Dacă ai deschis acest articol să-l citești, te invit să ai răbdare să-l parcurgi până la capăt înainte de a trage o concluzie. De multe ori, cititorii se grăbesc să reacționeze din anumite frici sau din anumite principii pe care le-au preluat în copilărie și pe care nu le-au mai pus la îndoială, ratând astfel ocazia de a dobândi o perspectivă mai largă asupra lucrurilor.
Pentru foarte mulți părinți este mai important să educe copii altruiști decât copii care se iubesc și se respectă pe sine.
Asta se întâmplă din cauză că numeroase persoane confundă iubirea de sine cu egoismul. Iar această confuzie are efecte dezastruoase asupra viitorilor adulți.
Atunci când educăm altruismul înainte de a ne asigura că am construit iubirea de sine a copilului, ce obținem ca rezultat este un copil, viitor adult, care:
- Este mai preocupat să le fie bine altora decât lui însuși – ceea ce duce la neglijare de sine, la ignorarea propriilor nevoi și dorințe, la suportarea unor abuzuri, la incapacitatea de a pune limite etc.
- Se definește pe sine prin ochii altor oameni, astfel încât starea sa depinde de părerea altora. De aceea, este foarte preocupat de “ce va spune lumea” și de a-și construi și menține o anumită imagine, chiar dacă ea nu corespunde realității. Forma contează mai mult decât conținutul.
- Pune nevoile și dorințele celorlalți mai presus de propriile sale nevoi și dorințe, ocupându-se de sine doar dacă mai rămâne timp, spațiu, energie, bani după ce nevoile și dorințele celorlalți au fost satisfăcute.
- Își reprimă adevăratele trăiri, gânduri și emoții, pentru a fi pe placul celorlalți, ceea ce duce la conflicte interioare, așteptări, suferință, dependențe, anxietate, depresie, uneori chiar boli ale corpului fizic drept urmare a somatizării.
- Limitele sale personale pot fi încălcate cu ușurință de alte persoane, astfel devenind victimă ușoară în fața agresorilor și a abuzurilor de orice fel atât în viața personală, cât și în cea profesională și socială.
- Se deconectează de sine și nu își mai aude vocea interioară, intuiția. Nu știe care este drumul său personal, mergând rătăcit pe drumurile pe care le trasează alții pentru el, însă care nu îi aduc împlinire și nici rezultate bune.
- Suferă din cauza lipsei sensului profund în propria sa viață, ceea ce duce la căutări continue sau la fugă în dependențe (muncă, țigări, alcool, droguri, sex, pariuri, jocuri de noroc etc.)
Citește și:
Copilul NU este un adult în miniatură. Când sunt pregătiți copiii să ofere necondiționat
Părinții vor copii buni. Însă, ce consecințe au acțiunile lor de astăzi?
În esență, copilul învață că, în viață, fie renunți la tine, ești victimă și te sacrifici pentru alții simțindu-te inferior, fie ești cel care primește, ești agresor și îi înjosești pe alții pentru a te simți superior.
Astfel, în ciuda educației altruiste, unii copii determinați și ambițioși, însă care nu se iubesc pe ei înșiși, aleg să devină agresori.
Să lăsăm copiii să crească nesimțiți și egoiști?
Și atunci, gata cu altruismul și umanitatea? Parentingul modern ne învață să ne lăsăm copiii la voia întâmplării să crească egoiști și nesimțiți, să nu le pese de nimeni în afară de ei înșiși?…
NU. După cum am menționat la începutul articolului: e esențial să facem diferența între egoism și iubire de sine. Și între altruism și desconsiderare de sine.
Atunci când copilul se iubește pe sine, el este în mod natural și altruist, și empatic, și generos, și respectuos, și atent, deoarece se iubește pe sine, ceea ce face posibil să își poate iubi aproapele ca pe sine însuși.
De altfel, cuvintele lui Iisus sunt “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, și nu “Să iubești pe aproapele mai mult decât pe tine însuți”. Criteriul este iubirea de sine, iar în funcție de cum ne iubim pe noi înșine și în același mod ne-a îndemnat Mântuitorul să-i iubim și pe alți oameni. Cu alte cuvinte, dacă eu nu mă iubesc pe mine, nu am grijă de mine, îmi ignor dorințele, îmi amân nevoile, asta voi face și cu alte persoane. Cel mult, voi face eforturi să păstrez o aparență, o imagine de persoană căreia îi pasă de alții și care îi iubește.
Citește și:
9 diferențe dintre laude și încurajări. Ce îi spunem copilului pentru a-i crește încrederea în sine
„Dacă mă iubești, de ce te comporți așa urât?” Cum părinții își manipulează copiii prin iubire
De ce e mai important copilul să se iubească pe sine decât să fie altruist
Un copil care nu concepe să facă rău altora și face bine din convingere este un copil care se iubește pe sine însuși, nu un copil care a fost educat să fie altruist fiind pus în situația de a renunța la sine pentru a satisface mai întâi nevoile sau dorințele altora.
Astfel, de ce e mai important copilul să se iubească pe sine decât să fie altruist?
Deoarece altruismul, când este pus ca prioritate înaintea iubirii de sine și când este cerut de adulți înainte ca cel mic să-și formeze iubirea de sine (pe măsură ce primește iubire și acceptare necondiționate în relația cu părinții săi), aduce cu sine doar renunțarea la sine în favoarea celorlalți, cu o serie de consecințe negative, dintre care pe câteva le-am enumerat mai sus.
Iubirea de sine cuprinde altruismul și asigură climatul emoțional interior care face posibilă atât împlinirea personală, cât și iubirea profundă, autentică pentru aproapele și pentru întreaga lume.
Însă, atunci când copilul este forțat de către părinți să îi respecte pe ceilalți înainte de a se respecta pe sine, să le ofere altora înainte de a-și oferi sieși, să renunțe la sine în favoarea altora, el este privat de ocazia și contextul de a învăța iubirea de sine. Iar neiubindu-se pe sine nu îi va putea iubi cu adevărat nici pe ceilalți. Cel mult, va considera iubire diferitele forme ale dependenței emoționale în care va aștepta ca celălalt să-i satisfacă nevoile emoționale, neștiind că poate să și le satisfacă singur.
Cum educăm copii altruiști?
În acest context, atunci când apare întrebarea: „Cum educăm copii altruiști?”, răspunsul este:
Pentru a crește copii altruiști, este important să creștem copii care se iubesc pe sine. Iar pentru asta e nevoie să le oferim copiilor noștri, în primii ani de viață, când se pune baza imaginii lor de sine, iubire necondiționată, acceptare necondiționată, prezență, conectare, ghidare, limite ferme menținute cu blândețe.
Și, desigur, e esențial ca și noi, părinții și educatorii lor, să lucrăm cu noi înșine pentru a trăi iubirea de sine autentică, profundă, care ne aduce autenticitate și ne repune pe șinele propriei noastre vieți, în contact cu adevărata putere interioară.
Citește și:
Ioana Chicet Macoveiciuc (Prințesa Urbană): Copiii care omoară alți copii „nu sunt crescuți cu blândețe”
Gabor Maté: Cele 2 gânduri traumatizante ale copilului mic când părintele nu-i satisface nevoile
Limbajul respingerii sau limbajul acceptării? 6 exemple cum poți reacționa când copilul refuză să facă ce îi ceri
Sursa foto: Allan Mas, Pexels
