Klaus Iohannis a promulgat Legile Educației. Care sunt principalele prevederi

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat, astăzi, decretele pentru promulgarea Legilor Educației, în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni. Este vorba despre Legea învățământului preuniversitar și Legea învățământului superior.

Șeful statului a declarat că Legile Educației oferă „un cadru solid”, pe care se poate construi un sistem de învățământ pregătit pentru „încercările vremii”, însă aceste legi nu vor rezolva problemele din educație dacă nu vor fi aplicate.

„Sunt ferm convins că, prin noile legi pe care le-am promulgat astăzi, avem un cadru solid, pe care putem construi un sistem de învățământ pregătit pentru încercările vremii. Drumul care ni se așterne în față nu este, însă, lipsit de provocări. Legile în sine nu vor rezolva problemele acute ale sistemului educațional dacă nu vor fi puse în aplicare. De aceea, contez pe implicarea și hotărârea dumneavoastră, în special a factorilor de decizie prezenți astăzi aici, pentru a transforma România Educată din ideal în realitate. Este responsabilitatea noastră să încurajăm tinerii să-și atingă potențialul și să oferim viitoarelor generații instrumentele de care au nevoie pentru a naviga cu succes într-o lume în perpetuă schimbare”, a afirmat președintele Klaus Iohannis, în cadrul ceremoniei oficiale, transmite Agerpres.

Citește și:

Rezultate Bacalaureat 2023. Topul județelor: Clujul, cea mai mare rată de promovare

Absolventă de 10, despre Bacalaureat: „Societatea a creat în jurul lui o bulă de stres care pune presiune pe tine la fiecare pas”

Ce prevede Legea învățământului preuniversitar

Iată câteva prevederi importante ale Legii învățământului preuniversitar:

  • Învățământul obligatoriu cuprinde învățământul preșcolar, primar, gimnazial și liceal
  • Grupa mică de la grădiniță devine obligatorie începând cu anul școlar 2030 – 2031
  • Admiterea la liceu și Evaluarea Națională organizată la finalul clasei a VIII-a se vor schimba începând cu generația elevilor care încep clasa a V-a în anul școlar 2023-2024, adică în această toamnă
  • Schimbări la examenul de Bacalaureat începând cu generația de elevi care încep clasa a IX-a în anul școlar 2025-2026
  • Exmatricularea elevilor pe perioada învățământului obligatoriu se poate face numai în situații grave, în urma încălcării normelor de disciplină din școală, pentru a proteja dreptul la educație al celorlalți elevi
  • Exmatricularea poate fi dispusă numai după parcurgerea unei proceduri disciplinare care garantează dreptul la apărare și contestație
  • Școlile de stat, particulare și confesionale și autoritățile administrației publice locale pot decide înființarea consorțiilor școlare
  • Ministerul Educației aprobă depășirea cu peste doi elevi a efectivului maxim de copii dintr-o grupă
  • Clase simultane se pot organiza în școlile izolate geografic sau în care efectivele sunt mai mici decât cele prevăzute de lege și în care nu există posibilitatea asigurării transportului școlar
  • Clasa a VIII-a este separată, indiferent de numărul de elevi
  • În urma consultării cadrelor didactice, a părinților sau elevilor majori, unitatea de învățământ preuniversitar poate decide instalarea unui sistem de supraveghere audio-video
  • Cadrul didactic titular căruia nu i s-a emis decizia de pensionare poate fi menținut, la cerere, anual, ca titular în funcția didactică și peste vârsta de pensionare, până la vârsta 70 de ani
  • Pentru personalul din învățământul preuniversitar, formarea continuă include în mod obligatoriu și periodic un curs de prim ajutor

Citește și:

Oana Moraru: „Când îți arde telefonul în buzunar, ești, de fapt, cu mami în tabără”. 3 greșeli ale părinților când își trimit copiii în tabără

„Renunț la ASE după 2 ani, ca să dau la Psihologie”. 8 sfaturi ca să susții adolescentul în alegerea carierei

Ce prevede Legea privind învățământul universitar

Iată câteva dintre prevederile Legii privind învățământul universitar:

  • Învățământul superior se organizează doar în organizații furnizoare de educație și instituții de învățământ superior care au obținut autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea. Instituțiile de învățământ superior pot fi de stat, particulare și confesionale.
  • Durata mandatului de rector este de 5 ani. O persoană nu poate ocupa funcția de rector la aceeași instituție de învățământ superior pentru mai mult de două mandate
  • Studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate, beneficiază de tarif redus cu 90% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, cu metroul, pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a Il-a și naval, pe tot parcursul anului calendaristic, până la împlinirea vârstei de 30 ani

Legile Educației au fost inițiate de Guvernul PNL-PSD, după lansarea în 2016 a proiectului „România educată” de către președintele Klaus Iohannis.

Cele două legi au fost adoptate pe 22 mai de Senat, în calitate de for decizional. Parlamentarii USR şi de la Forţa Dreptei au contestat cele două proiecte la CCR, însă Curtea a respins sesizările. Ulterior, au existat mai multe solicitări de retrimitere în Parlament a celor două proiecte.

Citește și:

Creierul plin cu rușine nu poate învăța. Gabor Maté: „Școlile îi rușinează pe copii, apoi se așteaptă ca ei să învețe”

„Atât intruziunea, cât și neglijarea pot fi abuzive”. Gáspár György, despre două surse de suferință ale copiilor

Control vs. autonomie. Cum să educăm un copil responsabil și de încredere

 

Sursa foto: Administrația Prezidențială

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    122,736FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole