În schimb, un tată care recunoaște eforturile micuțului va avea un copil care nu are nevoie de dovezi zilnice că merită să fie respectat. El se respectă pe sine, nu vrea să pară altcineva decât este și nu privește în ochii altora doar cu scopul de a găsi acolo un interes pentru propria persoană. Și, după cum vedem, asemenea persoane sunt tot mai puține.
Urmările nevăzute ale violenței
Potrivit psihoterapeutului citat, anumite consecințe deosebit de grave apar în cazul violenței fizice, emoționale sau sexuale.
În acest caz, lumea pe care o moștenește micuțul este plină de pericole, este un loc unde doar cel puternic are dreptate și poate face orice cu tine. Violența tatălui este periculoasă și din cauză că, în ciuda comportamentului său, tatăl rămâne o persoană foarte importantă care, în imaginația copilului, îl iubește.
În acest fel, în concepția acestuia, iubirea este legată cu violența. În consecință, când copilul va deveni adult, ar putea avea manifestări violente în relația de cuplu sau ar putea căuta inconștient parteneri de cuplu violenți. Conform psihologilor, în imaginea lor despre lume, dacă nu există violență, înseamnă că nu există nici iubire.
Citește și:
Și tații au depresie postnatală. Un studiu pilot relevă 30% dintre tați cu depresie postpartum
Gabor Maté: Psihologia de parenting din cultura noastră este anti-copil. Câteva sfaturi pentru părinți
Tragedia acestei moșteniri constă și în faptul că un copil lipsit de protecție nu se poate maturiza emoțional. Altfel spus, într-un corp de adult continuă să trăiască un băiețel sau o fetiță care caută protecție și recunoaștere din partea reprezentanților puterii: stat, șef, președinte etc.
De ce să-ți lași copilul să plângă
Atunci când un băiețel sau o fetiță plânge din cauza unei supărări, a unei pierderi etc., învață să-și exprime și să depășească durerea. Atunci, chiar și un eveniment tragic începe să piardă din putere și apare energia necesară pentru a trăi mai departe.
Este o regulă psihologică: dacă o fetiță sau un băiețel, o femeie sau un bărbat nu își dau voie să trăiască durerea atunci când apare, dacă nu îi permit să se manifeste sau, mai rău, continuă să o respingă, ei trec printr-un proces care consumă foarte multă energie sufletească.
Această violență împotriva propriei persoane generează o reacție negativă cu care persoana nu știe ce să facă, deoarece ea nu dispare de la sine.
Citește și:
“Copiii crescuți cu parenting modern vor fi victime ale societății”. Cum dorința de a crește copii puternici îi face, de fapt, slabi
“Folosim rușinea ca pe o tehnică de parenting”. Gabor Maté, despre Time-out și rușinea care traumatizează copiii
Toate trăirile negative descrise mai sus își au originea în reprimarea emoțiilor.
Și atunci, ne întrebăm de unde ar putea avea o asemenea persoană puterea să empatizeze cu o altă persoană, fie ea și propriul său copil?
Ceea ce-i rămâne, așadar, este să muncească din greu pentru că trebuie, să se relaxeze la o bere pentru că nu poți trăi într-o stare de încordare continuă, și să-și manifeste emoțiile doar la meciurile de fotbal.
Să accepți un copil cu toate emoțiile sale înseamnă să-i asiguri sănătatea sufletească și o viață de adult împlinită.
Dacă micuțul se simte apreciat și respectat, la rândul său, el va aprecia și îi va respecta pe ceilalți oameni.
Dacă nu a fost obligat să-și reprime și să-și ascundă propriile emoții, el nu le va cere apropiaților acest lucru. Doar respectându-ne pe noi înșine putem să-i respectăm pe cei din jur. Și asta e ceea ce ne dorim, conchide psihologul și terapeutul rus Veronika Hlebova.
Citește și:
Părinții copiilor de succes au în comun aceste 7 lucruri
Cum să crești încrederea în sine a copilului. 8 pași de la psihologul Gabriela Maalouf
“Nu ești cuminte! Ai greșit!” Marius Simion: Vinovăția nu este o tehnică de educație, ci de manipulare
La final, las câteva recomandări de cărți pentru tații care doresc să-și îmbunătățească relațiile cu copiii lor:
1. „100 de activități cu tata” de Gilles Diederichs
Tatăl are un rol determinant în activitatea de dezvoltare a copilului. „Noii tați” au înțeles acest lucru și se implică foarte mult, încă din primele zile de la naștere.
Pe parcursul acestor 100 de activități ludice, vei descoperi o multitudine de tehnici destinate să inducă o stare de bine copilului tău: Artă-terapie, Motricitate, Dezvoltarea creativității, Yoga, Masaje, Jocuri de cooperare. Pentru fiecare etapă, pune în practică acele activități și momente de complicitate care vă vor ajuta să va dezvoltați împreună.
În intervalul 0-2 ani, devii persoana de referință care aduce independență, încredere și siguranță. Între 2-5 ani, creezi ocazii pentru descoperiri și experimente! Între 5 și 10 ani, contribui la dezvoltarea încrederii și a autonomiei copilului.
Perioada de creștere și de dezvoltare a unui copil cere atenție, îngrijire și investiție personală, dar este vorba și despre prezența efectivă și despre împărtășirea unor momente copil-tată. Activitățile propuse în carte sunt centrate pe plăcerea de a fi împreună. Ele au fost astfel concepute încât, chiar și în lipsa unui material, să poată fi inițiate imediat.
2. „Fiu și tată. Pentru a pune capăt complexului lui Oedip” de Moussa Nabati
Ce înseamnă un tată bun și care este rolul lui? Cum reușește el să-și crească fiii pentru a-i ajută să devină adulți, bărbați și, la rândul lor, tați? De ce unii dintre ei eșuează în această privință?
Intenționând să pună în lumină legăturile inconștiente și profunde țesute între un fiu și tatăl lui, Moussa Nabati pornește de la istoria a 3 cupluri tată-fiu renumite: Icar și Dedal, Oedip și Laios și Isaac și Avraam, analizându-le poveștile și tratându-le asemenea unor mărturii clinice.
Asistăm la 3 modele de relații diferite: Dedal întruchipează tatăl absent, neimplicat, șters, indiferent, neputincios. Laios îl personifică pe tatăl distrugător, pervers, violent, abuziv, sever, tiranic, sadic. În ceea ce-l privește pe Avraam, el este singurul care se străduiește să-l protejeze pe Isaac, eliberându-se de atotputernicia soției sale. Cele trei mituri sunt, de fapt, adevărate lecții de psihologie care ne pot ajuta să ne restabilim triunghiurile familiale devenite, în ultimele decenii mai ales, scena multor tulburări sufletești.
Intrând în acest univers simbolic, înțelegem că ceea ce va deveni fiul depinde în mare parte de prezența unui tată adult, capabil să-și ocupe locul în familie. Când tatăl lipsește, fiul riscă să se confrunte cu dificultăți serioase în evoluția sa, fiindu-i greu să se integreze mai târziu în viață și în societate, atât din punct de vedere afectiv, cât și profesional.
Moussa Nabati este psihanalist, terapeut și cercetător, doctor în psihologie la Universitatea Paris VII și autorul mai multor cărți despre depresie și terapie transgenerațională.
3. „Tata și copilul. Manual de utilizare pentru tați” de Jacky Israel
În continuare definit de mamă (și din păcate într-o măsură mult prea mare), rolul tatălui nu este simplu de asumat. De unde și ideea pe care, după ce a constatat confuzia care domnește vizavi de maternitate și de misterele sale, a avut-o pediatrul Jacky Israel: aceea ce a reacorda taților rolul care li se cuvine, unul de pe urmă căruia copilul nu are decât de câștigat.
O carte care a devenit deja un adevărat reper: fiecare etapă, de la sarcină la adolescență, de la bolile neînsemnate la problemele de cuplu, este abordată din punctul de vedere al tatălui, un veritabil actor familial. Iar în ceea ce le privește pe mame, vor descoperi, la rândul lor, cum să aibă un partener pe care să se poată baza!
4. „Partener și tată. O carte pentru el” de Jesper Juul
În această carte, psihoterapeutul danez Jesper Juul integrează experiențele, emoțiile și reflecțiile taților pe care i‑a întâlnit în cursul celor 40 de ani de practică, dar și opiniile sale de specialist despre cum își pot defini paternitatea, pentru a le oferi bărbaților un ghid la obiect despre cum pot fi tați și parteneri mai buni.
Generația noastră este prima în care tații încep să prețuiască în mod deosebit relația cu copiii lor, primii care observă că nu pot învăța să fie tați de la femei, ci numai de la alți bărbați. Dar cei mai mulți dintre noi nu au avut tați pe care să dorească să‑i imite, așa că de unde știi cum să fii un tată bun?
Ceea ce noi, bărbații, apreciem adesea ca fiind copleșitorul know‑how al mamelor nu este doar o consecință istorică sau genealogică inevitabilă, ci și un rezultat al atașamentului reușit. Pentru a face posibil acest proces de unire dintre tine și copilul tău, trebuie să petreci o mulțime de timp cu el, să treci cu el printr‑o mulțime de experiențe: conflicte, durere, boli, trebuie să fii părtaș la primele sale succese, să te joci și să te zbengui cu el, trebuie să fii pregătit să te deschizi cu totul, să fii prezent cu inima și mintea, pentru a‑i putea da copilului ceea ce are nevoie. Dar mai important decât orice altceva este că trebuie să îi permiți copilului accesul la tine, trebuie să îl lași să simtă cine ești. Pentru majoritatea bărbaților, această este cea mai dificilă parte. Dar ea le pare periculoasă și riscantă numai pentru că este nouă.
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Cottonbro Studio, Pexels
