Mulți părinți știu cât este de important ca ai lor copii să aibă încredere în sine, deoarece au observat că persoanele încrezătoare reușesc, mai devreme sau mai târziu, să atingă succesul în domeniile importante pentru ele și să fie împlinite și fericite.
În plus, părinții știu că o persoană care are încredere în sine va fi respectată de cei din jur și nu le va permite să îi încalce limitele sub forma oricărui fel de abuz.
Deoarece sunt conștienți de importanța încrederii în sine pentru dezvoltarea echilibrată a copiilor lor și pentru succesul lor în viața de adult, mulți părinți caută informații și soluții care să-i ajute să contribuie la creșterea încrederii în sine a copiilor lor.
Totuși, cel mai bun lucru pe care îl pot face părinții pentru a-și ajuta copiii să devină mai încrezători nu este să facă ceva concret, ci exact invers: să nu facă anumite lucruri, să nu facă acele lucruri care afectează, erodează sau chiar distrug încrederea în sine a copiilor lor.
În acest articol, îți prezint 3 dintre cele mai răspândite moduri în care părinții erodează încrederea în sine a copiilor lor.
Citește și:
Cum să crești încrederea în sine a copilului. 8 pași de la psihologul Gabriela Maalouf
9 diferențe dintre laude și încurajări. Ce îi spunem copilului pentru a-i crește încrederea în sine
Înainte de a le prezenta, vreau să subliniez faptul că toate aceste 3 acțiuni pe care le fac părinții au la bază o singură cauză: neîncrederea părinților în copiii lor. În realitate, părintele este cel care nu are încredere că odrasla lui va reuși să facă un anumit lucru, să aibă o anumită realizare, să obțină un anumit rezultat. Această neîncredere se manifestă, apoi, în diferite moduri în comunicarea părinte-copil.
Cele mai frecvente 3 moduri în care părinții distrug încrederea în sine a copiilor lor:
1. Interdicțiile și „nu”-urile
Mai ales când copiii sunt mici și încep să meargă, să guste, să testeze, părinții, din dorința de a-i proteja, de a-i ști în siguranță și din teama de a nu li se întâmpla ceva rău, nu le permit să facă multe dintre lucrurile pe care ei vor și încearcă să le facă: „Nu te duce acolo”, „Nu atinge …”, „Nu pune mâna că o să strici”, „Nu te apropia de …”
Într-o primă fază, copilul luptă pentru a-și satisface nevoia de a explora, de a-și testa limitele, de a-și construi încrederea în sine. De cele mai multe ori, părinții nu știu cum să gestioneze potrivit aceste momente și îi cataloghează pe copii ca fiind „încăpățânați”, „neascultători” sau „obraznici”. Apoi, copilul se vede nevoit să-și reprime inițiativa. Copilul încetează să mai exploreze, să mai încerce lucruri noi.
Totuși, câțiva ani mai târziu, aceiași părinți care l-au ținut pe copil departe de inițiativă și de a încerca lucruri noi sunt cei care îi cer să facă diferite lucruri. Or, copilul a fost învățat deja altceva chiar de către ei, părinții.
Atenție, asta nu înseamnă să-l eliminăm pe „nu” complet din discuțiile cu copilul. În niciun caz nu ți-aș recomanda să te duci în extrema parentingului permisiv, în care copilul face ce vrea, iar părintele nu pune limite și reguli. În niciun caz! Copilul are nevoie de limite clare și ferme, precum și de câteva reguli de bază pe care să le învețe de mic. Și cuvântul „nu” merită folosit atunci când copilul se află într-un pericol real și vrei să te asculte fără ca acest îndemn să-și fi pierdut puterea din cauza repetării sale prea frecvente.
Citește și:
Când NU este bine să-i spunem copilului „Am încredere în tine”
Control vs. autonomie. Cum să educăm un copil responsabil și de încredere
2. Criticile
A critica o persoană înseamnă să-i scoți în evidență greșelile, lipsurile, părțile proaste, negative. Atunci când un părinte îl critică pe copil, îi vorbește despre ce nu a făcut bine, ce a greșit și îl învață cum este corect să procedeze. Astfel, critica este un instrument de comunicare care menține atenția pe aspectele neplăcute, negative, care nu funcționează bine. Desigur, intenția părintelui este să corecteze acele aspecte negative, spre binele copilului și al familiei.
Atunci când este criticat frecvent, în unele cazuri chiar zilnic, copilul începe să creadă despre el că este incapabil, că nu va reuși niciodată să facă acel lucru bine, că nu se descurcă în acea situație și, prin extrapolare, în viață în general. Pas cu pas, încrederea în sine a copilului este distrusă de criticile repetate.
Pentru a se feri de suferința pe care i-o provoacă aceste critici, de cele mai multe ori, copiii se închid din punct de vedere emoțional în fața părinților lor. Este ca și cum și-ar pune un zid emoțional pentru a nu lăsa să pătrundă suferința. În acest fel, prăpastia de comunicare dintre copil și părinte se adâncește.
Citește și:
Copilul greșește și criticile nu ajută? Cu ce să înlocuiești critica pentru a-i schimba comportamentul
„De ce numai pe-al meu îl necăjesc colegii?” 5 soluții de la Oana Moraru pentru a ajuta copiii să pună limite
3. O imagine negativă despre copil
De multe ori, părintele este cel care construiește și menține o imagine negativă despre copil. Dacă această imagine este adusă în discuție frecvent, copilul și-o va însuși și va deveni propria sa imagine despre sine. Astfel, părintele, dorind să schimbe un comportament al copilului, nu face decât să-l adâncească în acel comportament.
Cum creează părintele această imagine negativă despre copil? În principal, în 2 feluri:
- Prin etichete – atunci când îl numește pe copil într-un anume fel. De exemplu: „ești încăpățânat”, „ești dezordonată”, „ești uituc”, „ești un bătăuș” etc.
- Prin generalizări și predici moralizatoare – în cadrul cărora părintele îi spune copilului că „întotdeauna faci această greșeală”, „niciodată nu vei…”, „din nou ai făcut X lucru” etc.
Chiar dacă părintele îi cere copilului să se schimbe, să iasă din acest tipar, copilul nu știe cum să facă acest lucru și i-ar fi foarte greu să găsească soluții, în condițiile în care părintele îi oglindește permanent o anumită imagine despre sine însuși.
În aceste condiții, copilului îi este cu mult mai ușor să-și însușească acel rol negativ, acea etichetă pe care i-o atribuie părintele decât să caute soluții, acțiune pentru care nu are resursele necesare.
Și tu, ca adult, ai observat cât poate fi de greu uneori să schimbi anumite comportamente care nu îți plac. Și îți este greu să faci asta cu toată experiența pe care o ai, cu toate cunoștințele pe care le-ai acumulat până acum. Imaginează-ți cât de greu îi este unui copil să-și schimbe un anumit comportament fără ajutor constant și stabil din partea cuiva.
Citește și:
5 lucruri pe care le fac părinții care își iubesc necondiționat copiii
Lecția pe care o învață un copil atunci când este pedepsit. Ce spune Alfie Kohn, autorul bestsellerului „Parenting necondiționat”
Sunt și alte comportamente ale părinților care decurg din neîncrederea lor în copii și care afectează încrederea în sine a copiilor precum: ordinele și comenzile, desconsiderarea, ironiile, tendința de a face lucrurile în locul copilului etc. Însă cele 3 despre care am vorbit mai sus sunt cele mai răspândite și cele mai puternice.
Observă-ți propriul comportament cu copilul tău, ce mesaje îi transmiți și, dacă descoperi unul dintre cele 3 moduri de comunicare prezentate mai sus, grăbește-te să le elimini, stopând erodarea încrederii în sine a copilului.
Te invit să vizionezi un video pe care l-am pregătit pe acest subiect:
Citește și:
Parentingul inconștient vs. parentingul conștient. 25 de deosebiri făcute de psihologul Gáspár György
Formula simplă a parentingului de la educatorul parental australian Michael Grose
3 lucruri pe care mulți copii le aud zilnic și le afectează încrederea în sine
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Allan Mas, Pexels
