Noiembrie este pe sfârșite și ultima lună din an se apropie. Și, dacă e decembrie, ce mai este? Tradiționalul nostru Calendar de Crăciun, desigur! 🙂
Este al șaptelea an consecutiv în care creez și ofer cadou părinților din comunitatea noastră un Advent Calendar pe o anumită temă, care are drept scop conectarea dintre părinți și copii și educația echilibrată, cu iubire.
Tema din acest an a calendarului Parenting 2.0 este comunicarea cu copiii. De aceea, majoritatea recomandărilor pentru fiecare zi din perioada 1 – 25 decembrie cuprind o temă de reflecție și una-două întrebări pe care să i le adresezi copilului, încurajându-l, astfel, să comunice mai mult cu tine, să-ți împărtășească gândurile și părerile lui, să se apropie de tine mai mult comparativ cu alte perioade din an.
Ce zici? Îți place ideea? Atunci, intră pe pagina calendarului și descarcă-l:
După ce introduci adresa de email pe pagina de prezentare, vei primi un email din care vei putea descărca Advent Calendarul. Este în format pdf și îl poți scoate la imprimantă atât color, cât și alb-negru – arată bine în ambele variante.
De ce un Calendar de Crăciun pe tema comunicării
Am dedicat Advent Calendarul din acest ancomunicării, deoarece cred cu tărie că, atunci când noi, părinții, o folosim înțelept, comunicarea poate rezolva orice problemă de atitudine, emoțională și de comportament din relația cu copiii noștri.
Din nefericire, însă, în prea puține familii copiii comunică suficient cu părinții lor, încât să se formeze o relație stabilă și de încredere.
De nefericire, comunicarea cu părinții de care au parte foarte mulți copii reprezintă în mare parte momentele în care sunt certați, criticați, împinși de la spate, în care li se spune ce să facă sau, mai rău, în care se țipă la ei. Și au parte de prea puține momente de conectare adevărată, în care să fie ascultați de părinți și să se simtă văzuți și auziți cu adevărat. E trist, mai ales când te gândești că anume conectarea este elementul care îi face pe copii să-și asculte părinții de bună-voie…
Iată, începând cu 1 decembrie și până la venirea Crăciunului, te invit să faci zilnic exercițiul comunicării și al ascultării copilului tău/copiilor tăi cu curiozitate și cu deschidere. Și vei vedea cum se va schimba relația cu copilul tău.
Iar după aceea, dacă îți va plăcea exercițiul ascultării și al comunicării deschise zi de zi, vei putea să-l păstrezi ca o constantă în relația cu copilul tău/copiii tăi!
Așadar, te invit să descarci Calendarul de Crăciun 2024 pentru a te bucura de:
25 de momente de comunicare pe diferite teme în fiecare zi din perioada 1-25 decembrie
Tot atâtea oportunități de conectare reală cu copilul tău, astfel încât va deveni mai cooperant și mai deschis să te asculte
Construiești o relație sinceră cu copilul
Mai mult timp petrecut cu copilul, deci mai puțină vinovăție pentru tine, ca părinte
Amintiri frumoase pe care le creezi cu și pentru copilul tău! Dacă nu obișnuiești să discuți cu copilul tău prea multe în afară de cele necesare relația cu copilul va trece la următorul nivel
Îți ajuți copilul să învețe să comunice mai mult, să se cunoască pe sine, să gândească și să se apropie de tine
Ia exemplarul tău al Calendarului de Crăciun și profită de această șansă de a-i oferi copilului tău comunicarea de care are nevoie pentru o copilărie frumoasă și un viitor bun:
Îți doresc un decembrie cu bucurie și conectare în relația cu copilul tău/copiii tăi!
Dacă ți-a plăcut articolul și dorești să te alături misiunii noastre de a promova creșterea sănătoasă a copiilor, astfel încât să nu transmitem mai departe copiilor noștri rănile emoționale cu care a crescut generația noastră, ne poți susține aici. Cu ajutorul tău, misiunea Parenting 2.0 merge mai departe și tot mai mulți copii au șansa să primească o educație echilibrată, cu limite cu blândețe:
Orice părinte își dorește tot ce este mai bun și mai frumos pe lume pentru copilul său. De aceea, face eforturi, uneori supraeforturi, pentru a-i asigura toate cele necesare, o educație bună și o atmosfera plăcută. De aceea are grijă de cel mic: să nu pățească ceva, să nu i se întâmple ceva rău sau să prevină situațiile neplăcute, dacă stă în puterea lui.
Din motivele enumerate mai sus, numeroși părinți preocupați de siguranță fizică a copilului lor, îi spun un cuvânt despre care nici nu bănuiesc ce efecte are pe termen lung.
În parc, un băiețel de doi ani și ceva încearcă să urce pe niște scări care duc la un tobogan mai înalt. Mama îi spune de jos: „Nu e voie! O să cazi și o să te lovești și apoi o să plângi!” Aparent, nimic neobișnuit.
Efectele lui „cazi” pe termen scurt și pe termen lung
Să încercăm, însă, să numărăm de câte ori pe zi aude un băiețel curios de doi-trei ani cuvântul „cazi” în toate variațiile: „O să cazi”, „Cazi!”, „Atenție să nu cazi” etc. Psihologii avertizează că acest „cazi”, repetat de atâtea ori, are efecte nebănuite pe termen lung asupra psihicului copilului.
Pe termen scurt, copilul căruia i se spune de mic că va cădea, insistându-se pe acest lucru, va avea tendința să cadă mai des. Asta deoarece ideea de a cădea i se imprimă în subconștient pe măsură ce o aude mai des. Copilul aude și face ceea ce aude.
Însă, acest model distructiv al fenomenului de cădere va fi transmis și în viitor. Și, peste ani de zile, când va ajunge la adolescență, nimeni nu va bănui că faptul că tânărul nu luptă pentru visele lui, că se lasă doborât de eșecuri, că nu găsește motivația de a merge înainte, – toate acestea nu reprezintă decât rezultatele seminței plantate în fragedă copilărie, când încă abia învăța să urce niște scări sau niște borduri…
Și, ajunsă la maturitate, această persoană va continuă să cadă sau să nu se ridice de jos, odată ce a căzut: nu va avea curajul să-și ceară drepturile, să-și îndeplinească visele, să vrea să obțină mai mult.
Pe scurt, va considera căderea o normalitate. Nu evoluția, nu implicarea și succesul, ci căderea și acea stare de a rămâne jos, fără energie, fără puteri și, cel mai important, fără curajul necesar pentru a se putea ridica de jos. Căci, ce va spune mami sau tati dacă mai încerc încă o dată să urc acele scări că să ajung la tobogan?…
Cum atenționăm copilul fără a folosi cuvântul „cazi”
O întrebare justificată este cu ce putem înlocui acest avertisment? Căci știm bine că nu dorim să-i facem rău pe termen lung, ci vrem doar să protejăm copilul, să-l apărăm de o eventuală cădere.
Ideal ar fi să folosim cuvinte pozitive, fără negații. De exemplu, s-ar putea să se potrivească expresii de tipul „Ai grijă!”, „Fii atent”, „Ține-te de bară” etc.
Exprimările pozitive, fără negații, sunt mai ușor de perceput de către copilul mic. Ca părinte, vei ști care sunt cele mai potrivite cuvinte pentru a fi folosite cu copilul tău!
Dacă ți-a plăcut articolul și dorești să te alături misiunii noastre de a promova creșterea sănătoasă a copiilor, astfel încât să nu transmitem mai departe copiilor noștri rănile emoționale cu care a crescut generația noastră, ne poți susține aici. Cu ajutorul tău, misiunea Parenting 2.0 merge mai departe și tot mai mulți copii au șansa să primească o educație echilibrată, cu limite cu blândețe:
Fericirea copiilor nu este posibilă atunci când părinții lor nu sunt fericiți, căci părinții sunt modele emoționale și de viață pentru copiii lor.
Totodată, relația de cuplu dintre părinți este modelul pentru construirea propriilor relații de cuplu ale copilului, când va deveni adult. Din aceste motive, relația de cuplu dintre părinți este foarte importantă.
În acest articol, discutăm despre ce putem face pentru a asigura fericirea în căsnicie, astfel încât părinții să fie fericiți și, în același timp, și un model de urmat pentru copiii lor.
Cercetările referitoare la care sunt elementele care fac ca o căsnicie să meargă arată că oamenii dintr-o relație frumoasă de căsătorie au îndeplinit cu succes câteva „sarcini” psihologice. Pe măsură ce vrei să afli care sunt aceste sarcini care, odată îndeplinite, cresc șansele pentru o căsătorie stabilă, vei vedea că ele nu sunt nici ușoare, dar nici foarte grele. Totuși, aplicarea lor necesită un efort susținut până îți intră în reflex.
Despre cele 9 sarcini psihologice care asigura succesul în căsnicie a vorbit psihologul american Judith S. Wallerstein, co-autoare a cărții „The Good Marriage: How and Why Love Lasts” („Căsnicia bună. Cum și de ce rezistă dragostea”), citată de Asociația Psihologică Americană (American Psychological Association).
Iată, așadar, care sunt cele 9 sarcini psihologice care asigura succesul în căsnicie:
1. Separă-te emoțional de familia în care ai crescut. Această separare nu trebuie să meargă până la înstrăinare, însă e nevoie să fie suficientă pentru ca identitatea ta să fie separată de cea a părinților și a fraților tăi.
2. Construiește o comuniune bazată pe o intimitate și o identitate comune și, în același timp, stabiliți limite pentru a proteja autonomia fiecărui partener.
3. Stabiliți o relație sexuală bogată și plăcută și protejați-o de influențele obligațiilor de la job, dar și de cele de familie.
4. Cuplurile care au copii e nevoie să-și accepte rolurile dificile de părinți și să reziste impactului apariției unui copil în viață cuplului. Învață să continui să protejezi intimitatea ta și a partenerului tău care formați un cuplu.
5. Înfruntați și stăpâniți crizele inevitabile care au loc în viață.
6. Mențineți puterea legăturii căsătoriei în fața greutăților. Familia ar trebui să fie un refugiu în care partenerii să-și poată exprimă diferențele de opinie, furia și conflictele.
7. Folosiți umorul și râsul pentru a menține o perspectivă sănătoasă asupra lucrurilor și pentru a evita plictiseala și izolarea.
8. Aveți grijă unul de celălalt și oferiți-vă unul altuia îmbrățișări și mângâieri, satisfăcând astfel nevoia de apropiere și oferind încurajare continuă și sprijin.
9. Păstrați vii imaginile cu începutul romantic al relației, imaginile idealizate cu momentul îndrăgostirii, în timp ce treceți peste realitatea sobră a schimbărilor aduse de timp.
Dacă ți-a plăcut articolul și dorești să te alături misiunii noastre de a promova creșterea sănătoasă a copiilor, astfel încât să nu transmitem mai departe copiilor noștri rănile emoționale cu care a crescut generația noastră, ne poți susține aici. Cu ajutorul tău, misiunea Parenting 2.0 merge mai departe și tot mai mulți copii au șansa să primească o educație echilibrată, cu limite cu blândețe:
Părinții sunt, de regulă, bine intenționați în felul în care îi educă pe copiii lor. Evident, pe acest drum al rolului de părinte, ei nu sunt feriți de întrebări, neliniști și incertitudini.
În acest context, consultantul educațional Oana Moraru ne propune 10 principii care să ne ajute în parenting, formulate în contextul atelierelor de evaluare a copiilor.
Oana Moraru este pedagog cu o experiență de predare de peste 30 de ani și autoare de carte. De asemenea, a fondat sistemul privat de educație Helikon, fiind implicată constant în procesul educațional atât la clasă, cât și în tabere școlare.
„De mai bine de 3 săptămâni, în urma atelierelor de evaluare, mă văd zilnic cu 4-5 familii, individual, pentru discuții despre copil. Cam 60 de familii până acum. Un tur uriaș de forță, dar și de contact al meu cu elevi și preșcolari din toată țara, din medii educaționale și școlare foarte diverse. Întâlniri care mă țin cu capul pe umeri, care mă scot din bula școlii pe care o conduc. Întâlniri în care simt cum toți părinții au cele mai bune intenții pentru copiii lor și fac tot ce pot pentru a-i ține pe linia succesului școlar, dar și a echilibrului emoțional – așa cum simte fiecare că arată acestea”, scrie Oana Moraru, într-o postare pe contul său de Facebook.
Decalogul Oanei Moraru care îi ajută pe părinți să găsească soluțiile potrivite
„Pentru că sunt multe întrebări și neliniști care ne pot duce pe drumuri întortocheate, există un decalog după care mă ghidez mereu, când căutăm soluții”, spune specialista citată.
Redăm, mai jos, decalogul Oanei Moraru:
1.Copiii cresc mereu în lumina în care îi vedem. Unde ne punem atenția și încrederea, acolo ajung și ei.
2. Ca să crească atenți, echilibrați, motivați, copiii au nevoie de un creier de împrumut, cel puțin până la 9 ani. Ei fac ce văd că părinții lor sunt.
3. Orice schimbare înspre bine a copilului începe cu o schimbare în conștiința părinților lui.
4. Copiii își pierd încrederea în forțele proprii și lângă părintele care își pierde des cumpătul, și lângă cel permisiv. Excesul de putere sau justificarea nesigură a autorității, cu explicații și rugăminți, sunt în mod egal percepute ca nesiguranță.
5.Fermitatea nu se obține invocând reguli sau aplicând sistematic consecințe. Fermitatea se simte din privirea, postura și încrederea adultului în propriile limite și decizii.
6. Când copiii trec prin crize emoționale, regres sau au comportamente ”urâte”, primul lucru de care au nevoie ca să progreseze este să îi credem. Să vedem realitatea dinspre ei, spre lume, nu numai pe cea din mintea noastră.
7. Ca să se mențină curajoși și motivați pentru învățare, copiii au nevoie să își împlinească nevoile și să bifeze achizițiile specifice fiecărei etape de dezvoltare cognitivă. Când le este greu la școală, au trepte peste care au sărit sau pe care n-au zăbovit destul.
8.Bucuria învățării nu se obține doar cu ajutorul metodelor pedagogice interactive și distractive. Fără clasicele repetări, exerciții și verificări nu există creștere intelectuală autentică.
9. Performanță școlară fac doar copiii care au toleranță mai mare la frustrare.
10. Dacă ne facem un obiectiv din a le asigura mereu fericirea, copiii noștri vor asocia mereu dificultățile sănătoase cu nedreptatea.
Mai multe despre aceste lucruri Oana Moraru va vorbi la întâlnirea de sâmbătă, 23 noiembrie, din București, de la Teatrul Elisabeta, alături de Simona Gherghe, când va avea loc primul podcast cu public și lansarea celei mai recente cărți a autoarei, în care sunt reorganizate postările sale din ultimii 10 ani, pe aceste teme.
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Dacă ți-a plăcut articolul și dorești să te alături misiunii noastre de a promova creșterea sănătoasă a copiilor, astfel încât să nu transmitem mai departe copiilor noștri rănile emoționale cu care a crescut generația noastră, ne poți susține aici. Cu ajutorul tău, misiunea Parenting 2.0 merge mai departe și tot mai mulți copii au șansa să primească o educație cu iubire:
Unele școli în care se organizează secții de votare pot suspenda cursurile sau pot modifica programul de luni.
Care va fi programul școlilor vineri și luni, în contextul în care duminică, 24 noiembrie, în România are loc primul tur al alegerilor prezidențiale și circa trei sferturi dintre secțiile de votare sunt organizate în instituții de învățământ?
Este o întrebare pe care o au mulți părinți, elevi și profesori și la care Ministerul Educației a oferit, astăzi, un răspuns.
Atunci când școlile funcționează, în ziua alegerilor, ca secții de votare, sunt necesare activități suplimentare de pregătire și de reamenajare, care pot periclita procesul obișnuit de învățământ.
Reprezentanții Ministerului Educației au desfășurat, astăzi, o videoconferință cu inspectorii școlari generali despre modalitatea de pregătire a unităților de învățământ în care vor fi organizate duminică secții de votare.
„În cursul zilei de 19.11.2024 a avut loc o videoconferință cu inspectorii școlari generali în cadrul căreia a fost discutată și modalitatea de pregătire a unităților de învățământ în care vor fi organizate secții de votare, potrivit celor stabilite în ședința Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor”, a anunțat Ministerul Educației, într-un comunicat, citat de Agerpres.
În ce cazuri se suspendă cursurile luni
Ministerul Educației le-a recomandat școlilor să nu suspende orele nici vineri și nici luni, în contextul alegerilor.
Totuși, în cazuri excepționale, școlile pot decide modificarea programului în zilele de luni, sau chiar suspendarea cursurilor.
Astfel, pot decide că nu vor face ore deloc lunea acele școli unde procesul educațional nu poate fi desfășurat în siguranță din cauza activităților aferente alegerilor. În aceste cazuri, școlile trebuie să anunțe inspectorul general, care să aprobe decizia.
Iată ce recomandări le-au transmis școlilor reprezentanții Ministerului Educației:
1. În zilele de vineri nu se impune suspendarea cursurilor la nivelul unităților de învățământ.
2. În zilele de luni, doar în situații excepționale, unitățile de învățământ pot aproba modificări de program (exemplu: decalarea orei de începere a programului), în funcție de situația specifică de la nivelul fiecărei școli. Eventualele situații de acest tip vor fi comunicate cu celeritate inspectoratelor școlare județene.
3. În zilele de luninu se recomandă suspendarea cursurilor decât în situații care nu permit derularea procesului educațional în condiții de siguranță și cu aprobarea prealabilă a inspectorului școlar general.
Orice modificare de program va fi comunicată în cel mai scurt timp părinților și elevilor.
Aceste recomandări sunt valabile atât pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, care va avea loc pe 24 noiembrie, cât și pentru cel de-al doilea tur, din 8 decembrie.
Dacă ți-a plăcut articolul și dorești să te alături misiunii noastre de a promova creșterea sănătoasă a copiilor, astfel încât să nu transmitem mai departe copiilor noștri rănile emoționale cu care a crescut generația noastră, ne poți susține aici. Cu ajutorul tău, misiunea Parenting 2.0 merge mai departe și tot mai mulți copii au șansa să primească o educație cu iubire:
Doar părinții care au trecut prin cel puțin o criză de plâns isteric a copilului știu cât de dificil este de gestionat, cât este de solicitantă și ce sentiment de neajutorare se trăiește atunci când criza de furie a copilului nu poate fi oprită.
Crizele de plâns la copii sunt normale și aproape toți copiii le au, mai ales între 2 și 5 ani, tocmai de aceea este important că părinții să le conștientizeze și să fie pregățiți pentru ele. Pentru copii, trecerea de la o stare liniștită la o adevărată dramă se poate face în mai puțin de 5 minute.
De la un simplu refuz se ajunge la plâns, combinat cu țipete, la lovituri, trântit pe jos, aruncat cu jucării sau alte obiecte pe care le au la îndemână. Un copil cu care ai o relație armonioasă și caldă, un copil vesel și, de obicei, ascultător, se schimbă de la o secundă la alta și se transformă într-un mic monstruleț. Iar tu te trezești asemenea unui personaj din desenele animate peste care vine un nor greu care lasă ploaia să cadă doar peste el, în timp ce în jur este liniște și soare.
De ce apar crizele de plâns și de isterie la copii?
De la vârsta de doi ani, copilul devine un explorator curajos al micului univers din jurul său și începe să îți testeze și ție limitele. Copiii ne uimesc și ne încântă rapiditatea cu care învață lucruri noi și acumulează informații. Însă, această etapă este și solicitantă pentru dezvoltarea lor emoțională și psihică. Pe de o parte, copilul dorește să devină cât mai independent, să încerce și să facă de unul singur lucruri. Pe de altă parte, își dorește să se simtă și protejat.
Poate nu ai văzut lucrurile astfel, însă aceasta este o etapă care îi generează copilului tău multă tensiune. Copilul nu înțelege, încă, limitele, nu face diferența dintre dorință și realitate, nu conștientizează pericolul. Iar atunci când încerci să îl ferești și nu îl lași să facă ceva periculos, tocmai ce ai oferit prilejul unei crize de plâns.
Prima oară când copilul tău are o criză de isterie, pentru că nu l-ai lăsat să facă ce vrea (ori pentru că l-ai întrerupt dintr-o activitate), poți simți enervare, supărare, frustrare, poate chiar rușine (mai ales dacă te afli în public). Te vei întreba unde ai greșit, ce ai făcut rău și ce ai omis în educația copilului tău până atunci.
Ce te ajută cel mai mult în acest moment este să-ți păstrezi, pe cât posibil, starea de calm și de liniște. Chiar dacă cel mic are o criză de plâns, asta nu înseamnă că este un semn de tulburare emoțională.
Ocazional, toți copiii au pusee de încăpățânare care degenerează în crize de plâns și accese de furie. Dacă sunt gestionate cu succes de către părinte, aceste crize se vor diminua în frecvență și intensitate până pe la vârsta de 4-5 ani.
Cum se manifestă crizele de isterie la copii
Nu este dificil de „diagnosticat” o criză de isterie la copii: ei dau din picioare, urlă până când se înroșesc și parcă nu mai au aer, aruncă jucăriile, se trântesc pe jos și lovesc cu mâinile și picioarele, îi lovesc pe cei din jur, țipă și ai senzația că s-a ridicat un zid în jurul lor, prin care nu poate trece niciun cuvânt de liniștire din partea ta.
De obicei, astfel de crize de furie durează câteva minute. Dar sunt și părinți ai căror copii au crize de isterie care durează și o jumătate de oră – chiar o oră.
Episoadele sunt extrem de solicitante atât pentru copil, cât și pentru tine, părintele lui, și este foarte greu de imaginat în ce stare te poate aduce această furie, mai ales dacă nu ești pregătit/ă.
Nu uita este că cel mic nu face acest episod deliberat, pentru a te supăra. Este o reacție a lui față de refuzul tău. Ca adult, ai învățat să-ți autoreglezi emoțiile puternice, însă copilul încă nu are experiența de a gestiona frustrarea sau nemulțumirea. Pentru el nu contează locul în care se află, iar argumentele și explicațiile nu au valoare.
Atunci când vorbim despre crizele de plâns la copii, ne aflăm în fața unor sentimente dificile sau tensiuni care nu sunt gestionate corect, deoarece ei încă nu au învățat cum să facă acest lucru. În același timp, copilul mic nu are noțiunea viitorului. Pentru el contează doar ce se întâmplă aici și acum.
Începând cu vârsta de doi ani, copilul învață că sunt și limite, că sunt momente în care trebuie să renunțe la ceva, să aleagă între două lucruri, să ia decizii în care să facă și un compromis.
O astfel de criză de plâns apare, de cele mai multe ori, pe fondul unei irascibilități existente. De exemplu, dacă în ziua respectivă copilul pare mai nervos, mai sensibil sau mai irascibil decât de obicei, iar afecțiunea în plus pe care i-o oferi sau joaca nu-i schimbă starea, atunci te poți aștepta la un astfel de episod.
De asemenea, o criză de isterie se produce de multe ori pe fondul oboselii, al foamei sau al nevoii nesatisfăcute de atenție, în acest caz, criza de isterie fiind un mod prin care copilul încearcă să îți atragă atenția.
Cum pornește o criză de isterie la copii
Primul semn: copilul începe să scâncească, să se plângă, să ceară lucruri despre care știe că nu are voie. Argumentele tale, distragerea atenției și afecțiunea suplimentară nu-l liniștesc. Apoi, începe să plângă. Din ce în ce mai tare, de neconsolat. Se înroșește și plânge până i se taie răsuflarea. Din acel moment, lucrurile încep să crească în intensitate, iar furia este eliberată. Se trântește pe jos, țipă, lovește cu mâinile și picioarele, aruncă jucăriile.
Unii copii, de 3-4 ani, își țin și respirația până ajung chiar să se învinețească la față. Iar în cazuri excepționale sunt copii care cad din picioare.
Părintele trece și el prin diferite stări: de la neputință, la frustrare, supărare și sigur la panică (în cazul unei crize de isterie extremă, când copilului i se face rău).
Știai că majoritatea crizelor de isterie ale copilului au loc doar de față cu părinții?
Să nu fii surprins/ă dacă la grădiniță copilul este, de regulă, cuminte, ori dacă este liniștit cu bona, iar cu tine face astfel de crize de plâns isteric și de furie. Încăpățânarea copilului are și rolul de a-ți testa limitele, iar acest comportament este mai puțin probabil să apară cu un străin sau cu o persoană mai puțin cunoscută.
Este ironic, dar crizele de isterie sunt un semn că acel copil are încredere și un puternic atașament față de adultul cu care se comportă astfel, conform Academiei Americane de Pediatrie.
Pentru că aceste crize de furie sunt o formă de eliberare a energiei care epuizează copilul. Și, de multe ori, adoarme repede după ce criza trece. Iar după ce se trezește, copilul este liniștit, calm și a uitat, deja, de criza de plâns.
Iată cele mai bune metode pentru a preveni și a opri o criză de plâns:
1. Răbdarea. Este arma ta secretă. Copilul are nevoie de înțelegere și de sprijin la orice vârstă, însă mai ales la această vârstă a isteriilor. Nu te lăsa învins/ă, frustrat/ă și în niciun caz nu reacționa ca el – cu furie și emoție negativă.
2. Nu poți preveni fiecare criză de isterie. Trebuie să știi că nu vei reuși de fiecare dată. Însă, fiecare dintre aceste episoade de plâns te aduce mai aproape de eliminarea lor, dacă știi cum să le gestionezi eficient. În timp, vei vedea că se reduc în intensitate, în durată și în frecvență.
3. Evită situațiile care provoacă anxietate copilului, supra-stimulare și oboseală. De cele mai multe ori, crizele de plâns apar pe fondul oboselii sau al foamei. Așadar, dacă poți reduce aceste situații, în mod sigur vei reduce și numărul crizelor de isterie.
4. Prea multe interdicții încurajează crizele de isterie. Ai grijă să nu-i creezi copilului mai multă frustrare decât este necesar. Dacă tu îl înveți să facă unele concesii, să renunțe la anumite lucruri, tu de ce să te încăpățânezi să fii ascultat/ă 100%? Și părintele e nevoie să învețe să lase de la el, să fie flexibil.
5. Dacă mergeți în parc, la joacă, nu-l îmbrăca în cele mai bune hăinuțe. Astfel, nu va fi o problemă dacă se murdărește, iar tu nu îi vei limita jocul prin reguli care să te avantajeze doar pe tine (să nu ai mai mult de spălat sau curățat etc.).
6. Ai grijă la limitele pe care le impui. Este imposibil să ții copilul departe de bucătărie. Acceptă că se va juca cu oalele tale și va face zgomot. În loc să-i interzici să se joace cu orice lucru din bucătărie, acordă-i un spațiu doar al lui. Un sertar doar al lui în care știe că are voie să umble: cu oale, linguri de lemn sau caserole din plastic. Acestea nu-l vor răni și este concesia perfectă.
7. Și ce dacă ieșiți în parc cu pantofi de culoare diferită? Poți alege să păstrezi regulile pentru situațiile în care copilul este în pericol, ori îi fac rău. În rest, poți accepta neconvenționalul, poți fi flexibil/ă și relaxat/ă.
8. Lasă-l să învețe de la tine. Copilul tău te va copia în toate. Iar atunci când vei face curățenie, sigur va dori să dea și el cu mopul sau să-și bage mâinile în găleata plină cu apă. Dacă vrea să participe (și sigur va dori), oferă-i logistică pe măsura lui:
Un mop cu coadă mică (cele cu coadă reglabilă), iar rolul sau poate fi de a șterge în urma ta
O cârpă curată cu care să șteargă oglinda sau orice altă suprafață la nivelul său
O sticlă mică cu pulverizator, cu puțină apă, pentru a șterge, așa cum poate, oglinda
Un scaun special pe care să stea lângă tine, atunci când ai treabă la blatul din bucătărie
9. Fii pregătit/ă să ți se spună „NU”. Orice copil testează limitele și va încerca mereu să obțină mai mult decât ceea ce i s-a impus. În același timp, nu ar fi normal din partea lui să nu te provoace deloc, să nu aibă curiozitate, să nu dorească să exploreze. Nici tu nu ți-ai dori copilul tău să fie mereu supus și indiferent. Poate că nu va dori să se schimbe mereu de pijamale înainte de a lua micul dejun. Alternativele pe care i le oferi trebuie să fie rezonabile și să nu încurajeze un alt comportament neplăcut.
10. Anunță-ți intențiile. Poate că tu știi că la ora 13:00 trebuie să plecați din parc, iar la 13:40 să luați masa de prânz, pentru ca la 14:30 copilul să doarmă deja. Însă, copilul habar nu are de planurile și agenda ta. Astfel, cu 15 minute înainte să plecați din parc, anunță-l că trebuie să se pregătească. Nu-l lua pe nepregătite.
Dacă ți-a plăcut articolul și dorești să te alături misiunii noastre de a promova creșterea sănătoasă a copiilor, astfel încât să nu transmitem mai departe copiilor noștri rănile emoționale cu care a crescut generația noastră, ne poți susține aici. Cu ajutorul tău, misiunea Parenting 2.0 merge mai departe și tot mai mulți copii au șansa să primească o educație cu iubire:
„Brânză bună în burduf de câine” este o expresie pe care mulți copii au auzit-o și încă o aud în continuare de la părinții lor și de la cadrele didactice.
Despre această expresie, despre impactul ei asupra copiilor și despre cum poate fi recadrată, dacă te-a afectat în copilărie scrie Alexandru Gavriliu, scriitor, regizor, actor și coach.
Alex Gavriliu spune că această expresie îi transmitea faptul că ceva era în neregulă cu el.
„Brânză bună în burduf de câine. Am auzit asta de o grămadă de ori în copilărie, adolescență și chiar după. Am auzit-o de la învățători, profesori, părinți, alte figuri de autoritate. Am auzit-o ca ceartă, ca alint, ca pe o critică.
Era un mod recurent prin care mi se amintea că am potențial dar și ceva greșit cu mine. Că posed ceva inadecvat în interiorul meu, care alterează partea bună. Acum îmi dau seama că niciodată n-am știu ce să fac cu replica asta. Nu transmitea ceva concret decât faptul că sunt fucked up cumva și aia e. Eu eram și brânza bună și burduful de câine at the same time”, scrie Alexandru Gavriliu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Mulți ani și multe ore de terapie mai târziu, artistul vede lucrurile dintr-o perspectivă nouă: „Acum îmi dau seama că oamenii aveau dreptate. Eram brânză bună în burduf de câine doar că burduful de câine nu eram eu. Ei erau. Ei au fost burduful de câine. Adulții care nu au fost capabili să-mi ofere un cadru sănătos și susținător în care să mă pot dezvolta”.
Concret, cine era, de fapt, acel „burduf de câine”, în cazul lui Alex Gavriliu:
„Familia disfuncțională era burduful de câine. Care genera o stare de continuă alertă și stres, un context lipsit de siguranță emoțională, fizică și psihologică. În mod constant. Atât au putut, atât au știut, am compasiune, iubire și dor față de ei, dar așa a fost din păcate.
Mediul și contextul social era burduful de câine. Contextul în care am copilărit – la țară în anii 90 în neajunsuri materiale, într-un cadru rural cu dependențe, violență domestică, modele disfuncționale sau funcționale precar și alte probleme. Atât se putea, atât se știa, înțeleg, dar așa fost și a fost nasol din păcate.
Structura de învățământ era burduful de câine. Înțeleg că educația așa cum a fost a contat enorm și a fost un rău necesar care m-a dus până aici. Dar cu multă durere, traumă și inadecvare. O structură care vânează greșeala, inhibă libera exprimare, cunoașterea de sine, creativitatea și stima de sine. Eu până acum câțiva ani nu știam despre mine că am potențial creativ, că sunt creativ. L-am descoperit și reactivat cu greu, cu mult efort și după zeci de ani în care a fost înghețat în mare parte.”
„Copilul ăsta pare brânză bună, însă burduful de câine ești tu”
De fapt, spune Alexandru Gavriliu, copilul e brânză bună, însă tocmai oamenii care spun despre copil că ar fi „brânză bună în burduf de câine”, tocmai ei sunt burduful de câine.
Potrivit acestuia, „spațiul disfuncțional care taie aripile, care suprimă sinele real, care suprimă puterea interioară și creativitatea unui copil, al unui tânăr sau chiar al unui adult – ăla e burduful de câine”.
„Dacă aș auzi pe cineva spunând asta unui copil și aș avea ocazia, aș interveni: – Ai dreptate, copilul ăsta pare brânză bună, însă burduful de câine ești tu. Tocmai pentru că îi spui asta unui copil. Pentru mine e de-ajuns”, conchide artistul și scriitorul Alexandru Gavriliu.
Dacă ți-a plăcut articolul și dorești să te alături misiunii noastre de a promova creșterea sănătoasă a copiilor, astfel încât să nu transmitem mai departe copiilor noștri rănile emoționale cu care a crescut generația noastră, ne poți susține aici. Cu ajutorul tău, misiunea Parenting 2.0 merge mai departe și tot mai mulți copii au șansa să primească o educație cu iubire:
Până și cel mai liniștit și calm copil are momentele lui de energie maximă, în care, dacă nu are un spațiu mai larg pentru a se manifesta, începe să alerge prin casă, să vorbească mult, să cânte, să strige… Și vocea ta încercând să-l calmezi nici măcar nu se aude de atâta zgomot…
Îți sună cunoscut? În acest caz, vrei să știi ce poți face în această situație. Părinții care au încercat să ridice vocea nu au ajuns la rezultate bune, deoarece, contrar așteptărilor, copilul nu se calmează dacă strigi la el, ci dimpotrivă, se agită, poate începe să plângă. Iar părintele simte că autoritatea sa are de suferit și se îndârjește și mai mult să-i arate copilului cine face regulile în casă. Și așa se ajunge la conflict.
Cum putem preveni asemenea situații? Specialiștii în parenting vin cu o abordare mai calmă a lucrurilor. Când copilul este foarte agitat și aleargă fără vreun sens anume prin casă fără să te audă, prinde-l, îmbrățișează-l și, cu o voce calmă și liniștită, pe un ton scăzut, propune-i să vă jucați.
Cel mai probabil, cel mic va fi de acord, moment în care scoți asul din mânecă!
Astăzi, îți propunem nu unul, ci 20 de ași pe care să-i poți scoate din mânecă atunci când vrei să liniștești copilul:
1. Dacă e vorba de un copil mic, roagă-l să-ți spună cum face vaca, broasca, cocoșul, câinele, oaia etc. Sau roagă-l să-ți arate nasul, gura, urechile, mâinile, picioarele etc. Pe un copil mai mare îl poți ruga să numere de la 1 la 20 și de la 20 la 1.
2. Jocul „Zi-Noapte”. Când spui „Zi”, copilul se mișcă, sare, se joacă. Apoi, când spui „Noapte”, se preface că doarme. Sau, micuțul își poate imagina că este un șoarece și că trebuie să se ascundă atunci când îi spui „Vine pisica!”
3. Un joc derivat din cel de mai sus este atunci când, la comandă adultului, copilul trece de la mișcări bruște, normale, la mișcări lente și la vorbitul în șoaptă.
4.Ia telecomanda și spune-i când faci mai tare și când faci mai încet. Copilul trebuie să vorbească și el mai tare sau mai încet.
5. Roagă-l pe copil să-și imagineze că este un tigru plecat la vânătoare, care trebuie să stea nemișcat mult timp în așteptare, apoi să sară brusc pentru a prinde prada. Sau vă puteți imagina că prin încăpere zboară fluturași pe care, pentru a-i prinde, trebuie să va mișcați lent și în liniște. Găsește un motiv de joacă sub plapumă și ascundeți-vă acolo.
6. Îl rogi pe cel mic să-și imagineze că este o balenă. După ce trage aer în piept și înoată la adâncime, balena poate face ceea ce-i spune adultul: să înoate până la diferite „corăbii” sau să caute ceva „pe fundul mării”.
7. Roagă copilul să închidă ochii. Dacă este de acord, leagă-i ochii cu o eșarfă și roagă-l să stea nemișcat, în așteptarea unui anumit semnal, cum ar fi al treilea sunet al clopoțelului, după care poate să se miște. Tot stând cu ochii închiși, îl poți ruga să facă diferite lucruri: să construiască un turnuleț, să pună mașinuța pe pervaz sau să adune cuburile de pe covor.
8. Roagă-l pe copil să facă o mișcare complicată care necesită concentrare, cum ar fi să urmărească cu degetul un labirint sau să ducă mașina legată cu o ață printre două obiecte apropiate etc.
9. Propune-i exerciții în care se încordează și se relaxează consecutiv. De exemplu, să ridicați ceva greu, apoi să va așezați și să vă relaxați. Sau să vă imaginați că mâinile sunt niște fulgi care plutesc în aer, după care luați zăpada de jos și faceți bulgări de zăpadă.
10. Adultul spune un cuvânt. Copilul trebuie să-l repete mai tare decât el. Apoi trebuie să-l repete mai încet decât adultul.
Citește, pe pagina următoare, celalalte 10 idei ingenioase care te vor ajuta să liniștești copilul atunci când este prea agitat.
Situațiile în care mamele nu mai știu ce să facă și cum să reacționeze la comportamentul copilului sunt numeroase și foarte variate.
În timp ce un băiețel insistă să se urce pe pervazul geamului unui magazin murdărind geamul proaspăt spălat și punând-o pe mama lui într-o situație delicată, o fetiță poate începe să plângă în plină stradă pentru că mama a schimbat traseul obișnuit, deoarece trebuie să meargă în altă parte cu copilul.
Deseori, în asemenea situații, argumentele logice nu funcționează. Pe de altă parte, nici nu vrei să-l iei pe copil pe sus și să vezi cum țipă și plânge și mai tare. Soluțiile variază de la caz la caz și apar doar atunci când ne păstrăm calmul și autocontrolul.
În acest articol te invit să discutăm despre soluția pe care o aleg unele mame și despre implicațiile negative ale acesteia, care trec neobservate.
În asemenea situații, unele mămici încep să facă apel la autoritatea soțului, a tatălui copilului, spunându-i:
„Stai că imediat îl sun pe tata și îi spun că ești obraznic!”
„Vine tata și n-o să-ți mai dea bomboane/biscuiți”
Sau, și mai rău, „Dacă îi spun acum lui tati ce faci, să vezi ce-o să pățești!”.
Intenția mamei este de a rezolva conflictul apelând la o autoritate exterioară, mai ales având în vedere faptul că tata este perceput de copil că fiind mai puternic. De fapt, ceea ce vrea să obțină mama este să-l „cumințească” pe copil, amenințându-l și speriindu-l cu o reacție negativă din partea tatălui.
Ce obține de fapt mama cu aceste amenințări
Pentru aceasta, te rog să-ți aminteșți dacă ai văzut multe situațîi în care asemenea fraze l-au făcut pe copil să-și schimbe comportamentul, să se liniștească brusc și să meargă cuminte alături de mama lui.
Astfel, acest gen de amenințări nu numai că nu-și ating obiectivul de a influența comportamentul copilului, dar mai au un efect negativ pe termen lung. Este vorba despre ceva ce se întoarce chiar împotriva mamei care apelează la autoritatea tatălui.
Ce se întâmplă de fapt? Fără să-și dea seama și fără să intenționeze în vreun fel, conferindu-i soțului său rolul persoanei care rezolvă conflictul, al persoanei care ia decizii și pedepsește, mama se poziționează într-un rol foarte apropiat de cel al copilului: al unei persoane neajutorate, cel mult al unei surori.
Acest lucru duce la diminuarea sau chiar pierderea autorității mamei în fața copilului și la împărțirea rolurilor după scenariul: tatăl – sperietoarea, copilul – victima și o persoană obraznică. Mama, deși crede că nu face parte din acest „film”, nu face decât să se poziționeze într-un rol apropiat de cel al copilului. Astfel, autoritatea mamei în familie ajunge să fie știrbită sau, mai rău, chiar pierdută din cauza unei reacții nepotrivite la manifestările mai dificile ale copilului.
În concluzie, mamele care își păstrează calmul, bunul simț și comunicarea conștientă în momentele dificile cu copilul ar putea găsi alte soluții mai eficiente pentru depășirea acestora.
Unele soluții sunt prezentate în articole publicate deja de Parenting 2.0 pe care le poți trece în revistă cu această ocazie:
Visul fiecărui copil este atât de important, fie că își imaginează că va deveni medic, artist, sportiv de performanță, astronaut sau antreprenor. Însă transformarea acestor visuri în realitate necesită multă susținere, încurajare și instrumente potrivite pentru a descoperi potențialul fiecărui copil.
Este esențial să creăm un mediu în care copiii nu doar că visează măreț, dar sunt și încurajați să-și îndeplinească aceste visuri. Motivația copiilor de a-și atinge aspirațiile înseamnă să le insuflăm încrederea, reziliența și determinarea, atât de necesare pentru a depăși obstacolele și a-și transforma viziunea în realitate.
În această toamnă, Asociația pentru Creativitate a adus în fața copiilor din Chiajna și Chitila personalități de marcă din lumea artistică și sportivă, într-un dialog menit să încurajeze tinerele generații să lupte pentru fiecare vis.
Timp de șase săptămâni, la Casa de Cultură “Doamna Chiajna” și la Școala Gimnazială “Prof. Ion Vișoiu” din Chitila, scriitorii inivitați în proiectul “Start Visuri. Dialoguri inspirate pentru copii curioși”: Laura Grunberg, Carmen Tiderle, Ana Maria Sandu, T.O. Bobe, Radu Vancu şi Petre Crăciun, și campionii Ana Maria Brânză, Magdalena Rusu, Claudia Isailă, Alina Dumitru, Leonard Doroftei și Falemi Nana au încurajat cei peste 280 de copii să găsească acel lucru care îi face fericiți, să creadă în ei și în visul lor și să depună efortul necesar pentru a-și îndeplini acest vis, anunță un comunicat de presă al Asociației pentru Creativitate.
“Nu pierdeți timpul în copilărie și adolescență”
“Nu pierdeți timpul în copilărie și adolescență. E momentul când acumulați cel mai ușor. Învățați limbi străine, învățați să cântați la un instrument, citiți orice vă cade în mână, fiți curioși până la cer și nu vă fie frică să vă exprimați! Spre deosebire de noi, ceimai în vârstă, voi aveți de mici mediile cu putință să arătați lumii cine sunteți. Dar când o faceți, fiți interesanți! Acesta e cel mai important mesaj de la mine pentru voi azi. În primul rând, Think! Şi-n al doilea rând, Think different!, ca să schimbați în bine, fie și un pic, lumea noastră”, le-a spus copiilor poeta Carmen Tiderle, în discursul său.
Copiii au fost bucuroși să descopere povestea din spatele succesului invitaților proiectului #StartVisuri, să afle cum a luat naștere fiecare vis, care au fost sacrificiile depuse, ce i-a motivat să continue să lupte pentru visul lor. Cuvintele scriitorilor şi campionilor la sport le amintim pe pagina dedicată inițiativei Asociației pentru Creativitate.
Copiii au nevoie să fie încurajați să-și urmeze pasiunile
Proiectul #StartVisuri s-a născut din credința că fiecare copil are nevoie să fie încurajat să-și urmeze pasiunile și să creadă în abilitățile lui. Sprijinul venit din partea părinților, profesorilor și mentorilor joacă un rol esențial în formarea încrederii în sine și a rezilienței copiilor. Comunicarea constantă și un mediu care să le asigure siguranța îi ajută pe copii să înțeleagă că visurile lor nu sunt doar valide, ci și realizabile.
„Fiecare copil are un potențial uriaș. Prin crearea unui climat de susținere, încurajarea curiozității și aprecierea efortului mai mult decât a rezultatelor, construim o fundație în care visurile pot înflori și prinde viață. Tocmai de aceea, suntem convinși că astfel de întâlniri pot rămâne adânc în mintea și sufletul copiilor și pot fi începutul unor povești mărețe”, a declarat Alina Tudor, președinta Asociației pentru Creativitate.
Inspirați de cuvintele scriitorilor și campionilor sportivi, copiii au acceptat propunerea Asociației pentru Creativitate de a fi, la rândul lor, modele pentru colegii mai mici.
Îndrumați de artiștii Anca Smărăndache, Cristiana Radu, Diana Tivu, Vero Neacșu, Maria Borțoi, Ionuţ Olaru, Maria Doni, Maria Constantinescu şi Raluca Burcă, copiii au realizat o serie de desene, iar cele mai expresive 40 de lucrări vor face parte dintr-o mapă cu planșe de colorat care va ajunge la clasele primare din școlile partenere. În acest fel, este încurajat potențialul creator, sunt descoperite noi talente și este sprijinită interacțiunea între generații și responsabilitatea față de societate.
Proiectul “Start Visuri. Dialoguri inspirate pentru copii curioși” este o inițiativă a Asociației pentru Creativitate, cofinanțată de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și a avut ca parteneri Școala Gimnazială “Petru Rareș” Chiajna, Școala Gimnazială “Prof. Ion Vișoiu” Chitila, Casa de Cultură “Domana Chiajna”.
Prin inițiative educaționale, activități de implicare comunitară, sprijinirea mediului cultural și colaborarea cu unitățile de învățământ, Asociația pentru Creativitate își propune să cultive o lume în care visurile copiilor sunt celebrate și susținute la fiecare pas.
Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Poți afla mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau să le dezactivezi în setări.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
