Cu cine este mai bine să-și lase copilul, cu creșa sau cu o bonă? - aceasta este dilema părinților care revin la serviciu după concediul de creștere a copilului
În momentul în care aduc pe lume un copil, părinții încă nu știu că procesul de educație a copilului este, totodată, și procesul propriei lor educații.
Pășind în maternitate/paternitate, facem primul pas într-o nouă etapă a procesului nostru de dezvoltare personală și de evoluție spirituală. Acest proces este posibil datorită butoanelor pe care copilul ni le apasă. Ele ne arată cu precizie ce răni emoționale încă nu s-au vindecat, ce credințe învechite avem de schimbat, cât de mult ne iubim și ne prețuim pe noi înșine, câtă încredere avem în noi. Și, în general, care sunt limitele noastre și cine suntem noi cu adevărat, comparativ cu cine credem că suntem
E suficient să lași puțin deoparte ce nu face/ spune/ gândește/ simte copilul bine, și să devii mai atent/ă la propriile tale trăiri pentru a începe să vezi care sunt temele pe care le ai deschise și care au nevoie urgent de atenția ta pentru a te ocupa de ele. În caz contrar, conflictele pe aceleași subiecte vor reveni pe agendă din nou și din nou, în timp ce relația cu copilul se deteriorează tot mai mult și mai mult.
Știi că, în viață, examenele pe care le picăm nu se șterg din catalog, ci se repetă din nou și din nou, de regulă la un grad de dificultate mai mare, până când reușim să le promovăm. Acesta este un motiv puternic pentru care să decizi să te ocupi de lucrul cu tine pe temele care te deranjează în relația cu copilul tău/copiii tăi.
O întrebare pe care poți să ți-o adresezi atunci când simți iritare și enervare în legătură cu o manifestare a copilului este aceasta:
Cum mă face asta să mă simt, de fapt?
Apoi, oferă-ți câteva momente să-ți asculți răspunsul și observă ce alte amintiri și trăiri îți mai trezește starea sau emoția pe care o descoperi.
Deși pare o tehnică simplă de a lucra cu emoțiile tale, te asigur că te poate ajuta să ai conștientizări serioase, avansând în călătoria ta interioară.
Așadar, putem alege să facem ce depinde de noi, ca părinți, pentru a le oferi copiilor noștri echilibrul emoțional de care au nevoie!
Atunci când copilul se simte rușinat și acuzat de părinți atunci când greșește, încrederea în sine va avea de suferit
Fiecare părinte e important să știe că reacția pe care o are atunci când cel mic face o greșeală poate susține sau poate sabota formarea încrederii în sine a copilului. De aceea, avem nevoie să știm în ce mod este mai potrivit să reacționăm la greșelile copiilor noștri.
Multor părinți le este teamă că, dacă cel mic nu va înțelege că a greșit și dacă nu va fi ajutat să-și corecteze greșeala, el va persista în greșeală, va fi de necontrolat sau chiar va considera normal să repete această greșeală.
Părinții doresc să-i oprească pe copii din a repeta aceeași greșeală cu atât mai mult cu cât consideră că, repetând greșeala, copiii se află în pericol și doresc să-i protejeze.
Pentru început, te invit să observăm care sunt cele mai frecvente moduri de a reacționa ale părinților atunci când copiii lor greșesc:
Totodată, vom vedea și care sunt efectele pe termen lung ale acestor reacții ale părinților asupra copiilor lor.
1. Respingere, retragerea iubirii
O reacție întâlnită frecvent este ca, după ce a aflat că cel mic a greșit, părintele să simtă că nu îi mai poate oferi la fel de multă iubire și afecțiune până când nu se asigură că greșeala a fost reparată și copilul și-a luat angajamentul de a nu o mai repeta.
Ce învață copilul din această reacție la greșeală? Din această reacție a părintelui, copilul învață că nu merită să primească iubire decât atunci când face totul corect sau perfect. Învață că merită să fie iubit și apreciat doar atunci când este conform cerințelor și așteptărilor părintelui.
2. Amenințarea cu pedeapsa
Nu doar copiii, ci oamenii în general pot fi forțați să facă anumite lucruri atunci când li se spune că, dacă nu le fac, ceva rău li se va întâmpla. Chiar dacă frica este o motivație negativă din exterior, sunt numeroși părinți care apelează la amenințări pentru a-și determina copiii să-și modifice comportamentul.
Ce învață copilul din această reacție la greșeală?Din această reacție a părintelui copilul învață să fie motivat din exterior, de frică, de emoții negative. Din nefericire, însă, atunci când o persoană simte frică, stres, încordare, ea nu mai are acces la resursele sale creative firești, drept pentru care nu poate face performanță. De aceea, un copil care acționează speriat de amenințări va avea rezultate sub capacitatea și potențialul lui.
3. Pedepsirea
Nu de puține ori, părinții nu doar amenință copilul cu o pedeapsă, ci chiar o pun în aplicare, cu scopul de a-i arăta copilului ce se întâmplă atunci când greșește. De altfel, dacă nu este pusă în aplicare, o amenințare poate funcționa doar pe o perioadă limitată, până când copilul observă că este folosită doar pentru a pune presiune pe el, însă nu ajunge să fie realizată. Atenție, asta nu înseamnă, însă, că, odată exprimată amenințarea, ea trebuie dusă la îndeplinire.
Ce învață copilul din această reacție la greșeală?Atunci când este pedepsit de părinte pentru ceva ce a făcut sau pentru că nu a făcut ceva ce se aștepta de la el, copilul simte frustrare, furie, revoltă, neputință. Chiar dacă părinții nu reușesc să-i înțeleagă punctul de vedere, copilul are propriile sale motive pentru care a procedat într-un anumit fel, considerat inacceptabil de către părinți. De aceea, copilul se simte nedreptățit și își poate crea credința că lumea e nedreaptă cu el, că nimeni nu îl înțelege și că este neputincios în fața autorității.
4. Explicațiile logice
Părinții calmi, deschiși către comunicare și care își doresc găsirea unei soluții apelează, de multe ori, la explicații logice. Ele pot aduce claritate și înțelegere dacă sunt spuse în momentele potrivite, adică atunci când toată lumea este calmă și când nu sunt însoțite de critici, acuze, jigniri sau umiliri la adresa copilului. Însă, atunci când copilul se află sub imperiul emoțiilor, simțind furie, tristețe etc., partea rațională a creierului este inaccesibilă și mesajul nu ajunge la destinație.
Ce învață copilul din această reacție la greșeală?Copilul poate simți că nu înțelege ce vrea părintele de la el, ce încearcă să-i explice, că este prea greu pentru el, se poate considera incapabil, mai ales dacă greșeala se repetă de mai multe ori. Riscul este că, odată ce s-a etichetat pe sine ca fiind incapabil, va fi cu mult mai greu să-l convingi că își poate schimba comportamentul.
5. Țipă la copil sau îl lovește
Din cauză că nu cunosc sau nu au practicat un mod diferit de a reacționa în momentul în care simt furie sau dezamăgire că cel mic a făcut o greșeală și deoarece își doresc ca respectiva greșeală să dispară, să fie corectată și să nu mai apară în viitor, unii părinți, copleșiți de propria furie, ridică tonul sau chiar lovesc copilul. Într-adevăr, exprimarea furiei la adresa copilului îi ajută pe părinți să-și exteriorizeze tensiunea nervoasă. Însă, după un asemenea moment, apare vinovăția care distorsionează relația părinte-copil și care afectează încrederea părintelui în sine însuși.
Ce învață copilul din această reacție la greșeală?Atunci când părintele, neputându-și gestiona propriile emoții, țipă la copil sau îl lovește, cel mic simte frică, se simte respins și neacceptat așa cum este. El observă reacția emoțională a părintelui și, pentru a evita acest stres pe viitor, poate decide să mintă în cazulîn care ar face aceeași greșeală pe viitor.
O altă consecință negativă este pierderea încrederii în părinte. Pentru un copil, părintele este principalul lui sprijin și principala sa protecție în fața pericolelor lumii. Atunci când și părintele devine un pericol, copilul se simte abandonat și singur în fața greutăților vieții. Această stare emoțională este deseori fundamentul pentru apariția traumelor copiilor.
6. Forțează copilul să-și corecteze greșeala
Nu este nimic rău în a-l ghida pe copil să-și corecteze greșeala. Doar că, atunci când părintele îi cere acest lucru dintr-o poziție autoritară și critică sau atunci când nu îi oferă suport, nu îl ghidează și nu îi este alături, copilul poate percepe cererea de ș-și corecta greșeala ca pe o pedeapsă și nu ne dorim să fie percepută ca ceva negativ. Dimpotrivă, urmărim ca repararea unei greșeli să fie percepută ca ceva pozitiv, important și necesar.
Ce învață copilul din această reacție la greșeală?În loc să învețe o lecție de viață, copilul poate simți furie și frustrare, se poate simți desconsiderat și umilit. În plus, poate simți că nu se poate baza pe ajutorul părintelui atunci când are nevoie. Și, în ciuda intenției sale bune de a-și corecta greșeala, lipsa ghidării părintelui poate sabota intenția.
7. Îi induc copilului rușine și vinovăție
Unii părinți sunt de părere că, dacă cel mic se va simți vinovat și rușinat în urma faptelor săvârșite, el își va schimba comportamentul și nu va repeta respectiva greșeală. De aceea, îi induc prin cuvinte și comportament, sentimente de rușine și vinovăție.
Ce învață copilul din această reacție la greșeală? În realitate, vinovăția este un mecanism psihologic complex și pervers care nu ajută la schimbarea unui comportament nepotrivit, ci, dimpotrivă, blochează această schimbare. O persoană care simte vinovăție și rușine nu reușește să facă schimbările pe care și le dorește din cauza încrederii scăzute și a stresului pe care îl resimte.
8. Corectează greșeala în locul copilului
Majoritatea părinților își doresc ca lucrurile să fie făcute bine și corect. În unele cazuri, e posibil ca părinții să nu creadă că cel mic este capabil să le facă așa de unul singur. În alte cazuri, părinții nu au timp pentru a aștepta ca cel mic să ajungă singur la rezultatul dorit. Sau nu au suficientă răbdare pentru a-l ghida să învețe. Din aceste motive, părinții preferă să preia controlul și să corecteze singuri greșeala copilului.
Ce învață copilul din această reacție la greșeală? Copilul este descurajat să-și corecteze singur greșeala și este privat de oportunitatea de a învăța să facă lucrurile diferit. Totodată, cel mic nu are oportunitatea de a-și dezvolta autonomia. Așa se explică de ce, cu trecerea timpului, un copil curios și implicat ajunge să se detașeze și să prefere să facă părinții cât mai multe lucruri pe care vor să le vadă bine făcute și pentru care își asumă responsabilitatea. În sinea sa, copilul va crede că nu este capabil, că nu este în stare, că nu poate.
Modurile enumerate mai sus prin care părinții reacționează la greșelile copiilor lor erodează încrederea în sine a celor mici.
Probabil că ți-a apărut și ție întrebarea Care ar putea modul potrivit de a reacționa atunci când copilul greșește?
Înainte de a răspunde la această întrebare, te invit să ne uităm împreună la semnificația cuvântului „greșeală”.
Iată definiția conform DEX 2009:
GREȘEÁLĂ, greșeli, s. f. Faptă, acțiune etc. care constituie o abatere (conștientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (și care poate atrage după sine un rău, o neplăcere); eroare; (concr.) ceea ce rezultă în urma unei astfel de fapte, acțiuni etc.
Așadar, greșeala este o abatere de la adevăr. Dar, de la adevărul cui?…
De la adevărul părintelui care judecă situația, nu-i așa?
Într-o altă familie, este foarte probabil ca un alt părinte să nu considere greșeală o acțiune identică făcută de copilul său.
Fiecare persoană are anumite valori, anumite credințe, anumite dorințe diferite de ale altora. Acest lucru este firesc, în caz contrar, am gândi și ne-am comporta toți la fel. Din acest motiv, un anumit lucru care este considerat o greșeală într-o familie poate să nu fie văzut ca o greșeală sau poate chiar poate fi perceput ca fiind ceva demn de laudă într-o altă familie.
În acest context, putem afirma că greșeala nu este general valabilă și că, în raport cu copilul, părintele este cel care dă verdictul ce este corect și ce este greșit, în funcție de valorile sale, de credințele sale, de propria sa experiență de viață și de tiparele sale emoționale, de gândire și de acțiune.
În același timp, ceea ce părinții consideră o greșeală, până a ajunge să fie catalogat drept o greșeală, a fost o simplă (in)acțiune a copilului. Și știm că fiecare persoană face cel mai bun lucru de care este capabilă în fiecare moment al vieții sale cu resursele pe care le are.
Cu alte cuvinte, inclusiv în acel moment nefericit, când copilul a făcut ceva despre care va afla că a fost o greșeală, în respectivul moment, el a crezut că face bine, sau pur și simplu nu s-a gândit că lucrurile ar putea degenera și că ceea ce face s-ar putea întoarce împotriva lui.
Iată că, din această perspectivă, ceea ce văd părinții drept o greșeală este cel mai bun mod prin care copilul a reușit să gestioneze o provocarede moment, cu resursele de care dispunea atunci.
Astfel, putem reformula întrebarea de mai sus:
Cum e cel mai potrivit să reacționăm atunci când copilul a procedat în cel mai bun mod, cu cele mai bune intenții, însă acțiunea sa sau rezultatul acțiunii nu corespunde așteptărilor noastre?
Din punctul meu de vedere, cuvântul “greșeală” nu are ce să caute în relația dintre părinte și copil. Și, reformulată în acest mod, întrebarea deschide o abordare diferită de parenting.
Copilul tău știe este foarte conștient care sunt așteptările tale de la el. Dacă nu reușește să corespundă așteptărilor tale, cel mai probabil, nu este pentru că nu vrea, ci pentru că nu reușește. De aceea, are sens să te conectezi mai mult cu el pentru a înțelege care este cauza reală. S-ar putea să descoperi că este cazul să-ți reevaluezi așteptările, adaptându-le la vârsta copilului, la calitățile și abilitățile sale, la personalitatea sa.
Copilul știe foarte bine când acțiunile sale îți stârnesc emoții negative. De aceea, de cele mai multe ori, face tot posibilul pentru a respecta regulile tale. Dacă te îndoiești de acest lucru, adu-ți aminte de momentele în care copilul tău este pus în situația de a-i explica regulile unui copil mai mic – atunci vezi clar cât de bine le cunoaște.
Dacă, însă, face lucruri despre care știe că nu le accepți, atunci fie emoțiile sale, sau dorințele sale puternice nu mai pot fi reprimate și explodează în comportamente nedorite, fie a învățat din experiență că acesta este un mod de a obține atenția ta, în condițiile în care alte încercări nu au dat rezultat.
Așadar, în loc să corectăm greșelile copiilor, este mult mai de ajutor:
1. Să plecăm de la premisa că cel mic a făcut cel mai bun lucru de care a fost capabil în momentul respectiv. Să alegem să credem și să știm că cel mic a avut o intenție bună, indiferent ce a făcut și ce s-a întâmplat. Te asigur că, având această abordare, îți vei vedea copilul într-o altă lumină.
2. Să fim alături de copilul nostru, fiind conștienți că nici el nu este mulțumit că lucrurile au decurs într-un mod nefavorabil. Putem alege să fim de aceeași parte a baricadei cu el, nu împotriva lui.
3. Să ne conectăm cu copilul, să discutăm cu el, să ne jucăm cu el și să descoperim care este cauza reală care l-a determinat să acționeze într-un anumit fel. Doar știind ce se întâmplă cu adevărat în sufletul și în mintea lui, îl putem ajuta să depășească provocările cu care se confruntă, să rezolve conflictele prin care trece, să găsească soluții la problemele pe care le întâmpină.
4. Să-i reamintim regulile ori de câte ori este necesar, cu fermitate și cu blândețe în același timp, și să le punem în context vorbindu-i despre importanța lor.
5. Să ne reevaluăm așteptările pe care le avem față de copil. Dacă simțim că ne este greu să renunțăm la anumite așteptări, ne putem întreba ce anume am simți că am pierde noi, personal, dacă am renunța la acele așteptări, pentru că aici nu mai este vorba despre copil, ci despre anumite nevoi ale noastre pe care încercăm să ni le satisfacem prin intermediul copilului. Odată ce ne-am clarificat așteptările de la copil, e important să discutăm cu el și să i le împărtășim.
6. Să scoatem în evidență lucrurile pe care le face bine, să-i hrănim cu atenția noastră succesele, nu eșecurile. Atunci, vor apărea din ce în ce mai multe reușite.
7. Să credem că cel mic are toate resursele de care are nevoie pentru a reuși, pentru a evolua și e capabil să facă lucrurile din ce în ce mai bine. E important să-i transmitem copilului că avem încredere în el.
Schimbând abordarea de la a te concentra pe greșelile copilului și pe corectarea sau eliminarea greșelilor la a te concentra pe reușitele copilului și pe dorințele și intențiile pentru viitor, poți face o diferență uriașă.
Ca părinte, ești la butoane, deții mult mai mult control și influență decât crezi. Tu setezi regulile, tu dai tonul, tu transmiți mesajul. Copilul doar îți răspunde. Așadar, alege să dai un ton pozitiv, să hrănești cu atenția ta lumina din copilul tău și să transmiți mesaje constructive și hrănitoare pentru sufletul celui mic, astfel încât peste ani să devină un adult încrezător, curajos și puternic.
O tehnică simplă poate fi de mare ajutor pentru a ajuta bebelușul să adoarmă
Printre cele mai extenuante lucruri pe care părinții de bebeluși sunt nevoiți să le facă este procesul de adormire a micuțului. De multe ori, pare că absolut nimic nu funcționează, nici cântecelele de leagăn, nici legănatul, nici plimbatul cu el prin casă, nici sunetul mașinii de spălat.
Dacă nu mai știi ce să faci pentru a-ți ajuta bebelușul să adoarmă cât mai repede, pregătește-te să afli o soluție mai puțin obișnuită, însă foarte eficientă datorită unui principiu puțin cunoscut și foarte ușor de aplicat.
Pentru început, ca să înțelegi mai bine tehnica, imaginează-ți că te afli într-un compartiment de tren care merge și îți poți alege locul. Dacă dorești să admiri peisajul privind pe fereastră, cel mai potrivit ar fi să te așezi cu fața în direcția de mers a trenului. Astfel, vei vedea obiectele pe măsură ce acestea se apropie.
Ce se va întâmpla, însă, dacă alegi locul de vizavi, acel loc în care stai cu spatele la sensul de mers al trenului? Vei observa că priveliștea nu mai este la fel de atrăgătoare: obiectele îți vor trece rapid prin fața ochilor, în timp ce tu nu vei avea suficient timp pentru a le privi pe îndelete, iar între timp ele vor dispărea.
Același fenomen are loc și în cazul bebelușilor. Atunci când te miști în cerc, privirea sugarului se agață de obiectele din jurul lui, deoarece acesta este modul în care cunoaște lumea. Micuțul fixează cu privirea un obiect, se uită la el, după care obiectul iese din câmpul lui vizual și privirea fixează un alt obiect. Probabil că știi deja că scopul bebelușului nu este nici pe departe să doarmă! Căci pentru el pauza de somn nu este altceva decât un obstacol enervant în procesul fascinant de cunoaștere a acestei noi lumi interesante și pline de culori și sunete!
Atenție, acum urmează secretul!
Atunci când te plimbi în cerc în sensul acelor de ceasornic, ochii copilașului sunt forțați să se deschidă larg pentru a reuși să vadă bine obiectele din jur. Însă, atunci când mergi în cerc împotriva sensului acelor de ceasornic, ochii micuțului văd bine și în timp ce sunt semiînchiși. Este vorba doar despre anatomia umană.
Astfel, se pare că, dacă pui bebelușul pe brațul stâng și te plimbi cu el în cerc, în sensul mersului acelor de ceasornic, el este nevoit să-și deschidă larg ochii pentru a privi obiectele din jur. În schimb, atunci când te plimbi împotriva sensului de mers al acelor de ceasornic, ochii lui se vor închide.
Dacă pui sugarul pe brațul drept, lucrurile se inversează. Astfel, pentru a-l adormi mai repede, poziționează-l pe brațul stâng și plimbă-te împotriva sensului de mers al acelor de ceasornic sau pune-l pe brațul drept și deplasează-te în sensul acelor de ceasornic.
Dacă încerci să aplici această tehnică, așteaptă-te ca bebelușul tău să adoarmă într-un interval cuprins între 5 și 15 minute.
Scrie-ne un comentariu dacă ai încercat și cum a funcționat pentru micuțul tău!
Puii de pisică au nevoie de o îngrijire specială în primele zile de viață pentru a supraviețui
Odată cu venirea primăverii, ne bucurăm de soare și căldură, însă, din nefericire, tot atunci vine și sezonul puilor de pisică nedoriți și abandonați.
Nu toți stăpânii de animale simt milă și empatie față de micuțele ființe, astfel încât sunt destule cazuri în care, după ce pisica aduce pe lume puii, o parte dintre ei sau chiar toți sunt pur și simplu aruncați afară sau chiar puși în pungi pentru a muri mai repede. Nu ne vom concentra în acest articol pe cruzimea acestor persoane, în schimb propunându-ne să schimbăm lucrurile în bine și să facem ce depinde de noi pentru ca puiuții să fie salvați și să aibă o viață frumoasă.
De regulă, o pisică fată între 1 și 8 pui. La prima naștere, numărul pisoiașilor e normal să fie 2 sau 3.
Ideal este ca puii să fie crescuți de mama lor sau, dacă acest lucru nu este posibil, cel puțin de o altă pisică ce alăptează și este dispusă să-i primească. Laptele matern este foarte important pentru sănătatea puiuților și nu poate fi înlocuit cu niciun fel de formula din comerț.
Ce facem, totuși, în cazul în care găsim un puiuț de pisică aruncat și nu găsim o mamă pisică să-l alăpteze?
Reprezentanții Asociației Green Cats prezintă, într-o postare pe pagina de Facebook, cum putem salva puii de pisică oferindu-le ceea de ce au nevoie în primele săptămâni de viață.
Iată cei 6 pași esențiali pentru salvarea puilor de pisică, recomandați de Asociația Green Cats:
1. Verificăm dacă mama pisică se află prin zonă
În primul rând, ne asigurăm că pisica mamă nu se află prin zonă. În cazul în care puiuții sunt aruncați într-un ambalaj, treaba e clară, îi putem lua. Dar, dacă puii sunt la o margine de drum, sub o tufă, într-un beci, ascunși, este important să așteptăm să vedem dacă mămica lor este prin zonă.
2. Ne asigurăm că pisoii se află la căldură
Frigul este cel mai periculos factor pentru puii de pisică. În primele săptămâni de viață, puiuții de pisică nu se pot termoregla singuri. Corpul lor dobândește această abilitate abia la vârsta de 3-4 săptămâni. De aceea, în lipsa unei surse de căldură, pisoiașii devin rapid hipotermici și mor.
Astfel, după ce am preluat puiuțul sau puiuții, avem grijă să îi încălzim. O sticlă de apă caldă sau fierbinte în culcuș este cea mai la îndemână variantă de a face acest lucru. Atenție: dacă apa este fierbinte, putem împături sticla cu un prosop sau cu o păturică. În cazul în care puiuții sunt uzi, îi ștergem bine cu un prosop pentru a-i usca.
3. Îi protejăm de pericolul larvelor de muște
În cazul fericit în care puiuții au trecut peste pericolul frigului, ne asigurăm că nu au larve. Micuții trebuie verificați cu atenție în special în urechiușe, în nas, în zona organelor genitale, în pliurile de la lăbuțe și prin blăniță. Puiuții nou născuți, în lipsa mamei lor care să îi toaleteze constant, pot deveni cu ușurință victimele muștelor.
În cazul apariției larvelor, gravitatea pericolului evoluează de la o oră la alta. În cazul în care sunt infestați cu larve, puii de pisică trebuie curățați cât mai rapid sub asistență medicală. Dacă ora este prea târzie sau nu reușim să găsim un medic disponibil, grupurile dedicate pisicilor pot fi de mare ajutor.
4. Cum hrănim puii de pisică
Acum, că avem puiuțul curat și încălzit, urmează hrănirea. Un pui de pisică nou născut trebuie hrănit din 2 în 2 ore, pe tot parcursul zilei și al nopții. Reprezentanții Asociației Green Cats recomandă laptele praf pentru pisici drept cea mai sigură opțiune. În opinia acestora, având în vedere startul în viață atât de greu, merită tot efortul. Din experiența Asociației Green Cats, laptele praf de la Royal Canin dă cele mai bune rezultate.
Cel mai mare pericol în procesul de hrănire a unui sugar de pisică este aspirația laptelui la plămâni. Prin urmare, este nevoie să utilizăm un biberon special pentru pisici, cu o tetină găurită adecvat pentru un debit al laptelui potrivit.
Puiuțul se hrănește în poziție orizontală, cu lăbuțele în jos, nu pe spate și nu vertical. Totodată, monitorizăm constant reflexul de glutiție astfel: atingem cu degetul ușor sub bărbie pentru a ne asigura că pisoiașul înghite laptele.
Laptele praf se prepară conform instrucțiunilor de pe ambalaj. E important să fie amestecat și omogenizat bine. Laptele se oferă puiului cât timp este cald, la temperatura recomandată. Mare atenție: nu hrănim un pui de pisică rece deoarece riscul de înec este foarte mare.
Mesele se vor rări gradual, pe măsură ce puiul începe să mănânce o cantitate mai mare. Astfel, în a doua săptămână de viață, un puiuț va mânca la 3 ore, iar în a treia săptămână de viață la 4 ore. Începând din săptămânile 3-4, micuțul poate rezista și 6-7 ore fără lapte pe timpul nopții, după care urmează diversificarea.
5. Toaletarea puilor de pisică
După ce am asigurat puiuțului culcușul încălzit și hrană necesară, urmează toaletajul. Puiuții de pisică nu știu să își facă nevoile singuri și trebuie stimulați. În mod normal, mama pisică se ocupă de acest aspect. Însă, în cazul puilor abandonați, noi va trebui să facem asta cu ajutorul hârtiei igienice sau al șervețelelor cu o textură moale și fără parfum, pentru a evita iritațiile. Pisoii au nevoie să fie stimulați să își facă nevoile după fiecare masă. În cazul în care „se scapă” pe ei, este foarte important să îi curățăm cu un șervețel umed pentru bebeluși și să le schimbăm păturica din culcuș.
6. Diversificarea puilor de pisică
Pentru diversificare, este nevoie să folosim pateu special pentru puii de pisică. Reprezentanții Asociației Green Cats recomandă produsul „Royal Canin mother and baby” drept cea mai bună opțiune.
Este foarte important să nu îi dăm puiuțului alt fel de mâncare umedă (din gama kitten, de exemplu) pentru a se obișnui funcția de digestie și pentru a evita alte probleme. La început, îi dăm puiuțului să guste câte puțin la fiecare masă, după care facem trecerea ușor de la lapte la pateu.
„Cu puțină grijă, atenție și determinare, oricine poate crește puiuții de pisică. Știți vorba aceea: „prima dată e mai greu”.
Suntem alături de voi pentru a vă ghida prin acest proces minunat de a crește un puiuț din ziua 0 până când se transformă într-o adevărată felină. Și nu uitați: gunoiul unuia e comoara altuia!”, adaugă reprezentanții Asociației Green Cats.
Îți las mai jos și un ghid realizat de NetAP – Network for Animal Protection, de unde poți afla mai multe detalii:
Cuvintele frumoase ale părinților pot remodela ADN-ul copiilor
Puterea de a modifica ADN-ul nu stă în genele noastre, ci în gândurile noastre. Știința arată că ne putem modifica ADN-ul prin intermediul controlului minții. Nu există minte și corp ca unități separate, independente. Corpul și mintea sunt legate indisolubil, iar gândurile pe care le gândim și activitatea minții determină sănătatea și expresia ADN-ului nostru, afirmă psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), într-un comunicat de presă.
Potrivit acesteia, viața înseamnă vibrație și frecvență și nimic din ce cunoaștem nu se odihnește, totul se mișcă și vibrează.
„Baza fiecărei stări de spirit și a materiei, inclusiv a condițiilor de boală sau de sănătate, este starea lor primară de vibrație. Îmbunătățirea vibrației tale interioare, care este „punctul de atracție” pentru experiențele din viața ta, este cheia strălucirii, abundenței și bucuriei. Însăși viața pe care o trăim este o reflectare a propriei noastre esențe vibraționale. Ceea ce credem, simțim și vorbim este ceea ce vom crea ca experiență concretă”, afirmă Laura-Maria Cojocaru.
Cuvintele ne influențează profund viața
Baza pentru sănătatea noastră fizică ține de energia noastră. Cercetările în domeniul câmpurilor energetice vibraționale au explodat în noua știință a epigeneticii. Informațiile colectate ne încurajează să renunțăm la convingerile învechite că suntem victime ale codurilor genetice predeterminate.
Psihologul citat explică modul în care percepțiile asupra mediului nostru interior și mediului exterior ne modelează biologia și comportamentul și ne fac stăpâni ai propriilor noastre vieți.
„Una dintre cele mai impresionante descoperiri din știința epigeneticii este că cuvântul vorbit poate influența modul în care ADN-ul nostru instruiește informațiile către celulele noastre, afectându-ne în mod direct sănătatea, vibrația și bunăstarea. Este remarcabil faptul că expresia noastră ADN poate fi reprogramată prin vorbirea umană. Principiul legii atracției afirmă că ceea ce gândim și simțim atrage aceeași vibrație înapoi la noi. Cuvintele și gândurile din spatele lor emit frecvențe, astfel că ceea ce vorbim sau gândim atrage spre noi materializarea aspectelor respective. Aceste rezultate ne influențează sănătatea, relațiile, finanțele, împlinirea obiectivelor”, spune Laura Maria Cojocaru.
Potrivit specialistului citat, fiecare cuvânt pe care îl rostim generează reacții neurochimice în creierul nostru. Aceste reacții neurochimice direcționează energia și gândurile creând experiențe în conformitate cu imaginile și sentimentele care se potrivesc cu aceste cuvinte.
Receptorii ADN citesc acest câmp energetic în termeni de frecvențe și răspund în consecință comunicând celulelor noastre funcții comportamentale de instruire.
Felul în care gândim, cuvintele pe care le spunem și modul în care acționăm determină modul în care ne percepem și trăim experiențele vieții noastre.
În acest context, putem alege conștient și proactiv să modificăm modul în care utilizăm cuvintele și propozițiile, astfel încât acestea să fie la o frecvență vibrațională aliniată cu valori și principii de viață pozitivă și îndreptate spre evoluție, echilibru, iubire, acceptare și încredere.
„Modelarea cuvintelor utilizate presupune un limbaj pentru a crea noi realități plăcute și este o abilitate ce poate fi învățată și îmbunătățită prin practică. Alegerea cuvintelor utilizate ne poate schimba direcția vieții într-un moment și ne poate propulsa spre noi perspective. Conștientizarea faptului că starea noastră mentală vibrațională poate fi schimbată sau transmutată prin alegerea cuvintelor ne permite să avem un cuvânt de spus asupra destinului nostru. Vorbirea din inimă creează o cale directă de înaltă frecvență care ocolește ego-ul și merge direct în comportamentul nostru conștient. Alegând în mod conștient cele mai puternice cuvinte cu frecvențe mai mari, creem armonie, echilibru și bunăstare, iar experiențele noastre vor reflecta Bucurie și Prosperitate. Propozițiile care conțin „nu, nu pot, nu este, nu există, niciodată, nu o să, nu pot să, nu voi putea, nu ar trebui, nu aș putea, nu sunt capabil(ă)” pot fi restructurate folosind cuvinte pozitive, clare și de susținere care promovează o frecvență care ne îmbunătățește bunăstarea interioară. Acest lucru va încuraja comportamente armonioase și răspunsuri pozitive și ne va transforma viața, dându-i un sens de împlinire și recunoștință”, explică psihologul.
O lume mai bună începe cu noi înșine
Potrivit specialistului citat, stabilirea obiectivelor dorite înseamnă doar jumătate din ecuație.
Cheia deblocării puterii noastre depline de manifestare este practicarea alegerii conștiente. Schimbarea activă și conștientă a limbajului nostru comun de utilizare a cuvintelor va determina rezultatele dorite.
„Gândim, vorbim și scriem folosind cuvinte. Cuvintele sunt elementele de bază ale vieții noastre. Limbajul este incontestabil un cadou și, ca singură specie care are acest instrument la dispoziția noastră, avem responsabilitatea de a-l folosi în mod conștient. Este bine să alegem cuvinte care creează imaginea a ceea ce dorim să obținem în viață. Conștiința colectivă sau starea de conștientizare care ne conectează pe toți este determinată în primul rând de gândurile și energia noastră. Haosul pe care îl vedem din exterior are originile în mintea noastră și devine o realitate din cauza acțiunilor pe care le-am întreprins în mod colectiv pe baza acestor gânduri. Când lucrăm împreună pentru a atinge un obiectiv comun și coexistăm mai degrabă decât să concurăm, lumea noastră se va schimba. Dacă ne dorim o lume mai bună, este important ca ea să înceapă cu adevărat cu noi înșine”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru.
Pentru a se dezvolta armonios, copilul are nevoie de acceptare necondiționată
În general, părinții își doresc pentru copiii lor tot ce-i mai bun pe lume. Poate că exact acesta este motivul pentru care, deseori, părinții nu sunt de acord cu comportamentul copiilor lor din prezent, cu ce simt sau cum felul în care gândesc. Desigur, dificultatea de a-l accepta pe celălalt așa cum este, fără a dori să-l schimbi, nu vizează doar copiii, ci și pe orice altă persoană importantă din viață.
Doar pentru că nu înțelegem etapa sau locul în care se află cineva, asta nu înseamnă automat că se află într-un punct greșit în viața sa, consideră psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).
Ni se spune destul de des: „aș vrea să lucrezi cu mama mea”, „soțul meu face asta și cred că greșește”, „copilul meu ar putea fi mai bine” etc. și tot ce auzim de fapt este „nu pot accepta că persoana din viața mea se află în alt punct decât cred eu că ar trebui să fie”, spune psihologul.
Conform acesteia, majoritatea oamenilor au intenții bune și își doresc ca oamenilor din viața lor să le fie bine, să fie fericiți și împliniți, însă problema este că ceea ce credem noi că le-ar aduce fericirea rareori se sincronizează cu ce le aduce de fapt asta.
„Orice așteptări avem despre noi sau despre ceilalți sunt doar iluzii despre ce credem că ar trebui să se întâmple. Construim filme despre viitor, despre comportamentul sau rezultatele pe care ar trebui să le aibă ceilalți, dar sunt de fapt proiecțiile noastre – ce ne-am dori noi să fim, să avem sau să devenim (sau ce vrem ca ceilalți să devină pentru ca noi să putem fi fericiți). Asta se întâmplă pentru că nu ne simțim „suficient de…” și punem viziunea personală în spatele celor din jurul nostru. Așa ajungem să ne așteptăm ca ei să ne împlinească visul, ca ei să se conformeze așteptărilor noastre și să nu ne facă să ne schimbăm, ci să se muleze pe noi, exact așa cum suntem”, a explicat Andra Tănăsescu, într-un comunicat de presă.
De ce părinții își obligă copiii să se conformeze
Potrivit specialistului citat, de fiecare dată când punem responsabilitatea pentru împlinirea viselor noastre în spatele altora, îi obligăm „subtil” să se conformeze pentru a ne face fericiți.
De multe ori, această abordare apare în relația dintre părinți și copii.
„Lucrul acesta naște frustrări, durere și rușine în ceilalți, pentru că fiecare dintre noi simțim ce ne este destinat și ce nu. Când mergem contra tuturor lucrurilor pe care le simțim, nu doar că ne face să credem că nu suntem adecvați pentru a fi iubiți, ci ne provoacă și o durere sufletească foarte mare”, susține Andra Tănăsescu.
Cultivă o cultură a iubirii și a sprijinului necondiționat
„Lasă oamenii să fie cum simt să fie, acceptă-i, iubește-i pentru ceea ce sunt și mai degrabă cultivă o cultură a iubirii și a sprijinului necondiționat. Dezvoltă în tine o cultură a deschiderii, a autenticității în care toți din jurul tău să știe că pot apela la tine când au nevoi, o cultură în care le oferi spațiul să se descopere și în care să se simtă confortabil să împărtășească cu tine etapa în care se află, fără a se simți criticați, judecați sau forțați să arate altceva decât simt. Iar tu înconjoară-te cu astfel de persoane: care te sprijină, te ascultă și îți sunt alături în etapele prin care treci. Cei care te urmăresc și îți oferă ajutorul dacă îl ceri, cei care îți dau libertatea să fii tu”, conchide psihologul.
Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă, este psiholog, coach Wing Wave, trainer NLP și consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, cu specializări în terapia de cuplu și familie, dans terapie, somato-terapie, NLP și lucrul cu proiecțiile sinelui. Și-a propus ca prin ceea ce face să aducă în viața fiecărei persoane cu care lucrează un plus de conștientizare, cunoaștere și încredere în propriile forțe.
Află ce a făcut copilul la școală fără a-l întreba direct
– Cum a fost azi la școală? – Bine.
Dacă și tu ai deseori acest scurt dialog cu copilul tău școlar, atunci știi deja că nu toți părinții se bucură de copii comunicativi sau dornici să împărtășească ce s-a întâmplat la școală. Asta, însă, nu înseamnă că nu suntem curioși să știm prin ce experiențe trece copilul nostru în colectivitate, cu ce provocări se confruntă și ce simte în legătură cu ceea ce i se întâmplă.
Dacă ai obosit să auzi unul și același răspuns la întrebarea „Cum a fost la școală?”, ai nevoie de soluții noi eficiente cu ajutorul cărora să afli cum a trecut ziua copilului și ce se întâmplă în viața lui.
Ți-am pregătit 24 de idei de întrebări pe care i le poți adresa copilului pentru a afla ce a făcut la școală, fără să-l întrebi direct:
Atenție, secretul care te va ajuta să afli cât mai multe detalii despre viața copilului este să fii cu adevărat interesat/ă de el, să te conectezi emoțional cu copilul și să porți discuțiile în momente în care sunteți ambii calmi și relaxați.
1. Care este cel mai bun lucru care ți s-a întamplat astăzi la școală? Care este cel mai rău lucru care ți s-a întâmplat azi la școală?
2. Amintește-ți, te rog, de un lucru care te-a făcut să râzi astăzi.
3. Dacă ai putea alege, cu cine ți-ai dori să fii în clasă? Și cine ți-ar plăcea să se mute în altă clasă? De ce?
4. Care este, în opinia ta, cel mai fain, cel mai frumos loc din școală? Povestește-mi mai multe despre acest loc.
5. Dacă am invita-o pe învățătoarea ta/ învățătorul tău să ne facă o vizită acasă, ce crezi că ar povesti despre tine?
6. Cui i-a oferit astăzi ajutorul tău?
7. Cine te-a ajutat pe tine astăzi?
8. Ce lucruri noi și interesante ai aflat astăzi?
9. În ce moment/e pe parcursul zilei de astăzi te-ai simțit cel mai fericit?
10. Ai avut astăzi vreun moment în care te-ai plictisit? Când anume? Ce ai făcut?
11. Cu care dintre copiii cu care nu te-ai jucat/ nu prea ai comunicat până acum ți-ar plăcea să interacționezi mai mult în pauze?
12. Povestește-mi un lucru frumos/drăguț care ți s-a întâmplat astăzi.
13. Ce cuvânt/ idee a repetat cel mai des doamna învățătoare astăzi?
14. Despre ce ți-ar plăcea să afli mai multe la școală?
15. Ce ți-ai dori să faci mai puțin la școală?
16. Față de cine de la școală ai putea să-ți schimbi comportamentul?
17. Care este jocul tău preferat în pauze? Cu cine te joci mai des?
18. Cine este cel mai amuzant elev din clasă? Ce îl face să fie atât de amuzant?
19. Ți-a plăcut gustarea/ prânzul de astăzi? Ce anume ți-a plăcut?
20. Dacă ai avea ocazia să fii învățător/ învățătoare la clasa ta pentru o zi, ce ai face? Ce decizii ai lua?
21. Spune-mi trei momente diferite în care ai folosit astăzi creionul.
22. Dacă ai putea să te muți într-o altă bancă, unde ai alege să te muți? De ce?
23. La ce jocuri ale copiilor ți-ai dori să participi, însă nu participi?
24. Cine este cel mai inventiv copil în recreații?
Daca ai copil școlar, poți începe să porți discuții cu el pornind de la acest tip de întrebări. Iar dacă cel mic încă nu a început școala, ți-ai pregătit deja arsenalul de întrebări care te va ajuta să fii mereu la curent cu activitatea copilului atunci când nu este acasă.
Psihologul Mihail Labkovskiy vine în ajutorul părinților de adolescenți
„Cum putem ști că totul este în regulă în relația noastră cu copilul?” Această întrebare, pe care a primit-o cunoscutul psiholog rus Mihail Labkovskiy de la părinții unui copil adolescent, se află în mintea multor părinți care au copii de această vârstă.
Așadar, Mihail Labkovskiy a răspuns la întrebarea Cum știe un părinte că are o relație bună cu copilul adolescent? într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Iată care sunt cele 5 criterii pentru a verifica relația cu adolescentul:
„În primul rând.
Copilul are încredere în voi. El se simte liniștit când comunică cu voi, el nu are nevoie să mintă sau să inventeze ceva pentru ca mama să nu bea otravă, iar pe tata să nu-l apuce inima. Atunci când se confruntă cu dificultăți, el vine la voi fără să-i fie frică.
În al doilea rând.
Copilul se simte acceptat. Acest lucru înseamnă că, dacă părinții au un temperament coleric, și totul arde în mâinile lor, ei nu-și stresează copilul flegmatic, care este așa prin natura lui și nu trebuie să fie altfel. Copilul poate avea dorințe pe care părinții să nu le înțeleagă (să devină pictor, nu jurist), însă, chiar și în acest context, orice alegere a lui nu este condamnată, ci este susținută în familie.
În al treilea rând.
În principiu, aveți despre ce discuta. Aveți câteva interese comune. Nu înseamnă că îl obligați pe copil să pregătească cina și, în acest timp, discutați despre curățarea cartofilor. Asta înseamnă că, din când în când, mergeți împreună la cinema și puteți discuta despre film, luați cina în oraș și discutați „despre viață”, fără să-i țineți predici moralizatoare, ci simplu, ca de la om la om.
În al patrulea rând.
Ca părinte, înțelegi că a educa și a schimba sunt lucruri complet diferite. Îi recunoști copilului dreptul de a nu fi ca tine. Să asculte muzica ce îi place, să poarte hainele pe care și le alege singur, să facă activitățile care îl interesează pe el, nu pe voi. Nu vă străduiți să-l „împingeți” către ceva dacă pe el acest lucru nu-l interesează deloc. Și nu îi considerați pe copii „plastilină din care trebuie să creați ceva”, ci individualități autonome și independente.
Și în ultimul rând, al cincilea.
Vă iubiți prostește copilul și îi reamintiți în permanență acest lucru. Îl lăudați, îl îmbrățișați, îl susțineți, vă manifestați cu căldură față de el.”
Acestea fiind spuse, psihologul le sugerează părinților de adolescenți să țină aceste informații la îndemână, pentru a-și verifica în permanență relațiile cu copiii lor și pentru a descoperi la ce capitole lucrurile merg bine și la ce capitole mai au de lucrat.
„Da, înțeleg că, uneori, copiii sunt deranjanți și te pot scoate din sărite, la fel ca orice persoană vie din jur. Dar acest lucru, în mod sigur, nu este un motiv pentru a folosi orice formă de violență verbală sau fizică”, mai spune psihologul rus Mihail Labkovskiy.
Atunci când un copil este foarte neascultător și are un comportament deranjant, nu este niciodată vina lui, afirmă consultantul în educație, fondatoarea școlii private Helikon și autoarea Oana Moraru.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, specialistul a explicat că, atunci când copilul are un asemenea comportament, acesta reprezintă un semnal de alarmă pentru părinte cu rolul de a schimba ceva în relația cu cel mic.
„Nu e niciodată vina copilului dacă este foarte neascultător. Dacă tot spune ”nu”, ”n-am chef”, ” nu vreau” e ca să ai tu, părintele lui, un semnal de alarmă suficient de puternic pentru a schimba ceva în relația ta cu el.
Copiii neascultători folosesc neascultarea ca pe o formă de chemare la apel. E timpul unei alte treziri personale, una dintr-un lung șir care va urma în viața ta până la și după adolescența lui”, spune Oana Moraru.
Potrivit acesteia, cu cât copilul tău este mai neascultător, cu atât părintele are „mai dese umbre de integrat”.
Despre ce umbre este vorba?
Iată explicația expertului educațional: „O umbră personală este o parte intimă din tine de care nu ești conștient. A crește mare este a tot uni punctele de pe partea din tine pe care încă nu o știi. Cu cât ești tu mai prezent la linia care-ți unește ție necunoscutele, cu atât e mai dispus copilul să se armonizeze cu intențiile tale”.
Cum sunt părinții pe care NU îi ascultă copiii
Potrivit Oanei Moraru, copiii nu ascultă atunci când persoana din fața lor e deconectată de sine, adică:
Nu își simte până la capăt emoțiile
Nu își simte pe deplin corpul
Nu știe care îi sunt butoanele, punctele sensibile
Nu s-a împăcat cu trecutul lui
Nu și-a reconstituit măcar mici bucățele din copilul care a fost
Nu și-a confruntat cele mai mari frici
„Cu toții avem umbre care trebuie întoarse de pe dos pe față și luate în brațe.
Le avem pentru că așa reușește deocamdată specia umană să își socializeze puii: alergându-i între bine și rău, oferindu-le iubire după satisfacerea unor condiții”, spune specialistul citat.
Ea explică și cum se formează această umbră:„Umbra a apărut de câte ori am ales aprecierea cuiva, lăsând la o parte ce simțeam realmente, noi cu noi, în momentul respectiv. Dacă, de pildă, în copilărie, nu era acceptabil să fim furioși, am ales să înghițim lacrimi și mânie, ca brațele mamei să ne primească mai repede. Am învățat să fugim de atâtea ori de noi ca să prindem recompensa: nevoia eternă de a fi parte din celălalt, de a primi acceptare”.
Așadar, neascultarea are un anumit rol pozitiv pentru copil: „atunci când copilul nu mai ascultă, neascultarea îi dă un refugiu de moment – o distanțare instinctivă de dinamica respingere-acceptare care joacă sub ochii săi, în tine, adultul”, precizează Oana Moraru.
Cum sunt părinții pe care îi ascultă copiii
În același timp, există și părinți pe care îi ascultă copiii în cele mai multe cazuri. Fiecare părinte ar vrea să știe cum sunt acești părinți și ce fac ei diferit.
Potrivit Oanei Moraru, copiii ascultă ușor genul de om care:
Este prezent
Face muncă zilnică de acceptare personală și autocunoaștere
Are aha-uri multe despre sine
Are, datorită celor de mai sus, un aer viu și prezent în exterior, un curent electric personal, pe care copilul iubește să-l urmeze
„În timp ce munca lui e să se spele pe dinți, să se îmbrace la timp, să își facă temele, să se racordeze la lumea asta exterioară, munca ta este să vezi ce-i cu tine, cum ești ca prezență, ca stare, ca emoție; cât de mult te placi, te înțelegi, te simți. Cât de bine ai absolvit partea aia de viață care mergea pe pilot automat”, arată consultantul în educație.
Și încheie spunând: „Noroc că avem copii neascultători ca să ne pună la treabă.”
Majoritatea bebelușilor tind, la un moment dat, să țină capul mai mult într-o singură parte. De aceea, există riscul ca forma capului micuțului să se modifice din cauza acestei poziții.
„Plagiocefalia (capul turtit) se dezvoltă atunci când capul copilului crește rapid și întâmpină o anumită rezistență – fie prenatal în uterul mamei, fie postnatal, atunci când copilul adoptă o poziție preferată în pătuț”, au explicat medicii Orto-Clinic Valentina Contanu, medic specialist ortopedie pediatrică, și Andra Dinu, terapeut Vojta și kinetoterapeut, într-un comunicat al clinicii.
În majoritatea situațiilor, plagiocefalia este însoțită și de torticolis muscular. Acesta este termenul medical pentru contractura musculaturii gâtului. Diagnosticul propriu-zis se pune în urma unui examen clinic al micuțului, în cadrul căruia specialistul constată limitarea mișcărilor de rotație și aplecare ale capului.
Tratamentul plagiocefaliei
Tratamentul plagiocefaliei și al torticolisului începe chiar din primele zile de viață, afirmă specialiștii citați. Ca părinte, acasă, poți face pentru început mișcări simple de repoziționare a copilașului. Totuși, dacă observi că tendința de poziționare pe o singură parte persistă, nu amâna să te adresezi unui kinetoterapeut în speranța că problema se va rezolva de la sine. Cu ajutorul unor exerciții specifice, kinetoterapeutul va relaxa musculatura contractată a bebelușului.
De asemenea, este foarte important să observi, pe parcursul primului an de viață, forma capului copilului. În cazul în care micuțul are peste 6-8 luni și aspectul capului nu este simetric, specialiștii îți vor recomanda nu doar kinetoterapie, ci și ortezare, care presupune ca cel mic să poarte o cască pentru corecția craniului.
„Orteza craniană este un dispozitiv medical dinamic, individualizat ce se realizează dintr-un material termoformabil”, explică medicii Orto-Clinic.
Conform acestora, este foarte important ca orteza să fie purtată în primul an de viață, întrucât capul copilului este format din mai multe oase unite prin articulații fibroase numite suturi care se închid după împlinirea vârstei de un an. Iar în primele luni de viață, craniul este moale și maleabil. Tratamentul durează între două și șase luni. În anumite cazuri, este necesară confecționarea mai multor orteze, succesiv.
În timpul tratamentului, orteza este purtată progresiv ajungându-se până la 23 de ore pe zi.
Cum poate fi prevenită turtirea capului bebelușului
Ca părinte, cel mai important lucru pe care îl poți face pentru a preveni plagiocefalia este să te asiguri că alternezi pozițiile sugarului în somn. Scopul este ca oasele moi ale craniului să nu fie solicitate mult timp pe una și aceeași parte.
De asemenea, având în vedere că tu vei fi prima persoană care va descoperi eventualele modificări în modul în care arată și se manifestă copilul, recomandarea este ca, de îndată ce observi primele semne de modificări vizibile, să consulți un specialist.
Totodată, poți culca bebelușul pe o pernă specială precum cea din imagine. O varietate mare de pernuțe create special pentru prevenirea plagiocefaliei la bebeluși dintre care să alegi una potrivită găsești pe emag.ro.
Medicii recomandă să mergi cu copilul la controale periodice în primii ani de viață, deoarece există riscul să nu observi micile deformări ale capului copilului, dat fiind faptul că te-ai obișnuit cu modul în care arată cel mic, iar medicii privesc atent craniul copilului în timpul consultului.
„Ideal, pentru sugari, este prevenirea! Partea capului pe care este așezat sugarul la somn trebuie să varieze. În cazul în care copilul doarme o noapte pe partea dreaptă, automat următoarea noapte va fi partea stângă”, afirmă medicii de la Orto-Clinic.
Schimbă cât mai des poziția bebelușului. De exemplu, nu ține copilul în scaunul de mașină atunci când mașina staționează.
Iar mâinile cu care ții bebelușul pentru a-l hrăni trebuie folosite alternativ.
Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Poți afla mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau să le dezactivezi în setări.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. These cookies ensure basic functionalities and security features of the website, anonymously.
Cookie
Durată
Descriere
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Functional cookies help to perform certain functionalities like sharing the content of the website on social media platforms, collect feedbacks, and other third-party features.
Performance cookies are used to understand and analyze the key performance indexes of the website which helps in delivering a better user experience for the visitors.
Analytical cookies are used to understand how visitors interact with the website. These cookies help provide information on metrics the number of visitors, bounce rate, traffic source, etc.
Advertisement cookies are used to provide visitors with relevant ads and marketing campaigns. These cookies track visitors across websites and collect information to provide customized ads.
