Comportamentul urât al copilului este strigătul lui disperat după ajutor. Soluții pentru un comportament mai bun la școală și acasă

Copiii din ziua de astăzi sunt devastați din punct de vedere emoțional. Mulți dintre ei manifestă oboseală, agitație, plictiseală, impulsivitate, neatenție, anxietate și furie. Pentru mulți părinți și profesori, gestionarea comportamentelor dificile ale copiilor este o luptă permanentă.

De ce se întâmplă acest lucru?

Deoarece copiii sunt stresați, susține Victoria Prooday, terapeut ocupațional din Canada, cu o experiență de peste 15 ani în lucrul cu copiii și părinții.

“Cum pot fi stresați copiii, în condițiile în care au tot ce își doresc?”, ai putea întreba. Însă, exact aceasta este problema și sursa majoră a stresului lor. Copiii au tot ce își doresc, însă nu au suficient din ceea ce au cu adevărat nevoie pentru o dezvoltare sănătoasă, avertizează specialista citată, într-un articol publicat pe blogul său.

Victoria Prooday este terapeut ocupațional, psihoterapeut, fondator și director clinic al unei clinici multidisciplinare pentru copii și părinți în Toronto, Ontario, Canada. Este un specialist în educație cunoscut la nivel internațional, speaker motivațional și deține un blog popular despre impactul stilului de viață modern și al noilor tehnologii asupra sistemului nervos al copilului.

Citește și:

Terapeutul Victoria Prooday: Cele mai frecvente 10 concepții greșite ale părinților despre copii și educație

Copilul tău se comportă urât? De ce e nevoie să-l iei atunci în brațe

Potrivit acesteia, copiilor din ziua de astăzi li se oferă:

  • Părinți distrași de gadgeturi
  • Stimulare nesfârșită și supraîncărcare digitală
  • Un stil de viață sedentar în interiorul locuinței
  • Prea puțină joacă nestructurată și interacțiune socială
  • Limite neclare
  • Responsabilități limitate
  • Somn inadecvat
  • O alimentație dezechilibrată

“Nu ai fi stresat dacă ai avea o asemenea copilărie? Ai avea disponibilitate emoțională ca să înveți în condițiile unui asemenea stil de viață? Niciunul dintre noi nu ar avea și nici copiii noștri nu au!”, răspunde terapeuta canadiană.

Potrivit acesteia “copilăria echilibrată și naturală le-a fost furată copiilor noștri, fiind înlocuită cu substitute inferioare”.

Sistemul nervos al copiilor nu este făcut pentru o copilărie atât de dezechilibrată, de aceea copiii se simt stresați. Tulburarea, anxietatea, impulsivitatea, neatenția, furia, oboseala și plictiseala reprezintă modul prin care copiii ne transmit mesajul: “Creierul meu este dezechilibrat! Am nevoie de ajutorul tău!” Strigătele copiilor noștri nu mai pot fi ignorate.

Citește și:

Oana Moraru, despre principalele motive pentru care copilul preșcolar e nervos, țipă și vorbește urât

Un copil controlat nu poate fi un copil responsabil. 5 moduri de a educa responsabilitatea

Căutăm soluții în locurile nepotrivite

În aceste condiții, părinții nu caută soluțiile în locurile potrivite, consideră Victoria Prooday.

Munca unui cadru didactic devine extrem de provocatoare pe măsură ce tot mai mulți copii vin la școală cu un exces de energie fizică și emoțională neutilizat, nefiind disponibili pentru învățare. Multor copii le este foarte greu să îndeplinească până și cea mai simplă sarcină, cea de a sta pe scaun. În clasă, cadrele didactice încearcă să facă tot posibilul pentru a compensa faptul că acestor copii le lipsește o copilărie echilibrată.

O încercare recentă a școlilor de a răspunde acestei provocări specifice a fost flexibilizarea statului în bancă, copiilor fiindu-le permis să sară pe mingi, să stea pe scaune care se leagănă, să pedaleze o bicicletă staționară.

Însă, sunt cu adevărat de ajutor asemenea soluții?

Nu!, consideră psihoterapeuta canadiană. Flexibilizarea statului în bancă este o soluție ineficientă pentru copiii care vin la școală după ce au petrecut ore întregi în casă, “jucându-se” pe calculator/laptop/iPad/TV/jocuri video, care merg la culcare la ora 23:00 și care vin la școală fără să aibă un mic dejun adecvat și hrănitor.

Soluțiile școlilor nu pot compensa lipsa unei copilării echilibrate și conectate cu viața reală.

Citește și:

Parentingul inconștient vs. parentingul conștient. 25 de deosebiri făcute de psihologul Gáspár György

Cum schimbi comportamentul copilului în doar 3 zile. Strategia eficientă a Laurei Markham

Și atunci, care este soluția?

“În calitate de părinți, ar trebui să începem să recunoaștem care este contribuția noastră la provocările copiilor noștri. Nu ne putem aștepta în continuare ca lipsa unei copilării echilibrate să nu afecteze capacitatea generală de funcționare a copilului la școală și acasă”, subliniază Victoria Prooday.

Conform acesteia, sistemul nervos al copiilor din ziua de azi este într-atât de dezechilibrat și agitat, încât “o filozofie a bandajului” cu soluții care abordează corectarea simptomelor nu le va rezolva problemele.

“Este responsabilitatea NOASTRĂ să le oferim ceea ce au NEVOIE, nu doar ceea ce își doresc. Copiii au nevoie de noi să depunem un efort conștient pentru a le aduce înapoi copilăria”, consideră specialista din Canada.

Victoria Prooday propune câteva soluții pe care le poți aplica începând chiar de astăzi în familia ta:

1. Adu înapoi conexiunea cu copilul:

  • Pune telefonul deoparte până când copilul merge la culcare, pentru a evita distragerea digitală
  • Surprinde-ți copilul cu o floare, oferă-i un zâmbet, gâdilă-l, lasă-i în ghiozdan sau sub pernă un bilețel cu un mesaj de iubire, surprinde-l scoțându-l la masă în oraș într-o zi de școală, dansați împreună, faceți o bătălie cu perne
  • Luați cina în familie, organizați ore de lectură comune, seri cu jocuri de societate

Citește și:

Cum le dăm „disconnect” copiilor fără să vrem. Ajută-l pe copil să-și încarce bateriile [VIDEO]

Când copilul pierde conexiunea cu părintele, simte că îi este amenințată supraviețuirea. 10 sfaturi pentru părinți de la Gáspár György

2. Adu înapoi mișcarea și timpul petrecut în aer liber:

  • Transformă mișcarea fizică într-un timp de calitate în familie: mers cu bicicleta, drumeții, pescuit, grădinărit, dans, înot, jocuri cu mingea, cățărat în copaci
  • Include mișcarea în viața de zi cu zi: redu utilizarea căruciorului, mergeți pe jos la școală, la bibliotecă, la mall, la un prieten, în loc să-l duci cu mașina, parchează la o distanță mai mare pentru a-i oferi copilului ocazia să meargă pe jos, urcați pe scări, încurajează copilul să împingă coșul de cumpărături și să ducă și el pungi cu cumpărături

 

3. Adu înapoi plictiseala și calmul:

  • Nu te simți responsabil/ă să fii echipa de distracție a copilului tău și nu folosi tehnologia ca soluție împotriva plictiselii
  • Stabilește limite și rutine pentru utilizarea tehnologiei
  • Copilul trebuie să aibă un timp nestructurat pentru a învăța să se distreze singur
  • Ajută-ți copilul să-și creeze o “trusă de prim ajutor pentru plictiseală”, cu idei de activități pentru momentele când se plictisește
  • Evită folosirea tehnologiei în timpul meselor, în mașină, la restaurant și în mall. Folosește aceste momente ca oportunități de a antrena creierul copilului să funcționeze în condiții de plictiseală
  • Implementează o rutină de somn consecventă pentru a te asigura că cel mic doarme suficient de mult într-o cameră fără tehnologie

 

4. Adu înapoi responsabilitățile:

  • Implică-ți copilul în treburile casnice, cum ar fi împăturirea rufelor, aranjarea jucăriilor, aranjarea hainelor, despachetarea alimentelor, așezarea mesei, pregătirea cinei, pregătirea patului, curățenia, dusul gunoiului
  • Nu-i face ghiozdanul, nu-i duce ghiozdanul în spate, nu îi duce la școală pachețelul/caietul pe care l-a uitat acasă și nu curăța banană când copilul are 5 ani. Mai bine învăță-l niște abilități decât să faceți în locul lui lucruri pe care le poate face singur.

Citește și:

Copilul are comportamente nepotrivite? Când NU trebuie să-l duci la psiholog

11 semnale de alarmă pentru părinți care ar putea indica depresia la copii

“Copiii noștri sunt moștenirea și viitorul nostru. Dacă vrem să-i pregătim pentru succes în viață, trebuie să le ascultăm strigătele după ajutorul nostru și să facem schimbări profunde. Niciodată nu este prea târziu pentru a schimba cursul vieții lor!”, conchide terapeutul ocupațional canadian Victoria Prooday.

Personal, rezonez cu principiile Victoriei Prooday. Și în ediția din acest an a Calendarului de Crăciun Parenting 2.0, a șasea la număr, am propus 25 de activități de făcut cu copiii în luna decembrie fără ecrane.

Cred cu tărie că generația copiilor de astăzi are nevoie urgentă ca noi, părinții lor, să-i ajutăm să rămână ancorați în lumea reală în viața reală, în ciuda tentațiilor virtuale care îi înconjoară și care ne tentează și pe noi, adulții.

Te invit, așadar, să descarci Calendarul de Crăciun și să faci pași concreți pentru a-i oferi copilului tău copilăria de care are nevoie pentru a fi sănătos și echilibrat emoțional:

ADVENT CALENDAR 2023 PENTRU PĂRINȚII CU COPII FERICIȚI

 

Sursa foto: RDNE Stock project, Pexels

 

 

Alătură-te canalului Whatsapp Parenting 2.0

 

 

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

    Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

    Articole similare

    3 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    INTRĂ ÎN COMUNITATE

    122,745FaniÎmi place
    295CititoriConectați-vă
    0AbonațiAbonați-vă

    Ultimele articole