Fetița Zurli pleacă de la Gașca Zurli: „Vă rog să mă credeți că am sufletul în pioneze”

Vero Căliman, cunoscută de copii drept Fetița Zurli, îndrăgită de copiii români, părăsește Gașca Zurli. Mai mult, din Gașcă mai pleacă un personaj, Bucătărașul Lulu, jucat de Ionuț Varodi. 

Vero Căliman, în vârstă de 36 de ani, și-a anunțat retragerea, ieri, pe contul său de Facebook, pentru a se dedica mai mult rolului său de femeie.

Iată ce a scris Vero Căliman în postarea în care își anunță plecarea din Gașca Zurli:

Sursa foto: Facebook Vero Caliman

„De peste 15 ani, fetița din mine s-a antrenat și a făcut gimnastică artistică, până când a ajuns la Olimpiadă. Acum este timpul să se retragă, pentru că femeia Veronica merită și ea o șansă. Vă rog să mă credeți că am sufletul în pioneze și că nu mi-a fost deloc ușor să fac această alegere. Întâlnirile cu voi și iubirea din ochii copiilor mi-au dat putere și energie să continui chiar și atunci când simțeam că nu mai pot. Părinților vreau să le mulțumesc pentru încredere, pentru că și-au lăsat copiii să se joace cu mine și cu colegii mei. Relația mea cu cei mici este nemuritoare, mi se par sincer cele mai minunate creaturi de pe pământ, și voi continua să păstrez și să hrănesc această relație specială prin toate proiectele în care mă voi implica în viitor. Vă țin la curent! Viitorul sună Vero.”

Citește și:

„Fetița Zurli mi-a adus vindecare.” Drama neștiută a lui Vero Căliman, celebra Fetița Zurli

Prezentatoarea mascotelor în spectacolele Gașca Zurli devine Maya, fiica Mirelei Retegan

Reacția Mirelei Retegan la anunțul Fetiței Zurli

Gașca Zurli a fost fondată de Mirela Retegan, iar Vero Căliman a făcut parte din echipă chiar de la începuturile sale.

Drept răspuns la postarea în care își anunță plecarea, Mirela Retegan, Tanti Prezentatoarea, i-a mulțumit pentru activitatea pe care au desfășurat-o împreună și i-a transmis aprecieri.

Iată comentariul postat de Mirela Retegan la anunțul făcut de Vero Căliman:

„Dragă Vero, mi-e foarte greu să pun în cuvinte tot ce simt. Așa cum mi-ai spus, copilul a făcut 18 ani și pleacă de acasă. Ești Minunată!

Orice proiect te va avea, o să fie unul câștigat. Eu îți mulțumesc pentru toți anii, pentru toate trăirile, emoțiile, descoperirile și drumurile pe care le-am făcut împreună, umăr la umăr.

Ai un loc special în inima mea.

Îți țin pumnii. Te iubesc!”

Citește și:

Mirela Retegan: „Sunt o mamă imperfectă pentru standardele sociale”

„Mulți copii își trăiesc toată copilăria fără să fie văzuți.” Gáspár György explică de ce copiii poartă măști psihologice în fața părinților

Și Bucătărașul Lulu părăsește Gașca Zurli

Săptămâna trecută, pe 27 februarie, și Ionuț Varodi, actorul care l-a jucat până acum pe Bucătărașul Lulu, și-a anunțat plecarea din trupa de spectacole, într-o postare pe contul său de Facebook.

Mai mult, el a dezvăluit și ce va face în continuare: se va ocupa de propria sa agenție de publicitate și social media managing, dar și organizare de evenimente și spectacole.

Iată mesajul postat de Ionuț Varodi:

Sursa foto: Facebook Ionut Varodi

„Astăzi a fost o zi foarte importantă pentru mine.

O zi grea, dar importantă. Am îmbrăcat pentru ultima dată costumul de bucătar. De astăzi rămân doar eu, Lulu, simplu.

Am ales să părăsesc echipa Zurli. Nu a fost o decizie ușoară, dar simt că e momentul potrivit pentru o schimbare și noi oportunități. Am avut privilegiul să călătoresc foarte mult, să lucrez cu mulți oameni și să câștig o experiență valoroasă, dar, ca în orice călătorie, au existat și provocări.

Cu toate acestea, prefer să mă concentrez asupra lecțiilor învățate și a momentelor bune. Așa că, good news, de ceva vreme lucrez la un vis. Un vis care începe ușor-ușor să prindă aripi.

Delulu PRoductions – este la bază agenție de publicitate, pentru ca eu și viitoarea mea echipă să ne putem ocupa la cel mai înalt nivel de social media managing. Delulu PRoductions este organizator de evenimente, petreceri, spectacole.

Acestea fiind spuse, vă mulțumesc că mă susțineți și mă sprijiniți. Nu dispar, YouTube-ul merge în continuare, și dacă aveți nevoie de ceva din cele menționate mai sus, let’s talk.

Al vostru, Lulu!”

UPDATE:

La o zi după ce Vero Căliman a făcut anunțul, un alt actor din trupa de spectacole și-a anunțat demisia. Este vorba despre Răzvan Marina, cel care a reprezentat personajele Truli și Tura Vura.

Detalii, în acest articol:

Încă un membru pleacă din Gașca Zurli: „Au existat și multe momente de care nu îmi voi aminti cu plăcere”

 

Reacția Mirelei Retegan după anunțarea plecărilor din Gașca Zurli

Aseară, după anunțarea demisiei de către Răzvan Marina, Mirela Retegan, fondatoarea trupei de spectacole Gașca Zurli, a dezvăluit ce se va întâmpla în continuare cu proiectul în contextul acestor schimbări.

Detalii, aici:

Ce se va întâmpla cu Gașca Zurli după plecarea Fetiței Zurli și a altor membri. Mirela Retegan: „Vin la voi, oameni mari, cu o mare rugăminte”

 

Citește și:

„Dincolo de orice examen, îi vreți sănătoși”. Mirela Retegan spune cum s-a îmbolnăvit din cauza stresului legat de școală

Ești o mamă implicată? 5 pași pentru iubirea și respectul de sine

Părintele-alchimist: Cum transformăm tensiunea în iubire atunci când copilul nu ascultă

 

Sursa foto: Facebook Gasca Zurli

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

122,736FaniÎmi place
295CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole