Bifează lista. 10 întrebări pe care să ți le pui înainte să cerți copilul

Sunt relații părinți-copii frumoase. Însă, din păcate, sunt mult mai multe relații problematice dintre părinți și copii. Cauzele sunt multiple și în acest articol ne vom concentra pe ce putem face noi, părinții, pentru a reduce tensiunile din relația cu copiii datorită diminuării numărului de certuri pe care le inițiem într-un moment sau altul.

Prin ochii unui părinte stresat, grăbit, obosit, poate autoritar, excesiv de performant și corect, un copil poate fi văzut ca fiind iresponsabil, neascultător, nepriceput, că „știe, dar nu face”, încăpățânat, neserios, poate chiar sfidător și manipulator. Acestea, și încă mai câte, sunt motive suficiente, consideră unii părinți, pentru a-l certa pe copil.

Cercul vicios constă în faptul că neascultarea copilului începe să devină cu adevărat deranjantă pentru părinți atunci când aceștia sunt într-o stare de iritare, stres și tensiune. Iar într-o asemenea stare, puține persoane mai reușesc să-și țină în frâu reacțiile negative.

Citește și:

Ajută-ți copilul să te asculte. 5 tehnici care funcționează, testate de părinți

Nevoia „negativă” vs. nevoia „pozitivă”. Cum să formulăm cerințele astfel încât copiii să ne asculte

Totuși, după ce vei citi acest articol și toate cele 10 întrebări, data viitoare când vei avea tendința să te enervezi și să-ți cerți copilul, te vei gândi de două ori înainte să o faci.

Iată lista de întrebări de bifat înainte de a certa copilul când acesta nu te ascultă:

1. Cerințele tale întră sau nu în contradicție cu specificul vârstei copilului?

De exemplu, un copil mic încă nu are capacitatea de a avea răbdare și de a aștepta mult timp. De aceea, preșcolarii, în ciuda faptului că știu deja limitele și regulile, dau prioritate dorințelor de moment. Pentru ei este mai important „vreau” decât acel „trebuie” care vine din partea ta. Voința începe să se formeze în jurul vârstei de 9-11 ani.

 

2. În ce măsură înțelegi cauzele reale ale comportamentului copilului, nevoile și dorințele sale?

Dacă te pui „în papucii” copilului și reușești să privești la situație din punctul lui de vedere, asta nu înseamnă că problema s-a rezolvat automat. Însă, reprezintă un important prim pas pentru a te înțelege cu copilul, pentru a discuta cu el și a găsi un numitor comun.

 

3. Cât de mult ții cont de starea copilului?

Poate că, într-un anumit moment, copilul este obosit și îi este foame. Sau în alt moment, poate că este speriat sau se confruntă cu o altă problemă pe care nu poate să o ignore. Specialiștii spun că cei mici se comportă frumos atunci când pot face asta.

Citește și:

Cele mai periculoase 12 cuvinte pe care le poate auzi un copil de la părinții lui

Regula celor 3 minute pentru părinții care vor o comunicare eficientă cu copiii

4. Nu cumva cerințele tale suprimă cursul natural de dezvoltare a copilului?

Fiecare părinte poate alege să privească nevoia copilului de a se urca peste tot, de a atinge totul, de a gusta, de a căuta să vadă în interiorul obiectelor nu ca pe o pedeapsă pentru sine, ci ca pe un dar minunat care îl va ajuta pe cel mic să învețe mii și milioane de lucruri importante.

 

5. Te supără comportamentul propriu-zis al copilului sau ai suspiciunea că îți face în ciudă?

Majoritatea oamenilor păstrează în ei un sac întreg cu supărări vechi, adunate în timp. Însă, uneori, ai putea să-ți amintești că trecutul a rămas în trecut și că nimeni nu te obligă să te răzbuni, mai ales dacă persoană care te-a supărat este propriul tău copil.

 

6. Cât de potrivite sunt cerințele tale?

Nu lupți de fapt împotriva unor particularități fiziologice ale copilului? De exemplu, este imposibil să adormi un copil și să-i trezești pofta de mâncare doar vorbind.

Citește și:

3 lucruri pe care mulți copii le aud zilnic și le afectează încrederea în sine

Pericolele nevăzute ale prieteniei dintre părinți și copii. 8 soluții ca să-ți păstrezi autoritatea și copilul să aibă încredere în tine

7. Nu cumva îl faci pe copil responsabil pentru neatenția ta sau pentru faptul că ți se întâmplă să uiți lucruri?

 

8. Ai capacitatea de a colabora și de a negocia?

Cum îi poți transmite copilului aceste abilități? Ce anume faci sau ai putea face astfel încât copilul să te audă cu adevărat?

 

9. Accepți dreptul copilului de a avea propriile dorințe, propriile interese și propriile inițiative?

 

10. Ce se va întâmpla, pe termen lung, dacă vei continua să te comporți cu copilul așa cum o faci acum?

 

Acum, după ce ai citit aceste zece întrebări, cum vezi un eventual conflict cu copilul? În ce măsură mai consideri oportun să-l cerți?

Citește și:

Cum să încetezi să mai țipi la copil. Sfaturi de la psiholog

Ce cuvinte să-i spui copilului tău pentru a deveni un adult încrezător și puternic

Gabor Maté: Psihologia de parenting din cultura noastră este anti-copil. Câteva sfaturi pentru părinți

 

Dorești să îți ajuți într-un mod eficient și empatic copilul/copiii să-și calmeze emoțiile dificile? Te invit să descarci un scurt ghid pdf de o pagină abonându-te la newsletterul nostru:

GHID DE CALMARE A EMOȚIILOR COPIILOR

 

Sursa foto: Luke Pennystan

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

 

 

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

122,034FaniÎmi place
295CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole