„Dacă ești proastă și nu te duce capul, să stai acasă! Sau să duci la Liceul Alimentar cu cei mai bătuți în cap ca tine!”. „Ne-ai dezamăgit foarte mult. Te-am crescut cu de toate ca să ne faci de rușine. Să nu mai ieși afară să ne știe lumea, să nu te prind plecată din casă că îți dau un dos de palmă de intri în pământ!”
Aceste fraze le-a auzit scriitoarea Andreea Ionescu, de la familia ei, după ce au aflat că a luat 4 la examenul de Matematică de la finalul gimnaziului.
Andreea Ionescu este autoarea cărții autobiografice „Brândușa Numărul Șase” și consilier la Camera Deputaților. Ea a descris, într-o postare pe contul de Facebook, emoțiile prin care a trecut în perioada respectivă, vinovăția și rușinea care au urmărit-o mult timp de atunci încolo.
În trăirile pe care le-a împărtășit Andreea Ionescu se regăsesc foarte mulți adulți și tineri care au resimțit și resimt asupra lor presiunea părinților și a bunicilor lor de a obține rezultate bune, de a face performanță, de a nu-i face de rușine, fără, însă, a le oferi susținerea emoțională necesară pentru a obține rezultate academice bune.
Citește și:
Mesaj pentru elevi înainte de Evaluarea Națională: „Nu știm ce loc veți prinde la liceu, dar locul de acasă e garantat”
Încep examenele școlare. 7 moduri în care îți poți ajuta copilul să le treacă mai ușor
„Acestea sunt cuvintele pe care nu am putut să le uit toată viața, spuse de tata și de bunicii mei, după ce, la sfârșitul clasei a VIII-a, am picat examenul la matematică. Aceste fraze mi-au tras draperiile peste lumina fiecărei clipe în care mă întrebam dacă am să pot ceva vreodată. Deși luasem nota maximă la română și engleză, am obținut 4 și ceva la materia care îmi repugna și de care mă temeam”, își amintește autoarea.
Ea spune că familia ei nu a avut bani de meditații și nici nu a observat câtă nevoie de ajutor avea, „pe vremea aceea, fala era importantă, gura lumii și haina bună”.
„Am vrut să-mi scriu testamentul”
Deoarece nu a reușit să intre la colegiu, adolescenta și-a petrecut vara izolată, cu gândul că este „o nenorocire” pentru familia ei și autopedepsindu-se:
„Nu am intrat la colegiu și, trei luni am stat izolată, într-o cameră, plângându-mi eșecul și gândindu-mă că sunt o nenorocire pentru ai mei care nu concepeau să nu fiu bună de carte. Dar, nici ei nu au suferit toată viața, nici eu nu m-am pierdut pe drum.
M-am învinuit pentru acel 4 odios zile toride la rând și m-am pedepsit mai mult decât puteau să o facă ai mei, jucând în picioare ultima șuviță de încredere care rătăcea în sufletul meu rănit.”
„Cuvintele dure și privirile care mă puneau la colț la fiecare prânz, la fiecare cină, mă făceau să simt că m-am internat de bunăvoie într-un sanatoriu unde achit nota de plată pentru fiecare nereușită de până la 14 ani. Am vrut să-mi scriu testamentul ca să pot urla furtuna din mine și să-l scap pe tata de multă deziluzie, însă nu am găsit numărul avocatului în agenda de pe Brândușa și am decis că testamentul e bun dacă aduce totuși moșteniri valoroase, nu o notă de râs”, rememorează scriitoarea.
Citește și:
De ce consumă elevii și studenții elitiști substanțe psihotrope. Cele 3 riscuri mari
Cele 9 emoții care îi îmbolnăvesc pe copii. Cum îți ajuți copilul să le facă față
„De fiecare dată când sosea tata, îi ceream iertare”
„Gândul că sunt o întârziată mintal și gândul că ai mei vor crăpa când ceilalți se vor lauda cu notele de admitere ale copiilor eminenți, m-a făcut prizoniera lacrimilor amare și a orelor în care stăteam ghemuită lângă pat, așteptând îndurarea cuiva. De fiecare dată când sosea tata, îi ceream iertare. Mă despica fiecare privire a lui care căuta în mine bucurie și se agăța totuși, nedorit, de o buruiană”, descrie ea trăirile din acea perioadă dificilă.
Tânăra bănuise de la bun început că va pica examenul și are amintiri traumatizante de la acel examen la matematică:
„Am știut în sinea mea că nu voi promova, pentru că nu a avut cine să mă ajute. Pentru că niciodată nu m-am priceput la cifre și formule, dar am învățat cu plăcere tot ce am putut și m-am străduit. O să-mi amintesc mereu că am ieșit de la ultimul examen, cu pixul ros, îmbrăcată într-o rochie albă, lungă și sângeram, fiindcă devenisem și femeie între timp, în acele zile în care pretențiile mă betonaseră.
Am ajuns acasă cu sângele șiroind pe picioare, simțeam că pierd și organele din mine, nu-mi explicase nimeni cum să așez un absorbant și unde să găsesc. Era rușinos să vorbim pe atunci despre lucrurile intime, ca și când femeia făcea mizerie cu propriul ei corp și asta trebuia ascuns. Mama nu era lângă mine, iar timiditatea mă împiedica să deschid gura pe acest subiect. Ajunsesem deshidratată, conștientă că nu aveam să înving și tot ce am fost capabilă să fac a fost să spăl tremurând cârpele decupate din așternuturi vechi, ca să curăț sângele pe care nu îl înțelegeam și mă speria teribil. Până am găsit pachetul cu vată, am crezut că o să-mi dau duhul.”
Citește și:
Oana Moraru: „Toți copiii încrezători au simțit de mai multe ori refuzuri și respingeri”
Creierul plin cu rușine nu poate învăța. Gabor Maté: „Școlile îi rușinează pe copii, apoi se așteaptă ca ei să învețe”
„Nu am știut cum să repar atunci sufletul unor adulți cu așteptări enorme”
Andreea Ionescu își amintește că, în vara care a urmat, nu a simțit nicio bucurie și și-a dedicat tot timpul citind și învățând, cu frică, cu vinovăție și cu rușine:
„În acea vară nu am gustat nicio bucurie și nicio recompensă. Am citit cărți până se ducea lumina zilei și se instala acea pâclă pe cer, gălbuie că mierea, mâncam doar când eram strigată, cu capul plecat și privirea mereu pierdută. Recunoșteam fiecare zgârietură din podea. Nu am știut cum să repar atunci sufletul unor adulți cu așteptări enorme și am înghițit cu noduri un anotimp întreg, reproșuri și carne, apă și pâine. Și mă gândeam că tata are sa se țină de promisiune să-mi bage pe gât fiecare foaie de caiet de matematică, ca să mă umilească, fără alte calcule”.
Vestea bună a fost că la redistribuire, datorită mediei sale, a reușit să intre la un liceu bun, cu oameni care i-au oferit susținere.
„Din fericire, la redistribuire, media m-a ajutat și am ajuns la un liceu bun, unde am întâlnit profesori pe care îi iubesc și astăzi și cărora le mai scriu. M-am descoperit pe mine, am descoperit ce materii îmi plac, iar câțiva dascăli m-au încurajat să scriu literatură și să cred în talentul meu. Au urmat rezultate bune, note de 10 și un bacalaureat dificil, la care, am luat o notă muncită. La facultate am fost premiantă, cu maxim pe linie și am aflat despre mine că nu trebuie să fiu bună la toate, ci acolo unde îmi simt chemarea”, își aduce aminte scriitoarea.
Citește și:
Legătura dintre emoții și sistemul muscular: cum rețin mușchii traumele emoționale
Psihologul Gáspár György: Rușinea pe care un adult o aruncă asupra copilului îl lovește în centrul ființei sale
„Fiecare copil are darul său și trebuie ajutat să-l găsească”
Referitor la acel examen picat, ea spune: „Am luat acel 4 și l-am folosit drept scaun pentru momentele de gândire, l-am înfruntat și l-am înlocuit. Pe mine nu m-a așteptat nimeni la poarta liceului să mă îmbrățișeze și să îmi spună că va fi bine. Acel 4 mi-a marcat fiecare etapă, până târziu, când am decis că sunt cine vreau să fiu. Nici tata, nici bunicii nu au apucat să mai vadă că, deși nu strălucesc la algebră, pot să schimb lumea prin ceea ce scriu si mi-am însușit geometria iubirii. Căci fiecare copil are darul său și trebuie ajutat să-l găsească.”
Iar în ceea ce-i privește pe adulții din familia ei, care nu i-au oferit susținere, Andreea spune astăzi că îi iubește în ciuda celor întâmplate: „Ei atât au putut, atât au considerat și eu îi iubesc dincolo de tot ce nu au știut să ocrotească în sufletul meu care a patinat mult timp în gol”.
Citește și:
Creștere dramatică! Mihaela Dinu, psiholog Salvați Copiii: Semnele depresiei și anxietății la copii și adolescenți
Prea multă școală și prea puțină joacă, o cauză a depresiei la copii și adolescenți (Studiu)
„Nimic nu se compară cu șoapta de iubire a celor care ne vor strânge la piept oricât am greși”
În continuare, scriitoarea subliniază faptul că toată viața trecem prin diferite examene, însă, în acest proces, contează foarte mult să ne simțim iubiți și acceptați indiferent de rezultatele pe care le obținem:
„Toată viața vom da examene. Toată viața ne vom lovi și de succes, dar și de înfrângeri. Toată viața ne căutăm drumul și tragem de noi, toată viața învățăm și o luăm de la multe zerouri, căci ni se întâmplă. Ne testăm puterile minții și deschizătura inimii, dar nimic nu se compară cu șoapta de iubire a celor care ne vor strânge la piept oricât am greși”.
„Toți copiii din această lume merită să fie sărutați pe frunte la plecare și la întoarcere. Toți trebuie să știe că nu sunt o dezamăgire pentru părinții lor și că există o cale pentru orice. Toți copiii din lumea asta, aflați la începutul marii lor călătorii prin viață ar trebui să adoarmă liniștiți astă-seară, știind că nimeni nu-i va judeca și pune în genunchi pe coji de nucă, strivind sinele lor plăpând. Nicio medie și nicio notă, niciun clasament și nicio competiție ratată nu ar trebui să fie un coșciug al viselor care își așteaptă momentul și nici să astupe cu durere, aripile unui copil care abia acum exersează primul zbor, așa imperfect cum este el”, mai spune scriitoarea Andreea Ionescu.
La final, ea le-a urat succes tuturor elevilor care urmau să susțină astăzi proba scrisă la limba română. „Credeți în voi”, i-a îndemnat autoarea.
Citește și:
Cum ne exprimăm iubirea față de copil, în funcție de vârstă. 6 sugestii de la psihologul Gáspár György
Psihologul Diana Stănculeanu prezintă simptomele tulburărilor emoționale la copii și adolescenți
De ce adolescenții își sfidează părinții și vor să facă doar ce au chef? 8 soluții de la psihologul Diana Stănculeanu pentru părinții de adolescenți
Sursa foto: Eric Ward, Unsplash
