Toți copiii plâng din când în când. În timp ce unii plâng mai mult și mai des, alții plâng mai puțin și mai rar. Însă nu există părinte care să nu se fi confruntat cu provocarea copilului care plânge și se liniștește greu sau nu reușește să se calmeze.
Cert este că părinții își doresc ca în relația cu copiii lor să predomine pacea și buna înțelegere, iar plânsul, dacă apare, să se termine cât mai repede și lucrurile să revină la normal.
De aceea, părinții aplică diferite metode pentru a-și liniști copiii când plâng. Din nefericire, însă, unele dintre aceste metode de comunicare nu doar că nu-i ajută pe cei mici să se liniștească, ci au ca efect intensificarea plânsului și agravarea crizei.
În mod normal, un copil sănătos și echilibrat emoțional, care are alături părinți iubitori, susținători și conținători, plânge rar și din motive clare pentru părinți. Dacă plânsul copilului apare frecvent, dacă durează mult și cel mic se calmează foarte greu, e posibil ca strategia de comunicare a părinților să contribuie la agravarea plânsului.
Citește și:
Când și cât e bine să lăsăm copilul să plângă. Evită aceste două mari greșeli pe care le fac părinții
Psiholog Petronela Rotar: Dacă mama nu se conectează la copil și nu-i îndeplinește nevoile, cel mic învață că lumea e un loc înspăimîntător, în care nevoile sale nu contează
Iată cele mai frecvente lucruri pe care le spun părinții copiilor când plâng și care nu ajută la calmare, ci, dimpotrivă, duc la intensificarea plânsului:
1. “Liniștește-te (chiar acum)!”
Te asigur că, la fel ca tine, nici copilul nu dorește să facă o criză de plâns exact acum, exact în acest context, mai ales dacă este o situație tensionată, în criză de timp sau de față cu alte persoane.
Doar că simplul tău îndemn sau ordin de a se calma nu îl ajută deloc pe copil să și reușească acest lucru. Dacă ar putea, te-ar asculta și s-ar liniști. Motivul pentru care nu o face este că emoțiile pe care le simte sunt prea greu de gestionat pentru copil de unul singur. În schimb, dacă ar beneficia de ajutorul și ghidarea părintelui, cu siguranță s-ar liniști mult mai repede.
2. “Nu ai niciun motiv ca să plângi!”
Cel mai probabil, motivul care a declanșat plânsul copilului nu este la fel de relevant și important pentru părinte. De aceea, adultul își exprimă propria perspectivă asupra problemei, care, însă, nu este aceeași cu perspectiva copilului.
Poate că unii adulți nu conștientizează că pierderea jucăriei preferate de către copil este echivalentă ca impact emoțional cu pierderea telefonului sau a casei pentru un adult. Sau faptul că a ratat să vadă elicopterul zburând pe deasupra blocului este pentru el ca și cum tu ai rata singurul concert al trupei tale preferate la care ai fi putut merge în viața asta.
E foarte important să pornim de la premisa că, de fiecare dată când copilul plânge, are un motiv întemeiat să o facă. Datoria noastră este să descoperim care este motivul și să-l ajutăm să se calmeze. Fie că este vorba despre o nevoie sau o dorință neîndeplinită sau despre o emoție copleșitoare, putem descoperi motivul pe măsură ce ne conectăm cu copilul.
Citește și:
Oana Moraru: „Toți copiii încrezători au simțit de mai multe ori refuzuri și respingeri”
Întrebarea care oprește instant isteria copilului. Funcționează de la 5 ani în sus
3. “Dacă mai continui să plângi fără motiv, îți dau o palmă ca să ai un motiv să plângi”
De obicei, părinții ajung la această amenințare din disperare de cauză, după ce mai multe încercări de a-l determina pe copil să se calmeze au eșuat.
Pe lângă desconsiderarea motivului pentru care copilul plânge, părintele îi mai transmite mesajul că manifestarea emoțiilor este un lucru greșit care se pedepsește prin bătaie. Copilul învață că, dacă își exprimă emoțiile, va fi neacceptat și respins de părinte, va fi pedepsit sau ceva rău i se va întâmpla. Totodată, copilul învață că simțirea emoțiilor este ceva greșit și va încerca să le reprime.
4. “Nu e nicio problemă!”
În acest caz, părintele minimizează importanța problemei, cu intenția de a-l ajuta și pe copil să simtă că problema care i-a adus lacrimi în ochi nu este chiar atât de importantă, mai ales dacă este privită într-un context mai larg.
Teoretic, așa este. Însă, practic, câți adulți sunt capabili ca, atunci când se simt afectați de o situație problematică (reducerea salariului, pierderea unui client important, despărțirea de un om important, eșecul la un examen etc.), să vadă tabloul mai larg și să conștientizeze că problema lor nu este chiar atât de mare?… Prea puțini și aceia după un proces de introspecție și clarificare, după o discuție cu un prieten sau după o ședință de terapie sau Coaching.
Ce e important să știm este că, dacă cel mic plânge, înseamnă că percepe un anumit lucru ca pe o problemă destul de gravă pentru el. Nu este obligatoriu ca și tu să percepi problema lui ca fiind gravă, cel mai probabil o percepi diferit. Însă, este suficient să crezi copilul când îți spune sau îți arată că percepe o problemă ca fiind gravă și să-i fii alături pentru a-l ajuta să o rezolve.
Citește și:
“Nu ai niciun pic de răbdare!” 7 moduri simple de a educa răbdarea la copii
Psihologul Gáspár György: Adultul nu trebuie să „repare” copilul, ci să se „vindece” pe sine
5. “Nu s-a întâmplat nimic!”, “Nu te doare!”
Acesta este un alt mod de a minimiza importanța evenimentului care a declanșat plânsul copilului, cu intenția de a-l ajuta să se calmeze. Doar că, în realitate, aceste cuvinte ale părintelui sunt percepute drept un neadevăr, drept o încercare de a-l minți sau de a-l manipula.
Când copilul a căzut de pe bicicletă sau la încercând să pună frână cu rolele și plânge din cauza durerii provocate de impact și de julituri, este total nepotrivit să susținem în fața lui că nu s-a întâmplat nimic și mai ales că nu îl doare. Deoarece, în concret, s-a întâmplat un accident (mic sau mare – contează mai puțin) și, în mod sigur, copilul simte durere.
Asemenea lucruri spuse copilului în contexte similare îl fac pe copil să învețe să nege realitatea și să se deconecteze de corp, să nu simtă durerea, apoi și emoțiile, și senzațiile precum foamea, setea, nevoia de a merge la toaletă etc.
6. “Mai dai mult apă la șoareci?”, “E rușine să plângi!”
În continuare, multe persoane consideră că simțirea emoțiilor și exprimarea lor este ceva rușinos. Aceste persoane nu iau în considerare faptul că emoțiile sunt un tip de trăire la intersecția dintre corp, minte și suflet, specifică tuturor oamenilor. Și, când sunt folosite ca o busolă, ca un mesager, ca un ghid, emoțiile ne ajută foarte mult în viața de zi cu zi, în luarea deciziilor și în asigurarea stării de bine și a motivației.
Sentimentul de rușine este foarte dificil pentru un copil, deoarece îl lovește fix în centrul ființei sale, după cum spune psihoterapeutul relațional și autorul Gáspár György. Iar potrivit medicului și psihologului Gabor Maté, creierul copilului rușinat nu poate învăța.
Deci, nu este o idee deloc bună să-i inducem copilului sentimentul de rușine pentru că își manifestă trăirile plângând. În schimb, este cu mult mai constructiv să-l ajutăm să-și regleze emoțiile pentru a se calma.
7. “Fii puternic/ă! Băieții/fetele mari nu plâng!”
Un alt curent de gândire asociază emoțiile cu slăbiciunea. Pentru acești părinți, un copil care plânge este un copil slab, un copil inferior.
Sunt destul de mulți părinți care mai consideră că emoțiile sunt apanajul femeilor și al fetelor, iar băieții și bărbații ar fi ființe doar raționale. Or, absolut toți oamenii simt emoții, chiar dacă femeile au o latură emoțională mai accentuată decât bărbații, care au latura emoțională mai accentuată. Dar asta nu înseamnă că toate femeile sunt emoționale și iraționale și toți bărbații, raționali și lipsiți de emoții.
Astfel, indiferent că vorbim de o fată sau de un băiat mai mic sau mai mare, manifestarea emoțiilor prin plâns este un lucru firesc. Mai mult, dacă nu vom ajuta copilul să învețe să-și regleze emoțiile, adică să știe ce să facă atunci când plânge pentru a se calma, vom crește un copil care plânge des și, în plus, este stresat că face ceva greșit și nu poate rezolva problema. Un părinte care îi cere să nu plângă fără să-l ghideze să parcurgă procesul care va duce la calmare nu îl ajută.
Citește și:
Tehnica din 3 pași care te ajută să schimbi emoțiile copilului
Psihologul Gáspár György: „Când le oglindim emoțiile și le validăm experiența, copiii își găsesc forța de-a înfrunta greutățile”
Cele 9 emoții care îi îmbolnăvesc pe copii. Cum îți ajuți copilul să le facă față
Evită, așadar, să-i spui copilului frazele menționate mai sus pentru a nu-i agrava criza de plâns. Într-un articol viitor, voi prezenta strategia care te va ajuta să-ți ghidezi copilul către liniștirea completă din plâns.
Dacă îți place abordarea site-ului Parenting 2.0, te invit să te alături comunității noastre de abonați la newsletter descărcând un scurt ghid în format pdf cu o strategie din 5 pași care te va ajuta să-ți ghidezi copilul în momentele în care simte emoții dificile:
Sursa foto: Yan Krukau, Pexels
