Farmaciile pot vinde antibiotice fără rețetă! Dr. Mihai Craiu: „O să vedem efectele repede. Nu vor fi cele pe care le așteptăm”

Farmaciile au dreptul să vândă antibiotice fără rețetă pentru cel mult 3 zile de tratament, în cazuri de urgență medicală, conform unei modificări legislative recente. Urmările asupra copiilor vor fi negative, în condițiile în care românii au deja o mare rezistență la antibiotice, consideră medicul pediatru Mihai Craiu.

Conform unui Ordin al Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial, farmaciile pot elibera medicamente din categoria antibiotice și antifungice de uz sistemic” „în lipsa unei prescripții medicale, în cantitatea maximă aferentă dozei pe 72 de ore, doză calculată în acord cu modul de administrare prevăzut în rezumatul caracteristicilor produsului”.

Doza de urgență poate fi eliberată o singură dată în cursul unui tratament pentru un pacient, în baza unei declarații.

Țara noastră se situează pe al treilea loc în Europa la capitolul rezistență la antimicrobiene, conform declarațiilor făcute, în toamna anului 2023, de Andrei Baciu, fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Potrivit acestuia, într-un an, 4,2 milioane de români au avut rețetă compensată sau gratuită pentru tratament cu antibiotic.

Citește și:

Dr. Mihai Craiu, despre tratarea gripei, între abordarea „fanatică” și „lasă că merge și așa”

Antitermice naturale. 11 moduri să scazi febra copilului dacă nu ai Nurofen sau Panadol

Decizii medicale luate sub impulsul emoțiilor

„De multe ori deciziile noastre, atât ale părinților cât și ale medicilor, se bazează și pe emoții… Un părinte speriat, care nu are o „chimie” bună în comunicarea cu medicul său, are tendința să vadă doar pericolele. Nu îl liniștesc nici un fel de argumente. Mai ales în fața unei boli febrile. Iar în acest caz, un medic ce renunță la „lupta cu morile de vânt” va prescrie o rețetă cu un antibiotic, ca să nu facă părintele automedicație”, scrie Dr. Mihai Craiu, într-o postare pe contul de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii. Mihai Craiu este conferențiar universitar, medic primar pediatrie la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și a Copilului „Alessandrescu – Rusescu” din București.

Situația este delicată „mai ales că, acum, a devenit oficial posibil să primești de la o farmacie oarecare, antibiotic pentru 3 zile, și fără rețetă medicală”, spune medicul.

Și continuă: „Pentru cazuri de urgență, zice legea… De parcă îl oprește o reglementare pe orice părinte panicat să meargă la altă farmacie după primele 3 zile… Apropos de soluții „românești” și de găsitul de „vinovați”, în loc de soluții.”

Citește și:

De la ce temperatură vorbim de febră la copii? Răspunsul pediatrului Mihai Craiu

Dr. Mihai Craiu: Când un doctor prescrie antibiotic, riscul e de 5 ori mai mare să greșească decât dacă nu îl prescrie

„O să vedem efectele repede. Și nu vor fi cele pe care le așteptăm”

„Dar asta este… O să vedem efectele repede. Și nu vor fi cele pe care le așteptăm, în țara noastră, aflată pe un loc „fruntaș” la nivel european în ce privește rezistența la antibiotice și consumul excesiv al acestora”, avertizează specialistul citat.

Sursa foto: Facebook Spitalul Virtual pentru Copii
Faringită streptococică

Potrivit acestuia, pentru a ști când un episod cu „roșu în gât” este boală bacteriană, produsă de streptococul beta-hemolitic (unul din rarele scenarii când este utilă administrarea de antibiotice, la bolnavii cu vârstă mai mare de 3 ani), „trebuie să facem un exsudat faringian. Test rapid sau cultură clasică pe geloză-sânge. Sau să ne uităm bine la copil. Există semne clinice care evocă foarte puternic infecția streptococică a gâtului. Cum ar fi combinația de febră cu roșu în gât și LIPSA tusei. Dacă se adaugă durere locală sau picheteuri hemoragice pe palat (vezi poza), diagnosticul de faringită streptococică este aproape o certitudine.”

„Tare mult trag speranță că niște algoritmi performanți vor îndrepta multe din aceste imperfecțiuni de reglementare, de diagnostic sau de tratament. Noroc cu Inteligența Artificială, căci bine condusă, aceasta va repara emoțiile naturale”, conchide medicul pediatru Mihai Craiu, la finalul postării sale.

Citește și:

Nu toate amigdalitele copiilor se tratează cu antibiotic. Mihai Craiu: „Apare o erupție impresionantă”

Stresul afectează sănătatea. 5 pași pe plan emoțional pentru a întări imunitatea copilului

Dr. Mihai Craiu: Medicamentul obișnuit cu cea mai gravă toxicitate asupra ficatului copiilor!

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp:

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Sursa foto: Captură YouTube CreștemMari

 

 

Vrei să afli ce fel de părinte ești?

Abonează-te gratuit la newsletterul nostru și primești pe email un exercițiu pentru a descoperi ce fel de părinte ești. PLUS articole exclusive, soluții la provocările tale și invitații la evenimente gratuite de parenting!

 
 
 
 

Avem grijă de datele tale personale! Te poți dezabona oricând.

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

122,762FaniÎmi place
295CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole