Toate școlile trebuie să organizeze programe de Ziua Eroilor. Activitățile să aibă loc între 11-14 iunie

De pe o zi pe alta, Ministerul Educației le-a cerut școlilor să facă activități prilejuite de Ziua Eroilor, care este marcată în România în ziua Înălțării Domnului, la 40 de zile după Paștele Ortodox. Anul acesta, Ziua Eroilor va fi sărbătorită joi, 13 iunie.

Luni, 10 iunie, conducerea Ministerului Educației a transmis o adresă către inspectoratele școlare, conform căreia școlile din toată țara trebuie să organizeze programe dedicate Zilei Eroilor în perioada 11 – 14 iunie 2024.

„Vă încurajăm să colaborați în organizarea acestor activități cu instituții din subordinea Ministerului Apărării Naționale și cu alte organizații publice și private care activează în acest domeniu”, este recomandarea făcută în această adresă, prezentată de Edupedu.ro, unităților de învățământ preuniversitar.

Citește și:

Psiholog Mirela Horumbă spune cum să ne ajutăm copiii stresați de Evaluarea Națională din clasa a VIII-a

Când se termină vacanța de vară și începe anul școlar 2024-2025

Ce activități pot fi organizate în școli cu prilejul Zilei Eroilor

Mai multe detalii despre programul manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor, marcată anul acesta pe 13 iunie, sunt oferite în Hotărârea de Guvern pentru aprobarea programului, publicat în Monitorul Oficial.

„Ministerul Educației organizează și desfășoară programe dedicate Zilei Eroilor în instituțiile de învățământ din subordine sau aflate în coordonare, în cooperare cu Ministerul Apărării Naționale, cu Ministerul Afacerilor Interne, precum și cu autoritățile administrației publice locale”, se arată în Hotărârea de Guvern.

Iată ce fel de activități sunt prevăzute a fi organizate:

  • Lecții deschise, având ca tematică cultul eroilor
  • Alte activități cultural-educative pe această temă
  • Întâlniri cu veterani de război și cu specialiști de istorie militară
  • Participarea elevilor la ceremoniile oficiale de comemorare desfășurate în capitală și în țară
  • Participarea la ceremonii de depunere de coroane și jerbe de flori în principal la marile mausolee ale eroilor, precum și la cimitire, parcele de onoare și monumente de război
  • În data de 13 iunie, Ziua Eroilor, la ora 12:00, în toate lăcașurile de cult se trag clopotele, iar în unitățile de învățământ se păstrează un moment de reculegere

Citește și:

Autoreglarea copiilor este un mit. Cum ajunge un copil să-și autoregleze emoțiile și comportamentele

16 greșeli ale părinților care scad motivația școlară a copiilor

Copilul face lucrurile importante doar când e forțat? 8 idei care te vor ajuta să educi un copil responsabil și motivat

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

 

Sursa foto: Zitta-Gabriela Bodea, Facebook Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”

 

 

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    122,725FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole