Cum ajung copii de 13-15 ani să-și atace profesorii sau chiar să-și ucidă colegii și profesorii? Este o întrebare apăsătoare pe care ne-o punem toți părinții și educatorii care dorim să oferim o educație sănătoasă viitoarei generații, în contextul evenimentelor recente petrecute în România și în Serbia.
Luna trecută, un elev de 15 ani din București a atacat-o cu cuțitul pe profesoara de japoneză, iar la începutul acestei luni, un copil de 13 ani din Belgrad a împușcat cu sânge rece 8 elevi și un agent de pază, rănind totodată 6 copii și o profesoară.
După cazul din București, s-a format un val de opinii care susține că parentingul modern s-ar face vinovat de lipsa de respect la adresa cadrelor didactice și a autorității. Pentru a reduce apariția unor incidente similare, aceste persoane au propus pedepsirea în diferite forme a făptașilor, până la închiderea lor în școli de corecție.
Personal, nu sunt de acord că parentingul modern este responsabil de atacurile împotriva cadrelor didactice și de gesturile criminale împotriva colegilor. Cel puțin nu parentingul modern pe care îl promovăm în comunitatea noastră. Adică, parentingul bazat pe lipsă de condiționări, iubire, acceptare, susținere, înțelegere, comunicare, respect și limite clare și ferme. Un copil care se simte în siguranță, iubit, acceptat, înțeles și care crește alături de și ghidat de părinți maturi, echilibrați, asumați, respectuoși și responsabili are repere morale sănătoase și este binevoitor. El nu adună frustrări, nu reprimă emoții negative și nu simte nevoia să facă rău pentru a se simți bine.
Citește și:
Ce l-a făcut pe elevul sârb de 13 ani să-și împuște colegii. Noi detalii despre masacrul din Belgrad
Psihologul Diana Stănculeanu prezintă simptomele tulburărilor emoționale la copii și adolescenți
„Nu ne traumatizăm copiii când le spunem că NU au voie ceva sau altceva”
Despre ce fel de copii ajung să-și atace colegii și profesorii a vorbit cunoscuta autoare de cărți pentru copii care a dat viață personajelor Ema și Eric, Ioana Chicet Macoveiciuc, cunoscută în mediul online drept Prințesa Urbană, într-o postare pe contul său de Facebook.
Potrivit acesteia, nu ne traumatizăm copiii atunci când le punem limite, când stabilim reguli și nici când îi punem în situația de a se adapta unor schimbări importante.
„Nu ne traumatizăm copiii când le spunem că NU au voie ceva sau altceva.
Nici când îi ducem la grădiniță.
Când le închidem televizorul sau îi luăm mai devreme din parc.
Nici când decidem să schimbăm țara”, scrie autoarea.
Potrivit Ioanei Chicet-Macoveiciuc, „copiii au nevoie și de limite, și de socializare, și de o anumită cantitate de stres care le permite să își descopere reziliența și autonomia, să vadă că se pot descurca și cu emoțiile și situațiile grele. Au nevoie simtă frustrare, tristețe, neputință, și să învețe să le digere”.
Citește și:
Copilul simte frică și nesiguranță? De ce mesajul “Ești în siguranță” nu ajunge la copil
“Copiii crescuți cu parenting modern vor fi victime ale societății”. Cum dorința de a crește copii puternici îi face, de fapt, slabi
Când îi putem traumatiza pe copii
În schimb, în opinia autoarei citate, copiii pot fi traumatizați atunci când îi supraprotejăm și dorim să-i vedem mereu fericiți: „Mai degrabă îi putem traumatiza dacă îi creștem doar în brațele noastre, dacă la prima lacrimă sărim să producem zâmbet, dacă nu-i lăsăm să facă nimic pentru sine, de teamă să nu sufere”.
Totodată, o altă cale prin care trauma își face loc în viața și în psihicul copiilor este prin umilirea și suferința pe care le-o provoacă părinții.
„Îi traumatizăm dacă îi lovim, dacă îi umilim, dacă îi lăsăm singuri să sufere, să se descurce cu lucruri prea grele pentru ei, dacă îi obligăm să fie maturi prea devreme, dacă îi tratăm ca pe animale care trebuie dresate sau ca pe persoane mature, care pot lua locul partenerului părintelui, dacă îi obligăm să-și calce pe ei ca să primească iubirea noastră”, explică Prințesa Urbană.
Apoi, continuă că o afirmație care ar putea fi șocantă pentru mulți: „Viața în sine este o traumă. Ne vom răni copiii orice-am face. Prin simplul fapt că am decis să-i aducem pe lume le-am provocat deja suferință”.
Citește și:
7 moduri în care trauma afectează copiii și adulții. Gáspár György: Trauma scade abilitățile de autoreglare
Cum înveți copilul mic să nu facă crize atunci când se înfurie?
Iată și un exemplu din experiența personală pe care îl împărtășește Ioana, care a devenit cunoscută datorită blogului său de familie: „Sofia îmi spune uneori, când o doare tare ceva sau îi e greu, iar eu îi spun că așa e viața, de cele mai multe ori suntem bine, fericiți, bucuroși, ne simțim în echilibru, dar uneori e și greu, cu durere, nesiguranță, frică, trecem prin toate pe drumul nostru de om viu, iar ea spune: Mai bine nu mă nășteai, mami, atunci nu m-ar mai fi durut, apoi îi trece și râde iar și-mi spune Mami, ce bine că existăm amândouă, da, are dreptate, viața înseamnă și suferință, ne vor suferi copiii, dar vor trece prin suferință cum am trecut și noi.”
Ce e de făcut?
Iată propunerea autoarei citate: „Important, cel mai important e însă, cred eu, să fim acolo pentru copiii noștri cât de mult se poate, nu să trăim în locul lor, ci să îi vedem, să-i auzim, să știe că suntem acolo pentru ei, că îi iubim și că îi ghidăm, că nu-i lăsăm să facă prostii până când învață singuri să nu le facă, și vor face prostii pe parcurs, da, cum am făcut și noi la vremea noastră, vor învăța din ele, cum am învățat și noi.”
Copiii care omoară alți copii nu sunt crescuți cu blândețe
În ceea ce privește copiii care ajung să-și atace profesorii și să-și ucidă colegii, aceștia nu sunt crescuți cu blândețe și fac rău, deoarece nu știu cum arată binele, consideră Prințesa Urbană.
„Copiii care omoară alți copii, copiii care înjură și lovesc copii sau profesori, copiii aceștia nu sunt crescuți cu blândețe, copiii aceștia nu au fost primiți, acceptați, nu au avut destul timp cu măcar un adult care să le arate cum funcționează relațiile, oamenii, viața, ce facem cu emoțiile greu de dus, nu li s-a permis să greșească, au crescut singuri, au învățat singuri de pe internet sau de la alți copii nevăzuți de părinți, au luat decizii singuri și fac rău, pentru că nu știu cum arată binele”, explică aceasta.
Citește și:
Vrei să ai mai multă răbdare cu copilul? 5 întrebări ca să descoperi tiparul emoțional care menține furia
„Mulți copii își trăiesc toată copilăria fără să fie văzuți.” Gáspár György explică de ce copiii poartă măști psihologice în fața părinților
La final, Ioana Chicet-Macoveiciuc vorbește despre o observație pe care o pot confirma și eu, din comunitatea noastră Parenting 2.0 (fosta Centrul de Parenting) și din interacțiunea cu părinții în sesiuni de Coaching, în cursuri și programe și în emailurile pe care le primesc de la abonații la newsletter:
„Eu văd tot mai mulți părinți conștienți, care se eliberează de hainele grele ale propriilor copilării și își cresc copiii autonomi, buni și puternici. Sunt încă o minoritate în România, dar sunt tot mai mulți. Îi văd, îi aud, vorbesc cu ei la evenimente, ei pot face diferența și în politică, și în administrație, în școală și pe stradă. Și vor fi tot mai mulți, cu siguranță”, conchide autoarea, manifestându-și aprecierea pentru fiecare dintre acești părinți.
„Știu pe propria piele cât de grea este această cale, a curățirii de sine pentru a fi cu adevărat acolo pentru copiii tăi, dar știu sigur și că merită”, a mai spus autoarea de cărți pentru copii și bloggerița Ioana Chicet-Macoveiciuc.
Dacă dorești să descoperi mai multe despre cărțile autoarei Ioana Chicet-Macoveiciuc, o promotoare a conceptului de educație cu blândețe, iată câteva recomandări de cărți pentru copii și nu numai:
„Te iubesc, orice-ai face”
Micuța Ema face o mulțime de trăsnăi și, după fiecare dintre ele, vrea să știe un singur lucru: o mai iubește oare mami? Copiii fac multe boacăne, deoarece sunt curioși, energici, vor să descopere lumea cât mai repede. Părinții încearcă din greu să-i ferească de pericole, astfel că ajung să spună „Nu ai voie” mult mai des decât „Te iubesc”.
O carte despre experimente de copil, cu dialoguri simpatice și ilustrații vesele, în care se vor regăsi toți copiii și toți părinții. O carte care le va plăcea copiilor, pe care se vor bucura s-o recitească alături de părinte.
„Te rog, mulțumesc, te iubesc! Ema și Eric învață bunele maniere”
„Poate ați observat deja că, atunci când le predăm copiilor lecții de bune maniere, cum ar fi să salute, să spună mulțumesc, să nu ne intrerupă, pe o ureche le intră și pe amândouă le și iese imediat ce vorbim. Șanse mult mai mari de reușită are o abordare jucăușă: o carte în care doi copii exact ca ai noștri descoperă cât de frumoasă este viața când ești politicos și respecți regulile!
Ema și Eric nu judecă, nu dau lecții, ei doar cresc, se iubesc și descoperă lumea într-o suită de întâmplări și dialoguri care-i vor distra și pe cei mici, și pe cei mari, și vor face ceva magie la capitolul ”Bune manivele””, spune autoarea Ioana Chicet-Macoveiciuc.
„Vraja ecranelor – Ema și Eric regăsesc placul de joc”
Ema și Eric, micii eroi ai îndrăgitelor cărți scrise de Prințesa Urbană, îți dezvăluie momentele prin care trece micuțul Eric din cauza ecranelor.
Dacă nu-i cunoști deja pe Ema și Eric, trebuie să știi că ei sunt frați și se înțeleg foarte bine, cu excepția momentelor (foarte dese) când se ceartă. Ema e un pic mai mare, iar Eric e un pic mai pofticios.
Din pricina pandemiei și după multe ore de grădiniță online, Eric descoperă ceva care-i place chiar mai mult decât șnițelul, pastele cu sos și pizza caldă la un loc: ECRANUL. Micul Eric nu se mai poate desprinde de el. Adio cărți și jocuri cu sora lui, la revedere alergat și drăgălit cu mami sau cu tati, pa biciclete și fotbal! Eric e sub vraja ecranelor și și-a pierdut complet placul de viață (adică nu-i mai place nimic altceva în afară de ecran). Din fericire, Ema, sora lui isteață, își dă seama rapid cum să anuleze vraja. Se pare că există două tratamente foarte eficace. Vă lăsăm să le descoperiți din carte.
„Ema și Eric descoperă emoțiile”
Ce, cum și de ce simt? Această carte se adresează copiilor cu vârsta peste 3 ani și vă invită să descoperiți prin ce emoții trec eroii Ema și Eric.
Ema merge la școală, acum este îndrăgostită de cactuși și a descoperit că este foarte bună la matematică. Eric merge la grădiniță și este în continuare pasionat de mâncare și de sora sa. Și, pentru că este un băiețel foarte sensibil, îi place să observe emoțiile pe care le simte și felul în care emoțiile acestea se manifestă în corpul lui. El crede că fiecare emoție seamănă cu un animal și te face să te porți ca animalul respectiv.
Copiii simt să-și manifeste emoțiile foarte puternic. Ei au nevoie de timp și resurse pentru a le înțelege și a le putea gestiona. Ema și Eric le vin în ajutor cu acest nou volum de aventuri. Și ei trec în fiecare zi prin tot felul de situații care le aduc în suflet și în corp bucurie, furie, frică, tristețe, vinovăție, plictiseală, mândrie, frustrare, invidie, dezamăgire, nerăbdare sau uimire. Cu mult umor și relaxare, asociind emoțiile cu animăluțe cu care seamănă bine, copiii vor înțelege 18 dintre cele mai comune emoții și cum le pot primi în viața lor astfel încât, la finalul zilei, toata lumea să fie bine și să se simtă iubită.
Emoțiile, mai ales cele neplăcute, trec mai repede atunci când învățăm cum să le recunoaștem. Corpul nostru ne dă indicii despre ce emoții simțim și putem să știm foarte ușor ce fel de emoție este. Apoi, în funcție de aceasta, știm ce să facem ca să nu o lăsăm să ne afecteze sau să ne facă să rănim pe cineva.
„Copilul tău. Părinții tăi. Tu”
Aceasta este o carte dedicată mamelor, un volum dens, intim și plin de istorii personale, scris sub forma unei lungi scrisori de apreciere și încurajare din partea autoarei pentru fiecare femeie care se va cufunda în lectura acestor pagini. Nu este doar o carte de parenting foarte bună, ci și o cronică a unei familii cu trei generații în România comunistă și în România postrevoluționară, o călătorie personală plină de emoție, în care se vor regăsi toți adulții zilelor noastre, cu bune și cu rele, cu lacrimi de râs, dar și de nostalgie, dor și recunoștință.
„E important să ne aflăm și să ne spunem povestea, pentru că asta ne ajută să ne cunoaștem, să ne iertăm și să ne iubim, făcându-ne părinți buni și ființe umane conștiente și fericite. Am adunat în această carte tot ce am învățat în nouă ani de când sunt mamă și am descris drumul greu al vindecării mele după mulți ani de terapie, în speranța de a le fi de folos tuturor mamelor care, ca și mine, trăiesc cu îndoiala că nu se descurcă prea bine, dar și cu dorința imensă de a-și călăuzi copiii pe drumul cel bun în lume. Lor vreau să le transmit că totul va fi bine, că se descurcă atât cât e omenește posibil și că sunt extraordinare”, spune autoarea Ioana Chicet-Macoveiciuc.
Sursa foto: Rudy and Peter Skitterians, Pixabay