– Dar, mami! Toți copiii din România au voie să stea la ecrane, numai eu nu am voie!, aproape că plânge băiețelul, în vârstă de vreo 7-8 ani.
– Ba și tu ai voie, în general. Acum nu ai voie, pentru că ai avut un comportament urât și asta este o consecință a faptelor tale, îi spune mama lui.
– Dar nu e corect!, ripostează copilul.
– Ba e corect. Că nici mie nu mi se pare corect ca tu să te comporți urât și să vorbești urât. Este o consecință a comportamentului tău. Acceptă-ți greșeala!, închide subiectul mama.
Am fost martoră la această scenă, ieri seara, într-un troleibuz din București. Știu că sunt mulți părinți care încă își pedepsesc copiii, având așteptarea ca cei mici să-și schimbe comportamentele și să nu mai facă acțiunile pentru care au fost pedepsiți.
Și, pe moment, de multe ori funcționează: motivați de frica de pedeapsă, copiii pot reuși să facă ce le cer părinții lor.
Însă, de cele mai multe ori, după un timp, când frica de moment a trecut, și când alte emoții pe care le simt copiii preiau controlul asupra minții și comportamentelor lor, comportamentele neplăcute reapar. Și, de regulă, se manifestă nestingherit atunci când părinții nu se află prin preajmă.
Citește și:
9 alternative la pedepse care chiar funcționează. Cum corectăm greșelile copilului prin metode pozitive [VIDEO]
Copiii noștri, liberi la aroganță și lipsă de respect? Cu ce înlocuim metodele de educație moștenite
Oare ne dorim ca educația pe care le-o oferim copiilor să funcționeze doar când suntem noi de față?
Nu cumva ne dorim de fapt să-i insuflăm copilului anumite valori pe care să le respecte indiferent dacă știe că îl vedem sau nu?
Apoi, cât de benefic este ca singura motivație pentru care copilul ne ascultă să fie frica de pedeapsă?
Nu cumva vrem să creștem copii cu motivație intrinsecă, adică motivați din interior, fără să fie nevoie să-i mânăm din urmă cu mita sau cu pedeapsa, pentru a face ce au de făcut?
Din punctul meu de vedere, strategia pedepsirii copilului pentru comportamentele sale, cu atât mai mult prezentată ca și cum ar fi “o consecință” a faptelor sale, nu are cum să fie eficientă pe termen lung nici în schimbarea comportamentului, nici în educația emoțională, nici în construirea unei motivații intrinseci, nici în educarea valorilor, nici în educarea unui copil sincer care recunoaște când face ceva nepotrivit.
Din ce cauză nu sunt eficiente? Expun, mai jos, perspectiva mea.
Citește și:
Educație pozitivă: 10 alternative la pedepse
Gabor Maté: Traumele la copii pot apărea și când nu le oferim lucrurile bune de care au nevoie
Iată 5 motive de ce pedeapsa sau consecința nu este eficientă în educația copilului:
1. Pedeapsa prezentată ca și cum ar fi “o consecință” a faptelor copilului nu educă un copil sincer care recunoaște când face ceva nepotrivit
Oricărui om îi este frică de pedeapsă. Este firesc. Deci, și copilului tău îi este frică de pedeapsă, căci înseamnă o anumită formă de suferință, fie ea și prin privarea de ceva plăcut și dorit. Și, pentru că îi este frică de pedeapsă, este uman să facă eforturi să o evite.
“Păi să o evite prin a avea un comportament frumos”, ai putea spune. Și sunt de acord că aceasta ar fi soluția ideală: se poartă frumos, vorbește frumos, deci nu există motive pentru a fi pedepsit. Și te asigur că și copilului i-ar plăcea să facă mereu ce îi ceri, cu atât mai mult când deasupra lui planează pericolul unei pedepse.
Problema apare, însă, atunci când copilul repetă comportamentele cu care nu ești de acord, în ciuda faptului că știe că va fi pedepsit. În acest caz, singura lui scăpare este să ascundă adevărul, să mintă sau, dacă ai fost de față când s-a întâmplat, să încerce să minimizeze întâmplarea sau să te convingă că ai înțeles greșit. Toate acestea pentru a evita pedeapsa.
Și cel mai trist în tot acest context este faptul că, cel mai probabil, te concentrezi pe a-i dovedi copilului că a greșit și că trebuie pedepsit, și nu te mai ocupi de cauzele profunde care au generat comportamentul neplăcut. Iar dacă nu te ocupi de cauzele reale ale comportamentului copilului, probabilitatea este foarte mare că acel comportament se va repeta în viitor.
În plus, atunci când părintele îi prezintă pedepsele sub forma consecințelor, deja îi oferă copilului un exemplu de minciună, de prezentare a unui neadevăr drept adevăr. Consecința este rezultatul faptei copilului, nu pedeapsa decisă de părinte.
De exemplu, dacă băiețelul din exemplul de mai sus s-a comportat urât cu un alt copil, o consecință a comportamentului lui ar putea fi că celălalt copil l-a lovit, sau s-a îndepărtat de el, sau a refuzat să se mai joace cu el. Consecința faptului că i-a vorbit urât unui adult ar putea fi că respectivul adult i-a făcut observație sau l-a certat. Privarea de timpul la ecrane nu este o consecință a comportamentului copilului, ci este o decizie a părintelui cu scopul de a-i provoca suferință copilului, cu scopul de a nu repeta acel comportament pe viitor. Deci, este o pedeapsă. Să nu ne mai ascundem după cuvinte.
Citește și:
“Copilul meu minte.” 7 cauze care îi fac pe copii să-și mintă părinții
“Dacă nu faci ce îți cer, îți iau telefonul!” 6 motive pentru care să NU folosești ecranele pentru a pedepsi copilul
2. Pedeapsa nu ajută la îmbunătățirea comportamentelor
În ciuda așteptărilor părinților, pedepsele nu ajută la schimbarea în bine a comportamentelor copiilor. Cel mult, părinții care își pedepsesc copiii obțin o conformare pe termen scurt.
Pe termen lung, însă, părintele care își pedepsește copilul îl privează de șansa de a-și îmbunătăți comportamentul în două moduri:
- Întărindu-i imaginea de sine că este un copil care greșește, care are un comportament greșit, nepotrivit. Fie că intenționează sau nu, fie că formulează în cuvinte clare sau nu, în timp ce își pedepsește copilul, părintele îi transmite implicit mesajul “Ești un copil care greșește. Ești un copil care se comportă urât. Meriți să fii pedepsit”. Și, chiar dacă cel mic își dorește foarte mult să nu mai repete pe viitor comportamentele nedorite, cu fiecare pedeapsă pe care o primește, îi va fi din ce în ce mai greu. Deoarece de el se lipește din ce în ce mai puternic eticheta de “copil care se comportă urât și greșește”. Și asta va continua să facă.
- Neabordând cauzele reale ale comportamentului nepotrivit. Știm cu toții că niciun comportament nu apare din senin. Comportamentele sunt manifestări exterioare, care sunt cauzate de decizii luate conștient sau inconștient, pe baza anumitor emoții, dorințe, trăiri, gânduri etc. Cu alte cuvinte, niciodată comportamentele în sine nu reprezintă adevărata problemă. Dimpotrivă, ce bine că dificultățile din interior, de la nivel psiho-emoțional, se fac vizibile prin intermediul comportamentelor! Doar că, dorind să schimbe doar comportamentele, părinții nu se mai preocupă de emoțiile și gândurile care le generează, astfel încât comportamentele nu se pot schimba.
Citește și:
“Copiii crescuți cu parenting modern vor fi victime ale societății”. Cum dorința de a crește copii puternici îi face, de fapt, slabi
Gabor Maté: Psihologia de parenting din cultura noastră este anti-copil. Câteva sfaturi pentru părinți
3. Pedeapsa nu ajută la educația emoțională
Pentru a avea discuții sincere cu copilul, pentru ca el să ne dezvăluie trăirile lui, emoțiile lui sincere, gândurile lui, e nevoie să aibă încredere în noi că îl vom asculta, că îl vom înțelege, că nu îl vom judeca.
Iar frica este incompatibilă cu încrederea. Când copilului îi este frică de părinte, el se închide din punct de vedere emoțional față de adult. Astfel, pedeapsa distruge relația cu copilul. Și copilul rămâne fără ajutorul părintelui în gestionarea propriilor emoții.
Ce are nevoie copilul după ce a avut comportamente nepotrivite este de un părinte matur emoțional și echilibrat emoțional, capabil să fie alături de copilul său și să-l ghideze prin hățișul propriilor gânduri și emoții, ajutându-l să se clarifice, să înțeleagă care sunt motivele reale, profunde, ale acțiunilor sale și, apoi, să-l ajute să facă ordine în lumea sa interioară, pentru ca, la finalul acestui proces, copilul să fie eliberat, mai echilibrat și pregătit să abordeze într-un mod pozitiv situații similare în viitor.
Trecutul nu îl mai putem schimba, deci scopul nostru nu este să-i provocăm suferință copilului, ci să-l ajutăm să se înțeleagă pe sine, să-și regleze emoțiile dificile și să ia decizii bune pe viitor.
Citește și:
Mindset-ul care te ajută să gestionezi chiar și cele mai urâte comportamente ale copilului
Psihoterapeutul Maria Verdi: 15 reguli de bază pentru sănătatea emoțională a copiilor
4. Pedeapsa nu ajută la construirea motivației din interior
Pentru mulți părinți educația se reduce la a obține anumite comportamente dorite de la copiii lor, inclusiv anumite rezultate, fără să conteze cu ce preț. Dacă scopul scuză mijloacele, atunci acești părinți recurg la diferite moduri de a-și motiva copiii din exterior fie prin motivație pozitivă (mită, promisiuni), fie prin motivație negativă (frică, amenințări, pedepse).
Rezultatul este asemănător din perspectiva formării unei motivații extrinseci, adică din exterior. De ce nu este benefică motivația extrinsecă? Deoarece, atunci când aceasta lipsește, copilul nu mai este motivat și, deci, nu mai face.
În schimb, când copilul este motivat de ceva din interiorul său, el va alege singur să facă lucrurile pe care părinții le așteaptă de la el, deoarece și el își dorește să le facă. Din punctul meu de vedere, motivația intrinsecă este unul dintre scopurile pe care este nevoie să le urmărească părinții conștienți.
Dacă ai ști că poți să-ți înveți copilul să fie motivat din interior să facă lucrurile pe care îți dorești să le facă, oare l-ai mai pedepsi?..
Este adevărat, efortul părintelui pe care îl presupune construirea unei motivații intrinseci este cu mult mai mare decât simpla acțiune de a pedepsi, însă efectele se vor vedea peste ani.
Citește și:
Copilul face lucrurile importante doar când e forțat? 8 idei care te vor ajuta să educi un copil responsabil și motivat
Un copil controlat nu poate fi un copil responsabil. 5 moduri de a educa responsabilitatea
5. Pedeapsa nu ajută la integrarea valorilor
Putem să le vorbim copiilor mult și bine despre adevăr, despre sinceritate, despre perseverență, despre corectitudine – și ei chiar pot să ne asculte, deoarece totul sună foarte bine în cărți sau în teorie. Doar că de învățat și de internalizat vor învăța de la noi, părinții lor, în mod direct, din valorile pe care le trăim și le manifestăm în viața noastră, fie că o facem conștient sau inconștient.
Cel mai probabil, mama din exemplul de la începutul articolului vrea să-i transmită copilului său valori precum: respectul, corectitudinea, asumarea. Cel puțin asta putem deduce din discursul ei.
Doar că ceea ce poate că nu conștientizează această mamă sunt valorile pe care le transmite implicit, fără să intenționeze, prin cuvintele și acțiunile sale, și anume: supunerea, minciuna, pedeapsa. Nu vreau să-mi imaginez ce alegeri poate face un tânăr adult ghidat în viață de valori precum supunerea, minciuna, pedeapsa.
Citește și:
Medicul psihiatru Petronela Nechita: Critica și rușinarea, cele mai comune greșeli ale părinților și profesorilor
Cele 5 emoții care îi blochează pe copii în mediocritate
În calitate de părinți, e foarte important să ne reamintim cât mai des că noi suntem modelele de bază pentru copiii noștri, că noi suntem cei care îi formăm după chipul și asemănarea noastră. Și că, atâta timp cât nu avem încredere în ei, cât hrănim cu atenția noastră greșelile lor, nereușitele, comportamentele nepotrivite, vom întreține, fără să vrem, aceste laturi ale lor. Oare asta ne dorim?
Sau ne dorim ca, atunci când copiii noștri manifestă anumite comportamente neplăcute, să-i ajutăm cu adevărat să le îmbunătățească?
Pentru aceasta, copiii noștri au nevoie să-i privim cu încredere, știind că sunt bine intenționați și că au avut motivele lor întemeiate pentru care s-au comportat așa. Au nevoie de noi să-i însoțim și să-i ghidăm prin încrengătura de gânduri și emoții și să-i ajutăm să facă ordine în interiorul lor. Pentru ca apoi, cu iubire, cu încredere, bazându-ne pe valori sănătoase, să-i ajutăm să ia decizia de a se comporta diferit, știind că au susținerea noastră, chiar dacă nu vor reuși din prima.
Pentru a reuși, copilul tău are nevoie de susținerea și încrederea ta, nu de pedeapsa ta!
Citește și:
Monstru manipulator sau ființă demnă de iubire? Copilul devine așa cum îl vede părintele
“Nu ești cuminte! Ai greșit!” Marius Simion: Vinovăția nu este o tehnică de educație, ci de manipulare
Parentingul inconștient vs. parentingul conștient. 25 de deosebiri făcute de psihologul Gáspár György
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
Sursa foto: Vika Glitter, Pexels
