Ce bine ar fi ca între părinți și copii să fie permanent armonie! Și copilul să facă motivat din convingere ceea ce îi cere părintele! Sună bine, nu-i așa? Însă, realitatea este, de multe ori, foarte diferită. Cum putem transforma, așadar, tensiunea în iubire atunci când copilul nu ne ascultă?
Primesc multe emailuri de la părinți care se confruntă cu diverse probleme de comportament ale copiilor lor. Copiii nu ascultă, fac crize de plâns, lovesc alți copii, își necăjesc frățiorii mai mici, refuză să se spele pe mâini, pe dinți sau să se pună la somn, trag de timp până încep să-și facă temele, ca la final să vezi că sunt pline de greșeli etc.
În momentele în care copilul nu te ascultă, cel mai probabil, îți este foarte greu să îți păstrezi răbdarea și să aplici tehnicile și strategiile de parenting pe care le cunoști. Totodată, știi că, dacă tu, părintele, te enervezi și ridici vocea la copil, nu rezolvi nimic. Dimpotrivă, copilul învață că situațiile tensionate se rezolvă țipând. Iar unii copii se încăpățânează și țipă și ei, ceea ce tensionează atmosfera și întârzie rezolvarea problemei.
Poate că nu ți-a spus nimeni până acum, însă este important să știi este că tu, ca părinte, ai o putere uriașă de a transforma relația dintre tine și copilul tău. Fiecare părinte poate fi un alchimist care are abilitatea de a transforma tensiunea în iubire în doar câteva minute, dacă își dorește.
Sună prea simplu și îți vine greu să crezi? Atunci, te invit să citește articolul în continuare.
Direcția pe care merg mulți părinți duce într-un blocaj
De obicei, atunci când copilul nu ascultă sau nu cooperează, părinții se concentrează pe a găsi soluții, ceea ce este firesc. Însă, de cele mai multe ori, direcția în care merg părinții cu căutările duce într-un blocaj. Asta deoarece părinții caută mai degrabă soluții pentru a obliga copilul să facă ceea ce vor ei sau pentru a-l învăța minte, pedepsindu-l, astfel încât să nu mai procedeze așa în viitor.
Direcția bună pentru părinte atunci când copilul manifestă un comportament deranjant este să-și pună întrebări și să conștientizeze ce mesaje, ce semnale încearcă să transmită copilul către adulți, ce anume se ascunde în spatele acelui comportament.
Apoi, după ce au înțeles care este suferința copilului, nemulțumirea sau dorința lui reală, să caute soluții pentru a detensiona situația.
Citește și:
Cum dorința părinților de a crește copii puternici și independenți îi duce, de fapt, în dependență [VIDEO]
11 semnale de alarmă pentru părinți care ar putea indica depresia la copii
Ce se ascunde în spatele comportamentului neadecvat al copilului
Psihologii au observat că, de cele mai multe ori, un comportament neadecvat al copilului ascunde o mare nevoie de atenție, de acceptare și de iubire din partea părinților.
Totuși, cum poate un copil care are nevoie de atenție să nu facă ceea ce îi cere părintele? Teoretic, ar trebui să facă rapid, ca să obțină atenție, nu așa ar fi logic?
Pare logic, însă oamenii nu sunt doar ființe logice, ci și emoționale. Așa că avem nevoie să privim lucrurile în ansamblu. Și să vedem mai întâi cum s-a ajuns aici?
Să ne imaginăm un copil care, așa cum e firesc, are nevoie de atenția părinților. Însă, nu reușește să obțină această atenție prin lucrurile bune pe care le face și nici atunci când le cere să se joace cu el. Mai ales atunci când este certat și criticat, fără să fie apreciat, copilul suferă și mai tare din cauza lipsei de atenție și iubire și va încerca să obțină atenția folosind comportamente negative.
Deoarece a văzut că nu poate primi o atenție pozitivă, se va mulțumi cu atenția negativă pe care o primește atunci când nu ascultă, când este obraznic, când deranjează pe alții etc.
Acesta este motivul pentru care psihologul Naomi Aldort, autoarea cărții „Raising Our Children, Raising Ourselves” (trad. – „Educându-ne copiii, ne educăm pe noi”), afirmă:
„Cu cât un copil dovedește un comportament mai dificil sau mai agresiv, cu atât mai mult are nevoie de atenția și de înțelegerea părinților, nu să fie pus la colț și certat”.
Din această perspectivă, poți observa că momentele pe care le-ai considerat până acum ca fiind niște situații tensionate, când copilul era neascultător și necooperant, pot deveni, de acum încolo, tot atâtea oportunități de conectare cu copilul tău.
În felul acesta, vei deveni părintele-alchimist. Vei deveni părintele capabil să transforme tensiunea în iubire. Îți dorești să faci asta? Atunci, iată pașii pe care ți-i propun pentru a reuși:
Citește și:
Cum pui capăt unui conflict cu copilul în 5 minute. Soluția părintelui conștient
Copilul greșește și criticile nu ajută? Cu ce să înlocuiești critica pentru a-i schimba comportamentul
Părintele-alchimist. 5 pași pentru a transforma tensiunea din relația cu copilul în iubire:
1. Privește momentele tensionate ca pe oportunități
Poți alege să vezi în spatele situațiilor tensionate în relația cu copilul oportunitățile de conectare și de apropiere cu el. De asemenea, le poți vedea ca pe oportunități de a te cunoaște mai bine pe tine sau de a afla mai multe despre copilul tău. În mod cert, vei descoperi că, în momentele respective, copilul are nevoie de mai multă atenție și iubire din partea ta.
Fiecare conflict poate reprezenta un moment de cotitură în care în mintea noastră se întipărește mai puternic decizia de a proceda diferit pe viitor. Este valabil atât pentru noi, cât și pentru copil. Fiecare interacțiune este o oportunitate de învățare și de evoluție, dacă o percepem astfel.
2. Acceptă că celui mic îi este greu și are nevoie de suport
Al doilea pas pentru a alchimiza tensiunea dintre tine și copil este să conștientizezi că, oricâte lucruri rele observi că face copilul, lui îi este foarte greu. Suferința pe care cel mic o simte este foarte mare și el nu știe cum s-o gestioneze. Doar face ce poate cu resursele pe care le are. La vârsta lui, nu dispune de experiența ta de viață și de resursele și abilitățile pe care le ai tu. Nu uita că, în ciuda faptului că ai aceste resurse, abilități și experiență de viață, sunt momente când îți este greu să-ți păstrezi calmul și să găsești soluțiile potrivite. Îți poți imagina cât de greu îi poate fi copilului tău să gestioneze situații tensionate.
3. Păstrează-ți calmul în timpul crizelor copilului
Jocul emoțional în care copilul cu o nevoie nesatisfăcută de atenție face lucruri neplăcute pentru a primi, totuși, atenție negativă este un cerc vicios din care se poate ieși. Odată ce ai decis să ieși din el, este foarte important să nu mai intri în acest joc.
Pe măsură ce conștientizezi ce se întâmplă și îți dorești să schimbi lucrurile, vei reuși. Acest articol te va ajuta să reușești. (Iar dacă nu reușești, te invit să-mi scrii un email pe adresa redactia@parenting20.ro și îți voi răspunde. Nu uita să verifici și în Spam, în cazul în care nu primești răspunsul în Inbox).
Dacă îi răspunzi copilului la furie cu furie, la nervi cu nervi și la țipete cu țipete, nu faci decât să-i validezi comportamentul. Practic, îi transmiți că și tu te comporți așa, deci este în regulă să reacționăm în acest mod la emoțiile dificile. În plus, tensiunea și furia ta nu vor face decât să pună gaz pe foc. Doar calmul tău, răbdarea ta și echilibrul tău interior pot potoli tensiunea.
Citește și:
7 soluții pentru a ține copiii mici departe de ecrane
Nu-ți mai fie frică de tantrumuri! Abordarea contraintuitivă care face minuni. 5 motive de ce funcționează atât de bine
4. Pune-te des în papucii copilului pentru a-l înțelege mai bine
De fiecare dată când simți că cel mic te calcă pe nervi, că nu înțelegi de ce se comportă așa, ia-ți un moment de pauză mentală și imaginează-ți că ești în locul copilului, că treci exact prin ce trece el acum, după ce ai avut experiențele pe care le-a avut. el.
Făcând acest lucru, vei reuși să-i înțelegi mai bine comportamentul. De asemenea, va dispărea tendința de a-l critica pe copil și de a-l acuza. Astfel, vei reuși să te poziționezi de aceeași parte a baricadei cu copilul și nu veți mai fi ca într-un război în care fiecare vrea să-l forțeze pe celălalt să faca ce vrea el.
Este un simplu exercițiu de imaginație pe care îl poți face pe măsură ce îți imaginezi cum te-ai simți dacă ai fi de vârsta copilului tău, pus în situația de a face un anumite lucru, în timp ce tu îți dorești altceva.
Poate fi de mare ajutor să-ți aduci aminte cum erai tu la vârsta pe care o are copilul tău acum. Din păcate, mulți părinți au uitat cum erau ei în copilărie, ceea ce îi împiedică să-și înțeleagă mai bine copiii. Astfel, dacă tu reușești să-ți amintești cum erai și cum te simțeai în copilărie, este minunat! Fă acest lucru cât mai des, spre binele copilului tău!
5. Prevenție pentru nevoia de atenție
Știi zicala că prevenția este cel mai bun tratament, nu? Așadar, în funcție de programul tău și al copilului, programează cât mai mult timp petrecut cu el, făcând activități care vă plac. Este important să-ți placă și ție activitățile pe care le faceți împreună, astfel încât să îți fie ușor să te concentrezi la ele și să nu îți dorești să se termine cât mai repede. Copilul ți-ar simți plictiseala sau încordarea și ambii veți fi frustrați: tu pentru că i-ai oferit timp și atenție fără niciun rezultat, iar copilul pentru că nu a simțit că te-ai conectat cu el, că nu a simțit că a primit atenția ta.
Citește și:
De ce părinții cedează și nu reușesc să impună limite? Soluția simplă care te va ajuta | VIDEO
De ce copilul nu poate fi responsabil de respectarea limitelor
Iată o abordare conștientă care te poate ajuta să transformi momentele tensionate din relația cu copilul în iubire și conectare.
Poți alege să fii începând de acum un părinte-alchimist care transformă nemulțumirile în iubire!
Sursa foto: Elina Fairytale, Pexels