Trăim într-o societate în care este valorizată foarte mult independența și capacitatea de a te baza pe tine însuți. Să nu ai nevoie de alți oameni aproape că este considerată o valoare morală. De aceea, părinții caută modalități de a educa la copiii lor, cât mai devreme, independența, autoreglarea emoțională și capacitatea de a face față singuri greutăților vieții.
Din nefericire, însă, aceste valori sociale intră în contradicție cu nevoile noastre umane și felul în care funcționăm optim: suntem construiți astfel încât să avem nevoie de alți oameni, să fim în relații și să fim atașați de oamenii importanți din viața noastră. Psihologul John Bowlby, specialist în psihologia dezvoltării și creatorul Teoriei Atașamentului, a subliniat nevoia oamenilor de a fi în conexiune, în relație cu alți oameni de la naștere și până la finalul vieții.
Cercetările arată că o schimbare calitativă în procesul de autoreglare a emoțiilor copilului are loc între vârsta de 3 și 7 ani, cu condiția prezenței unor relații calde și apropiate.
Atunci când ne naștem, nu avem niciun circuit de reglare funcțional. Deși componentele există, ele sunt puse împreună și devin funcționale prin intermediul relațiilor, explică psihologul Dr. Bonnie Badenoch, specializată în terapia familiei, citată de Genmindful.com. Potrivit acesteia, adevărata autoreglare este un mit.
Citește și:
Ce înseamnă coreglarea în parenting. Cum să o aplici cu copilul pentru a-l ajuta să-și autoregleze emoțiile
Psiholog Petronela Rotar: În lipsa acestor ingrediente, sistemul nervos al copilului rămâne blocat în modul „supraviețuire”
Societatea de azi pune accentul pe emisfera dreaptă a creierului
Potrivit lui Bonnie Badenoch, o bună cunoscătoare a neurobiologiei interpersonale, oamenii apreciază mult logica, cifrele, știința, matematica, gândirea analitică și atenția la detalii (funcții ale emisferei stângi), în timp ce devalorizează funcțiile de conexiune ale emisferei drepte (creativitatea, imaginația, intuiția și gândirea holistică).
Acest lucru este, din perspectiva specialistei, o mare tragedie, deoarece această concentrare pe emisfera stângă ne-a dat sentimentul că nu aparținem unul altuia. Nu există niciun sentiment de noi sau de conexiune cu ceilalți, deoarece acestea se află în circuitul emisferei drepte.
Idealizăm realizările individuale, seriozitatea, perseverența și realizările obținute pe cont propriu și, prin urmare, aproape că am uitat de valoarea comunității și a relațiilor.
Citește și:
7 moduri în care trauma afectează copiii și adulții. Gáspár György: Trauma scade abilitățile de autoreglare
Ce poți face azi pentru ca, în viitor, copilul tău să aibă succes? 10 moduri în care să-i antrenezi abilitatea simplă care îl ajută
Oare bebelușii trebuie să se liniștească singuri?
O consecință firească a acestei mentalități a societății este ideea că până și bebelușii și copiii mici “ar trebui” să fie capabili să facă multe lucruri pentru ei înșiși. De aceea, se pune atâta accent pe ideea că bebelușii și copiii mici trebuie să învețe să se autoregleze sau să se autoliniștească, acesta fiind văzut de mulți părinți ca un scop final în parenting.
Conform acestei mentalități, cu cât ne putem face mai repede copiii să se calmeze, să adoarmă, să evite o criză de furie și să se joace singuri, cu atât suntem părinți mai buni. Problema este, însă, că această mentalitate este complet inadecvată din punct de vedere al dezvoltării umane.
Ce înseamnă autoreglarea
Ce înseamnă și ce presupune autoreglarea? Este o idee complexă ce include mai mai multe funcții diferite și individuale care lucrează împreună. Putem defini autoreglarea ca fiind capacitatea persoanei de a-și controla în mod conștient propriile gânduri, sentimente și comportamente.
Este adevărat că autoreglarea este importantă. Autoreglarea îi ajută pe copii să aibă mai mult succes la școală, să-și facă prieteni, să gestioneze stresul, să facă față emoțiilor puternice etc. Însă, contează mult și modul în care un copil ajunge să se autoregleze.
De exemplu, unii părinți cred că a-și lăsa copilul să plângă până adoarme îl va învăța să se autoregleze și simt că eforturile lor au fost răsplătite atunci când copilul, în sfârșit, adoarme. Cu toate acestea, așa cum explică Dr. Laura Markham, specialistă internațională în parenting, în cartea sa “Părinți liniștiți, copii fericiți”, „Este bine documentat faptul că plânsul susținut și inconfortabil al sugarului duce la creșterea ritmului cardiac și a tensiunii arteriale, la scăderea nivelului de oxigen și la creșterea vertiginoasă a hormonilor de stres. Bebelușii care sunt lăsați să plângă pot adormi, în cele din urmă, dar aceasta este epuizare, nu liniștire. Bebelușii învață la ce să se aștepte, așa că nu vor mai implora… Bebelușii din orfelinate nu plâng mereu, dar nu considerăm adaptarea lor sănătoasă”.
Iată cum ceea ce un părinte poate considera a fi autoreglare este de fapt un răspuns la stres. Acest lucru se datorează faptului că, din punct de vedere al dezvoltării sale, un bebeluș nu este capabil să se autoregleze.
Citește și:
Psiholog Petronela Rotar: Dacă mama nu se conectează la copil și nu-i îndeplinește nevoile, cel mic învață că lumea e un loc înspăimîntător, în care nevoile sale nu contează
Gabor Maté: Traumele la copii pot apărea și când nu le oferim lucrurile bune de care au nevoie
De ce autoreglarea este un mit
Cercetările indică faptul că o schimbare calitativă a autoreglării are loc între vârsta de 3 și 7 ani și, chiar și atunci, sunt necesare relații calde.
Psihologul Bonnie Badenoch explică faptul că, atunci când ne naștem, nu avem niciun circuit de reglementare. Componentele sunt acolo, dar ele sunt puse împreună și devin funcționale doar prin intermediul relațiilor. Mai întâi trebuie să avem baza de a fi liniștiți de cineva, deoarece, atunci când învățăm să ne autoreglăm, ne bazăm pe confortul pe care îl simțim sau pe care l-am simțit alături de cei dragi.
Acesta este motivul pentru care adevărata autoreglare este un mit. Nu este niciodată despre noi înșine. Ne bazăm mereu pe reprezentările interne a ceea ce am experimentat anterior în relații. Toate relațiile noastre de iubire și conectare lasă în interiorul nostru un confort cald, pe care îl folosim atunci când este nevoie, la nivel inconștient. Prin urmare, înainte ca un copil să poată atinge autoreglarea, trebuie să fi experimentat coreglarea.
Citește și:
Gabor Maté: Cele 2 gânduri traumatizante ale copilului mic când părintele nu-i satisface nevoile
Ce înseamnă educație emoțională sănătoasă? 9 abilități emoționale de care au nevoie copiii
Coreglarea precede autoreglarea
Coreglarea este procesul interactiv de sprijin în reglare care apare în contextul relațiilor de îngrijire. Acest proces începe în copilărie, atunci când suntem acordate cu bebelușii noștri, când îi liniștim când plâng și avem grijă de nevoile lor pe tot parcursul zilei.
Când bebelușii au un îngrijitor care se coreglează cu ei în momentele de stres, ei încep să interiorizeze strategii de autoreglare în mintea lor. Tot ce este nevoie este ca noi să fim prezente și să fim conectate și acordate cu copiii noștri în momentele lor dificile. Chiar dacă nu ne putem da seama ce este în neregulă, faptul că suntem acolo este vindecător pentru ei.
Coreglarea continuă până la vârsta adultă, deoarece este o parte naturală a unei relații sănătoase de conectare. La maturitate, ne coreglăm empatizând, ținând spațiul pentru celălalt și discutând despre gânduri, sentimente și comportamente.
Citește și:
De ce să nu folosești telefonul pentru a liniști copilul mic. Riscurile sunt mai mari pentru băieți
Copilul nu se liniștește din plâns? 7 fraze ale părinților care agravează crizele de plâns ale copiilor
Atunci când copilul se simte conectat și calm, are cea mai mare deschidere către învățare, explorare și către rezolvarea de probleme. În primii ani de viață, creierul copilului formează milioane de conexiuni neuronale. De aceea, perioada copilăriei timpurii este crucială pentru dezvoltarea abilităților de autoreglare.
Prin urmare, este extrem de important să ne acordăm și să ne coreglăm cu bebelușii și copiii noștri mici, fără a forța formarea unei independențe sau a unei încrederi în sine inadecvate din punct de vedere al dezvoltării.
Nu trebuie să facem acest lucru perfect. Dacă ratam o oportunitate, avem întotdeauna posibilitatea să reparăm. Principala concluzie a acestui articol este că legătura cu copilul nostru constituie baza autoreglării sale de mai târziu!
Citește și:
Gabor Maté: Psihologia de parenting din cultura noastră este anti-copil. Câteva sfaturi pentru părinți
Psihologul Gáspár György spune de ce are nevoie un copil pentru a-și descoperi drumul în viață
Psiholog Aida Ivan: Tot mai mulți copii suferă de anxietate sau depresie, chiar de la vârsta de 5 ani. Care sunt cauzele și ce soluții sunt
Dorești să îți ajuți într-un mod eficient și empatic copilul/copiii să-și calmeze emoțiile dificile? Te invit să descarci un scurt ghid pdf de o pagină abonându-te la newsletterul nostru:
Sursa foto: Romina Ordóñez, Pexels
Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):
Canalul Whatsapp Parenting 2.0
