Copilul are comportamente opoziționiste și sfidătoare? Checklist-ul lui Janet Lansbury pentru părinți

Atunci când părinții își bazează educația copiilor pe blândețe, înțelegere și respect, comportamentele neplăcute și agresive ale celor mici apar mai rar. De aceea, părinții conștienți, care aplică metodele de parenting necondiționat sunt luați prin surprindere atunci când copiii lor manifestă comportamente opoziționiste și sfidătoare.

Vestea bună este că este ușor să revii pe drumul cel bun, deoarece tot ceea de ce e nevoie este o mică schimbare a abordării și a răspunsurilor părinților, susține Janet Lansbury, autoarea unuia dintre cele mai populare bloguri de parenting din SUA, autoare de cărți pentru părinți și mamă a 3 copii.

Autoarea oferă, într-un articol publicat pe blogul său, un checklist pentru răspunsul părinților la comportamentele neplăcute ale copiilor. Lista se bazează pe provocările pe care le-au împărtășit cu ea părinții în cei peste 20 de ani de consiliere.

1. Prevenția

 

Un gram de prevenție ne poate scuti de tone de agravare, consideră specialista în parenting. Potrivit acesteia, facem prevenție prin structurarea mediului înconjurător și a vieții de zi cu zi astfel încât să limiteze posibilitățile de comportament nedorit.

Copiii învață explorând și testând mediile în care se află. De asemenea, ei își exprimă emoțiile inconfortabile prin comportamente care presupun forțarea limitelor.

“Așadar, dacă nu vrem ca cei mici să sară pe canapea sau să se joace neatent cu bebelușul, – și nu vrem să fim ca o placă stricată care spune încontinuu “Nu” devenind din ce în ce mai enervanți –, vom avea nevoie să minimizăm sau să eliminăm anumite opțiuni (cele care ne aduc la limită)”, explică Janet Lansbury.

Citește și:

Când copilul te lovește. Soluția pas cu pas, de la Laura Markham

Copilul aruncă lucruri? Afla o metodă simplă de a-l dezvăța de acest obicei

Iată câteva întrebări pe care să ți le pui în acest context:

  • Are copilul meu un loc complet sigur, un loc al lui “Da”, unde își petrece cea mai mare parte din zi? Acest lucru nu doar limitează oportunitățile de testare a limitelor, ci și le oferă copiilor libertatea de care au nevoie pentru a putea accepta limitele pe care le creăm.
  • Are bebelușul un loc protejat, potrivit vârstei, în care să se joace liber și în siguranță? Un țarc sau un pătuț este suficient în primele 4-5 luni de viață.
  • Este atmosfera din casa noastră relativ pașnică, iar rutina noastră cotidiană cât de cât previzibilă? Rutinele previzibile le creează copiilor un sentiment de confort și siguranță. În plus, rutinele îi ajută pe copii să accepte limitele și direcțiile noastre. De exemplu, copilul învață să se aștepte că spălatul pe dinți are loc întotdeauna după cină. Copiii mici apreciază foarte mult faptul că pot prezice ce se va întâmpla. “După micul dejun, mama/tata merge la baie și apoi la bucătărie, în timp ce eu stau în zona mea de joacă. Apoi se întoarce și se uită la mine cum mă joc.” Sau “Atunci când mergem pe lângă stradă, fie ne ținem de mână, fie părinții mei mă duc în brațe”. Desigur, vor mai apărea proteste și rezistențe din când în când, dar nu atât de multe.
  • Petrec timp observând și înțelegându-mi copilul, acordu-i o atenție pozitivă?
  • Îi permit copilului sau chiar îl încurajez să-și exprime emoțiile dificile?

2. Încrederea

 

Încrederea este crucială și, de foarte multe ori, este exact elementul care lipsește atunci când răspunsurile și indicațiile noastre nu funcționează, spune experta în parenting. 

Încrederea este decisivă, având manifestări optimiste și bine dispuse, nu furioase sau dure. Copiii simt emoțiile noastre și pot detecta cu ușurință în ce măsură avem încredere în deciziile, direcțiile și limitele noastre. 

“Dacă nu avem încredere, nu există nicio șansă în lume ca ai noștri copii să se simtă confortabil, ceea ce înseamnă că este mult mai probabil să plângă, să se smiorcăie, să protesteze, să obiecteze sau să continue să încalce limitele”, explică Janet Lansbury.

Iată o lege universală în parenting: Copiii nu pot aborda situațiile cu încredere decât dacă o facem noi mai întâi.

Cum arată încrederea? Iată câteva întrebări pe care să ți le pui pentru mai multă claritate: 

  • Sunt direct/ă, clar/ă, simplu/ă, hotărât/ă, ferm/ă, optimist/ă, practic/ă și chiar oarecum plictisit/ă (mai degrabă decât nesigur/ă, ambivalent/ă, șovăitor/oare, anxios/oasă sau care dă impresia că doar încearcă ceva)?
  • Mă simt calm/ă, capabil/ă, liniștit/ă și în control (mai degrabă decât presant/ă sau emoțional/ă)? Amintește-ți: copiii mici sunt oameni mici, impulsivi, însă care nu sunt amenințători.
  • Mă abțin să alerg când aș putea păși, să strig când aș putea fi pur și simplu?
  • Sunt mai degrabă succint/ă și detașat/ă decât tăios/oasă? Fac coaching și reamintesc mai degrabă decât predau? Uneori, acea fracțiune de secundă în plus pe care o acordăm corectării comportamentelor nedorite e suficientă pentru a le transforma într-un experiment interesant pe care copiii să-l continue. 
  • Cred în decizia sau direcția mea? Nu există niciun motiv să nu o facem, deoarece, dacă am fost prea tranșanți, ne putem răzgândi (cu încredere) mai târziu, ceea ce oferă un model grozav copiilor. De exemplu, am putea spune: “Știi ce? De fapt, este în regulă să te mai joci câteva minute, după care va fi ora de culcare. Îmi pare rău că nu m-am gândit la asta cu atenție.”

Citește și:

Dr. Shefali Tsabary: „Nu există comportament rău al copiilor”. Ce se întâmplă de fapt când copilul are comportamente neplăcute

Petronela Rotar: Dacă mamele nu tratează depresia, copiii lor vor avea nevoie de psiholog

3. Acțiune timpurie

 

“Copiii ne înțeleg cuvintele, dar au nevoie de mai mult de la noi atunci când comportamentul lor impulsiv, alimentat emoțional, îi învinge”, susține Janet Lansbury. Ea explică ce înseamnă în acest context “mai mult”: Ar putea însemna supravegherea îndeaproape, cu calm, a unui copil care lovește; sau să iei copilul deoparte pentru un timp când comportamentul lui a scăpat de sub control; sau să nu ai o problemă să-ți ajuți preșcolarul să se îmbrace dimineața (chiar dacă este capabil să se îmbrace singur).

  • Sunt pregătit/ă și dispus/ă să iau măsurile necesare pentru a ajuta cu mult înainte de a începe să devin iritat/ă sau enervat/ă de comportamentul copilului meu?

 

4. Acceptarea

 

Acceptă și recunoaște. Ambele acțiuni sunt importante, însă cea pe care e nevoie să te concentrezi este acceptarea, sugerează experta în parenting. 

“A accepta nu este un verb urgent, activ. Este unul relaxant. În loc să ne străduim să spunem sau să facem ceea ce este “potrivit” pentru a ne liniști sau calma copilul, a accepta înseamnă a da drumul să plece și a lăsa emoțiile să fie”, explică autoarea. 

Acceptăm dezacordurile înțelegând că, în special cu copiii mici și cu adolescenții, dezacordul este o manifestare zilnică, sănătoasă și adecvată dezvoltării, este un mod de a permite, de a recunoaște și chiar de a integra. 

Însă, în graba noastră de a accepta copiii pentru a-i ajuta să facă lucrurile mai bine, le transmitem, fără să vrem, un mesaj invalidant, o cerere de reprimare: “Nu mă simt confortabil cu emoțiile tale și aș dori ca ele să înceteze cât mai curând posibil”.

Așadar, iată câteva întrebări de clarificare:

  • Accept pe deplin sentimentele și perspectiva copilului meu? Doar să le permit să fie?
  • Îi spun copilului meu că aud puterea mesajului lui? Recunoașterea este una dintre cele mai bune modalități prin care putem face asta. E important ca recunoașterea să fie reală, nu doar o tehnică pe care o folosim rapid pentru a încerca să liniștim emoțiile copiilor.
  • Sunt disponibil/ă din punct de vedere emoțional, nu distant/ă sau separat/ă? “Poate fi tentant să luăm distanță, pentru a fi cât mai departe de izbucnirile emoționale ale copilului, de dragul autoconservării, dar problema cu acest răspuns este că îi poate face pe copii să simtă că își deschid sufletul în fața unui zid. Deci, ei trebuie să continue să încerce… să tot încerce… să se facă auziți”, scrie Janet Lansbury. De exemplu, “Sunt speriat și supărat că te împart cu fratele meu mai mic! Simt că nu am niciun fel de control! Mă auzi?” – acesta ar putea fi adevăratul motiv pentru care copilul explodează atunci când mazărea îi atinge piureul de cartofi. Și tot ce are nevoie este ca noi să-i acceptăm nevoia de a manifesta această reacție exagerată și să permitem emoțiilor lui să-și urmeze cursul în siguranță, în timp ce noi recunoaștem: “Chiar nu ți-a plăcut asta! Te-a deranjat atât de mult.” 

Copiii sunt scutiți de nevoia de a forța limitele atunci când învață în mod constant prin cuvintele, tonul și acțiunile noastre că îi auzim, că suntem fermi, gata oricând să-i ajutăm și să-i înțelegem, conchide Janet Lansbury.

Cum ți se pare această abordare? Te invit să-ți împărtășești opinia într-un comentariu la acest articol.

Citește și:

Cum să crești încrederea în sine a copilului. 8 pași de la psihologul Gabriela Maalouf

Copilul nu citește? 10 idei simple pentru a educa dragostea de carte

Cele 29 de nevoi de bază ale copilului. Vezi câte puncte din listă bifezi

Dacă rezonezi cu abordarea autoarei americane Janet Lansbury, iată câteva cărți scrise de ea și traduse în limba română:

„Nu există copii răi”

Cartea semnată de Janet Lansbury, discipolă a specialistei în parenting Magda Gerber, este bazată nu numai pe studii și cercetări în domeniu, ci și pe experiența de 20 de ani a autoarei în lucrul cu copii mici și cu părinții lor.

Cartea ne ajută să înțelegem că atunci când un copil se poartă într-un fel nepotrivit sau enervant pentru noi (se împotrivește, face crize de furie, plânge, se smiorcăie, ne sfidează sau lovește), el încearcă să ne comunice în singurul fel disponibil la această vârstă că are nevoie să-i oferim o limită, să-l oprim cu respect și blândețe, să-l ghidăm și să-l îngrijim cu iubire, să-i transmitem mesajul: Nu te îngrijora, sunt aici pentru tine orice-ar fi și mă pot descurca în orice situație. Toți copiii fac asta, e o etapă normală și sănătoasă în dezvoltarea lor.

Janet Lansbury ne arata într-un mod simplu, concis și util cum putem avea o relație armonioasă cu copiii noștri și ne oferă câteva soluții eficiente pentru a reacționa la comportamentele dificile.

 

„Cum să educăm copii mici cu respect și blândețe”

Cel mai mare merit al acestei cărți este că explică foarte clar părinților care este perspectiva copilului lor mic asupra lumii în care a sosit și pe care încearcă să o deslușească.
Una dintre cele mai mari provocări în viața de proaspăt părinte sunt așteptările prea mari de la copilul mic. Ne așteptăm să doarmă bine, să mănânce mult, să plângă cât mai puțin, să fie cuminte și cooperant ca-n filme. Doar că realitatea e destul de diferită, iar părinții pot ajunge foarte repede să se simtă depășiți, nepricepuți, gata să fugă în lume.

Janet Lansbury, educator parental și autoare a mii de materiale pentru părinți din întreaga lume, ne explică scurt și direct ce simt și ce vor copiii noștri, cum să înțelegem care sunt nevoile lor, cum să ne ghidăm copiii în toate cu respect, răbdare și blândețe. Cartea conține multe cazuri concrete, îndrumări practice despre cum să te conectezi cu bebelușul tău, cum să abordezi somnul, mesele, joaca, cum să încurajezi independența și creativitatea copilului, cum să îți gestionezi furia și frustrarea când copilul nu cooperează.

Sursa foto: Kee Sebastian, Pixabay

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    121,283FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole