“Copilul nu mă ascultă”. Acesta este una dintre cele mai frecvente frustrări ale părinților, mai ales ale celor care nu vor să aplice pedepse sau amenințări, care i-ar face pe copii să asculte din frică.
Dacă și tu întâmpini dificultăți în a-ți ghida copilul să facă ce consideri important să facă, s-ar putea ca experiența de succes a altor părinți să te ajute.
“Nu voi uita niciodată momentul în care m-am lovit de cea mai frustrantă problemă de parenting pe care o avusesem până atunci: fiicele mele mă ignorau. Le puteam spune de 5 ori să facă un lucru – să se îmbrace, să închidă televizorul, să se spele pe dinți – și fie nu mă auzeau, fie nu mă ascultau. Așa că le mai spuneam de încă 5 ori, din ce în ce mai tare. Părea că singurul mod în care îmi puteam motiva copiii de 6 ani și 4 ani la acțiune era să țip la ele”, scrie Vicki Glembocki, autoare pe site-ul Parents.com, într-un articol.
În continuare, ea împărtășește din experiența pe care au dobândit-o ea, împreună cu încă 4 mame, pe măsură ce toate au aplicat cu copiii lor tehnicile prezentate în cartea “Cum să le vorbim copiilor astfel încât să ne asculte și cum să ascultăm astfel încât copii să vorbească” de Adele Faber și Elaine Mazlish.
Cele 5 mame au aplicat strategiile prezentate în carte și în CD-uri ale acelorași autoare timp de 7 săptămâni, întâlnindu-se o dată pe săptămână pentru o sesiune de 90 de minute pentru a discuta despre provocările care apar și soluții la ele.
Citește și:
Copilul are comportamente opoziționiste și sfidătoare? Checklist-ul lui Janet Lansbury pentru părinți
Vrei să ai mai multă răbdare cu copilul? 5 întrebări ca să descoperi tiparul emoțional care menține furia
Vicki Glembocki prezintă 5 soluții care și-au dovedit eficiența în practică pentru părinții cate vor să fie ascultați de copiii lor:
1. Spune într-un singur cuvânt
A spune ce ai de spus într-un singur cuvânt este o tactică eficientă pentru a-ți formula cerința pe scurt. Astfel, elimini nevoia de a oferi explicații lungi care deseori îi duc pe părinți la exasperare și oboseală.
Situația
Pe atunci, fetele mele aveau o singură îndatorire casnică: să-și pună farfuriile în chiuvetă după ce terminau de mâncat. Cu toate acestea, nu era nicio singură seară în care să nu fi fost nevoie să le spun să o facă, uneori chiar și de 3 ori. Și nici măcar asta nu garanta că o vor face. Partea cea mai rea era că, de obicei, ajungeam să mă ocup eu de farfuriile lor.
Vechiul mod de a acționa
După ce îmi ignorau comenzile repetate, îmi puneam copiii să stea jos și, timp de 10 minute, le citeam morală despre cum eu nu sunt slujitoarea lor, iar casa noastră nu este un restaurant.
Soluția mai bună
De obicei, copiii știu ce ar trebui să facă. Eu au nevoie doar de niște reamintiri simple. “Încearcă să spui doar un cuvânt pentru a le reîmprospăta memoria”, sugerează autoarele cărții de parenting.
Rezultatul
Într-o seară, după cină, am spus doar “Farfuria”. La început, fetele m-au privit de parcă aș fi vorbit într-o limbă străină. Dar, o secundă mai târziu, și-au luat farfuriile și le-au dus în bucătărie.
După aproximativ o lună de repetare, nu mai era nevoie să spun nimic, deoarece își duceau deja singure farfuriile. “Dinții!” a funcționat la fel de bine pentru a le face să se spele pe dinți. Iar “Pantofii” a eliminat vechea mantră de dimineață: “Găsește-ți pantofii și încalță-i, găsește-ți pantofii și încalță-i”.
Și, când am auzit-o pe fiica mai mare țipând: “Dă-mi asta!”, am spus pur și simplu “Cuvinte frumoase” (OK, sunt două cuvinte). Aproape că am leșinat când ea a spus: “Vrei să-mi dai asta, te rog?”
Citește și:
Când NU este bine să-i spunem copilului „Am încredere în tine”
Cum ne exprimăm iubirea față de copil, în funcție de vârstă. 6 sugestii de la psihologul Gáspár György
2. Împuternicește-ți copilul
Procesul de a-ți împuternici copilului să asculte poate începe cu o schimbare a modului tău de gândire. De exemplu, în loc să dai comenzi, oferă informații. Copiii, la fel ca adulții, doresc să înțeleagă de ce este necesar să facă ceva. Oferindu-le copiilor aceste informații, îi poți încuraja să te asculte și să facă ce le spui.
Situația
Prietena mea Michele tocmai luase prânzul când, ca de obicei, fiica ei de 2 ani a sărit de pe scaun. Apoi s-a cățărat înapoi, s-a întors și s-a ridicat în picioare.
Vechiul mod de a acționa
Atunci când nu primea niciun răspuns de la copilul ei la un răbdător “Trebuie să stai pe loc”, Michele se enerva și spunea ceva de genul: “Cât de greu poate fi să înțelegi? Trebuie să te așezi!” Fiica ei începea să plângă, dar tot nu se așeza. În cele din urmă, ea primea un time-out (tehnică de parenting ce presupune izolarea copilului pentru o perioadă), ceea ce nu îi schimba comportamentul.
Soluția mai bună
Prezintă faptele în loc să dai în mod constant comenzi. Cine nu se răzvrătește împotriva ordinelor permanente?, întreabă Adele Faber. (Știu că eu o fac.) Copiii nu sunt roboți programați să ne îndeplinească poruncile. Ei au nevoie să-și exercite voința liberă, motiv pentru care, deseori, fac exact opusul a ceea ce le cerem noi să facă.
Trucul este să-ți transformi ordinul într-un moment de învățare. Deci, în loc de “Pune laptele la loc”, ai putea spune: “Laptele se strică atunci când este lăsat afară”. Această abordare îi transmite copilului: “Știu că, atunci când ai toate informațiile, vei face ceea ce trebuie”, explică Faber.
Rezultatul
Data viitoare când fetița lui Michele a început să se joace de-a jungla și să facă gimnastică la ora mesei, Michele a respirat profund pentru a se calma, apoi a spus: “Iubita mea, scaunele sunt făcute pentru a sta așezați pe ele”. Copilul a zâmbit, s-a așezat și a început să mănânce. “Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată până acum”, a precizat Michele. A fost nevoie să-i mai reamintească acest lucru fetiței din timp în timp și, în cele din urmă, a început să asculte.
Tehnica se aplică și în alte situații. De exemplu, în loc să spună: “Nu mai atinge totul”, Michele a început să sublinieze: “Aceste lucruri fine se pot strica foarte ușor”. La fel și cu “Piesele Lego se află în coșul verde, așa că le vei putea găsi data viitoare când vei dori să te joci cu ele” sau cu “WC-ul în care nu tragem apa devine urât mirositor”.
Citește și:
Ce este și ce nu este parentingul permisiv. 11 lucruri pe care le fac părinții permisivi
Psihologul Gáspár György: Comportamentul urât al copilului se schimbă doar după ce ne schimbăm noi
9 alternative la pedepse care chiar funcționează. Cum corectăm greșelile copilului prin metode pozitive [VIDEO]
3. Oferă-i copilului o alegere
Copiilor le plac alegerile, deoarece îi ajută să se simtă în control. Și cine nu vrea să aibă un cuvânt de spus despre cum să facă ceva, chiar dacă e vorba despre un lucru minor?
Situația
La 3 zile după ultima noastră sesiune, Joan și-a dus copiii la parcul tematic Walt Disney Magic Kingdom, în Orlando, Florida. Acolo, ea le-a dat pălării care să-i protejeze de soare. Copilul de 6 ani și-a pus-o pe cap de bunăvoie. În schimb, copilul mai mic, de aproape 5 ani, a refuzat.
Vechiul mod de a acționa
“Aș fi încercat să-l conving să coopereze”, spune Joan. Dar, inevitabil, ar fi ajuns să țipe la el: “Dacă nu-ți pui pălăria, nu mai poți să mergi la atracții!”. Apoi, ar fi urlat și copilul și nimeni nu s-ar mai fi distrat.
Soluția mai bună
Oferă-i copilului alegeri. “Amenințările și pedepsele nu funcționează”, explică Adele Faber, pe unul dintre CD-uri. “În loc să-i pară rău că nu a cooperat, copilul tinde să devină și mai încăpățânat”. În schimb, a-l implica să ia parte la decizie poate duce la alegeri acceptabile pentru tine.
Rezultatul
Joan l-a lăsat pe fiul ei să aleagă: “Îți poți pune pălăria acum sau după ce vei sta deoparte la următoarea atracție”. Tot nu a ascultat. “Dar după ce a ratat zborul lui Peter Pan, i-am spus “Iată pălăria ta” și și-a pus-o imediat”, povestește Joan.
Citește și:
Dr. Shefali Tsabary: „Nu există comportament rău al copiilor”. Ce se întâmplă de fapt când copilul are comportamente neplăcute
Cum să acceptăm necondiționat copilul. Sfaturi de la psiholog
Fără ele, a fi părinte e un chin. 7 abilități care te scot din orice încurcătură cu copilul
4. Spune care sunt așteptările tale
Formularea așteptărilor ne poate ajuta să ne asigurăm că toată lumea are aceeași imagine despre ceea ce se întâmplă. În plus, poate preveni conflictele chiar dinainte să apară.
Situația
Amy le-a permis copiilor să deschidă televizorul înainte de a pleca la școală. Apoi, după ce s-a terminat o emisiune, a luat fiul de 4 ani ca să-l îmbrace, în timp ce fiica de 7 ani continua să se uite. Însă, când a venit rândul copilului mai mare să se îmbrace, aceasta a început să ceară: “Încă 10 minute. Te rog! Te rog!”
Vechiul mod de a acționa
Amy ar fi țipat la fiica sa: “Nu! Te-ai uitat destul. Gata!”. Copilul ar mai fi suspinat. La care Amy ar fi strigat: “Am spus NU!” Apoi, după mai multe rugăminți ale fetiței, i-ar fi reamintit că a stat deja la televizor mai mult timp decât fratele ei și i-ar fi spus că este nerecunoscătoare.
Soluția mai bună
Spune-le copiilor tăi din timp care este planul tău. De exemplu, Amy i-ar putea spune fiicei sale ceva de genul: “După ce te speli pe dinți, te îmbraci și ești gata de plecare, poți să te uiți puțin la televizor, în timp ce eu îl îmbrac pe fratele tău. Astfel, vei fi gata la timp pentru școală.”
Rezultatul
Prima dată când Amy a aplicat această tehnică, fiica ei a oprit televizorul fără să comenteze. Însă, în a doua dimineață, a refuzat și a început din nou să mârâie. Atunci, Amy și-a dat imediat seama că, de data aceasta, nu i-a reamintit din timp copilului care este planul.
Astfel, în dimineața următoare, mama a reamintit care sunt așteptările. Din nou, a fost un succes. Strategia este la fel de eficientă și pentru alte situații (“Nu începeți jocuri noi până când cel pe care tocmai l-ați jucat nu este pus la loc”).
Citește și:
Oana Moraru: „Copiii își schimbă comportamentele când adulții sparg tiparul”
Relația cu copilul este o luptă? 10 moduri prin care să-ți manifești autoritatea de părinte
Psihologul Gáspár György: Pretindem iubire copiilor, sperând să ne satisfacem golurile afective din propria copilărie
5. Numește-i emoțiile
Numirea emoțiilor unui copil îi aduce un sentiment de validare și poate atenua sau preveni conflictele. În plus, îl ajută pe copil să-și identifice emoțiile, care este o abilitate esențială pentru a învăța să-și gestioneze emoțiile.
Situația
Fiica lui Carrie, în vârstă de 6 ani, făcea fericită baloane cu o prietenă. Dintr-o dată, a năvălit în cameră, plângând din cauză că prietena ei nu-i dă voie să facă baloane, deși e rândul ei.
Vechiul mod de a acționa
“Aș fi spus ceva de genul “Nu există niciun motiv să plângi din cauza asta”, spune Carrie. Ce ar face fiica ei? Opusul a ceea ce își dorea Carrie: ar plânge mai mult și, probabil, s-ar strica toată joaca.
Soluția mai bună
Și părinții trebuie să asculte. “Toți vor să știe că sunt auziți și înțeleși”, spune Adele Faber. A-i spune unui copil să nu mai plângă îi transmite mesajul că sentimentele lui nu contează. Deseori, copiii plâng deoarece nu pot comunica de ce sunt supărați sau deoarece nu știu cum să facă față emoțiilor. “Trebuie să le oferi cuvintele de care au nevoie pentru a le exprima”, afirmă Faber.
Rezultatul
Data viitoare, Carrie și-a privit fiica în ochi și a descris ceea ce credea că simte fiica ei: “Pari cu adevărat frustrată!” Fetița ei a privit-o cu surprindere, apoi a spus: “Chiar așa sunt”. Carrie și-a ținut limba după dinți pentru a nu da sfaturi (“Trebuie să…”), pentru a nu-i lua apărarea prietenei (“Și ea merită o tură”) sau pentru a nu deveni filosofică (“Asta-i viața”).
În schimb, ea a spus: “Oh”. Copilul a continuat să vorbească: “Mi-aș fi dorit să am două sticluțe pentru a face baloane”. Carrie și-a întrebat fiica dacă are vreo idee pentru a îndrepta lucrurile. Fetița a spus că să facă baloane pe rând. Apoi Carrie a detaliat această idee, sugerând să folosească un cronometru, iar fiica ei i-a explicat prietenei ei planul. Toată lumea a fost fericită.
“E greu să te oprești din a spune prea multe”, susține Carrie. Și are dreptate. Expresii precum “Nu mă asculți niciodată” și “De câte ori trebuie să-ți spun?” devin înrădăcinate în creierul nostru.
Dacă dorești să afli mai multe despre cum îți poți ajuta copilul/copiii să-și calmeze emoțiile dificile, te invit să descarci un scurt ghid pdf de o pagină abonându-te la newsletterul nostru:
Concluzia
În timpul acestui experiment derulat de cele 5 mame, acestea au înțeles cât este de important să schimbăm modul în care vorbim cu copiii noștri, astfel încât cei mici nu doar să înțeleagă ceea ce încercăm să le spunem, ci și să-și dorească să asculte.
Vicki Glembocki recunoaște că nu toate sfaturile lui Faber și Mazlish au avut rezultate la fel de bune pentru cele 5 mame. De exemplu, sugestia de a posta o listă de lucruri de făcut pe frigider, pentru a nu le mai reaminti copiilor care sunt responsabilitățile lor, nu a dat rezultate.
În schimb, alte sfaturi i-au ajutat pe copii să devină mai atenți, iar pe mame le-au ajutat să nu mai ridice tonul la copii.
Dacă abordarea autoarelor Adele Faber și Elaine Mazlish ți-a stârnit interesul, iată câteva cărți scrise de ele și traduse în limba română:
„Un părinte mai bun”
Adele Faber și Elaine Mazlish se bucură de un renume internațional pentru experiența lor în comunicarea dintre adulți și copii. Autoare multipremiate, au ocupat prima poziție în clasamentele New York Times. Cărțile lor s-au vândut în peste 5 milioane de exemplare, fiind traduse în 30 de limbi.
Poate că ești unul dintre părinții care, orice-ar face, sunt mereu în conflict cu copiii lor. Trebuie să rezolvi situația, dar, totodată, ai un job și multe responsabilități – timpul nu îți permite să te dedici prea mult căutării de metode pentru a-ți îmbunătăți relațiile cu ei. Această carte se concentrează pe sfaturi practice. Le prezintă clar și le reduce la esențial, astfel încât să reușești performanța de a fi un părinte mai bun într-un timp scurt, cu efect pe termen lung.
„Comunicarea eficientă cu copiii acasă și la școală”
Comportamentul elevilor la școală este profund influențat de ce se întâmplă acasă. Dacă părinții nu formează o echipă cu profesorii în privința educației copiilor, rezultatul nu va fi cel dorit. Adele Faber și Elaine Mazlish, specialiste în comunicare și în educația copiilor, propun metode inteligente și pline de umor, completate de sfaturi punctuale, de ilustrații amuzante, precum și de studii de caz din care se pot trage concluzii utile. Aplicând aceste metode, părinții și profesorii îi pot ajuta pe copii să facă față celor mai diverse probleme care le afectează procesul de învățare. Totodată, vor înțelege mai bine diferența dintre cuvintele care stârnesc conflicte și cele care construiesc un context pașnic, de cooperare.
„Rivalitatea dintre frați”
Cu ajutorul acestei cărți, vei descoperi calea către liniște și armonie în familie.
Vei afla cum și când să intervii în certurile copiilor și cum să încurajezi cooperarea între frați.
Astfel, le oferi copiilor tăi un dar foarte prețios: o relație strânsă și specială între ei.
„Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat”
Te-ai trezit pe neașteptate părintele unui adolescent? Copilul de lângă tine, până mai ieri bun și ascultător, s-a transformat într-un străin independent, cu gusturi și valori diferite. Cultura populară care îi influențează pe adolescenții zilelor noastre este mai crudă, mai violentă, mai materialistă și mai sexualizată decât în trecut. Cum faci față acestor provocări? Pui piciorul în prag, pedepsind abaterile? Sau te resemnezi să privești de pe margine transformările prin care trece copilul tău?
În acest ghid incitant și practic, Adele Faber și Elaine Mazlish propun o strategie care să diminueze conflictul, să reducă frustrarea și să înlesnească o bună comunicare între părinți și adolescenți.
Sursa foto: Pexels
