinți, ne dorim să deținem controlul și să ne protejăm copiii de greșeli și de eșecuri.
Citește și:
Cum le dăm „disconnect” copiilor fără să vrem. Ajută-l pe copil să-și încarce bateriile [VIDEO]
Dr. Shefali Tsabary: Este normal copiii să mintă. Care e schimbarea de care au nevoie copiii de la părinți
Ce înseamnă să fii prieten cu cineva?
În aceste condiții, mulți părinți din generația noastră au ajuns să definească relația pe care doresc să o aibă cu copii lor ca pe o relație de prietenie.
Însă, oare este vorba despre conceptul clasic de prietenie?
Pentru a avea o imagine clară despre noțiunea de prietenie, iată definiția conform DEX 2009:
„Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătura care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug. ♦ Atitudine plină de bunăvoință, prietenoasă față de cineva. ♦ Legătura între grupuri sociale, între popoare, între țări bazată pe aspirații, năzuințe, interese comune.”
Prietenia este o relație care se formează între doi prieteni.
Iată si definiția cuvântului prieten, conform DEX 2009:
„Persoana de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic.”
Observăm din definițiile de mai sus că prietenia presupune respect reciproc, încredere, bunăvoință, aspirații comune, idei și principii comune.
Și acum, te invit să ne gândim la o relație de prietenie dintre două persoane, fie că este vorba de copii sau adulți. Cele două persoane se simt bine una în compania alteia, se respectă reciproc, au interese comune, își acceptă diferențele, comunică mult, iar când una dintre ele face o acțiune cu care cealaltă nu este de acord, acțiunea e privită doar ca fiind alegerea sa, fără judecată, fără critică, fără a ține minte răul.
Într-o relație de prietenie, nu există autoritatea nimănui, regulile sunt stabilite și încălcate de comun acord. Există, în schimb, acceptare, înțelegere și susținere și la bine și la rău.
Citește și:
De ce adolescenții își sfidează părinții și vor să facă doar ce au chef? 8 soluții de la psihologul Diana Stănculeanu pentru părinții de adolescenți
Copilul greșește și criticile nu ajută? Cu ce să înlocuiești critica pentru a-i schimba comportamentul
Asta este, oare, relația ideală pe care dorești să o ai cu copilul tău?
Sau îți dorești ca în relația cu copilul tău să fie prezente doar anumite elemente dintre cele prezentate mai sus?
De fapt, părinții vor să aibă relații de prietenie cu copiii lor pentru a beneficia de avantajele acestei relații, însă fără a se gândi prea mult la ce altceva mai implică această relație.
Din această perspectivă, cât de ușor îți este sau ți-ar fi să accepți faptul că fiul sau fiica ta a început să fumeze sau a făcut ceva ce tu consideri inacceptabil? Și cât de ușor ți-ar fi să nu critici copilul, să nu îl judeci pentru că a făcut acel lucru? Pentru că un prieten nu își judecă prietenul și nu vrea să-l schimbe.
Noi ne dorim să avem acea comunicare sinceră cu copilul, însă, în același timp, ne dorim ca el să ne și asculte.
Ne dorim să fie sincer cu noi și ne spună totul, însă, în același timp, ne dorim ca noi să stabilim regulile. Și este firesc să ne dorim acest lucru, în condițiile în care noi suntem adulții, am parcurs câteva etape ale vieții, știm că anumite lucruri îi pot face rău și suntem responsabili să-l protejăm și să-l ghidăm, transmițându-i cunoașterea noastră.
Ne dorim să fim prieteni cu copilul, dar, totodată, ne dorim și să-l educăm. Doar că un prieten nu îl educă prietenul.
Practic, prietenia dintre părinte și copil presupune următoarele riscuri:
- Copilul să nu ne asculte – Un prieten nu este obligat să-și asculte prietenul, nu-i așa?
- Să ne pierdem autoritatea de părinți, ceea ce va face imposibil să-i transmitem copilului valori și convingeri în care credem și care l-ar putea ajuta în viață.
- Să avem reacții emoționale inadecvate rolului de prieten, deoarece mereu rolul de părinte va prima. Suntem adulții responsabili de educarea copiilor noștri și e firesc să avem reacții și emoții de părinți, nu de prieteni.
- Copilul să se simtă nesigur, simțind alături un prieten, însă nu și un sprijin, un ajutor în caz de nevoie. Mai presus de a avea prieteni, copilul are nevoie să aibă o bază de siguranță, o persoană de atașament pe care să se bazeze și în brațele căreia să se simtă în siguranță.
- Copilul să simtă confuzie, pentru că vom avea reacții diferite, uneori ne vom manifesta ca prieteni, iar alteori ca părinți. Copilul nu mai are repere clare ale relației noastre.
- Copilul să se simtă mințit sau trădat. Dacă îi spun copilului că îi sunt prietenă, însă, după ce îmi împărtășește un lucru cu care nu sunt de acord, fac scandal, îl cert sau îl pedepsesc, copilul se va simți, pe bună dreptate, mințit și trădat.
- Relația părinte-copil să se erodeze, pe fondul lipsei de siguranță, neîncrederii și confuziei.
Citește și:
Psihologul Gáspár György: Cum este părintele de care copilul are nevoie pentru a reuși în viață
Oana Moraru: „Copiii își schimbă comportamentele când adulții sparg tiparul”
Ce presupune a fi un părinte bun
Ce este important să știm, deși nimeni nu ne spune foarte clar, este că rolul de părinte este diferit de rolul de prieten. Și, dacă încercăm să le combinăm, ne vom simți inconfortabil atât noi, cât și copiii noștri.
Și atunci, care ar fi cel mai potrivit rol, cea mai potrivită atitudine pentru a fi un părinte bun, care nu este autoritar, care își înțelege și își sprijină copilul?
Cel mai probabil, vrei să păstrezi în rolul de părinte bun avantajele relației de prietenie. Acest rol de părinte bun presupune, pe de o parte, să ai autoritate (fără a fi autoritar/ă), copilul să te asculte, să-l educi, să-l ghidezi și să-l sfătuiești, iar pe de altă parte, să ai o comunicare eficientă cu copilul, astfel încât copilul să fie sincer cu tine și să-ți spună lucrurile importante pentru el, să petreacă timp cu tine și să se simtă confortabil în prezența ta.
Și, pentru că în rolul de părinte suntem în majoritatea timpului (ne dorim mai multă autoritate, vrem să ne asculte copilul, îl educăm, îl sfătuim, îl ghidăm etc.), principalul pas rămâne să ne asigurăm că menținem o relație apropiată cu copilul, astfel încât el să fie sincer cu noi (de multe ori, inversa nu este valabilă, deoarece nu e cazul să-i spui copilului prea multe detalii despre o ceartă cu soțul/soția), să ne spună ce îl frământă și să aibă încredere în noi.
Citește și:
Top 5 activități pentru care copilul va lăsa ecranele deoparte
“Copilul meu minte.” 7 cauze care îi fac pe copii să-și mintă părinții
“Copilul meu minte.” Strategia din 8 pași pentru a-l ajuta să-ți spună adevărul
Acum, că am definit aceste caracteristici, hai să vedem ce este nevoie să facem sau să nu facem pentru a le aduce în viața noastră.
Îți propun mai jos câteva recomandări care te vor ajuta să te comporți astfel încât copilul să fie sincer cu tine, să aibă încredere în tine și să-ți spună despre provocările pe care le întâmpină:
1. Mare atenție la reacțiile tale
Ai mare grijă ce reacții ai atunci când copilul face lucruri care nu îți plac și cu care nu ești de acord! Chiar dacă simți tentația puternică să te enervezi, să faci scandal și să te întrebi de ce copilul nu te ascultă, este mai bine să te abții. O asemenea reacție îl va speria pe copil. Și apoi, data viitoare când face ceva despre care știe sau bănuiește că nu vei fi de acord, va evita să îți spună, de teama acestei reacții dure.
2. Renunță la critică și la judecată la adresa copilului
Este foarte important să încetezi să critici și să judeci copilul, chiar dacă face un lucru pe care îl consideri inacceptabil. Cu atât mai mult, când copilul se află într-o situație neplăcută, pe care o regretă, criticile și judecata sunt printre ultimele lucruri pe care are nevoie să le audă. Reacția sa naturală va fi să se protejeze, astfel încât te va contrazice.
Chiar și dacă se simte bine după ce a făcut, abține-te de la critici și judecată, deoarece acestea îl vor îndepărta pe copil și, dupa cum ai văzut, data viitoare va face tot posibilul să nu afli nimic.
De altfel, critica și judecata nu ajută niciodată la o schimbare pozitivă, ci dimpotrivă. Copilul criticat frecvent de către părinții lui ajunge prin a se defini prin respectivul comportament criticat sau prin respectiva trăsătură criticată, pierzându-și încrederea în sine.
Citește și:
Dr. Shefali Tsabary: „Nu există comportament rău al copiilor”. Ce se întâmplă de fapt când copilul are comportamente neplăcute
Cum ne exprimăm iubirea față de copil, în funcție de vârstă. 6 sugestii de la psihologul Gáspár György
3. Elimină complet atacul la persoană
De exemplu, dacă a scăpat jos un obiect de preț care s-a spart, spunându-i copilului „Cât ești de neatent” sau „Nu ești în stare de nimic, ai două mâini stângi”, îi poți afecta profund stima de sine. În definitiv, a fost vorba de o acțiune, cel mai probabil involuntară, și nu este cazul să lovim în identitatea copilului.
Iar dacă i se spune deseori că este o persoană rea, nesimțită, leneșă, care nu e în stare de nimic, nu va fi de mirare că va fi demotivat și va face tot felul de stricăciuni și greșeli pentru a-și confirma imaginea pe care i-ai construit-o, fără să vrei. Întotdeauna, copilul simte că îi este mai ușor să fie cum spui tu decât să depună efort pentru a-ți schimba convingerile deja formate despre el și pentru a fi mai bun.
4. Descoperă ce îl face pe copil să mintă
La bază, toți copiii vor să fie plăcuți de părinții lor. De aceea, atunci când observă din reacția părinților că nu le place ceva și că imaginea le este afectată, ei încep să ascundă de părinți lucrurile neplăcute care le pot înrăutăți relația cu adulții. De cele mai multe ori, copii sunt nevoiți să spună ceea ce părinții vor să audă.
Ține cont de acest lucru atunci când copilul te minte. Și răspunde-ți la aceste întrebări:
- Ce anume din atitudinea, cuvintele sau reacțiile mele îl determină pe copil să mă mintă?
- Cum altfel aș putea să reacționez, astfel încât data viitoare copilul să fie sincer cu mine?
Citește și:
Sărbătorește greșelile copilului tău. Dr. Shefali Tsabary spune cum să abordăm constructiv greșeala
Părintele-alchimist: Cum transformăm tensiunea în iubire atunci când copilul nu ascultă
5. Descoperă cauza adevărată a comportamentului copilului
Este important să cauți să înțelegi cauza reală a comportamentului copilului. Pentru aceasta, poți face un exercițiu de imaginație: preț de câteva clipe, pune-te în „papucii” copilului și vezi ce a stat în spatele acțiunii sale.
Apoi, vorbește cu copilul, întreabă-l ce a vrut, de fapt, să obțină. Întreabă-l ce își dorește de fapt. Această discuție sinceră ar putea clarifica multe necunoscute și ar putea reprezenta începutul procesului de găsire a unor alternative care să fie acceptate de toată lumea.
6. Explică-i adevăratul motiv pentru care te deranjează comportamentul lui
Propoziții care încep cu „Sunt îngrijorat/ă…”, „Mi-e frică de/pentru…”, „Nu știu cum să reacționez….”, spuse pe un ton cât mai neutru îl vor apropia mai mult pe copil de tine decât criticile și acuzele.
7. Nu îi „scoate ochii”
În momentele de calm și liniște, când copilul se simte apropiat de părinți, s-ar putea să simtă un nivel crescut de încredere care îi permite să le spună un lucru care s-a întâmplat în trecut și despre care nu a spus nimic atunci, de frică.
Mulți părinți se bucură pe moment de sinceritatea copilului și nu îl ceartă atunci. Însă, mai târziu, la următorul conflict, scot din mânecă asul cu respectiva întâmplare și îi spun atunci toate criticile și acuzele. Asemenea situații sunt chiar mai grave decât a reacționa dur pe moment, deoarece îi transmit copilului că nu poate fi sincer cu părinții nici măcar atunci când, aparent, relația este una de încredere.
8. Timp de calitate cu copilul
Pentru a construi o relație apropiată, de conectare și încredere cu copilul, este esențial să petreci cât mai mult timp cu el, să te implici în activitățile lui, să fii alături de el zi de zi, să-l asculți atunci când vrea să-ți vorbească. Doar așa vei reuși să-ți ții copilul aproape chiar și la vârsta adolescenței.
Citește și:
Cei 4 Călăreți ai Apocalipsei care distrug relația dintre părinți și copii
Copilul nu ascultă? 5 greșeli de comunicare ale părinților care provoacă neascultarea copiilor
9 alternative la pedepse care chiar funcționează. Cum corectăm greșelile copilului prin metode pozitive [VIDEO]
Chiar dacă ție pot să ți se pară minore, lucrurile pe care copilul ți le spune, în legătură cu jucăriile lui, cu prietenii lui sau cu personajele din povești sau desene animate, sunt importante pentru el.
Dacă nu îl vei asculta și nu îl vei înțelege când este mic, nu va veni la tine nici când va fi mare și se va confrunta cu provocări de „oameni mari”.
La final, te invit să descarci un scurt ghid pdf de o pagină care te va ajuta să-ți ghidezi copilul în momentele în care simte emoții dificile:
Sursa foto: Pixabay
