Manager de spital, despre cum se administrează antibioticele la copii: „Eu, ca părinte, nu aș face asta”

Un manager de spital pentru copii avertizează asupra riscurilor pe care le implică graba cu care sunt administrate antibiotice la copii. Asta deoarece cel puțin trei sferturi dintre bolile cu febră ale copilului sunt produse de viroze și nu se tratează cu antibiotic. Cu toate acestea, părinții sunt tentați să administreze antibiotic.

Bioinginerul Alina Belu, manager al Spitalului de Copii „Sf. Maria” din Iași, avertizează asupra riscurilor pe care le presupune graba în utilizarea antibioticelor, în contextul valului de viroze la copii, precum și al ordinului Ministerului Sănătății, conform cărora farmaciștii pot elibera clienților anumite antibiotice în lipsa unei rețete.

„La noi se aplică legislația în vigoare. Ordinul de ministru prevede că antibioticul poate fi lua direct de la farmacist, în caz de urgență. La nivelul spitalului, însă, noi recomandăm medicație pe rețetă compensată. Iar ce nu există ca variantă compensată se recomandă pe rețetă simplă. Antibioticele și antifungicele sunt medicamente compensate. Deci, la nivelul spitalului, noi nu întâmpinăm o problemă în această situație. Problema rămâne ce se întâmplă acasă. În practică, părintele merge la farmacie și spune simptomatologia copilului. Să nu uităm: copilul nu poate spune întreg tabloul clinic, iar părintele nu poate face anamneza ca la carte. Vă spun, eu ca părinte nu aș face asta. Evităm cât putem antibioticele”, a declarat Dr. Alina Belu, într-o emisiune difuzată de VIVA FM Iași.

Citește și:

Farmaciile pot vinde antibiotice fără rețetă! Dr. Mihai Craiu: „O să vedem efectele repede. Nu vor fi cele pe care le așteptăm”

Antitermice naturale. 11 moduri să scazi febra copilului dacă nu ai Nurofen sau Panadol

Să nu ne bazăm deciziile pe emoții

În plus, deciziile părinților se bazează și pe emoții. Un părinte speriat, care nu beneficiază de sfatul unui specialist, are tendința să vadă doar pericolele și să acționeze nu tocmai corect din punct de vedere medical.

„Un antibiotic luat la recomandarea unei persoane care nu știe istoricul copilului poate să-l afecteze pe termen lung. Nu știm în viața asta cum vom ajunge cu o infecție care nu va mai răspunde la antibioticele descoperite în acel moment. Din cauza administrării greșite, sunt copii care nu mai reacționează la niciun tratament. Sunt fragili”, a precizat manager al Spitalului de Copii „Sf. Maria” din Iași.

Un document al Parlamentului European relevă faptul că rezistența bacteriilor la tratament, cauzată în special de utilizarea excesivă a antibioticelor, este responsabilă pentru aproximativ 25.000 de decese pe an, în țările din Uniunea Europeană.

Citește și:

Nu toate amigdalitele copiilor se tratează cu antibiotic. Mihai Craiu: „Apare o erupție impresionantă”

Bronșiolita acută. 7 simptome când trebuie să duci copilul la Urgență

Cum știi când copilul are nevoie de tratament cu antibiotic

Pentru a ști când un episod cu „roșu în gât” este boală bacteriană, unul dintre rarele cazuri când este nevoie să se administreze antibiotic la bolnavul mai mare de 3 ani, este necesar un exsudat faringian. Cu alte cuvinte, nu este suficient doar să mergem la farmacie.

În această perioadă, țara noastră se confruntă cu un val de infecții respiratorii, copiii fiind cei mai afectați. În Iași, este cel mai agresiv val de viroze din ultimii 10-15 ani, după cum spune reprezentanta Spitalului pentru Copii „Sf. Maria” din Iași.

Risc de complicații severe la bebeluși și copiii mici

Medicul citat avertizează asupra faptului că bolile respiratorii pot duce la complicații severe la sugari și la copiii mai mici de 2 ani.

Potrivit Dr. Alina Belu, ne aflăm într-o perioadă atipică: „Dacă în ultimii 10 ani știam din statistici, din tot ce înseamnă investigații și previziuni epidemiologice, că valul de gripă și viroze începe undeva la mijlocul lunii ianuarie și se atenuează spre sfârșitul lunii februarie, în acest an am avut un debut fulminant cu un număr record de aproape 25-30 de internări în 24 de ore pe secțiile de pediatrie, ceea ce ne-a dus în imposibilitatea asigurării unor condiții de tratament cum le știam eu, în spațiile dedicate pediatriei, și a trebuit să relocăm și să aducem paturi suplimentare”.

Citește și:

Dr. Mihai Craiu: Când un doctor prescrie antibiotic, riscul e de 5 ori mai mare să greșească decât dacă nu îl prescrie

Val de îmbolnăviri cu febră și tuse. Dr. Mihai Craiu spune când să mergi cu copilul la spital

Uită de răceli! 9 remedii naturiste pentru creșterea imunității la copii

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp:

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Sursa foto: Tima Miroshnichenko, Pexels

 

 

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

 
 
 
 

Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

122,745FaniÎmi place
295CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole