Psihologul Gáspár György spune de ce are nevoie un copil pentru a-și descoperi drumul în viață

Cum ne putem ajuta copiii să-și găsească propriul drum în viață?

Cum îi putem ajuta să fie autentici și să construiască relații sănătoase?

Cunoscutul psiholog Gáspár György a oferit propriile răspunsuri la aceste întrebări.

Gáspár György este psiholog clinician, psihoterapeut relațional și autor de cărți bestseller. De asemenea, el este președintele Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și președintele Academiei Imago România.

Gáspár György a scris, într-o postare pe contul său de Facebook, de ce are nevoie un copil pentru a se simți puternic, precum și pentru a avea încredere în relații, pentru a fi autentic, pentru a-și descoperi drumul în viață și pentru a fi autodisciplinat.

Citește și:

Coaching emoțional în parenting. Psihologul Gáspár György prezintă o soluție eficientă din 5 pași

3 moduri să previi comportamentul negativ al copilului + Soluția de avarie

Redăm mai jos perspectiva psihologului Gáspár György:

„Fiecare copil are nevoie să se simtă în siguranță alături de părinții săi, pentru a-și cultiva încrederea în relații.”

Cu alte cuvinte, copilul va deveni un adult care are încredere în relațiile cu oamenii doar atunci când se simte în siguranță în relațiile cu părinții lui.

 

 

„Fiecare copil are nevoie să-și exprime sentimentul de conectare și de apartenență, pentru a se simți puternic.”

Mulți părinți își doresc să educe copii puternici. Însă nu sunt mulți părinții care știu că un copil se va simți puternic atunci când se simte conectat cu membrii familiei lui și când are sentimentul de apartenență, adică atunci când simte că aparține cu adevărat familiei sale.

 

Fiecare copil „are nevoie să-și dezvolte autonomia, pentru a-și descoperi autenticitatea.”

Așadar, pentru a-și descoperi propria autenticitate, propriul fel de a fi, copiii au nevoie să-și dezvolte autonomia și să fie susținuți de părinți în această direcție.

Citește și:

Care sunt nevoile copilului. Gáspár György prezintă 10 dimensiuni holistice ale dezvoltării copilului

Psiholog Petronela Rotar: Dacă mama nu se conectează la copil și nu-i îndeplinește nevoile, cel mic învață că lumea e un loc înspăimîntător, în care nevoile sale nu contează

Fiecare copil „are nevoie să-și cultive stima de sine și libertatea de exprimare, pentru a-și descoperi propriul drum în viață.”

Numeroși părinți de adolescenți sau chiar de tineri adulți se simt dezamăgiți de faptul că odraslele lor nu se regăsesc, nu reușesc să-și găsească drumul în viață. Asta se întâmplă deoarece, cel mai probabil, în copilărie, aceștia nu au fost ajutați să-și dezvolte stima de sine și nu au fost lăsați să-și exprime liber propriile opinii și emoții.

 

Fiecare copil „are nevoie de un set de limite realiste și rezonabile, pentru a-și cultiva autodisciplina.”

Având în vedere etapele în care se dezvoltă creierul uman, este nerealist să-i cerem unui copil din clasele primare, de exemplu, să dea dovadă de multă responsabilitate și autodisciplină. Însă, este responsabilitatea noastră, a părinților, de a ne preocupa în mod constant de formarea acestor trăsături la copiii noștri. Un mod de a avea copii capabili să se autodisciplineze este de a stabili limite realiste și rezonabile.

Citește și:

Ajută-ți copilul să respecte regulile și limitele. Soluția simplă care face diferența

Psihologul Gáspár György: Trimisul copilului la colț, o dovadă a lipsei de umanitate. 5 pași pentru părinți în timpul furtunilor emoționale ale copiilor

“Nu ești cuminte! Ai greșit!” Marius Simion: Vinovăția nu este o tehnică de educație, ci de manipulare

La finalul postării sale, psihoterapeutul adresează următoarea întrebare:

„Copilul (invizibil) din tine, de ce are nevoie?”

Dacă dorești să afli mai multe despre tema copilului invizibil, poți citi cartea scrisă de Gáspár György pe această temă:

 

„Copilul invizibil”

Nu putem jeli ceea ce nu ne permitem să simțim. Cu alte cuvinte, pentru a ne încheia copilăria dureroasă, ne mai rămâne să simțim trăirile înghețate ale copilului abandonat din noi. Și să ne reamintim că toate acele lucruri care nu s-au întâmplat – grija, atenția, prețuirea și protecția – pot fi, pentru sufletul copilului, la fel de dureroase precum cele care s-au întâmplat – abuzul, respingerea, indiferența și violența.

„Cartea îmbină perspicacitatea clinică și inteligența analitică, fiind o neprețuită sursă de informații pentru cei care lucrează în domeniul sănătății mintale, dar mai ales pentru părinți. O recomand cu căldură”, spune Dr. Frank M. Dattilio, profesor asociat în Departamentul de Psihiatrie al Școlii de Medicină de la Harvard, specialist în terapie cognitiv-comportamentală.

 

Iată și alte cărți scrise de psihologul Gáspár György:

 

„Suflete de sticlă. Traumele celor rătăciți în trecut”

În această carte, „psihologia științifică și narațiunea se iau de mână, pentru a descoperi o parte din sensul vieții. Am pornit la drum cu intenția să dezvălui lumii povestea a doi oameni: simțirile, gândurile, atitudinile, dialogurile, comportamentele, obiceiurile și destinul lor. Un „el“ și o „ea“, la fel ca noi toți – cu îndoieli și frici, cu amintiri dureroase și regrete care nu mai mor odată, cu pete pe suflet și măști care ascund traume. Apoi am realizat că, în narațiunea acestei cărți, am cuprins nenumărate povești auzite în cabinet, am dat voce durerii sfâșietoare și am aprins flacăra curajului și a asumării. Vei găsi în paginile cărții, o sumă de învățăminte. (…) O altă parte reprezintă concluzii ale cercetărilor făcute în ultima jumătate de secol, de oamenii de știință din zona psihologiei relaționale și a psihogenealogiei”, spune autorul despre această carte.

 

„Mindfulness urban. Exerciții de curaj, compasiune și conectare”

Suntem oameni și avem nevoie de un spațiu interior în care să ne simțim în siguranță, în care să ne refugiem pentru scurt timp, ca mai apoi, ghidați de curaj, compasiune și conectare, să revenim în lumea exterioară pentru a ne trăi viețile din plin. Această carte te poate ajuta să descoperi că dincolo de emoții, gânduri și provocările vieții nu se află sfârșitul lumii, ci chiar începutul ei.

Starea de prezență conștientă ne ajută să vedem ceea ce este invizibil – durerea noastră. Iar când îți vezi durerea, este greu să mai fugi de tine. Atunci începe vindecarea și pornești pe calea care te duce spre adevărata pace interioară.

Cartea este un ghid – personal și practic în același timp – pentru a ne îmbrățișa temerile, îngrijorările și durerea. Astfel, purtați de starea de prezență conștientă, ajungem la Sinele nostru real.

 

„Revoluția iubirii. O altfel de poveste despre atașament și relații”

„Cartea este o pledoarie pentru reciprocitate, autorul folosind teorii explicative și date științifice, experiențe personale – dând cărții nuanțe convingătoare preluate din capitalul relațional personal – amintind mereu nevoia de a lupta pentru construirea și menținerea unei vieți sănătoase de relație. (…) Gaspar Gyorgy a ales iubirea, cea mai delicata, misterioasă, complicată și dificilă realitate a domeniului relațiilor. El se definește ca fiind un „reparator”, doritor de a evalua, verifica și ajusta relațiile, cerând în psihoterapia de cuplu pe care o practică luciditate și dorința de schimbare spre bine. Cartea lui este dedicată celor care ajung să creadă/știe că o relație trebuie cultivată cu multă grijă pentru că altfel, asemenea unei plante, ea se usucă și piere”, spune despre această carte Aurora Liiceanu, doctor in psihologie și autoarea volumului „Ea și El. Biografia unei relații”.

 

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă pe clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

 

Sursa foto: Facebook Gáspár György

 

Dacă vrei să afli mai multe despre cum îți poți ajuta copilul/copiii să-și calmeze emoțiile dificile, te invit să descarci un scurt ghid pdf de o pagină abonându-te la newsletterul nostru:

GHID DE CALMARE A EMOȚIILOR COPIILOR

 

 

Parenting 2.0
Parenting 2.0
Parenting 2.0 este o comunitate dedicată părinților conștienți, responsabili și dornici să-și educe copiii cu iubire necondiționată, cu blândețe și cu limite sănătoase, astfel încât să devină adulți echilibrați emoțional, încrezători și puternici, capabili să se adapteze și să aibă succes în lumea de mâine. Site-ul a fost înființat în 2014, funcționând inițial sub brandul Centrul de Parenting.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

122,745FaniÎmi place
295CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole