Simți uneori că autonomia pe care ai încurajat-o la copilul tău se întoarce împotriva ta?
”Mă informez despre metodele de parenting moderne, nu am pedepsit copilul, i-am permis mereu să aleagă, am încercat să-l creștem cu blândețe, iar acum, la 8 ani, nu ne mai înțelegem cu el. Vrea să facă doar ce vrea el, deseori ne sfidează și refuză să facă ce îi cerem și sunt lucruri care chiar trebuie făcute. Unde am greșit în educația lui? Și ce putem face pentru a-l ajuta să devină mai cooperant?”
Din nefericire, mulți părinți care au optat pentru metodele moderne de educație, dorind să schimbe tiparele de educație autoritară, prin forță, pe care le-au experimentat în propria lor copilărie, ajung în punctul în care conflictele cu copilul sunt frecvente, poate chiar zilnice. Astfel, atunci când fiecare zi cu copilul este aproape un calvar, cu greu mai poate fi vorba despre iubire necondiționată sau timp de calitate.
Poate că și tu simți că sunt momente în care autonomia pe care ai încurajat-o la copilul tău se întoarce împotriva ta.
Tu l-ai învățat să fie autonom, să facă alegeri, și ai ajuns să vezi că alegerile pe care le face sunt împotriva ta.
Poate chiar sunt momente în care regreți că nu i-ai ascultat pe cei care te sfătuiau să te impui mai mult, să-l pedepsești sau chiar să-i mai dai câte o palmă să știe de frică și să se cumințească.
Adevărul este că, dacă ai fi făcut aceste lucruri, e o șansă destul de mare să fi avut acum un copil ascultător, care face ce îi spui și nu prea comentează în fața ta
… dar care nu ar mai fi putut comenta nici în fața unor copii care l-ar fi jignit,
… sau care și-ar fi vărsat furia acumulată în familie agresând alți copii.
Cum s-a ajuns, totuși, aici?
Oare metodele de parenting necondiționat și cu blândețe sunt sortite eșecului?
Da, sunt sortite eșecului tiparele vechi de relaționare între părinte și copil.
Mulți părinți aplică tehnici învățate la cursuri sau din cărți, însă omit să-și schimbe tiparele de relație părinte-copil profund întipărite încă din propria lor fragedă copilărie. Omit să lucreze cu ei înșiși pentru a schimba rolul din care relaționează cu copilul.
În lipsa unui proces de vindecare emoțională a rănilor din relația cu propriii părinți, actualul părinte ajunge, fără să vrea și fără să-și dea seama, să-i provoace propriului copil aceleași răni din cauza cărora el însuși a suferit. Și, poate, mai suferă și acum, deși au trecut zeci de ani de atunci.
Da, sunt sortite eșecului dacă te limitezi doar la comportament.
La comportamentul tău – ce tehnici folosești, ce cuvinte spui, ce gesturi faci etc.
sau la comportamentul copilului, evaluându-l după ce face, ce spune, ce rezultate are sau nu
Parentingul necondiționat este despre relația dintre ființa părintelui și ființa copilului. Este despre a iubi copilul fără condiționări. Ceea ce devine posibil doar atunci când părintele ajunge să se iubească pe sine fără condiționări. Asta înseamnă să te iubești pe tine nu pentru ceea ce faci sau nu faci, nu pentru rezultatele pe care le obții, nu pentru ceea ce ai sau nu ai, ci pentru cine ești, indiferent dacă ai sau n-ai, dacă faci sau nu faci.
Pentru a se dezvolta echilibrat, un copil are nevoie de această iubire necondiționată pe care părintele i-o poate oferi doar atunci când se iubește necondiționat pe sine însuși.
Până atunci, copilul va căuta cu disperare această iubire necondiționată, această atenție părintească, folosind uneori moduri enervante de a le comunica părinților că există și că are nevoie de atenție, de iubire și de acceptare necondiționată.
Din păcate, nu există scurtături. Oho! Ce-aș mai fi vrut și eu să fie… crede-mă, le-am căutat, am rafturile pline cu cărți despre creșterea și educația copiilor.
Dar, nu există soluții de tipul „5 tehnici care să-l facă pe copilul tău mai ascultător”. Pentru că nu este despre tehnici. Îți poți controla comportamentul, însă nu îți poți controla emoțiile profunde. Iar copilul vede prin comportamentul tău direct profunzimea sufletului tău ca și cum ar avea raze X la purtător.
Acesta este motivul pentru care schimbarea comportamentului părintelui NU funcționează dacă nu este însoțită de un proces mai profund de lucru cu sine care să ducă și la o schimbare a credințelor, a valorilor, a identității sale.
Practic, devii acel părinte care se iubește necondiționat pe sine, care se acceptă și se susține și la bine, și la greu și care, astfel, este capabil să iubească și să susțină necondiționat copilul. Abia atunci tehnicile de parenting funcționează și sunt ușor de aplicat. Ba chiar aproape că nu ai nevoie de ele, pentru că relația cu copilul este frumoasă, bazată pe conectare, iubire, acceptare și încredere reciprocă.
Relația ta cu copilul tău trece prin trecutul tău.
Rolul tău de părinte este determinant pentru viitorul copilului tău
„Reveniți cu picioarele pe pământ, părinții muncesc 10 ore pe zi, nu au timp de programare neurolingvistică! Vorbiți de copii de bani gata, de părinți cu mult timp liber, cultură, imaginație, creativitate! Asta a fost o modalitate să vă mai faceți un pic de reclamă!”
Acesta este un comentariu pe care l-am primit recent la postarea unui articol pe pagina de Facebook și care m-a inspirat să fac câteva clarificări. Astfel, îi mulțumesc persoanei care a comentat pentru că m-a provocat să gândesc într-o direcție nouă și pentru că m-a inspirat.
Părinții sunt diferiți. Ce fel de părinte sunt eu?
În mod sigur, printre părinții români sunt destui părinți care muncesc 10 ore pe zi și care nu au timp să se ocupe decât de aspectele esențiale care țin de copiii lor: grija să fie îmbrăcați, hrăniți, educați și ajutați unde au nevoie.
În același timp, sunt din ce în ce mai mulți părinți care au un program de lucru flexibil, iar pandemia și tehnologia ne-au arătat că o mare parte dintre activitățile profesionale poate fi făcută de acasă.
Mai mult, sunt din ce în ce mai mulți părinți liber profesioniști, profesii independente și antreprenori care își organizează programul ținând cont de programul copiilor.
Sunt din ce în ce mai mulți părinți care lucrează cu ei și, pe măsură ce fac asta, găsesc încrederea că își pot schimba viața în bine. Apoi, găsesc curajul să crească din punct de vedere profesional, creându-și cariera la care au visat.
De asemenea, sunt din ce în ce mai mulți părinți conștienți de faptul că modul în care au fost educați de către părinții lor le-a adus suferință și blocaje, drept pentru care își doresc să le ofere copiilor lor o educație mai bună, mai echilibrată, mai multă iubire, mai multă acceptare, mai mult suport. Acești părinți caută informații, citesc articole și cărți de parenting, urmăresc specialiști în educația copiilor și urmează cursuri care îi ajută să devină părinți mai buni.
Așadar, observăm că părinții sunt diferiți. Întrebarea este: Ce fel de părinte sunt eu?
Câte ore pe zi lucrez?
Cât timp îi/le pot oferi copilului meu/copiilor mei?
Ce valori doresc să le transmit copiilor mei?
Ce fac pentru a le transmite aceste valori?
Ce învață copiii mei văzând exemplul meu (cum mă comport, cum vorbesc, ce emoții simt, ce decizii iau etc.)?
Pe măsură ce ai răspunsul la întrebarea Ce fel de părinte sunt eu?, te poți întreba Ce fel de părinte doresc să fiu?
În fiecare clipă, un părinte, un adult poate face alegeri pentru el însuși în ceea ce privește cariera, scopurile, dorințele legate de viitor, precum și rolul său de părinte.
Tu alegi ceea ce construiești în viața ta.
Și, fiind părinte, misiunea ta poartă o responsabilitate mai mare, deoarece tot ceea ce faci are un impact asupra copilului tău/copiilor tăi.
Tu nu alegi doar pentru tine, ci și pentru copilul tău.
Să nu uităm de această responsabilitate sacră care ne revine nouă, tuturor părinților.
Așa că, indiferent unde te regăsești acum, te poți gândi ce ți-ar plăcea să îmbunătățești în relația cu copilul tău/copiii tăi, gândește-te unde anume vrei să ajungi:
Cât timp ți-ar plăcea să petreci cu copilul tău/copiii tăi?
Ce ți-ar plăcea să faci cu el/ei în timpul liber?
Ce experiențe ți-ai dori să încercați împreună?
Ce educație ai vrea să-i/le oferi?
Ce stil de viață ți-ar plăcea să-i/le oferi?
Ce îmbunătățiri ar fi potrivite în programul copilului/copiilor?
Cum ai putea avea în familie o alimentație mai sănătoasă?
Cum ai vrea să arate viața ta profesională?
Nu te grăbi să spui că sunt doar niște întrebări, în timp ce viața e grea și așa va rămâne. Va rămâne așa doar dacă tu îți interzici să crezi că poate fi mai ușoară, mai frumoasă, cu mai mult timp pentru tine, pentru copilul tău/copiii tăi, pentru partenerul de cuplu, pentru prietenii tăi.
Primul pas către o schimbare în bine este să te gândești la cum ți-ar plăcea să arate viața ta. Uite o întrebare care să te ajute:
Dacă ar fi să te trezești, mâine dimineață, ca prin minune, în viața ideală pentru tine, cum ar arăta această viață?
Ia această întrebare cu tine și reflectează la ea pe parcursul zilei de astăzi și în zilele următoare. Poate chiar îți faci un pic de timp să scrii ideile care îți vin în agendă, într-un jurnal sau pe o foaie. E important să faci asta dacă îți dorești cu adevărat să schimbi ceva. Deoarece, pentru a ajunge undeva, e necesar să știi unde anume vrei să ajungi.
Și, pe măsură ce îți definești scopurile și privești către viitorul dorit, vei începe să-ți duci atenția către găsirea de soluții și către îmbunătățirea vieții tale.
Psihologul Gáspár György afirmă că rușinea pe care un părinte o aruncă asupra copilului îl lovește pe cel mic în centrul ființei sale, făcându-l să se retragă în sinea sa
„Rușinea pe care un adult – părinte sau îngrijitor – o aruncă asupra copilului îl lovește pe cel mic în centrul ființei sale, făcându-l să se retragă în sinea sa, să se ascundă și să creadă că nu este vrednic de iubire și apartenență”, afirmă psihologul, psihoterapeutul relațional și autorul Gáspár György.
Din acest punct de vedere, afirmă acesta într-o postare pe pagina sa de Facebook, rușinarea nu este leacul pentru comportamentele indezirabile ale copiilor, este cauza blocajului sau a acțiunilor auto-distructive.
Potrivit specialistului citat, pentru a pune stop unei culturi a rușinării – acasă, la școală și în comunitate – e important să-i înțelegem modul de operare și toxicitatea, precum și să găsim strategii noi și eficiente de gestionare a situațiilor dificile.
Conform lui Gáspár György, este dovedit științific că:
Rușinea și empatia sunt incompatibile. Rușinea este ucigătoare de suflete, în timp ce empatia este înălțătoare.
Noi toți simțim, uneori, rușine. Aceasta este o trăire universală și una dintre cele mai primitive emoții umane
Tuturor ne este frică și chiar „rușine” să vorbim despre rușine
Cu cât vorbim mai puțin despre rușine, cu atât mai multă stăpânire va pune asupra noastră
Rușinea este un ghem încâlcit de emoții, gânduri și comportamente, care, în lipsa unei înțelegeri reale, ajunge să creeze multă suferință, avertizează psihoterapeutul relațional.
Conform acestuia, prin natura ei, rușinea ne face să vrem să o ascundem, deoarece vine cu credința că o „parte din noi” este profund defectă și că nu ar trebui să o arătăm lumii. Această parte este diferită de la persoană la persoană și poate să se refere la detalii precum: o parte a corpului (burtă, șolduri, coapse, culoarea pielii etc.), o caracteristică lăuntrică (latura sensibilă, lipsa de cunoaștere a unei limbi străine, neînțelegerea unor explicații etc.) sau ceva ori cineva din familia noastră.
De altfel, Gáspár György a simțit rușine în numeroase contexte, în copilăria sa. Iată ce împărtășește psihologul: „Copil fiind, îmi era rușine cu situația financiară a familiei noastre, cu rezultatele mele școlare și mă mai simțeam extrem de rușinat atunci când tata se întorcea acasă bălăngănindu-se pe drum și ținându-se de garduri pentru că nu-și putea păstra echilibrul fizic din cauza consumului de alcool. Din păcate, în timp ajungem să ne obișnuim cu a simți rușine în cele mai variate situații, fără ca măcar să mai fim conștienți de ceea ce trăim”.
Rușinea este o emoție socială, asta însemnând că ne rușinăm în fața altora, spune psihoterapeutul. Potrivit acestuia, chiar și atunci când ne rușinăm față de noi înșine, e posibil să ne imaginăm o audiență care ne judecă, ne critică sau ne analizează cu dispreț.
„Psihologia relațiilor spune că rușinea ne scoate din fluxul conexiunilor umane”, mai spune Gáspár György.
Dacă rezonezi cu abordarea lui Gáspár György, s-ar putea să-ți dorești să afli mai multe despre cărțile sale:
Nu putem jeli ceea ce nu ne permitem să simțim. Cu alte cuvinte, pentru a ne încheia copilăria dureroasă, ne mai rămâne să simțim trăirile înghețate ale copilului abandonat din noi. Și să ne reamintim că toate acele lucruri care nu s-au întâmplat – grija, atenția, prețuirea și protecția – pot fi, pentru sufletul copilului, la fel de dureroase precum cele care s-au întâmplat – abuzul, respingerea, indiferența și violența.
„Cartea îmbină perspicacitatea clinică și inteligența analitică, fiind o neprețuită sursă de informații pentru cei care lucrează în domeniul sănătății mintale, dar mai ales pentru părinți. O recomand cu căldură”, spune Dr. Frank M. Dattilio, profesor asociat în Departamentul de Psihiatrie al Școlii de Medicină de la Harvard, specialist în terapie cognitiv-comportamentală.
În această carte, „psihologia științifică și narațiunea se iau de mână, pentru a descoperi o parte din sensul vieții. Am pornit la drum cu intenția să dezvălui lumii povestea a doi oameni: simțirile, gândurile, atitudinile, dialogurile, comportamentele, obiceiurile și destinul lor. Un „el“ și o „ea“, la fel ca noi toți – cu îndoieli și frici, cu amintiri dureroase și regrete care nu mai mor odată, cu pete pe suflet și măști care ascund traume. Apoi am realizat că, în narațiunea acestei cărți, am cuprins nenumărate povești auzite în cabinet, am dat voce durerii sfâșietoare și am aprins flacăra curajului și a asumării. Vei găsi în paginile cărții, o sumă de învățăminte. (…) O altă parte reprezintă concluzii ale cercetărilor făcute în ultima jumătate de secol, de oamenii de știință din zona psihologiei relaționale și a psihogenealogiei”, spune autorul despre această carte.
Suntem oameni și avem nevoie de un spațiu interior în care să ne simțim în siguranță, în care să ne refugiem pentru scurt timp, ca mai apoi, ghidați de curaj, compasiune și conectare, să revenim în lumea exterioară pentru a ne trăi viețile din plin. Această carte te poate ajuta să descoperi că dincolo de emoții, gânduri și provocările vieții nu se află sfârșitul lumii, ci chiar începutul ei.
Starea de prezență conștientă ne ajută să vedem ceea ce este invizibil – durerea noastră. Iar când îți vezi durerea, este greu să mai fugi de tine. Atunci începe vindecarea și pornești pe calea care te duce spre adevărata pace interioară.
Cartea este un ghid – personal și practic în același timp – pentru a ne îmbrățișa temerile, îngrijorările și durerea. Astfel, purtați de starea de prezență conștientă, ajungem la Sinele nostru real.
„Cartea este o pledoarie pentru reciprocitate, autorul folosind teorii explicative și date științifice, experiențe personale – dând cărții nuanțe convingătoare preluate din capitalul relațional personal – amintind mereu nevoia de a lupta pentru construirea și menținerea unei vieți sănătoase de relație. (…) Gaspar Gyorgy a ales iubirea, cea mai delicata, misterioasă, complicată și dificilă realitate a domeniului relațiilor. El se definește ca fiind un „reparator”, doritor de a evalua, verifica și ajusta relațiile, cerând în psihoterapia de cuplu pe care o practică luciditate și dorința de schimbare spre bine. Cartea lui este dedicată celor care ajung să creadă/știe că o relație trebuie cultivată cu multă grijă pentru că altfel, asemenea unei plante, ea se usucă și piere”, spune despre această carte Aurora Liiceanu, doctor in psihologie și autoare a volumului „Ea și El. Biografia unei relații”.
Nu orice părinte poate simți care sunt nevoile reale ale copilului său
În spatele comportamentului neplăcut al copilului se află, în majoritatea cazurilor, anumite nevoi nesatisfăcute. Și, de multe ori, părinții nu reușesc să decodeze la timp, sau chiar deloc, mesajele pe care le transmit copiii înainte ca furtuna emoțională să se declanșeze.
De ce se întâmplă acest lucru?
De ce ne este atât de greu să descoperim la timp care sunt nevoile reale ale copiilor noștri?
Ne este greu să auzim nevoile reale ale copiilor noștri, deoarece ne este greu să ne auzim propriile noastre nevoi.
Ne este greu să ne ascultăm copiii, pentru că am fost dezvățați să ne ascultăm vocea interioară și nu ne mai ascultăm pe noi înșine cu adevărat.
Ne este greu să ne conectăm cu copiii noștri, din cauză că suntem, în cea mai mare parte a timpului, deconectați de noi înșine.
Ne este greu să ne iubim necondiționat copiii, deoarece nu ne iubim nici pe noi înșine așa cum suntem, fără presiune, fără așteptări, fără judecată, fără condiții.
Ne este greu să ne acceptăm copiii așa cum sunt, pentru că nu ne acceptăm nici pe noi înșine așa cum suntem. Cel mult, ne dăm o amânare până când facem o schimbare sau mai obținem un rezultat.
Ne este greu să petrecem timp de calitate cu copiii noștri, deoarece evităm cât putem de mult să rămânem singuri, față în față cu noi înșine, și evităm să petrecem timp noi cu noi.
Ne este greu să fim prezenți în relația cu copiii noștri, din cauză că ne este foarte greu să fim prezenți în mod autentic în corpurile noastre, în viețile noastre, în timpul prezent.
Copilul nostru, oglinda noastră
Dacă, înainte de a deveni părinți, toate aceste aspecte ale relației noastre cu noi înșine erau neclare, copilul este oglinda care ne-a fost pusă în față și în care toate aceste lucruri se reflectă dureros de clar.
Nimic nu transformă mai puternic relația cu copilul tău decât lucrul tău cu tine, care presupune:
dobândirea iubirii de sine
acceptarea necondiționată a propriei persoane
ascultarea vocii tale interioare
înțelegerea nevoilor și dorințelor tale
timp petrecut cu tine, doar cu tine
prezență reală în corpul tău, în viața ta, în prezent
conectarea cu tine însuți, cu sufletul tău, cu Sinele tău
În lipsa acestor schimbări reale în interiorul părintelui, parentingul este doar un dresaj cu eforturi uriașe din partea părintelui pentru a aplica tehnici și strategii care nu îi vin natural.
Odată conștientizate aceste lucruri, sunt curioasă:
Care este cel mai mic pas pe care îl poți face pentru a îmbunătăți relația ta cu tine, pentru a fi mai bine cu tine?
Nu trece peste această întrebare. E cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru tine. Și pentru copilul tău/copiii tăi.
Te invit să scrii răspunsul tău într-un comentariu.
În perioada adolescenței, atât părinții, cât și copiii trec prin provocări puternice
Pentru numeroși părinți, relațiile cu adolescenții lor reprezintă o mare provocare. În unele momente, nu ai de ales decât să te mulțumești cu un simplu mormăit în loc de răspunsuri clare la întrebările tale, în timp ce în alte momente, e nevoie doar să-l lași în pace, dacă nu vrei să iasă scântei.
Însă, probabil că ai observat că, în ritmul acesta, relația cu adolescentul se deteriorează pe neobservate într-atât de mult încât discuțiile sincere cu copilul nu mai apar deloc, iar timpul de calitate petrecut împreuna nu mai există.
Un lucru de care nu sunt conștienți mulți dintre părinții de adolescenți este faptul că, deși ei au intenții bune, chiar ei înșiși sunt cei care contribuie mult la înrăutățirea și la tensionarea relațiilor cu copiii lor.
Dacă ai un copil adolescent și te confrunți cu dificultăți în comunicarea cu el, te poți întreba: Ce anume depinde de tine ca să vă bucurați amândoi de o relație mai sinceră, mai apropiată și mai caldă?
Pe măsură ce te gândești la această întrebare, observă ce răspunsuri îți vin și care dintre ele îți aduc soluții valoroase.
Pe lângă răspunsurile tale, care provin din propriile tale convingeri și din propria ta experiență de viață, îți venim și noi în ajutor oferindu-ți câteva soluții concrete pe care le poți aplica pentru a te apropia de copilul tău aflat la această vârstă delicată.
Iată 7 pași pe care îi poți face începând de acum pentru a avea o relație mai bună cu copilul tău adolescent:
1. Elimină din discuțiile cu copilul observațiile, criticile și reproșurile
Din dorința de a-și schimba în bine copilul pe care îl consideră imperfect din anumite puncte de vedere, de multe ori, părinții îl critică și îi spun ce să facă pentru a se schimba: „Spală-ți părul!”, „Pune-ți căciula!”, „Spală-te pe mâini!” etc.
Deși părinții vor să-l ajute pe adolescent și să-și manifeste grija față de el, copilul resimte destul de dureros aceste remarci. Pentru el, acestea sunt percepute drept un soi de cârjă oferită unui om sănătos care nu are nevoie să se sprijine, iar cârja nu face decât să-l încurce.
La această vârstă a adolescenței, criticile și observațiile sunt primite cu dificultate. Deși, aparent, adolescentului nu-i pasă cum arată, nu uita că aspectul exterior este doar o mască în spatele căreia se ascunde o dorință puternică de a fi pe placul celorlalți, precum și o mare îngrijorare legată de felul în care arată. De aceea, copilul ți-ar fi recunoscător dacă nu i-ai mai spune aceste lucruri și nu i-ai mai provoca, astfel, suferință. Renunțând la observații și reproșuri, îi arăți adolescentului că îl accepți așa cum este. Ai încredere în tendința și dorința naturală a persoanei de a crește, de a evolua, de a se dezvolta.
2. Manifestă un interes sincer față de viața adolescentului
De cele mai multe ori, părinții îl întrebă pe copilul lor doar în legătură cu subiectele care îi îngrijorează: „Cum a fost la școală?” „Ce note ai luat?” „Unde ai fost? Cu cine?” etc. Mai mult, pentru a se liniști în legătură cu propriile lor îngrijorări, părinții încep să-i dea sfaturi sau să-l certe. Adolescenții, însă, știu exact care sunt punctele sensibile ale părinților lor și încearcă din răsputeri să le evite, pentru ca adulții să nu se înfurie. Din acest motiv, răspunsurile pe care părinții le primesc la întrebările de mai sus urmăresc doar să-i liniștească. În aceste condiții, nu mai putem vorbi despre o comunicare sinceră și autentică.
Soluția este să înveți, în primul rând, tu ca părinte să-ți gestionezi propriile neliniști și îngrijorări. Apoi, vei avea mai mult spațiu interior pentru a te interesa cu adevărat de copilul tău, de cum arată viața lui, de emoțiile pe care le simte, de îngrijorările pe care le are. Învață să-l asculți cu adevărat. Apoi, îi poți povesti și tu, la rândul tău, lucruri pe care vrei să i le împărtășești.
Tratează cu respect interesele, hobby-urile și distracțiile adolescentului tău. Pune-i întrebări în legătură cu aceste lucruri și copilul va observa că ești cu adevărat interesat de el. Totodată, îl mai poți întreba ce îi place, cum gândește, cum a ajuns la aceste concluzii. Copilul are nevoie să se simtă apreciat și important pentru tine și manifestând interes pentru viața lui și pentru cine este el cu adevărat, îi comunici, implicit, cât de important este el pentru tine.
3. Găsește interese comune
Oricât de diferiți ar fi oamenii, întotdeauna putem găsi anumite puncte comune de interes pentru ei. De pildă, o mamă și o fiică pot avea interese comune legate de cosmetică, haine și încălțăminte. Pentru un tată și o fiică, interesele comune pot ține de pasiunea pentru dansuri, iar pentru un tată și un fiu interesele comune se pot regăsi în pasiunea pentru calculatoare sau pentru mașini. De asemenea, poate fi o emisiune la televizor sau un film care să fie pe placul tuturor, anumite locuri interesante, un autor celebru, lectura etc.
Atenție, e important ca aceste lucruri să vă fie cu adevărat interesante. Ele vă vor apropia și asta te va ajuta să știi că, indiferent de situație, există ceva ce puteți face împreună.
4. Cunoaște-i prietenii
Nu este sănătos să te poziționezi în rolul prietenului bun al adolescentului tău, însă e important să-i cunoști prietenii copilului și să-i tratezi cu respect. Este foarte posibil ca acești prieteni ai copilului să ți se pară ciudați și să simți că nu îi poți înțelege. Cu toate acestea, îi vei accepta știind că nu există oameni răi, că fiecare persoană are anumite motive pentru care simte anumite emoții, alege să manifeste un anumit comportament sau o anumită latură a sa.
Iar convorbirile cu adolescentul despre prietenii lui reprezintă oportunități minunate pentru dialog și pentru a înțelege mai bine trăirile copilului. În aceste discuții, evită criticile și sfaturile, alegând să te concentrezi pe a afla cum gândește copilul.
În plus, nu uita că numerele de telefon ale prietenilor copilului îți pot fi de mare folos în momentele în care îți vei face griji.
5. Ajută-l să devină mai independent
Procesul prin care trec adolescenții este să se separe de părinți și să învețe să rezolve singuri problemele cu care se confruntă în viață. Iar procesul prin care trec părinții în această perioadă este să-l susțină pe adolescent să ia singur decizii: să-și aleagă îmbrăcămintea, distracțiile, hobby-urile, felul în care se relaxează și își organizează spațiul și timpul personal.
Călătoriile fără părinți, orientarea în oraș, traseele transportului în comun îi conferă adolescentului sentimentul propriei sale independențe și îi cresc încrederea în sine.
În același timp, alegerile pe care le face copilul adolescent îi pot îngrijora pe mulți părinți: fusta e prea scurtă, geaca e prea subțire, blugii sunt prea rupți, felul în care își petrece timpul liber e o pierdere de timp etc. În asemenea momente, îi poți spune sincer copilului: „Sunt îngrijorat/ă”. Însă, într-o măsură mai mare, pentru copil este importantă încrederea că se va descurca singur în orice situație.
6. Cere-i ajutorul
Adolescenților, la fel ca tuturor oamenilor, le place să se simtă importanți și utili. Așa că, în fiecare moment poți găsi un domeniu în care adolescentul este mai priceput decât tine. Cere-i sfatul, roagă-l să facă ceva pentru tine. Prezintă-i treburile casnice ca pe o solicitare de ajutor din partea lui. De fiecare dată când îi ceri ajutorul, copilul se simte util și important.
7. Ajută-te pe tine însuți
Pentru numeroși părinți, perioada adolescenței este cea mai grea perioadă din procesul creșterii și educației copilului. Și sunt mai multe motive. Primul este că, într-un anumit fel, ne retrăim propria noastră adolescență, retrăind și suferința pe care nu am exprimat-o la momentul respectiv. Iar acest lucru ne împiedică să acceptăm stările adolescentului, sensibilitatea, schimbările bruște de dispoziție, supărările, fermitatea etc.
În al doilea rând, părinții se simt bulversați de necesitatea de a regândi relația cu copilul: autoritatea trebuie manifestată diferit și, în primul rând, e nevoie să-ți menții autoritatea în propriii tăi ochi.
În al treilea rând, te afli în situația de a-ți gestiona propriile tale neliniști, mai ales în situațiile în care copilul întârzie și nu știi unde se află, ce face, cu cine este etc. Ne facem multe griji legate de viitorul adolescentului, nu înțelegem alegerile pe care le face etc.
În perioada adolescenței copilului, singura soluție pentru părinți este să învețe să fie părinți de adolescent. Așadar, acesta este un moment foarte potrivit pentru a nu uita de tine. Fă o introspecție și observă ce anume te deranjează, ce te îngrijorează. Cere sfatul persoanelor apropiate, ale prietenilor, ale părinților.
Dacă simți că provocările te depășesc, poți cere ajutorul unui specialist: psiholog, psihoterapeut sau coach. Poți căuta cursuri și cărți care te pot ajuta. Toate acestea te pot ajuta să te înțelegi mai bine pe tine și să cauți cu deschidere cele mai potrivite soluții pentru situațiile dificile din familia ta.
Iată câteva recomandări de cărți care te pot ajuta să ai o comunicare și o relație mai bună cu adolescentul:
1. Cartea „Cum să comunici cu băieții adolescenți. Ghid de supravietzuire pentru părintzi” de Susan Morris Shaffer și Linda Perlman Gordon este bazată pe studii făcute în rândul adolescenților și arată calea prin care părinții pot înțelege felul în care comunică băieții, dar și modul în care îi pot învăța să-și exprime deschis emoțiile.
2. Cartea „Părintele eficient” de Thomas Gordon aduce o metodă democratică de comunicare, în care copilul negociază cu părintele. Conform autorului, părinții care aplică această metodă de comunicare se bucură de liniște în familie chiar și în perioada adolescenței copiilor.
Bucură-te de timp de calitate cu copilul tău întreaga primăvară!
Zilele frumoase de primăvară îi scot din casă pe copii împreună cu părinții și prietenii lor. Timpul petrecut afară este foarte important pentru copii, însă, atunci când au alternativa ecranelor, cei mici se pot plictisi destul de repede, mai ales când părinții se limitează la a merge cu copilul la locul de joacă, la bunici și, eventual, la cumpărături.
În plus, chiar daca și-ar dori să facă activități mai deosebite cu copiii, din cauza oboselii, stresului sau presiunii de la job, nu au timp, energie sau imaginație să organizeze activități speciale cu copilul.
Dacă ești în căutare de oportunități de a petrece timp de calitate cu copilul tău/copiii tăi, te invit să găsești mai jos câteva idei utile și ușor de pus în practică.
Alege din această listă de 37 de idei de activități pe care le poți face împreună cu copilul/copiii primăvara:
1. Plantați împreună plante de apartament în ghivece, plante aromatice la balcon sau diferite flori care vă plac în curte, dacă locuiți la casă, sau pur și simplu în fața blocului
2. Fiecare membru al familiei desenează familia, pe 15 mai, când sărbătorim Ziua Internațională a Familiei
3. O ședință foto între crengile pomilor înfloriți. Cireșii din Grădina Japoneză din Parcul Herăstrău din București sunt un important punct de atracție în fiecare primăvară
4. Vânătoarea de comori… florale: înarmat cu telefonul, copilul are misiunea de a găsi cele mai frumoase flori din parc/ din pădure/ de pe câmp și să le fotografieze
5. Faceți împreună bărcuțe din hârtie pe care le puteți duce la un lac sau un râu, unde copilul să le lanseze „în larg”
6. Urmăriți zi de zi și observați cât de repede cresc plantele și frunzele copacilor, precum și cum se schimbă culorile frunzelor
7. Bucurați-vă împreună de Sărbătoarea Paștelui încondeind sau înroșind împreună ouăle
8. O poveste de primăvară: Inventează începutul poveștii și încurajează copilul să creeze continuarea
9. Organizați împreună o zi de curățenie generală în locuință împărțind sarcinile fiecărui membru al familiei
10. Simțiți momentul prezent ascultând cu ochii închiși cântecul păsărilor
11. Oferă-i copilului idei de activități creative: să deseneze flori de primăvară, să facă flori din hârtie colorată, din aplicații, brodate etc.
12. Povestește-i ce jocuri te jucai în copilăria ta și jucați-vă împreună sau încurajează copilul să joace aceste jocuri cu prietenii lui
13. Alegeți împreună un film de animație și mergeți să-l vizionați la cinema
14. Organizează un picnic după grădiniță/școală, sau un grătar la sfârșitul săptămânii
15. Încurajează copilul să adune materiale interesante din natură (frunze, flori, pietre, crenguțe etc.) și ajută-l să realizeze cu ele creații de primăvară
16. Alegeți împreună o rețeta nouă de biscuiți, chec sau prăjitură și distrați-vă în bucătărie
17. Plantați împreună un copac
18. Discutați despre planurile pentru vacanța de vară: ce v-ar plăcea să faceți, unde să vă petreceți vacanța/vacanțele, pe cine să vedeți etc.
19. Realizați un ierbar cu flori de primăvară
20. Într-o noapte cu cer senin, priviți împreună cerul înstelat. Dacă sunteți în oraș și stelele nu se văd, priviți luna
21. Faceți biscuiți în formă de floare, iepuraș, trifoi cu patru foi, frunză etc.
22. Cumpără-i copilului o carte nouă care să-i amintească de această primăvară
23. Copilul să deseneze, să picteze sau să facă o aplicație cu tema primăvara.
24. Faceți ordine în bibliotecă și alegeți câteva cărți pe care să le donați sau să le faceți cadou
25. Amenajează o expoziție cu lucrările pe tema primăverii realizate de copil/copii.
26. Pregătiți împreună un desert care să conțină fructele de primăvară preferate de copil
27. Citiți poezii și cărticele despre primăvară, despre puii de animale și despre trezirea naturii la viață
28. Încurajează copilul să-i scrie o scrisoare lui Moș Crăciun, căruia să-i dezvăluie ce ratează din cauză că nu vede primăvara
29. Petreceți cât mai mult timp în plimbări prin pădure, în Grădina Botanică sau într-un parc
30. Vizitați împreună un muzeu
31. Dacă vă doriți un animal de companie, acum e momentul, deoarece primăvara se nasc cei mai mulți pui de animale. Dacă nu sunteți pregătiți pentru o pisică sau pentru un cățel, puteți să vă amenajați un acvariu cu pești
32. Jucați-vă cu iepurașii de soare și cu umbrele voastre și ale obiectelor și copacilor
33. Împletește coronițe de flori pentru tine și pentru copil/copii
34. Joaca în băltoace, după ploaie
35. Neapărat vizitați o fermă cu animale sau curtea bunicilor de la țară pentru momente neprețuite cu ieduții, mieluții, puișorii și rățuștele
36. Fiecare membru al familiei să enumere ce realizări importante a avut de la începutul anului până în prezent și să se gândească ce și-ar dori să realizeze până la finalul anului
37. La sfârșitul primăverii, cântărește copilul și măsoară-i înălțimea, pentru a vedea apoi cat a crescut și cat a luat în greutate pe parcursul verii
Salvează această listă de activități care îți poate servi drept inspirație de fiecare dată când vine weekendul sau ești în pană de idei.
Și nu uita: oricât de atrăgătoare ar fi ecranele, copiii preșcolari și școlari din clasele primare au mare nevoie de timp de calitate cu părinții și abia așteaptă ca părinții lor să facă activități interesante împreună cu ei!
Copilul născut dintr-o relație toxică nu este fericit
Nașterea unui copil ar trebui să fie o binecuvântare. Totuși, există situații când partenerii de cuplu nu înțeleg sau le este teamă de această binecuvântare, folosind-o în scopuri negative.
Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), o relație nu devine toxică doar din cauza unui conflict sau a câtorva discuții în contradictoriu.
În schimb, există cel puțin 5 scenarii în care unul dintre parteneri alege să dea naștere unui copil pentru a-l încătușa pe celălalt sau în speranța ca doar așa mai poate fi iubit de celălalt sau îl va revedea, afirmă specialistul.
Iată 5 scenarii toxice în relațiile de cuplu care implică nașterea unui copil:
Psiholog Andra Tănăsescu
1. Relația e deja distrusă. Un copil o va distruge complet
„Oricine își imaginează că poate repara o relație stricată făcând un copil se înșeală. Dacă relația nu este una plină de iubire, înțelegere și echilibrată, odată ce va veni copilul pe lume, se va deteriora de tot! Mai ales dacă unul dintre parteneri nu și-a dorit cu adevărat să aibă această responsabilitate în viața sa. Presiunea pe care o poate aduce un copil nedorit este puternică și, în final, cineva va claca și se va face dispărut”, a explicat psihologul Andra Tănăsescu, într-un comunicat de presă.
2. Copilul va suferi și poate chiar se va îmbolnăvi
„Copilul făcut cu intenția de a lega partenerul de noi este un copil care vine din start cu o povară enormă, greșită și disfuncțională. A îi insufla copilului această „responsabilitate” de a ne salva relația este una dintre cele mai dăunătoare lucruri pe care i le putem face. Copilul vine, în felul acesta, cu misiunea de a salva relația părinților sau chiar pe unul dintre aceștia. În acest fel, copilului nu i se va permite să își trăiască propria viață până ce nu își va „împlini destinul”. Iar dacă planul eșuează, cel puțin unul dintre părinți va disprețui copilul (la nivel inconștient în majoritatea cazurilor) și îl va respinge, acesta devenind o amintire constantă a eșecului de a salva căsnicia”, afirmă specialistul.
3. E un risc mare ca relația să se încheie cu abuz, șantaj, infidelitate sau divorț
„Cele mai multe cazuri de acest fel ajung să se încheie prost, pentru că partenerul „șantajat” printr-un copil se simte presat să fie sau să facă ceva ce nu își dorește; mai devreme sau mai târziu va claca. Din nevoia de a se elibera, va căuta consolare în afara relației ori își va manifesta furia și revolta în familie. Astfel, riscurile sunt mari ca persoana respectivă să recurgă la abuzul fizic sau verbal orientat ori către copil, ori către soție sau chiar către ambii. Alteori, va recurge la infidelitate, șantaj, lucruri care, în cele mai multe cazuri, se termină cu un divorț greu”, spune specialistul citat.
4. Copilul va simți că nu a fost dorit și că este folosit doar pentru a atrage partenerul
„Copilul nu își va găsi locul în familie ca fiu/fiică a părinților, pentru că, de fapt, nu a fost adus pe lume cu această intenție. Mereu se va simți marginalizat, exclus, gelos pe unul dintre părinți și furios pe cel care îl folosește ca pe o marionetă de șantaj. Toate aceste lucruri pot duce la scăderea stimei de sine, la dificultăți în a-și găsi propriul sens în viață, la o lipsă acută de afecțiune, la tipare comportamentale agresive sau evitante sau chiar la suicid”, precizează psihologul.
5. Atenția va rămâne îndreptată către reacția partenerului, nu către copil
„Dacă scopul concepției copilului este de a atrage atenția partenerului și de a îi reînvia interesul față de propria persoană, nevoile copilului pot fi neglijate și omise. Lucrul acesta poate naște în cel mic conflicte puternice de devalorizare, inadaptare, neacceptare de sine (dacă nici de părinți nu este acceptat, e evident ce poate simți copilul), senzația că este nedorit sau că este ceva greșit la el/ea. Așadar, ignorarea sa se poate transforma în atașamente foarte puternice sau într-o respingere foarte puternică a familiei și a celorlalți”, mai spune psihologul citat.
Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, este psiholog, coach Wing Wave, trainer NLP și Consultant Panorama Socială. A urmat studii în psihologie, cu specializări în terapia de cuplu și familie, terapie prin dans, somato-terapie, NLP și lucrul cu proiecțiile sinelui. Și-a propus ca prin ceea ce face să aducă în viața fiecărei persoane cu care lucrează un plus de conștientizare, cunoaștere și încredere în propriile forțe. Obiectivul ei este să ofere cât mai multe din experiența ei, atât personală cât și profesională, astfel încât să producă schimbări semnificative în viețile celorlalți.
Copiii care nu au făcut suficientă mișcare și nu și-au consumat energia pe parcursul zilei recuperează seara, când vine ora de culcare
Somnul copiilor este esențial pentru sănătatea lor fizică și pentru echilibrul lor psiho-emoțional.
Dacă un nou-născut doarme aproximativ 16-18 ore pe zi, în reprize, în jurul vârstei de 5 ani copilul are nevoie de circa 11 ore de somn. Nevoia de somn pentru școlarii de până la 13 ani se reduce până la 9-11 ore, ajungând la adolescenți până la 8-9 ore.
Chiar dacă aceste cifre sunt orientative, să nu uităm că fiecare copil este diferit și, în plus, este influențat de evenimentele prin care trece și de schimbările din viața lui.
Cert este că seara timpul zboară foarte repede. Abia termini cu cina, spălatul vaselor, mașina de spălat, alte treburi casnice, printre picături schimbând două vorbe cu partenerul sau cu o prietenă la telefon, că imediat se face ora de culcare. Pe care numeroși copii o percep drept ora de joacă. Chiar dacă s-au trezit devreme, în jurul orei de 20:00-21:00, mulți dintre copii dau dovadă de o energie debordantă.
Poate că ai încercat deja să te joci puțin cu copilul.
Poate ai încercat să-l ameninți că nu îi mai citești sau că îl lași să adoarmă singur dacă nu se liniștește.
Poate chiar ai ajuns să țipi la el…
Totuși, nu aceasta este atmosfera în familie pentru o seară frumoasă la finalul căreia membrii familiei să se bucure de un somn odihnitor. Și nici nu crezi că aceste metode sunt potrivite pentru o educație cu iubire și blândețe.
Ce spui, îți sună cunoscut? În cazul acesta, îți urez bine ai venit în clubul părinților care au nevoie să repare ceea ce nu funcționează bine în programul de seară, astfel încât serile voastre să fie, de acum încolo, relaxante și potrivite pentru a asigura un somn de calitate tuturor.
De cele mai multe ori, pentru a avea seri liniștite, este suficient ca părinții să elimine anumite greșeli pe care le fac, eliminând astfel tensiunile care nu le permit copiilor să se relaxeze și să adoarmă cu ușurință.
Am rezumat mai jos cele mai frecvente 5 greșeli ale multor părinți care întârzie culcarea copiilor:
1. Părinții nu se preocupă suficient de ritualul de culcare
Ritualul de culcare (rutina de somn) este compus dintr-un set de acțiuni și activități care se repetă seară de seară până când cel mic le asociază cu pregătirea pentru somn. Cel mai probabil, nu este o noutate pentru tine. La fel cum mulți părinți sunt conștienți de faptul că cei mici au nevoie de un ritual de culcare, reușesc să creeze o rutină potrivită, însă nu reușesc să o stabilizeze și să o întrețină în timp.
Te poți întreba de ce anume ai nevoie pentru a reuși? În primul rând, e nevoie să consideri organizarea somnului copilului o prioritate.
În al doilea rând, este important să-ți organizezi programul și activitățile tale de seară în funcție de ora de culcare a copilului/copiilor. Concret, asta înseamnă să te asiguri că vasele sunt spălate, hainele pregătite și nu ai de trimis niciun email urgent până când începe rutina de culcare. Pentru a reuși, poți stabili o anumită oră până la care să te încadrezi cu orice activitate care nu are legătură cu somnul copilului, după care te ocupi doar de ritualul de culcare.
Din punctul meu de vedere, merită să investești acest timp și efort: un ritual de culcare bine organizat și întreținut zilnic va funcționa automat pentru relaxarea copilului și pregătirea lui pentru somn.
2. Le permit copiilor să petreacă prea mult timp la ecrane
Nici nu contează prea mult dacă este vorba despre televizor, telefon, tabletă sau laptop, lumina albastră a ecranelor afectează puternic somnul copiilor, mult mai mult decât pe cel al adulților, susțin specialiștii în somnul copiilor. Lumina albastră crește starea de alertă a copilului și influențează secreția de melatonină, hormonul responsabil cu reglarea ciclurilor de somn și trezire.
Din acest motiv, un copil ar trebui să nu aibă acces la niciun fel de ecran cu cel puțin 2 ore, sau, mai bine, 3 ore, înaintea orei de culcare. Crezi că 2 ore este prea mult pentru familia ta? Poți alege să începi prin a opri ecranul cu 15 minute mai devreme decât ora la care îl oprești în prezent. După aceea, când te obișnuiești și tu, și copilul/copiii cu noul program, poți muta ora de închidere cu alte 15 minute mai devreme. Pas cu pas, vei reuși să ajungi la cele 2 ore fără ecrane atât de necesare copilului pentru a adormi ușor și pentru a avea un somn bun. Te asigur că vei vedea imediat diferența în starea copilului înainte de somn, iar acest lucru te va motiva să perseverezi.
3. Activități care alungă somnul copilului
Chiar și cu ecranele închise, anumite activități pe care copiii le fac seara au drept efect agitarea, nu calmarea lor. De aceea, cu aproximativ o oră – o oră și jumătate înainte de culcare, e nevoie să fie oprite activitățile care agită sau care suprastimulează copilul, precum săriturile, alergatul sau hârjoneala.
Pe de altă parte, un copil care nu a reușit să-și consume energia și să-și satisfacă nevoia de mișcare pe parcursul zilei va dori să recupereze înainte de culcare. De aceea, ai grijă să-i oferi copilului suficiente ocazii de a face mișcare în timpul zilei. Ideal ar fi ca cel mic să petreacă zilnic timp în aer liber unde poate alerga în voie.
4. Discuții care tensionează relația și afectează emoțional copilul
Știu cât de greu ne este nouă, părinților, să ne abținem de la explicații și discuții atunci când copiii noștri manifestă comportamente nepotrivite sau se confruntă cu anumite dificultăți.
Totuși, oricât de mult ți-ai dori să-i explici copilului anumite lucruri și ai timp pentru asta doar seara, e esențial să eviți discuțiile neplăcute înainte de culcare, mai ales dacă ele conțin critici, nemulțumiri sau dacă ceea ce îi spui îi face să se simtă rușinat, neîncrezător, trist sau neputincios.
Seara, resursele tale emoționale și ale copilului sunt epuizate. Din acest motiv, este puțin probabil că veți găsi atunci soluții mulțumitoare la chestiuni dificile. Însă, efectele discuțiilor pot fi devastatoare pentru somnul copilului.
5. Amenințările și șantajul emoțional
În ciuda faptului că se străduiesc să-și educe copiii cu blândețe și iubire, mulți părinți ajung să-și amenințe și să-și șantajeze copiii în fiecare seară: „Dacă nu te potolești acum, nu-ți mai citesc!” Sau „Dacă nu te pui în pat chiar acum, te las să adormi singur/ă!”.
Intenția părintelui este bună, și anume de a impune anumite limite, fiindu-le teamă că, în lipsa acestora, pregătirea de culcare va dura prea mult și copilul se va culca prea târziu. Această frică este, desigur, justificată.
În același timp, dacă ai folosit și tu amenințările, ai observat deja că cel mic nu se liniștește imediat, așa cum îi ceri, ci, dimpotrivă, tensiunea se amplifică. De multe ori, se ajunge la ceartă și crize de plâns, care, în mod sigur, nu contribuie la un somn odihnitor nici pentru copil, și nici măcar pentru tine, care, după ce adoarme copilul, poți avea sentimente de vinovăție.
De aceea, îți recomand ca, indiferent ce face copilul seara, să renunți la amenințarea cu privarea de activitățile care îi plac. Iar dacă îți dorești să-i cultivi dragostea de carte, poți să-ți asumi de pe acum că lectura face parte din rutina obligatorie și că îi vei citi în fiecare seară.
Cum altfel îl poți determina pe copil să se liniștească și să vină alături de tine pentru a-i citi? Te încurajez să aplici metode blânde (folosindu-te de jucăriile copilului sau vorbindu-i despre personajele din cartea pe care urmează să o citiți etc.) și să te asiguri că, până la momentul lecturii, copilul a parcurs deja pașii anteriori din rutina de culcare (baia, spălatul pe dinți, și-a pus pijamalele, și-a pregătit hăinuțele pentru mâine etc.).
Vei observa că, pe măsură ce faci aceste schimbări în programul de seară, tensiunile legate de ora de culcare a copilului/copiilor se vor diminua până la dispariție. Astfel, serile vor deveni relaxante pentru toți, ceea ce va ajuta copilul (și pe tine) să aibă un somn de calitate.
Cu cine este mai bine să-și lase copilul, cu creșa sau cu o bonă? - aceasta este dilema părinților care revin la serviciu după concediul de creștere a copilului
Durata maximă a concediului de creștere a copilului este, în România, de doi ani pentru copiii sănătoși sau de trei ani, în cazul copiilor cu handicap.
Ce fac părinții după încheierea concediului de creștere a copilului?
Care este cea mai bună soluție, în condițiile în care, la vârsta de 2 ani, mulți dintre copilași încă nu vorbesc bine și au în continuare nevoie de multă atenție și îngrijire?
Desigur, există cazuri fericite când unul dintre părinți are un venit suficient de mare încât celălalt să se poată ocupa de copil până când acesta este pregătit să înceapă grădinița.
De asemenea, există familii în care bunicii sunt pensionari și se pot ocupa full-time de nepoți. Doar că aceste cazuri sunt, mai degrabă, excepții. Majoritatea părinților sunt puși în situația să opteze între creșă și bonă pentru a se asigura că cineva are grijă de copil cât timp ei sunt la serviciu.
Studiul care arată cele mai bune opțiuni pentru îngrijirea copilului mic
Un psiholog expert în îngrijirea copiilor, din Marea Britanie, Penelope Leach, a efectuat, începând din 1998, un studiu pe termen lung, cu scopul de a urmări dezvoltarea din punct de vedere social și emoțional a 1.200 copii pornind de la vârsta de 3 luni și pâna la 4 ani.
Cercetarea a evidențiat cele mai bune modalități de îngrijire a copilului mai mic de un an și jumătate, astfel încât micuțul să se bucure de cele mai bune condiții de dezvoltare, simțindu-se împlinit din toate punctele de vedere.
Iată, așadar, care sunt opțiunile, conform studiului citat, în ordinea descrescătoare a confortului pentru copil:
Îngrijire full-time de către părinți sau de unul dintre părinți
Bonă care se ocupă de copil la el acasă
Copilul să fie dus pe perioada zilei acasă la o persoană specializată în îngrijirea copiilor (childminder)
Bunicii sau un alt îngrijitor informal
Creșa
Pe măsură ce analizezi care este cea mai buna opțiune pentru familia ta și pentru copilul tău, este necesar să ții cont de detalii precum:
bunici sau alte rude dispuse să-ți ofere ajutor cu copilul
bugetul disponibil
distanța de acasă și de la serviciu până la creșă
personalitatea bonei
personalitatea personalului de la creșă etc.
Potrivit studiului citat, dacă este posibil, copilul mic trebuie lăsat în mediul lui. Doar dacă părinții nu reușesc să găsească o soluție care să presupună acest lucru, pot lua în calcul ca micuțul să fie dus în altă parte, la un îngrijitor sau la creșă.
Un alt detaliu important este următorul: e de preferat ca cel mic să fie îngrijit și să petreacă timpul cu o persoană cunoscută și apropiată decât cu o persoană pe care nu o cunoaște.
În concluzie, fiecare părinte și familie analizează care sunt cele mai bune opțiuni în funcție de context și ia decizia potrivită. Nu uita că studiul cuprinde date generalizate și, de pildă, între o bonă lipsită de empatie și o creșă cu educatoare calde și implicate, cel mai probabil micuțul se va simți mai bine dacă părinții ar opta pentru cea de-a doua variantă
Cu ajutorul exercițiilor speciale, făcute în joacă, platfusul la copii poate fi prevenit
Afecțiunea numită platfus, sau picior plat, apare în cazul unor copii ale căror tălpi nu se arcuiesc nici după vârsta de 3-4 ani, când acest lucru se întâmplă la ceilalți copii. De altfel, majoritatea copiilor se nasc cu picior plat.
Statisticile la nivel mondial arată că aproximativ un sfert din populația globului suferă de platfus, fie într-un stadiu fie incipient, fie mai grav.
Există 3 forme de platfus identificate de specialiști:
Picior plat flexibil – arcada (scobitura) tălpii există și este vizibilă atunci când nu se pune presiune pe picior, însă, atunci când persoana stă în picioare, arcada dispare
Picior plat semiflexibil – arcada este abia observabilă, fie că persoana pune sau nu pune presiune pe picior
Picior plat rigid – scobitura nu este vizibilă, persoana putând să simtă durere atunci când stă mult timp în picioare sau când merge mult pe jos
Copiii care suferă de platfus (picior plat) simt durere în talpa piciorului, la glezne sau o durere difuză în zona picioarelor. Dacă bănuiești că există probabilitatea ca cel mic să aibă această afecțiune, solicită un consult la medicul pediatru și la un medic ortoped pediatru.
De regulă, până la vârsta de 3-4 ani ani nu prea există motive de îngrijorare, mai ales atunci când copilul tău are mersul normal. Până la această vârstă, oasele, mușchii și ligamentele copiilor se dezvoltă rapid, astfel încât riscurile pot dispărea în mod natural.
Ce poți face tu ca părinte este să-ți ajuți cât mai mult copilul să prevină platfusul (piciorul plat). Cum poți face acest lucru? Prin anumite tipuri de exerciții și mișcări care, atunci când sunt incluse în rutina zilnică, au rolul de a modela corect piciorul.
Îți prezentăm mai jos 10 tipuri de exerciții pentru prevenirea platfusului (piciorul plat) la copii:
Pentru a fi eficiente, pentru a nu plictisi copilul și pentru ca exercițiile să nu devină o corvoadă pentru copil, specialiștii ne sfătuiesc să le „administrăm în porții mici”, în joacă, făcând câte 2-3 exerciții de 2-3 ori pe zi.
1. Sarcina copilului este să meargă pe un drum îngust, de 10-15 cm. Marchează marginile drumului cu cretă, cu pietricele sau cu o funie. Copilul trebuie să meargă fără să depășească limitele trasate.
2. Exercițiul „Ursulețul” – copilul merge pe marginile exterioare ale tălpilor.
3. Copilul se plimbă și aleargă prin nisip, pe pământ sau pe pietricele.
4. Cel mic folosește degetele de la picioare pentru a apuca diverse obiecte mici pe care să le pună într-un coș. Poate face acest exercițiu fie din picioare, fie așezat.
5. Copilul apucă cu degetele de la picioare o eșarfă, un creion sau alte obiecte de dimensiune medie pe care le pune într-un coș.
6. Mare – mic. Copilașul se ridică pe vârfurile picioarelor și, astfel, devine mare. După care revine cu toată talpa pe pământ și devine mic.
7. Cel mic merge pe un covoraș pentru masaj
8. Mersul pe bicicletă sau pe tricicletă
9. Săritura cu coarda
10. Mersul pe vârfurile picioarelor. Pentru a evita plictiseala, îi poți da micuțului diferite provocări, cum ar fi: „Mergi pe vârfuri până la copacul din față, apoi întoarce-te la mine mergând normal”.
Știm cu toții că este mai bine să previi decât să tratezi. De aceea, este de ajutor să incluzi în activitățile copilului tău exercițiile de mai sus, pentru a preveni apariția platfusului (picior plat).
Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Poți afla mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau să le dezactivezi în setări.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
