Copilul nu poate reuși dacă nu ai încredere în el. Cum să ai încredere când te dezamăgește?

De către

-

14 noiembrie 2024

În general, părinții au anumite așteptări de la copiii lor. Îi oferi copilului tău tot confortul pe care i-l poți oferi, poate chiar faci supraeforturi că să-i asiguri o viață cât mai bună și studii de calitate și poate că are mai mult decât ai putut tu visa în copilăria ta.

Faci eforturi financiare, faci eforturi oferindu-i timpul tău, energia ta, făcând lucruri pe care nu le-ai mai făcut înainte și chiar schimbându-te pe tine că să fii un părinte mai bun pentru el.

Și el? Ce îți oferă în schimb?

Te aștepți ca cel puțîn să te asculte, mai ales că nici tu nu-i ceri lucruri absurde, nu îi ceri, așa cum ne cereau părinții noștri, să te asculte doar pentru că ești mama lui și nici nu-l desconsideri spunându-i că tu l-ai făcut și tu o să-l omori.

Te aștepți la respect, te aștepți să-ți spună adevărul, te aștepți să respecte regulile pe care le stabiliți împreună.

Citește și:

Cum să crești un copil cu încredere în sine. 3 lucruri pe care să NU le faci

Copilul ca o oglindă. Legătura dintre neîncrederea în sine a părintelui și nefericirea copilului

Cu toate acestea, de multe ori, asta nu se întâmplă… Copilul nu se ține de cuvânt, spune și nu face, sau face prost, face greșit, uită. Din nou, și din nou, și din nou.

Ce faci atunci? Ce motive sunt că să ai încredere în el?

În aceste momente, mulți părinții își spun: „Am avut încredere în el și m-a dezamăgit. Acum trebuie să-mi recâștige încrederea.”

Dar oare așa e? Oare un părinte care este dezamăgit și care se așteaptă că fiul sau fiica sa să-i câștige încrederea, oare acest părinte a avut vreodată încredere cu adevărat în copilul lui?

Citește și:

Despre relația tată-fiică. 30 de lecții pe care orice tată ar trebui să i le ofere fiicei sale

3 lucruri pe care mulți copii le aud zilnic și le afectează încrederea în sine

Cum știi că ai încredere în copilul tău

Atunci când ai încredere, crezi fără rețineri că celălalt este bine intenționat, că este o persoană bună în esența sa. Crezi asta în ciuda evidențelor, care evidențe pot apărea sub forma oricărei greșeli a copilului.

Un părinte care are încredere în copilul lui nu cedează în fața primei greșeli, nu-și pierde încrederea după primul eșec al copilului. Mai mult decât atât, nu își pierde încrederea nici după al 100-lea eșec, dacă acesta ar fi să se întâmple. Pentru că, în realitate, a 100-a greșeală nu i se va întâmpla niciodată copilului al cărui părinte are încredere în el, ci copilului al cărui părinte nu are încredere.

De ce se întâmplă acest lucru? Deoarece copilul își ia încrederea în sine în primul rând de la tine, părintele lui. De la tine învață încrederea.

Dacă tu nu ai încredere în copil, el nu știe cum este să aibă cineva încredere în tine, în consecință nu are nici el încredere în sine.

De aceea, atunci când părintele nu îi transmite copilului încrederea în el, având încredere adevărată și necondiționată în el, copilul nu are de unde să o învețe și, ca urmare, nu poate să (re)câștige încrederea părintelui, din simplul motiv că el nu are așa ceva.

La polul opus, părintele are încredere în copil în ciuda oricăror evidențe. În acest sens, este cunoscut cazul savantului Thomas Edison pe care încrederea puternică a mamei lui în el l-a ajutat să reușească în viață și să nu ajungă la marginea societății.

Citește și:

Greșelile copilului. 10 pași cum să-l motivăm să le corecteze singur

Cum să crești încrederea în sine a copilului. 8 pași de la psihologul Gabriela Maalouf

Te invit să vizionezi acest video, durează doar 3 minute și te previn că s-ar putea să-ți dea lacrimile și să-ți schimbi modul în care te raportezi la greșelile copilului tău (după care continuă articolul):

Mie îmi dau lacrimile de fiecare dată când vizionez acest video. Mă întreb câți dintre noi au atâta încredere în copilul lor încât să nu-l creadă pe profesorul care spune că e bolnav mintal și să creadă orbește în copilul lor încât el chiar să devină un geniu?

Majoritatea părinților se grăbesc să țină partea altor copii, educatoarelor, profesorilor, autorităților, șefilor etc., acuzându-și din start propriul copil. Te rog să observi și cât de mare este puterea unei mame asupra copilului ei. O mamă care crede că fiul ei este un geniu și îi transmite și lui această credință chiar reușește să educe un geniu, în ciuda aparentelor evidențe, adică a scrisorii primite de la directorul școlii.

Și tu ai aceeași putere asupra copilului tău: ce crezi despre el ajunge să devină adevăr.

În schimb, o mamă care nu are încredere în copilul ei îi transmite implicit copilului că nu va reuși să fac acel lucru.

Neîncrederea înseamnă că părintele nu crede că cel mic va face ce își dorește el să facă. Și, deoarece copilul își construiește identitatea și imaginea de sine prin reflexia sa în ochii părintelui, evident, nici el nu va crede că poate să facă.

În aceste condiții, imaginează-ți cât de grea este sarcina pusă pe umerii copilului atunci când, deși nu i-a fost transmisă încrederea părintelui în el și nici încrederea sa în sine, i se cere să câștige încrederea părintelui. E o capcană mentală și relațională din care nu e ușor să ieși dacă nu conștientizezi ce se întâmplă.

Totuși, vestea bună este că încrederea în copil este o alegere. Adică, poți alege acum să ai încredere în copilul tău. Să ai încredere necondiționată în copilul tău, indiferent ce face și indiferent de câte ori ar greși. Să ai încredere în ciuda oricăror evidente. În acest articol am descris o strategie din 6 pași care să te ajute să ai încredere în copilul tău chiar dacă acum nu ai încredere:

„Cum să am încredere în copil când, de fapt, nu am încredere în el?”

Totuși, dacă simți că îți este greu să ai încredere în copilul tău chiar dacă îți dorești să ai, înseamnă că e posibil ca tu să ai o încredere în sine scăzută și, de aceea, să nu reușești să-i transmiți copilului încrederea pe care ai dori să o transmiți.

Pentru a fi un părinte bun și pentru a crește un copil cu încredere în sine, este nevoie să lucrăm cu noi înșine pentru a ne debarasa de blocajele din trecut, pentru a ne vindeca eventualele traume și răni emoționale din copilărie, astfel încât să înaintăm eliberați în viață, reușind apoi să ne ajutăm copiii să crească liberi și încrezători!

Citește și:

9 diferențe dintre laude și încurajări. Ce îi spunem copilului pentru a-i crește încrederea în sine

Cum să corectăm corect copilul. 8 greșeli pe care le fac părinții când copiii greșesc

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

Sursa foto: Mikhail Nilov, Pexels.com

Greșelile copilului. 10 pași cum să-l motivăm să le corecteze singur

De către

Ana Bâtcă

-

13 noiembrie 2024

0

Dacă cei mici nu ar face nicio greșeală, probabil că noi, părinții, am fi extraordinar de mulțumiți. În lipsa greșelilor copiilor, nu am avea motive să-i certăm, să-i criticăm, să ne enervăm și să țipăm la ei.

Realitatea este, însă, alta. Copilul face diverse lucruri prin care încalcă regulile impuse de părinți sau pe cele sociale, trezindu-le astfel nemulțumirea. Vestea bună este că putem să ne motivăm copiii să-și corecteze greșelile. Vom discuta despre asta în cele ce urmează.

Pentru început, îți propun să vedem definiția greșelii, conform DEX 2009:

GREȘEÁLĂ, greșeli, s. f. Faptă, acțiune etc. care constituie o abatere (conștientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (și care poate atrage după sine un rău, o neplăcere); eroare; (concr.) ceea ce rezultă în urma unei astfel de fapte, acțiuni etc. ◊ Loc. adv. Fără greșeală = perfect. Din greșeală = fără voie, involuntar, neintenționat. – Greși + suf. -eală.

Și acum, te invit să faci puțin abstracție de situația ta concretă și să te gândești la alte familii și la modul în care abordează părinții greșelile copiilor. Vei observa că, în timp ce în unele familii a sparge o cană este o greșeală gravă pentru care copilul este pedepsit, în alte familii este un lucru minor, uitat de toată lumea în câteva minute.

După cum vedem, părintele este cel care stabilește regulile și evaluează copilul în funcție de ele. Părintele este cel care decide dacă și când greșește copilul.

Totuși, niciunul dintre noi, oricâte cunoștințe și pregătire am avea, nu poate afirma cu tărie că deține adevărul absolut. Și, dacă ești o persoană deschisă, cu siguranță ai trecut prin momente de transformare când ți-ai schimbat modul de gândire și felul în care reacționezi la lucrurile care se întâmplă în jurul tău.

Din acest motiv, cel puțin la nivel teoretic, ai putea admite faptul că ceea ce astăzi consideri a fi o greșeală a copilului s-ar putea ca mâine să nu mai fie văzut că o greșeală. Ce vreau să subliniez este că greșeala copilului este doar perspectiva ta asupra comportamentului lui. Desigur, dacă îi spui de mai multe ori perspectiva ta, în timp, copilul învață care sunt lucrurile pe care le consideri greșeli și la va considera și el ca atare. Dar, regulile sunt impuse de tine.

Citește și:

De fapt, greșeala… nu există

În continuare, aș vrea să ne aplecăm urechea asupra copilului și să vedem cum arată greșeala din punctul lui de vedere. Știi că ți-am mai vorbit până acum despre greșeală, despre greșelile tale. Și îți spuneam că tot ce ai făcut până acum în relația cu copilul, dar și în afara acesteia, a fost cel mai bun lucru pe care l-ai fi putut face, chiar dacă, acum, privind în spate, pe unele dintre ele le vezi că fiind greșeli.

Acum, cu informațiile pe care le-ai dobândit între timp, poate fiind mai calmă, mai relaxată, mai puțin stresată, mai mulțumită de tine și de partenerul tău, ai o perspectivă diferită asupra lucrurilor și știi exact ce ai greșit. Poate chiar te judeci și te simți vinovată pentru ce (nu) ai făcut la un moment dat. Însă, după cum spuneam, te judeci cu mintea și cu cunoștințele tale de acum. Atunci, la momentul în care ai procedat așa, aveai toată convingerea că faci un lucru bun. Mai mult decât atât, credeai că faci cel mai bun lucru posibil, luând în calcul resursele pe care le aveai în momentul respectiv (cunoștințe, emoții, stare interioară, abilități, calități, nivel de stres etc.).

Așadar, o persoană, atunci când acționează într-o anumită situație, face cel mai bun lucru de care este capabilă în acel moment, cu resursele pe care le are. Este, deci, convinsă că face cel mai bun lucru posibil, în acel moment.

Dacă este așa, și a făcut tot posibilul din punctul ei de vedere, oare putem spune că acea persoană a greșit? Cel mai probabil, nu.

Același lucru este valabil și în cazul copilului tău. Copilul face cel mai bun lucru pe care îl poate face, într-un anumit moment, cu resursele pe care le are. Dacă ar fi avut înainte o experiență în care a spart o cană, poate că ar fi fost mai atent de data asta și nu ar fi pus-o la marginea mesei. Sau poate că, dacă ar fi fost mai agil, ar fi prins-o imediat. Sau poate că, dacă ar fi fost mai mare și ar fi avut banii lui, ar fi ieșit repede și ar fi cumpărat o cană în loc. Posibilitățile sunt nelimitate și orice modificare la nivelul resurselor determină o reacție diferită la cele întâmplate în realitate.

Citește și:

Sărbătorește greșelile copilului tău. Dr. Shefali Tsabary spune cum să abordăm constructiv greșeala

Copilul greșește și criticile nu ajută? Cu ce să înlocuiești critica pentru a-i schimba comportamentul

Copilul nu greșește niciodată

În continuare, îți voi spune un lucru care pentru unii părinți poate părea inadecvat sau chiar șocant: Copilul tău nu greșește. Niciodată. El face cel mai bun lucru pe care îl poate face la un moment dat, cu resursele pe care le are. La fel cum nici tu nu greșești. Pentru că, din această perspectivă, nu există greșeală. Facem întotdeauna cel mai bun lucru de care suntem capabili, în momentul respectiv. Ești de acord?

Acestea fiind spuse, îți propun să abordăm situația luând în calcul acest lucru. Ceea ce considerai până acum o greșeală înseamnă, de fapt, că fiul sau fiica ta a făcut un lucru inacceptabil din punctul tău de vedere, care încalcă principiile și valorile tale. Adică, este o greșeală din punctul tău de vedere, sau al învățătoarei/educatoarei. Nu este o greșeală în sine. Părinții care înțeleg acest lucru obțin o viziune mai generală și mai detașată asupra situației și pot lua decizii mai bune.

Ce fac părinții atunci când observă greșelile copiilor? Își doresc să le corecteze pentru ca cel mic să devină o persoană corectă, ordonată, echilibrată, cu un stil de viață sănătos etc.

Pentru corectarea greșelilor, părinții aleg, de regulă, unul dintre comportamentele foarte răspândite. Ceea ce nu iau în calcul mulți părinți este, însă, că aceste comportamente au și efecte negative care, de cele mai multe ori, nu fac decât să împiedice rezolvarea problemei.

Citește și:

Copilul e dezinteresat de școală? Cu ce să înlocuiești criticile astfel încât să-ți asculte sfaturile

5 lucruri pe care să le faci astăzi în relația cu copilul ca să nu regreți mai târziu

Iată 4 reacții la greșelile copiilor răspândite printre părinți, cu consecințele lor negative:

1. Ceartă și pedepsesc copilul, dacă este vorba de o greșeală pe care o consideră gravă

În realitate, pedeapsa îl face pe copil să nu se mai simtă responsabil în situația respectivă. El și-a luat pedeapsa, deci a scăpat de orice implicare. În plus, atunci când este pedepsit, copilul devine frustrat, are gânduri de răzbunare și preocuparea lui va fi nu să-și corecteze greșeala, ci cum să facă să ascundă de tine faptul că a greșit, că să evite pedeapsa pe viitor.

2. Îl întreabă „De ce ai făcut asta?”, încercând să afle o explicație a comportamentului copilului

Unul dintre primele lucruri pe care le-am învățat la cursul de formare în Coaching a fost despre efectele negative ale întrebării „De ce?”. Un copil aude această întrebare de foarte multe ori, pe un ton supărat, răstit, nervos, simțindu-se judecat și criticat. Și intră în defensivă, urmărind să se apere de critici, nu să-și corecteze greșeala. În plus, ce răspuns te aștepți să-ți dea la întrebarea „De ce ai spart cana?” Te-ai simți mai bine dacă ți-ar răspunde „Pentru că sunt nepriceput/ neatent/ prost”? Tu când ai spart un obiect și cineva te-ar fi întrebat după asta de ce l-ai spart, ce răspuns i-ai fi dat?

3. Îi explică de ce acel comportament nu este în regulă

Explicațiile tale, dacă sunt spuse calm și fără judecată și critică, îl vor face pe copil să înțeleagă care sunt motivele pentru care îi ceri să respecte anumite reguli. Acesta este un lucru bun, însă nu suficient pentru a rezolva adevărata problemă. Tu îi vorbești despre nevoile, dorințele și valorile tale. Însă el le percepe prin prisma nevoilor, dorințelor și valorilor lui…

4. Îl face atent la propriile greșeli, pune accentul pe greșeli

Unii părinți cred că soluția pentru că lucrurile să meargă bine este eliminarea greșelilor, iar pentru a elimina greșelile, trebuie să le evidențiezi. Această perspectiva are logică, însă ea vine la pachet cu anumite efecte negative pe termen lung. Copilul învățat de mic să se concentreze prea mult pe greșeli va acționa în viață nu pentru a crea sau a obține ceva, ci pentru a nu greși. Copilul căruia i se spune foarte des că a greșit și care se simte judecat din această cauză va deveni temător, timid, nu va avea curajul să încerce lucruri noi, din teama de a nu greși.

Citește și:

9 alternative la pedepse care chiar funcționează. Cum corectăm greșelile copilului prin metode pozitive [VIDEO]

Lecția pe care o învață un copil atunci când este pedepsit. Ce spune Alfie Kohn, autorul bestsellerului „Parenting necondiționat”

Iată ce ne-au scris trei mame despre copiii lor care au ajuns să aibă reacții nepotrivite atunci când greșesc:

„Am o fetiță de 6 ani care este foarte timidă (nu vorbește cu ceilalți, nu intră în jocuri cu alți copii….. când vin copii în vizită, mereu se retrage singură și se joacă pe telefon sau pe tabletă, nu ridică mâna la școală), plânge doar dacă te uiți puțin încruntată la ea, nu acceptă să greșească, își cere scuze din orice, îi este frică să nu răspundă greșit la întrebări.” – Luminița
„De multe ori se enervează și se supără foarte tare când greșește ceva și asta probabil se datorează faptului că, undeva în urmă, obișnuiam să-l cert când făcea câte o boacănă sau greșea ceva.” – Oana
„Mi-aș dori că Radu să nu abandoneze ușor, să accepte să greșească, să învețe din greșeli, să aibe încredere în el.” – Gabriela

Poate că te regăsești și tu în cele scrise mai sus sau poate că doar ți-ai dori să știi cum să abordezi acțiunile copilului pe care le consideri greșite astfel încât să eviți să-l influențezi pe copil să devină o persoană timidă, temătoare și lipsită de curaj.

Citește, pe pagina următoare, 10 pași pe care să-i faci atunci când copilul greșește pentru a-l ajuta să nu mai repete greșeala.

Oana Moraru explică de ce avem astăzi atât de mult opoziționism din partea copiilor. Ce soluție propune

De către

Ana Bâtcă

-

12 noiembrie 2024

0

Sursa foto: Captură video YouTube ZUnivers Podcasts

Mulți părinți de preșcolari se confruntă cu aceeași provocare: copiii lor refuză să facă exact cele mai importante lucruri, în momentele importante.

Din ce cauză se întâmplă acest lucru?

Care este nevoia ascunsă în spatele atitudinii opoziționiste a copiilor?

Cum putem schimba aceste comportamente în momentele critice?

La aceste întrebări răspunde consultantul educațional Oana Moraru, într-o postare pe contul de Facebook. Oana Moraru este pedagog cu o experiență de predare de peste 30 de ani și autoare de carte. De asemenea, a fondat sistemul privat de educație Helikon, fiind implicată constant în procesul educațional atât la clasă, cât și în tabere școlare.

Citește și:

Oana Moraru: „Ne petrecem ore în lupte pentru a-i convinge să lase tableta. Nu este despre ce argumente îi conving”

Copilul are comportamente opoziționiste și sfidătoare? Checklist-ul lui Janet Lansbury pentru părinți

De ce spun copiii „NU”

Potrivit Oanei Moraru, copiilor mici, sub 7 ani, le place să să spună ”nu” exact acelor momente care mențin fluxul administrativ al zilei: ”Nu mă îmbrac cu asta/nu vin acum la masă/nu mă spăl pe dinți/nu merg la grădiniță/nu mă grăbesc deloc acum/nu am chef să strâng jucăriile/nu vreau să mă culc”.

Acest „nu” este interpretat diferit de către copil și de către adult. „În limbajul adult, ele sunt un refuz opoziționist, o nesupunere, o problemă de comportament. În mintea copilului, ele sunt cele mai importante și necesare supape de obținere a unui oarecare control asupra zilei”, explică specialista în educație.

Conform acesteia, pentru copil, „a spune ”nu” este o bucurie personală, un mod de a-și simți puterea de care are atâta nevoie ca să se individualizeze. ”Nu -urile” sunt satisfacții intelectuale, independente de frustrarea părinților. ”Nu-urile” sunt modalități de a deține măcar câteva clipe ale rutinei cotidiene, una care presupune multă administrare, povețe și explicații de urmat.”

Citește și:

Oana Moraru: Părinții sunt singura salvare a copiilor. Școlile sunt aruncate în aer de minți împrăștiate, deconectate, fragmentate

Dr. Shefali Tsabary: „Nu există comportament rău al copiilor”. Ce se întâmplă de fapt când copilul are comportamente neplăcute

Cum putem evita opoziționismul copiilor

În continuare, Oana Moraru spune cum să evităm opoziționismul care apare în cele mai nedorite momente: „Ca să evităm descărcarea acestei nevoi în cele mai importante, dar și cele mai fade momente ale programului nostru, e nevoie să le dăm copiilor suficiente ocazii de exersare a controlului și a alegerilor personale.”

Și ne oferă exemple cum putem construi aceste ocazii: „Prin jocuri care schimbă dinamica ”părinte-dirijor/copil-supus”. Fii hoț prins de polițist, lasă-te legat și închis. Cazi în toate capcanele întinse de el prin casă! Prefă-te că ești cățelul care trebuie hrănit, mângâiat și capabil de trucuri la comanda lui! Fii copilul de la grădi condus de o educatoare autoritară și supărată că el nu este ”cuminte”! Fii supusul unui împărat pretențios!”

Consultantul educațional subliniază că „jocul este locul unde copilul deține puterea. Copiii de astăzi nu se joacă suficient. Nu au destul timp și spațiu să dețină controlul prin jocuri de rol”.

Și asta din cauză că „părinții moderni au început să confunde joaca liberă cu pierdutul timpului. Prea mulți sunt forțați să se joace educativ, în contexte dirijate de profesori. Jocul cu mize intelectuale nu este joaca de care are nevoie cel mic pentru a se simți suficient de puternic și de în control asupra lumii lui.”

Astfel, „avem atât opoziționism astăzi pentru că nu ne lăsăm suficient pe mâna copiilor acolo unde este cel mai sigur și mai sănătos să o facem. În imaginația lor”, explică Oana Moraru.

Citește și:

Când copilul își roade unghiile. Cum să-l dezobișnuiești de acest obicei urât

Copilul e agresiv cu tine? O soluție simplă să-l calmezi prin joc

Despre luptele de putere dintre părinți și copii Oana Moraru a scris mai multe în colecția de articole și postări din cartea ”Școala de ieri, copilul de astăzi și lumea de mâine”, pe care o va lansa pe 23 noiembrie, alături de Simona Gherghe, la teatrul Elisabeta din București, în contextul unui podcast cu public. Mai multe detalii despre conferință, AICI.

Sursa foto: Captură video YouTube ZUnivers Podcasts

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

Elevii din clasa a XII-a pot câștiga burse la un program universitar internațional. Condiții de înscriere

De către

Ana Bâtcă

-

11 noiembrie 2024

0

Elevii de liceu din clasele a XII-a au acum șansa de a-și asigura viitorul academic, prin participarea la un concurs, care le oferă tinerilor ambițioși posibilitatea de a câștiga burse la un program de licență internațional, desfășurat într-un mediu academic de excelență, recunoscut pe plan mondial.

Liceenii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate sunt invitați să se înscrie și să profite de această ocazie de a-și contura viitorul încă dinainte de absolvirea liceului.

Prin intermediul parteneriatului internațional, Universitatea Româno-Americană și CITY College, University of York Europe Campus, au pregătit un concurs pentru elevii de liceu din an terminal.

Concursul se va desfășura între 4 noiembrie 2024 și 31 ianuarie 2025, participanții putând câștiga una dintre cele trei burse la programul de studii de Licență cu dublă diplomă în Business Studies (Marketing), anunță un comunicat de presă al Universității Româno-Americane.

Iată care sunt bursele oferite:

Locul I este o bursă integrală de studii pentru toți cei 3 ani de studii, în valoare de 27.000 euro
Locul II este o bursă parțială pentru toți cei 3 ani de studii, în valoare de 13.500 de euro, ce acoperă 50% din taxa de școlarizare
Locul III este o bursă parțială pentru toți cei 3 ani de studii, în valoare de 13.500 de euro, ce acoperă 50% din taxa de școlarizare

Detalii pentru liceenii care doresc să participe la concurs

Primul pas pentru a participa la concurs este înscrierea în formularul de aici.

Al doilea pas este pregătirea materialelor necesare și trimiterea următoarelor documentele pe adresa de e-mail alina.toader@york.citycollege.eu până la data de 31.01.2025, ora 23:00:

Un eseu în limba engleză pe una dintre temele sugerate mai jos
Scrisoare de motivație în limba engleză, în care să menționați de ce vreți să studiați aici și liceul de proveniență
Adeverința de studii care să ateste media minimum 8.00 a primilor 3 ani de studii

Temele pentru eseu:

Consumul de Social Media în era noastră
Influența AI în Social Media
Rolul influencerilor în distribuirea mesajelor
Cum ne influențează Digital Marketing viața

Calendarul desfășurării concursului, precum și regulamentul complet pot fi accesate aici.

Citește și:

Un sfert din Gen Z lucrează în joburi nepotrivite. Cum îi ajută pe tineri Neoversity, o platformă educațională cu soluții practice

Ce poți face azi pentru ca, în viitor, copilul tău să aibă succes? 10 moduri în care să-i antrenezi abilitatea simplă care îl ajută

Top 3 avantaje ale programului cu dublă diplomă:

1. Educație britanică de top, într-un mediu multicultural, cu profesori buni internaționali și naționali, care te provoacă să devii din ce în ce mai bun

2. Program internațional de studii desfășurat în București, la Universitatea Româno-Americană

3. La finalul studiilor, absolvenții vor obține două diplome de studii recunoscute la nivel mondial, de la Universitatea Româno-Americană și de la University of York, Marea Britanie, una dintre cele mai bune universități, care a obținut rating-ul Gold la Teaching Excellence Framework (TEF) în 2023 și este clasată pe locul 10 în clasamentul Times Higher Education (THE) al Research Excellence Framework (REF).

Parteneriatul dintre Universitatea Româno-Americană și CITY College, University of York Europe Campus, oferă tinerilor din România oportunitatea de a urma programe de licență în Business Studies (Marketing) și de masterat în domenii de actualitate precum Digital Marketing și Social Media și Relații Internaționale și Studii Europene.

Aceste programe sunt concepute pentru a asigura o educație la standarde internaționale, cu acces la cadre didactice de top și perspective de carieră globale. La finalizarea studiilor, absolvenții obțin două diplome recunoscute la nivel internațional, fără costuri suplimentare de relocare.

Citește și:

„Renunț la ASE după 2 ani, ca să dau la Psihologie”. 8 sfaturi ca să susții adolescentul în alegerea carierei

Adolescență fără dependență. Petronela Rotar: Rușinea și vinovăția, emoțiile ce constituie eșafodajul pe care cresc dependențele

Cum îl ajuți pe adolescentul tău să înțeleagă că nu haina îl face pe om. 5 sfaturi de la psihologul Corina Lupău

Sursa foto: Freepik.com

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

Despre relația tată-fiică. 30 de lecții pe care orice tată ar trebui să i le ofere fiicei sale

De către

Parenting 2.0

-

10 noiembrie 2024

0

Sursa foto: Kampus Production, Pexels.com

Legătura dintre un tată și fiica lui este foarte puternică, indiferent dacă părintele conștientizează sau nu acest lucru. Tocmai de aceea, este în responsabilitatea tatălui să-și asume acest rol.

Te invităm să descoperi 30 de lecții importante pentru orice tată de fată:

1. Mai știi acele scene emoționante din filme, al primului dans tată-fiică de la nuntă? O astfel de emoție nu apare din senin. Este rezultatul anilor de apropiere dintre tată și fiică. Pentru tată sunt ani de multă răbdare, ambiție și determinare, deoarece nu e chiar atât de ușor. Dar, să fii „fata lui tata” este, probabil, cel mai mare răsfăț care i se cuvine oricărei fetițe. Tocmai de aceea, merită orice efort.

2. Învaț-o cum să schimbe roata de rezervă și uleiul de motor. Chiar dacă implică multă murdărie, vei fi surprins să descoperi că fata ta va fi dispusă să învețe acest lucru. Această lecție îi va fi de foarte mare ajutor în viață. Pentru că o va învăța să fie independentă și îi va da încredere să se descurce în orice situație, chiar și în cele pe care, de regulă, le rezolvă doar bărbații. Este una dintre lecțiile ce-i poate influența succesul în carieră. Spune-i că poate face orice lucru pe care și un bărbat îl face.

3. Nu întârzia! Te va aștepta cu sufletul la gură în fiecare seară. Chiar dacă ești obosit de la serviciu, oferă-i o intrare spectaculoasă: ia-o în brațe, arată-i cât de mult te bucuri și tu. Mai ales, nu întârzia!

Citește și:

15 citate emoționante pentru tătici

Tații contează! Gáspár György prezintă efectele prezenței emoționale a tatălui pentru copil

4. Învaț-o să meargă pe role, pe bicicletă, să joace tenis sau chiar fotbal.

5. Las-o să țină de volan în timp ce conduci într-o zonă deschisă, într-o parcare goală, pe un drum lăturalnic, pe câmp. Chiar dacă are 5 ani sau 10 ani, își va aduce aminte și când va fi bătrână de faptul că tăticul ei a lăsat-o să țină de volan și să „conducă” mașina.

6. Învaț-o să se apere: cum să țină un pumn și cum să lovească. Dar spune-i că o fată nu se va bate decât pentru a se apăra.

7. Discuțiile delicate despre băieți: băieții răi sunt amuzanți, dar nu se vor schimba. Uită pentru o clipă de faptul că-i ești tată și învață cum să te apropii de ea. Folosește experiența ta ca adolescent și tânăr și oferă-i acea perspectiva din partea unui bărbat. Sunt lucruri pe care numai un bărbat le poate explica. Nu trebuie să țină doar de sexualitate, ci și de așteptările pe care un bărbat le are de la o femeie. Deschiderea ta față de subiect îi poate oferi șansa unică de a afla și perspectiva masculină (din sursă sigură). Îți va fi greu, dar ea merită să știe cum gândesc băieții. Este un aspect din relația tată și fiică pe care mulți tați îl evită intenționat, din cauză că se simt jenați și lasă totul în responsabilitatea mamei.

8. Un bărbat va face imposibilul pentru a o cuceri, dacă o va dori cu adevărat. Învaț-o să se iubească mai mult decât orice bărbat o va putea iubi. Asta înseamnă să fie puternică, să nu fie dependentă de nimeni, să aibă grijă de ea, să-și dedice timp de calitate și să nu se neglijeze pentru a-i oferi lui o casă curată, o masă delicioasă, haine călcate etc.

Citește și:

8 semne ale unei relații bune tată-fiică

Două lucruri esențiale pe care doar tatăl le poate oferi copiilor. Toți tații buni trebuie să le știe

9. Internetul te poate ajuta în aceeași măsură în care îți poate face rău. Chiar dacă trăim într-o societate puternic tehnologizată și copiii folosesc internetul și gadget-uri conexe de la o vârstă mică, nu înseamnă că înțeleg și pericolul asociat expunerii (pe rețelele de socializare). Învaț-o să se ferească de întâlnirile cu persoane necunoscute pe Internet. Chiar dacă vrei să o protejezi de ceea ce înseamnă tragedie, adu-i aminte că multe tragedii în care au căzut victime tinere au fost cauzate de întâlniri între fete și necunoscuți de pe rețelele de socializare.

10. Fii implicat emoțional în viața fiicei tale de la început și până în ultima clipă. Dacă îți pasă de micile ei probleme când este în clasa a II-a, de ce ți-ar păsa mai puțin când este adolescentă? Doar pentru că a crescut asta nu înseamnă că are nevoie mai puțin de tine. Din contră. Și, pentru că anii adolescenței sunt cei mai dificili în orice familie, folosește exercițiul din toți anii de până atunci pentru a fi la fel de implicat în viața ei. Arată-i că îți pasă! Nu trata micile drame ale adolescenței ca și cum nu ar fi lucruri importante. Tu știi că sunt mici provocări și că viața este și mai grea decât atât, dar pentru ea acesta este universul în care se află acum. Trăiește clipa alături de ea și vei avea o relație tată-fiică reușită.

11. Să nu se teamă de culoarea roz. Gândește-te că, printre toate lecțiile acestea legate de independență, îi poți transmite, involuntar, mesajul că ar trebui să-și ascundă feminitatea. Astfel că, indiferent cât de puternică este, încurajeaz-o să poarte și roz – să-și aprecieze eleganța, rafinamentul și calitățile sale feminine.

12. Construiți amintiri frumoase. Își va aduce aminte, atunci când va avea copii, iar tu vei fi cărunt, de clipele minunate alături de tăticul ei. Tu ești cel responsabil de amintirile pe care familia voastră le va avea. Câți ani ai acum? Îți urăm încă 60 de ani fericiți alături de familia ta. Ți se par mulți? Noi spunem să folosești fiecare clipă pentru a oferi calitate. Nu te gândi „Lasă, am timp!” – pentru că asta va vedea și fata ta la tine: amâni, nu știi să apreciezi ceea ce ai, nu te bucuri de prezent. Relația tată-fiică trebuie întreținută cu orice prilej, oricât de mic.

Citește și:

Psiholog Sandra O’Connor: „Rolul nostru ca părinte e rolul unui șofer care duce copilul la destinație”

Când copilul își roade unghiile. Cum să-l dezobișnuiești de acest obicei urât

13. Fii cel mai mare fan al ei. Până la urmă, și ea este cel mai mare fan al tău! Mergi la evenimentele care sunt importante pentru ea: dacă are o trupă, mergi la recitalurile ei, chiar dacă sunt amatori. Dacă este mai mică și merge la cursuri de balet, mergi la recitaluri. Dar nu urmări ultimul meci de fotbal, ori de tenis, pe telefonul mobil. Ai ales să te duci, atunci fii prezent. Așa cum trebuie.

14. Proximitatea nu înseamnă același lucru cu a fi prezent. Dacă sunteți în aceeași cameră, iar tu lucrezi pe laptop, ori te joci pe telefonul mobil, nu înseamnă timp de calitate. Când ajungi acasă de la birou, închide telefonul. Lasă știrile sportive sau un e-mail ce pare urgent. Petreceți timp de calitate împreună. Jucați-vă împreună. Discută cu ea uitându-te în ochii ei. Arată-i că ești interesat când îți vorbește.

15. Ieșiți împreună în oraș, doar voi doi. Nu este nimic mai frumos decât ca fiica ta să simtă că, în acea seară, ești disponibil doar pentru ea. Ieșiți în parc, la o plimbare prin cartier. Nu trebuie să te coste altceva decât timp de calitate.

16. Este normal să mai greșești. Dar învață să-ți ceri scuze. Nu există tatăl perfect, dar există tatăl model: acela care admite că a greșit și că va avea grijă, pe viitor, să nu se mai repete.

17. Dacă promiți ceva, îți îndeplinești promisiunea. Nu promite lucruri pe care știi că nu le poți îndeplini: un cadou, prezența ta la spectacolul ei. Dezamăgirea ei va fi enormă!

Citește și:

Minciunile nevinovate ale părinților. Cum să spui adevărul astfel încât copilul să-l accepte

Părinte autoritar vs. părinte cu autoritate. Cum îți poți păstra autoritatea fără să fii autoritar

18. Comportă-te frumos cu părinții tăi! Chiar dacă acum ai propria familie, asta nu înseamnă să nu mai ai timp de părinții tăi. Sună-i, invită-i pe la voi, mergeți în vizită împreună. Modul în care te porți cu propriii părinți este o lecție pentru atunci când fiica ta va avea și ea o familie.

19. Este mereu frumoasă. Va învăța de mică presiunea societății de astăzi, care îi va impune o anumită siluetă. De la tine, însă, trebuie să audă că este mereu frumoasă. Pentru că, oricât este de independentă și chiar dacă știe că frumusețea nu ține doar de fizic, se va bucura de fiecare dată să audă aceste cuvinte.

20. Este mai mult decât frumoasă. Nu te limita doar la complimentele ce țin de estetică. Complimentează-i inteligența, iscusința, ingeniozitatea, bunătatea, deciziile, gândirea, caracterul. Arată-i că toate aceste calități sunt importante pentru tine și cel mai frumos exemplu este să faci aceste aprecieri la adresa mamei sale.

21. Învaț-o să refuze politicos. Feminitatea și bunătatea merg mână în mână. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fie mereu disponibilă pentru toată lumea și să se pună pe ea pe plan secundar. Învaț-o să spună și „Nu”. Pentru că nu trebuie să facă lucruri doar pentru a fi plăcută de cei din jur.

22. Încurajeaz-o să ia atitudine și să-și apere ideile în care crede. Învaț-o să nu-i fie teamă să ia decizii care sunt mai puțin confortabile sau populare, dar care sunt importante pentru ea.

Citește și:

Control vs. autonomie. Cum să educăm un copil responsabil și de încredere

Cum să crești un copil cu încredere în sine. 3 lucruri pe care să NU le faci

23. Gătește-i! Nu trebuie să-i faci rețete complicate. Este suficient o clătită în forma literei numelui ei. O vei cuceri!

24. Învaț-o despre bani. Poți începe educația financiară încă de când fetița e mică. Te va ajuta atunci când veți merge prin magazine și nu va avea crize de plâns pentru o jucărie. Cel mai probabil, în adolescență te va ușura lunar de o suma considerabilă de bani. Dar ceea ce o vei învăța în copilărie îi va prinde bine mereu.

25. Învaț-o să vadă valoarea celorlalți și să nu cadă în ispita bârfelor.

26. Fii destins și deschis! Arată-i că ești deschis la muzica pe care o ascultă. Nu este nimic mai distractiv pentru o fată decât să aibă un tată căruia nu-i este jenă să fredoneze Taylor Swift sau One Direction în mașină. Prin acest gest simplu întărești legătura cu ea, pentru că demonstrezi că-i înțelegi universul.

27. Alege tabăra cu grijă! La un moment dat, se va certa cu mama ei. Ai grijă de partea cui vei alege să fii. Este bine să-i arăți că ești un tată cool și că ești cel mai mare fan al ei, dar nu uita că, în același timp, ești și tată și că, pentru binele ei, trebuie să fii și strict și să păstrezi niște limite și niște reguli.

28. Învață să dansezi. Și oferă-i la nuntă cel mai emoționant și mai frumos dans tată-fiică.

29. Spune-i că, indiferent ce va face, se poate întoarce mereu în siguranță, acasă. Și, împreună, veți găsi o soluție.

30. Și, în final, cea mai importantă lecție care definește o relație tată și fiică reușită:

Din prima clipă, mama și tata sunt exemplele de la care va învăța totul. Va observa la voi fiecare dialog, orice mimică și gest. Cel mai important lucru pe care-l poți face pentru fata ta este să-i iubești mama. Iubește-i mama, fă-i surprize frumoase, ieșiți în oraș doar voi doi, mergeți în excursii – aveți grijă să aveți timp doar pentru voi doi. Ajut-o în treburile casnice și implică-te zilnic în activitățile ce țin de copii. Această lecție îi va arată cum trebuie să se poarte un partener și după ce, în familie, vin copiii. O mamă nu trebuie doar să muncească, să aibă grijă de casă sau de copii. Poate va suna ciudat, dar trebuie să le arăți copiilor că soția ta este cel puțin la fel de importantă ca și ei. Un cuplu puternic ține mereu familia unită și fericită!

Citește și:

Terapeut Georgiana Pop: Tensiunile dintre părinți afectează profund copilul, până la tulburări de comportament și scăderea capacității de învățare

O relație de cuplu frumoasă atunci când aveți copii. 7 idei simple care fac diferența

Cum să te cerți cu partenerul în prezența copilului. 9 sugestii pentru părinții stresați

Sursa foto: Kampus Production, Pexels.com

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

Când copilul își roade unghiile. Cum să-l dezobișnuiești de acest obicei urât

De către

Parenting 2.0

-

9 noiembrie 2024

0

Copilul tău își mănâncă unghiile și nu știi ce să faci pentru a opri acest obicei urât? Îți propunem câteva sfaturi utile.

Când încep copiii să-și roadă unghiile?

Primul pas este de a înțelege motivul pentru care copilul își roade unghiile. Predispuși la acest obicei sunt copiii retrași sau cei agitați.

Totuși, motivele pentru care cei mici încep să-și roadă unghiile pot fi variate: plictiseală, stres, curiozitate sau chiar imitarea comportamentului unei alte persoane. De asemenea, psihologii au observat că, atunci când copiii își mănâncă unghiile, există probabilitatea ca ei să se confrunte cu situații stresante sau de care le este frică și pe care nu reușesc să le gestioneze singuri. De aceea, este important să verifici dacă nu este cazul copilului tău.

Instinctul îți spune să-i atragi atenția copilului de fiecare dată când îl vezi că își mănâncă unghiile. Însă, această abordare nu are succes mereu. Pedeapsa ori atingerile ușoare pe mână, nu sunt recomandate.

Copilul trebuie să fie motivat să renunțe la acest obicei din propria inițiativă.

Citește și:

Psiholog Sandra O’Connor: „Rolul nostru ca părinte e rolul unui șofer care duce copilul la destinație”

Chiar dacă nu ne este ușor, e important să facem aceste 3 lucruri ca părinți

O primă încercare de a-l determina pe copil să nu-și mai roadă unghiile este de a vorbi cu el. Dacă știi ce lucruri îl deranjează pe el la alți copii (dacă prietenii lui mestecă mâncarea gălăgios, ori dacă obișnuiesc să zgârie masa, ori tabla), spune-i că la fel de deranjant poate fi și obiceiul său, de a-și mânca unghiile.

Un alt argument este acela că mâncatul unghiilor îi pune sănătatea în pericol: mâinile murdare, unghiile pline de murdărie, după câteva ore petrecute în parc. Iar din cauza acestui obicei, dinții i s-ar putea deforma și va avea o dantură urâtă, fiind necesare vizite mai dese și poate chiar dureroase la stomatolog.

Copiii nu conștientizează pericolele și implicațiile pe termen lung ale acțiunilor lor. Pentru ei, viitorul este o noțiune abstractă și se raportează mereu la prezent. La fel, obiceiul de a-și mânca unghiile nu este conștientizat.

Citește și:

Care sunt nevoile copilului. Gáspár György prezintă 10 dimensiuni holistice ale dezvoltării copilului

Viața sănătoasă începe din copilărie. 7 obiceiuri sănătoase recomandate de medici pentru copii

Cum să-l dezobișnuiești pe copil să-și roadă unghiile

1. Ține-l ocupat

De obicei, copilul își mănâncă unghiile de plictiseală, atunci când nu are altceva de făcut. Încearcă să-l ții ocupat, cu diferite activități, mici jocuri, cărți. Chiar și atunci când sunteți pe drum sau în mașină, luați la voi o carte mai mică, o jucărie. Antrenează-l într-o povestire, întreabă-l cum a fost la grădiniță sau la școală, cum s-a jucat, ce mai fac prietenii lui, despre ultima vizită la bunici etc.

2. Uleiul de ghimbir

Atunci când nu reușești să-l convingi pe copil să renunțe la rosul unghiilor, îi poți pune puțin ulei de ghimbir pe unghii. Gustul amar al uleiului îl va dezobișnui rapid de acest obicei.

3. Gustări sănătoase, mereu la îndemână

O altă opțiune este de a avea mereu la îndemână gustări, pentru a le duce pe acestea în guriță, în locul unghiilor. Alege gustările sănătoase: felii de măr, fâșii de morcov, alune, migdale, caju, miez de nucă etc.

4. Ține-i unghiile scurte

Pentru a nu-l mai tenta, ai grijă ca unghiile lui să fie mereu tăiate.

Citește și:

5 lucruri pe care să le faci astăzi în relația cu copilul ca să nu regreți mai târziu

Parentingul anti-dopamină. 5 soluții care reduc nevoia copilului de ecrane și de dulciuri

Cum cultivăm inteligența emoțională a copilului. 3 pași de la psihologul Lenke Iuhoș

Este ușor să-l convingi pe copil să nu-și mai mănânce unghiile. Ai nevoie de răbdare și să fii constantă, iar familia – tatăl copilului, bunicii – să respecte aceste reguli la fel ca și tine.

Care dintre aceste soluții ți se pare a fi cea mai potrivită pentru a-l dezobișnui pe copil să-și mănânce unghiile?

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

Sursa foto: Freepik.com

Parenting, un cuvânt folosit tot mai des. Care este semnificația cuvântului “parenting”

De către

Ana Bâtcă

-

8 noiembrie 2024

0

“Parenting” este un cuvânt folosit tot mai frecvent atunci când vine vorba despre educația copiilor.

Însă, ce înseamnă mai exact acest cuvânt?

De ce folosim acest cuvânt în limba engleză? Măcar există în dicționarele românești?

Care este deosebirea dintre “parenting” și “educația copilului”, dacă este vreuna?

Acestea sunt temele pe care te invit să le abordăm în acest articol.

Definiția cuvântului “Parenting”

Începând din anul 2021, cuvântul “Parenting” a fost inclus în Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române. Astfel, conform DOOM 3, cuvântul “parenting” este substantiv neutru și se scrie articulat cu articol hotărât “parentingul”. Așadar, cuvântul “parenting” a început să facă parte din dicționarele românești.

Totuși, fiind inclus de puțin timp în DOOM 3, acest cuvânt încă nu are o explicație într-un dicționar explicativ românesc.

De aceea, face apel la definiții din dicționare ale limbii engleze.

Definiția cuvântului “Parenting” în Enciclopedia Britannica

Iată cum definește Enciclopedia Britannica acest cuvânt: “parenting, procesul de a crește copii și de a le oferi protecție și grijă cu scopul de a asigura dezvoltarea lor sănătoasă până la maturitate.”

Definiția cuvântului “Parenting” în dicționarul Merriam-Webster din SUA

Merriam-Webster este o companie a Enciclopedia Britannica, cel mai vechi editor de dicționare din SUA și cel mai relevant furnizor de informații lingvistice din ultimii 180 de ani. Iată cum definește acest dicționar parentingul:

Creșterea unui copil de către părinții lui
Actul sau procesul de a deveni părinte
A avea grijă de cineva așa cum o face un părinte

Definiția cuvântului “Parenting” în Dicționarul Cambridge

Potrivit dicționarului Cambridge, cuvântul “parenting” este definit drept “creșterea copiilor și toate responsabilitățile și activitățile care sunt implicate în asta”.

Definiția cuvântului “Parenting” pe Dictionary.com

Iată cele 3 sensuri ale acestui cuvânt prezentate în dictionary.com, cel mai mare dicționar digital din lume:

Creșterea/educația copiilor
Metodele, tehnicile etc. folosite sau necesare în procesul de educație a copiilor
Starea de a fi părinte (sinonim “parenthood”)

Potrivit Oxford English Dictionary, cuvântul “parenting” a fost folosit pentru prima dată în anul 1918, într-un articol publicat de ziarul american “Washington Post”. În ultimele decenii, a început să fie folosit frecvent în articolele și cărțile adresate părinților și specialiștilor.

De ce nu este suficient cuvântul “educație”? Care e deosebirea dintre “educație” și “parenting”?

Având în vedere că în limba română există conceptele de creștere a copiilor și de educație a copiilor, poate apărea întrebarea de ce acestea nu sunt suficiente în discursul despre relația părinți-copii? Altfel spus, ce aduce în plus cuvântul “parenting”?

Mai întâi, hai să vedem care este semnificația cuvântului “educație”. Iată cum este definit în DEX 2009:

“EDUCAȚIE s. f. 1. Fenomen social fundamental de transmitere a experienței de viață a generațiilor adulte și a culturii către generațiile de copii și tineri, abilitării pentru integrarea lor în societate. 2. Cunoașterea bunelor maniere și comportarea în societate conform acestora.”

Conform aceleiași surse, educația este unul dintre sensurile cuvântului “creștere”:

“CREȘTERE, creșteri, s. f. Acțiunea de a crește. 1. Dezvoltare, mărire treptată. 2. Sporire, mărire a numărului, volumului, intensității, duratei etc. unui lucru, unui fenomen etc. 3. Prăsire, înmulțire. ◊ Creșterea animalelor = ramură a agriculturii care are ca obiect înmulțirea și creșterea animalelor și păsărilor, a viermilor de mătase, a peștilor și stupăritului. 4. Educare, educație.”

Educație vs. parenting

După cum putem observa cu ușurință, “educația” are o importantă componentă socială. Scopul educației este, prin definiție, integrarea copiilor și tinerilor în societate. De aceea, există un întreg sistem de educație, compus din instituții de învățământ preșcolar, școlar, postliceal, universitar, postuniversitar, formal, informal etc.

Conform definiției, atunci când vorbim despre educația copilului, ne referim la ce îi transmitem pentru a se putea adapta în societate, pentru a cunoaște bunele maniere și a se comporta frumos în societate.

Ce nu cuprinde educația este componenta personală, unică, individuală a relației părinte-copil, cea care ține de felul personal în care părintele interacționează cu copilul, satisfăcându-i multe alte nevoi esențiale, înainte ca nevoia de a se adapta în societate să devină o prioritate, însă determinante pentru cine va fi copilul mai târziu, cum se va simți, ce va fi capabil să creeze, să manifeste în lume.

Și exact asta cuprinde “parentingul”: starea de a fi părinte, cine ești tu ca părinte, cum ne manifești tu ca părinte, cum construiești relația cu copilul din rolul tău de părinte, cum te manifești tu ca părinte.

Dacă în conceptul de “educație” lumina reflectorului este pusă pe rezultatul adaptării copilului în societate, în conceptul de “parenting” în vizor este suma abilităților și a calităților părintelui, care îl ajută să educe copilul, plus să se conecteze cu el, să-i ofere iubire, să-l aline, să-i răspundă în mod adecvat nevoilor specifice vârstei, să-i ghideze dezvoltarea emoțională etc.

Considerăm un copil educat atunci când el se comportă frumos în societate. Iar parentingul este procesul prin care părintele acționează zi de zi pentru a-i oferi copilului atât educație, cât și tot ce are nevoie nu doar pentru a se adapta în societate, ci și pentru a fi o persoană sănătoasă, încrezătoare și echilibrată.

În esență, educația și parentingul merg mână în mână având scopul comun de a ghida copilul pas cu pas, de la naștere până devine un adult sănătos, încrezător, capabil, echilibrat și adaptat în societate. Dacă în procesul de educație intervine și sistemul formal de educație (grădinița, școala), parentingul se referă exclusiv la cine este și ce face părintele în relație cu copilul său/copiii săi.

Dacă ar fi să rezum, din perspectiva mea, parentingul este arta de a fi părinte, în timp ce educația este arta de a crește un copil adaptat în societate. Sunt două concepte care se ajută unul pe altul.

Ce este, de fapt, parentingul

Deoarece cuvântul “parenting” este asociat în România cu stilul de parenting permisiv, numeroase persoane fac confuzia că, dacă vorbim de parenting, vorbim automat de metodele moderne de educație, care presupun permisivitate, o atitudine laxă din partea părinților, un laissez-faire, o superioritate a copilului, când copilul este pus pe piedestal și adulții din familia lui i se supun.

Pentru a evita aceste confuzii, e important să avem proprietatea termenilor și să știm că parentingul se referă la felul în care ești părinte și te manifești ca părinte în raport cu copilul tău/copiii tăi.

Mai departe, acest lucru fiind clarificat, există mai multe stiluri de parenting, dintre care un stil extrem de parenting este parentingul permisiv, la fel cum un alt stil extrem de parenting este parentingul autoritar, bazat pe frică, rușinare și pedepse.

Psihologul clinician american Diana Baumrind, care și-a desfășurat studiile în cadrul Institutului Dezvoltării Umane (Institute of Human Development) din cadrul UC Berkeley, în urma cercetărilor pe părinți și copii din anii 1960-1970, a definit trei stiluri principale de parenting:

Autoritar (authoritarian)
Cu autoritate (authoritative)
Permisiv/indulgent

Ulterior, cercetătorii Eleanor Maccoby și John Martin au adăugat acestei liste un al patrulea stil principal de parenting, cel neglijent.

Pe foarte scurt:

Stilul de parenting autoritar se concentrează pe control și disciplină prin pedepse
Stilul de parenting cu autoritate se concentrează pe stabilirea limitelor cu blândețe și conectare
Stilul de parenting permisiv se concentrează pe multă conectare, însă fără stabilirea unor limite și fără asumarea responsabilității
Stilul de parenting neglijent presupune un nivel scăzut atât în ceea ce privește conectarea, cât și limitele

Dacă nu simți că te regăsești clar într-un singur stil dintre cele de mai sus, este normal să fie așa. Conform cercetătorilor, majoritatea părinților pendulează între două dintre stilurile de parenting, în diferite momente și contexte.

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

Sursa foto: Markus Winkler, Pexels.com

Un sfert din Gen Z lucrează în joburi nepotrivite. Cum îi ajută pe tineri Neoversity, o platformă educațională cu soluții practice

De către

Ana Bâtcă

-

7 noiembrie 2024

0

Tinu Bosînceanu, fondatorul platformei educaționale Neoversity

Pentru tinerii din România, incertitudinea în carieră începe devreme: peste 40% dintre elevii de 15 ani nu au un plan de carieră, iar la finalul studiilor superioare, 1 din 4 absolvenți ajunge să lucreze la joburi pentru care este supracalificat.

Într-o economie unde rata șomajului în rândul tinerilor este de 17,3%, peste media europeană de 14%, această criză de orientare profesională indică un decalaj tot mai mare între educație și cerințele reale ale pieței muncii.

Sistemele tradiționale de educație par depășite, nereușind să pregătească studenții cu competențele necesare pentru succesul profesional. Neoversity, o nouă platformă educațională, propune o soluție nouă: un model educațional personalizat, adaptat fiecărui student, bazat pe mentorat unu-la-unu și ghidare practică, aliniat la cerințele angajatorilor.

Platforma a fost lansată oficial astăzi, în cadrul evenimentului „Career Mismatch Summit”, desfășurat la Hotel Sheraton, în București.

Citește și:

Psiholog Otilia Mantelers: Copilul adolescent „ne forțează să evoluăm”. 7 moduri în care are nevoie de noi

Psiholog Aida Ivan: Tot mai mulți copii suferă de anxietate sau depresie, chiar de la vârsta de 5 ani. Care sunt cauzele și ce soluții sunt

Tinerii, pregătiți individual pentru cerințele de pe piața muncii

Fondatorul Neoversity, Tinu Bosînceanu, explică de ce acest sistem de educație, fără clase tradiționale și fără programe generice, poate transforma atât carierele individuale, cat și viitorul profesional al unei generații, adaptând învățământul la nevoile pieței muncii în schimbare.

În timp ce în Germania și Țările de Jos rata de supracalificare este de 10% și 12%, semnificativ sub media UE de 20,8%, România se confruntă cu o rată semnificativ mai mare, reflectând lipsa de conectare a educației cu piața muncii. Fenomenul este amplificat de faptul că România se confruntă cu cea mai mare rată de tineri NEET (tineri care nu sunt angajați și nici implicați în educație sau formare) între 15-29 de ani din UE.

„Ne inspirăm din modelele de succes ale țărilor nordice, unde sistemele duale de educație și colaborările cu companiile contribuie la scăderea ratei de supracalificare. Ne dorim să aducem acest model colaborativ în România prin dezvoltarea de programe care pregătesc tinerii și angajații cu competențele necesare pentru a răspunde cerințelor reale ale pieței. Prin parteneriate strategice, identificăm oportunități de internshipuri și locuri de muncă relevante, asigurându-ne că participanții noștri intră pe piața muncii echipați pentru succes într-un mediu profesional dinamic și mereu în schimbare,” explică Tinu Bosînceanu.

Citește și:

Copilul este trist? 14 fraze pe care i le poți spune pentru a-l ajuta să depășească emoțiile dificile

Cum să crești încrederea în sine a copilului. 8 pași de la psihologul Gabriela Maalouf

Lipsește consilierea profesională adecvată în școli

Problema este accentuată și de lipsa consilierii profesionale adecvate în școli: 55% dintre tinerii din Generația Z spun că ar fi avut nevoie de o orientare mai bună pentru carieră. Fără un sprijin adecvat, mulți își finalizează studiile fără o direcție clară, în special în domenii precum științele sociale, umaniste și arte, dar și în STEM, un domeniu perceput de obicei ca mai stabil. Acest decalaj între educație și piața muncii îi forțează pe mulți tineri să accepte poziții în sectoare care nu le valorifică pe deplin competențele – cele mai comune fiind retail, ospitalitate și administrație.

„Este un dezechilibru clar între educație și cerințele pieței muncii. Pentru Generația Z și, în curând, și pentru Alpha, acest decalaj este un obstacol serios în realizarea potențialului lor. Iar la nivel național, este o problemă ce afectează creșterea economică,” subliniază fondatorul Neoversity.

Neoversity: O soluție personalizată pentru tineri

Conștient de aceste provocări, Tinu Bosînceanu, absolvent Harvard care și-a început parcursul antreprenorial cu Upgrade Education, o companie dedicată pregătirii elevilor pentru admiterea la universități de top la nivel global, a observat că problemele pentru tineri nu se opresc la alegerea universității.

„Am văzut cât de important este să oferim nu doar pregătire academică, ci și îndrumare practică pentru a dezvolta skill-uri de angajabilitate, astfel încât să existe o tranziție lină de la educație la carieră,” explică antreprenorul.

Această perspectivă l-a condus la crearea Neoversity, un nou tip de universitate care depășește simpla orientare academică și oferă fiecărui student un parcurs complet și personalizat, de la admitere până la primele internshipuri și joburi. Neoversity se bazează pe un model educațional unic, fără clase tradiționale și fără programe generice, unde fiecare student beneficiază de mentorat unu-la-unu și de ghidare practică din partea mentorilor.

Citește și:

16 greșeli ale părinților care scad motivația școlară a copiilor

Educația lui David Popovici. 5 principii de parenting necondiționat pe care le respectă părinții lui

Framework-ul HUMAN

Baza programelor de pregătire pentru joburi și promovare profesională de la Neoversity este framework-ul HUMAN, dezvoltat de echipa de educație și cercetare Neoversity și inspirat de framework-uri internaționale precum Partnership for 21st Century Skills (SUA), OECD DeSeCo, și Skills 4.0 din Scoția. Framework-ul HUMAN pune accent pe dezvoltarea abilităților meta, pentru viitor, și este structurat în cinci piloni:

H – Heuristic Learning (Învățare continuă)
U – Understanding Communication (Comunicare)
M – Mastery in Problem-Solving (Rezolvarea problemelor)
A – Agility in Collaboration (Lucru în echipă)
N – Navigating Change (Adaptabilitate)

„Studiile arată că abilitățile soft și meta devin singurele abilități durabile pe măsură ce AI-ul și automatizarea progresează,” explică Tinu, citând raportul Skills Development Scotland.

„Abilitățile tehnice și cunoștințele vor avea o importanță mai mică pe măsură ce soluțiile de automatizare învață să efectueze sarcini tehnice, iar AI ușurează accesul la aceste cunoștințe. De aceea investiția în meta-competențe devine prioritară, permițând angajaților să învețe noi abilități mai rapid și cu costuri mai mici.”

Focusul pe abilitățile meta asigură o adaptabilitate crescută și capacitatea de a răspunde rapid la schimbările din piața muncii, făcându-i pe tineri mai pregătiți și mai competitivi. Conform World Economic Forum, până în 2025, 40% dintre lucrători vor avea nevoie de recalificare din cauza progreselor rapide ale AI, iar raportul OECD „Skills for 2030” adaugă că pentru a rămâne competitivi, lucrătorii trebuie să dobândească abilități noi în mod continuu, ceea ce implică flexibilitate, o atitudine pozitivă față de învățare și curiozitate.

Citește și:

Cum să te „cerți” cu adolescentul. 8 sfaturi de la psihologul Corina Lupău

Pune baza succesului copilului în viață. 3 pași pentru a-i descoperi talentele de mic

Această nevoie de recalificare se reflectă deja în datele disponibile despre Generația Z, recunoscută pentru abilitățile digitale: 57% dintre aceștia consideră că trebuie să dobândească constant noi competențe pentru a rămâne competitivi, iar 43% recurg la platforme online de cursuri pentru a compensa lipsurile din educația formală. „Generația Z nu ar trebui să depindă doar de învățarea autodidactă,” adaugă Tinu.

În plus, 68% dintre tineri anticipează schimbarea carierei în primii cinci ani de muncă, iar aproape jumătate din ei practică munca freelance. „Această flexibilitate arată dorința de explorare, dar și lipsa de direcție – un simptom al decalajului dintre educație și cerințele pieței. Indiferent de traseul ales, tinerii trebuie să fie pregătiți pentru succes,” subliniază fondatorul.

„Generația Z își dorește mai mult decât simple perioade exploratorii; caută claritate în alegerea unei direcții profesionale. În acest context, framework-ul HUMAN al Neoversity oferă soluții concrete pentru a echipa tinerii cu aceste abilități, asigurându-le o pregătire mai bună pentru a face față schimbărilor constante din piața muncii,” afirmă Tinu.

Citește și:

Părinții copiilor de succes au în comun aceste 7 lucruri

Ce poți face azi pentru ca, în viitor, copilul tău să aibă succes? 10 moduri în care să-i antrenezi abilitatea simplă care îl ajută

O nouă abordare educațională pentru o nouă generație

În cadrul Neoversity, tinerii beneficiază de o experiență educațională ghidată și adaptată în timp real. Fiecare student are un parcurs de învățare personalizat și dinamic, construit în funcție de punctele sale forte, de nevoile individuale și de ritmul de dezvoltare a abilităților.

„Toți suntem diferiți, deci și programele de învățare ar trebui să fie configurabile, iar aici inteligența artificială vine în ajutor. Am integrat soluții de AI pentru a construi un parcurs de învățare dinamic, care se adaptează în timp real la nevoile fiecărui individ,” explică Tinu Bosînceanu.

Neoversity colaborează cu alumni de la universități de top și mentori care activează în domenii relevante pentru studenți, sprijinindu-i în traseul lor profesional. Într-o perioadă în care Generația Z este adesea percepută de angajatori ca fiind neimplicată, Neoversity își propune să schimbe această percepție, echipând tinerii cu abilitățile necesare pentru a deveni lideri adaptabili și competitivi în piața muncii de mâine.

Citește și:

Drama copiilor de astăzi. Generația cu telefonul în pat

Psiholog Sandra O’Connor: „Rolul nostru ca părinte e rolul unui șofer care duce copilul la destinație”

6 moduri de a-i ajuta pe copii să fie responsabili fără să se simtă vinovați

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

Psiholog Sandra O’Connor: „Rolul nostru ca părinte e rolul unui șofer care duce copilul la destinație”

De către

Ana Bâtcă

-

6 noiembrie 2024

0

Sursa foto: Facebook Psiholog dr.Sandra O'Connor

Să fii părinte este o provocare a găsirii echilibrului între propriile nevoi și nevoile copilului, dar și a ghidării copilului până când devine adult.

Despre aceste lucruri vorbește, într-o postare pe contul său de Facebook, Psiholog Dr. Sandra O’Connor, ea însăși mamă a doi copii.

Sandra O’Connor este psiholog clinician și cercetător. După absolvirea Universității Babeș-Bolyai, a urmat cursuri de specializare în psihologie în SUA, la universitățile Michigan School of Psychology, Northcentral University, Wayne State University și Schoolcraft College. Deține doctoratul în medicină comportamentală și psihologia sănătății.

Nu trebuie să renunți la tine, ci să-ți ajustezi prioritățile

Potrivit psihologului, rolul de părinte nu este deloc ușor, mai ales că nu ne pregătește nimeni pentru el:

„Cam așa stă treaba când ești părinte. Nu e un rol ușor și nu te pregătește absolut nimeni pentru asta. Realizezi cât de puțin ești pregătit abia când te trezești în mijlocul situațiilor cărora nu le știi găsi soluția, atunci când copilul plânge fără putea fi consolat și nu știi ce să faci, atunci când îți dai seama că nu ai control așa cum îți imaginai că vei avea, atunci când tot ce ți-ai imaginat despre parenting se lovește de realitatea vieții tale.”

Sandra O’Connor afirmă că, atunci când ești părinte, „înveți, cu greu, că doar tu ca adult poți prelua responsabilitatea siguranței, a echilibrului, a direcției de mers pentru amândoi. Asta nu înseamnă să renunți la tine, dar înseamnă să-ți ajustezi prioritățile astfel încât să fii acolo cu adevărat atunci când copilul are nevoie de tine”.

Citește și:

Psiholog Sandra O’Connor: „Niciodată nu este responsabilitatea copilului să aibă grijă de starea emoțională sau fizică a părintelui”

Copilul ca o oglindă. Legătura dintre neîncrederea în sine a părintelui și nefericirea copilului

Metafora mașinii care trebuie să ajungă la destinație

„Uneori, este greu să navighezi între aceste două lumi, cea a propriei tale vindecări și creșteri și cea a susținerii unui copil în propria sa călătorie”, susține specialista citată.

În continuare, ea explică o metaforă pe care o folosește frecvent cu clienții în terapie, metafora mașinii care trebuie să ajungă la destinație:

„Rolul nostru ca părinte e rolul unui șofer care duce copilul la destinație. Destinația e orice loc în care vrem ca un copil să ajungă. Dacă eu vreau ca acesta să fie calm și echilibrat, e o destinație, dacă vreau să învețe la matematică, e o altă destinație, dacă vreau să fie politicos, e o destinație și așa mai departe. La volan va fi mereu părintele sau adultul care se află acolo. Exact ca într-o mașină reală, copilul nu poate ajunge la destinație fără ajutorul nostru. Dacă ei fac gălăgie în spate și noi zbierăm, nu ne va duce mai repede acolo unde vrem să ajungem. Dacă ne enervăm și spunem „poftim, pune tu mâna pe volan”, nu ne va duce mai repede la destinația la care am vrut să mergem. Singura șansă de a ajunge la destinație e ca adultul de la volan să conducă acolo, arătându-i copilului cum va putea face asta singur, în viitor.”

Citește și:

Psiholog Dr. Sandra O’Connor: Copiii „trebuie să primească educație, conținere, ocrotire, înțelegere, pentru a putea să le manifeste”

Părinte autoritar vs. părinte cu autoritate. Cum îți poți păstra autoritatea fără să fii autoritar

A pune propriile vise pe pauză nu înseamnă că le abandonăm

Psihologul atrage atenția asupra faptului că, pe lângă rolul de părinți, avem și propriile dorințe, pe care e important să le urmăm, doar că sunt perioade când e necesar să le punem pe pauză fără ca acest lucru să însemne un sacrificiu:

„Noi nu suntem doar părinți, suntem și navigatorii propriilor noastre aspirații și dorințe, nu le putem anula și nu e corect față de noi înșine să o facem. Uneori, pentru a conduce copilul la destinația lui, trebuie să ne așezăm pentru o scurtă perioadă propriile vise pe bancheta din spate, înțelegând că aceasta este o alegere temporară și că ne vom putea întoarce la ele în viitor. Asta nu înseamnă sacrificiu, nu înseamnă că le abandonăm, ci doar că pentru o perioadă ne dedicăm altcuiva, ne dedicăm atenția și resursele pentru cei care nu le au de unde altundeva să le obțină singuri. Ceea ce este esențial e să înțelegem că, pentru a construi bazele sănătoase ale viitorului copilului nostru, este posibil ca uneori să trebuiască să ne punem pe noi înșine pe planul secundar, iar asta NU E UN SACRIFICIU, e parte din pachetul acesta de ocrotire, din ghidaj, e parte din iubirea matură care vine împreună cu rolul de a fi părinte.”

În acest context, precizează Sandra O’Connor, „să fii șoferul călătoriei copilului tău nu înseamnă că uiți de tine, ci că înveți să îți gestionezi resursele astfel încât să ai grijă și de nevoile tale, și de ale lui. De exemplu, asta poate însemna să te asiguri că îți iei timp pentru a te odihni sau a face o activitate care îți aduce bucurie, chiar dacă asta presupune planificare atentă pentru a satisface și nevoile copilului, cum ar fi timpul de joacă sau sprijinul emoțional. Este vorba despre FLEXIBILITATE, PREZENȚĂ, despre a înțelege că uneori drumul se schimbă, că uneori prioritatea este să ajungi la destinația copilului, dar că acest lucru nu șterge valoarea călătoriei tale și nu o anulează.”

Citește și:

De ce să nu te sacrifici pentru copil. Care e singura situație în care poți lua această decizie

5 lucruri pe care să le faci astăzi în relația cu copilul ca să nu regreți mai târziu

„Tu, adultul, ești singurul care poate să conducă, indiferent cât de nedrept pare”

Potrivit specialistei, în timp ce conducem și ghidăm copilul, în calitate de părinte adult, cel mic învață de la noi multe lucruri importante:

„În timp ce îl conduci, copilul învață de la tine nu doar cum să ajungă undeva, ci și cum să facă față obstacolelor și schimbărilor de traseu, și cum să fie, într-o zi, propriul său șofer. Tu, adultul, ești singurul care poate să conducă, indiferent cât de îndârjit ești sau cât de nedrept pare.”

„Chiar dacă am vrea să fie altfel, copilul nu poate prelua controlul „volanului” fără riscuri”, avertizează psihologul.

De aceea, potrivit acesteia, „când nu mai avem resurse, apelăm la un alt adult care poate trece la volan, deoarece copilul are 0 abilitate naturală să preia controlul, iar atunci când o face, înseamnă că e în modul de supraviețuire și că nu are niciun adult disponibil care să îl ajute să ajungă la destinație”.

„Noi suntem la volan. Noi îi conducem spre destinație în siguranță”, afirmă, în concluzie, psihologul Sandra O’Connor.

Citește și:

10 lucruri învățate alături de copilul meu în 10 ani de când sunt mamă

Parentingul inconștient vs. parentingul conștient. 25 de deosebiri făcute de psihologul Gáspár György

Cel mai simplu mod prin care îi poți asigura copilului tău echilibrul emoțional

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

Sursa foto: Facebook Psiholog dr.Sandra O’Connor

Pedagogia Waldorf te ajută să crești un copil liber și fericit. 33 de idei de activități pentru acasă

De către

Ana Bâtcă

-

5 noiembrie 2024

0

Pedagogia Waldorf își propune să educe niște persoane libere, creative, independente și fericite. Datorită acestui lucru, mulți părinți optează pentru acest sistem de educație sau cel puțin aplică unele principii promovate de pedagogia Waldorf în familie și în viața de zi cu zi.

Îți prezentăm în acest articol 33 de lucruri pe care le poți face acasă în acord cu pedagogia Waldorf. Acestea vă vor îmbogăți viața de familie și percepția asupra lumii înconjurătoare.

33 de idei de activități în acord cu pedagogia Waldorf:

1. Adepții pedagogiei Waldorf susțin libertatea, manifestarea liberă a copilului și refuzul constrângerilor. În opinia acestora, misiunea adultului nu este de a-l pedepsi pe copil, ci de a-i arăta că există multe alte modalități interesante și creative de a-și manifesta individualitatea și forța pe care o simt. Aplică acest principiu în practică. Stârnește curiozitatea copilului și implică-l în activități în loc să-l obligi să facă ceva.

2. Descoperirea lumii înconjurătoare. Metoda de bază a pedagogiei Waldorf este descoperirea lumii înconjurătoare de către copil împreună cu adultul și trăirea mirării, a bucuriei pe care o aduce această descoperire. Îți mai amintești cât de fericit este un bebeluș atunci când își descoperă piciorușele, cum râde, se bucură și încearcă să le „guste”? În timp, oamenii își pierd abilitatea de a se mira de lumea înconjurătoare, în ciuda faptului că avem atâtea motive să o facem! Pentru început, poate părea dificil să observi ceva deosebit la lucrurile obișnuite, însă merită să încerci acest lucru, pentru a-i arăta micuțului de lângă tine în ce lume frumoasă trăiește.

Citește și:

Toamna nu ne plictisim! Top 27 activități & jocuri pentru copii de 3-5 ani, în casă sau la grădiniță

Programul complet al activităților cu copilul de 1-3 ani (toddler). 65 de lucruri de făcut cu cel mic

3. Nu te grăbi și observă atent atunci când copilul îți arată ceva interesant din punctul lui de vedere, chiar dacă ție ți se pare ceva banal. O pietricică, o frunză, o furnică… privește-le cu alți ochi și bucură-te sincer de ele. Mulțumește-i micuțului că ți le-a arătat, altfel ai fi trecut pe lângă ele fără să le observi.

4. Atrage-i copilului atenția la lucrurile frumoase, prin observații de tipul: „La grădiniță miroase a frunze/ a iarbă proaspăt cosită, râul este astăzi albastru-albastru, iar pe cer sunt nori mari și pufoși”.

5. Subliniază frumosul în lucrurile obișnuite: „Ce crăpătură ciudată este pe acest zid de piatră” sau „Ce scoarță are acest stejar bătrân”. Observați împreună aceste lucruri, atingeți-le, uitați-va la furnicile care duc ceva în spate și la ploaia care udă asfaltul.

6. Ascundeți-va împreună sub masă că să vedeți cum arată lumea văzută de acolo.

7. Plantați împreună o floare, grâu, ceapă, plante aromatice etc. și observați apoi cum planta crește și înflorește. Micuțul poate uda singur planta, poate avea grijă de ea.

8. Timp de câteva minute, „ascultați liniștea”. La grădinițele Waldorf se face acest lucru în fiecare zi.

Citește și:

Ce înseamnă coreglarea în parenting. Cum să o aplici cu copilul pentru a-l ajuta să-și autoregleze emoțiile

Autoreglarea copiilor este un mit. Cum ajunge un copil să-și autoregleze emoțiile și comportamentele

9. Iarna, adu în casă zăpadă și observă împreună cu copilul cum se topește.

10. Observați cum înfrunzesc copacii primăvara, cum înfloresc florile, cum se coc fructele, apoi cum cad frunzele toamna.

11. Luați câteva obiecte (pietricele, frunze, castane, bețișoare etc.) și observați ce se întâmplă cu ele atunci când le aruncați în apă: se duc la fund sau înoată.

12. Viața practică. Educatoarea într-o grădiniță Waldorf este asemeni mamei acasă: are grijă de toate treburile casnice posibile și necesare, precum călcatul, repararea jucăriilor, activități artistice, pictura cu acuarele etc. Din timp în timp, ea își întrerupe lucrul pentru a sărbători ziua de naștere a unei păpuși sau pentru a călători cu un vapor sau pentru a ajuta un copil.

13. Alege dintre activitățile ce țin de viața practică pe cele simple și ușor de imitat de către copii: spălarea hainelor, scoaterea rufelor din mașina de spălat, pregătirea micului dejun, măturatul etc. Invită-l pe copil să ți se alăture când faci aceste activități.

Citește și:

40 de activități faine de toamnă pentru părinți și copii

Top 5 activități pentru care copilul va lăsa ecranele deoparte

14. Permite-i copilului să taie cu un cuțit care nu este foarte ascuțit legume fierte, să coase și să tricoteze împreună cu tine, să bată crema pentru tort, să cearnă făina etc.

15. Pentru desen, în comunitatea Waldorf copilului i se pun la dispoziție doar trei culori: roșu, albastru și galben, din care obține mai multe culori și nuanțe după ce le amestecă pe o hârtie umedă. Copiii nu desenează ceva anume, doar se joacă cu culorile.

16. Stimulează-l să deseneze nu pentru a obține un desen, ci pentru a-l ajuta pe copil să se exprime. Acest lucru este în mod special important pentru copiii mai mici de 3 ani. Permite-i să lase „urme”, să picteze cu mânuțele pe bucăți de material, pe hârtie, pe carton. Poți face ștampile din frunze, din burete, din mosoare de la ață etc.

Cookie	Durată	Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics	11 months	This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional	11 months	The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary	11 months	This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others	11 months	This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance	11 months	This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy	11 months	The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.

O metodă alternativă de parenting conștient, autentic și echilibrat, ce începe din interior

Citește și:

Citește și:

Cum știi că ai încredere în copilul tău

Citește și:

Te invit să vizionezi acest video, durează doar 3 minute și te previn că s-ar putea să-ți dea lacrimile și să-ți schimbi modul în care te raportezi la greșelile copilului tău (după care continuă articolul):

Și tu ai aceeași putere asupra copilului tău: ce crezi despre el ajunge să devină adevăr.

Citește și:

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Pentru început, îți propun să vedem definiția greșelii, conform DEX 2009:

Citește și:

De fapt, greșeala… nu există

Citește și:

Copilul nu greșește niciodată

Citește și:

Iată 4 reacții la greșelile copiilor răspândite printre părinți, cu consecințele lor negative:

1. Ceartă și pedepsesc copilul, dacă este vorba de o greșeală pe care o consideră gravă

2. Îl întreabă „De ce ai făcut asta?”, încercând să afle o explicație a comportamentului copilului

3. Îi explică de ce acel comportament nu este în regulă

4. Îl face atent la propriile greșeli, pune accentul pe greșeli

Citește și:

Iată ce ne-au scris trei mame despre copiii lor care au ajuns să aibă reacții nepotrivite atunci când greșesc:

Citește, pe pagina următoare, 10 pași pe care să-i faci atunci când copilul greșește pentru a-l ajuta să nu mai repete greșeala.

Din ce cauză se întâmplă acest lucru?

Care este nevoia ascunsă în spatele atitudinii opoziționiste a copiilor?

Cum putem schimba aceste comportamente în momentele critice?

Citește și:

De ce spun copiii „NU”

Citește și:

Cum putem evita opoziționismul copiilor

Citește și:

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Iată care sunt bursele oferite:

Detalii pentru liceenii care doresc să participe la concurs

Temele pentru eseu:

Citește și:

Top 3 avantaje ale programului cu dublă diplomă:

Citește și:

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Te invităm să descoperi 30 de lecții importante pentru orice tată de fată:

Citește și:

Citește și:

Citește și:

Citește și:

Citește și:

Citește și:

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Când încep copiii să-și roadă unghiile?

Citește și:

Citește și:

Cum să-l dezobișnuiești pe copil să-și roadă unghiile

1. Ține-l ocupat

2. Uleiul de ghimbir

3. Gustări sănătoase, mereu la îndemână

4. Ține-i unghiile scurte

Citește și:

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Definiția cuvântului “Parenting”

Definiția cuvântului “Parenting” în Enciclopedia Britannica

Definiția cuvântului “Parenting” în dicționarul Merriam-Webster din SUA

Definiția cuvântului “Parenting” în Dicționarul Cambridge

Definiția cuvântului “Parenting” pe Dictionary.com

De ce nu este suficient cuvântul “educație”? Care e deosebirea dintre “educație” și “parenting”?

Mai întâi, hai să vedem care este semnificația cuvântului “educație”. Iată cum este definit în DEX 2009:

Educație vs. parenting

Ce este, de fapt, parentingul

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Citește și:

Tinerii, pregătiți individual pentru cerințele de pe piața muncii

Citește și:

Lipsește consilierea profesională adecvată în școli

Neoversity: O soluție personalizată pentru tineri