De ce răcesc copiii când încep grădinița? 10 soluții ca să tratezi cauzele fizice și emoționale ale răcelilor

Sunt foarte puțini părinți care nu s-au confruntat cu răceli și viroze în perioada (re)adaptării copilului la grădiniță sau în primele luni după începerea grădiniței. Marea majoritate a părinților trec cu copiii lor prin aceste episoade de răceli.

Potrivit medicilor, este considerat normal ca, atunci când copilul intră în colectivitate, și ia contact cu un nou mediu, cu alți microbi și cu germeni cu care nu este obișnuit din mediul familial, copilul să aibă 6-7 răceli ușoare pe sezon sau circa 10 episoade virale pe an.

Totuși, de ce răcesc copiii atunci când încep grădinița?

Explicația nr. 1: Contactul cu noi bacterii și virusuri

Prima explicație ține de faptul că cel mic intră, pentru prima dată, în contact prelungit cu bacteriile și virusurile de la grădiniță. Chiar dacă fiecare copilaș are deja formată propria sa imunitate, aceasta acoperă mediul cu care este obișnuit acasă, nu și pe cel de la grădiniță. Intrând în contact cu bacterii și virusuri cu care nu este obișnuit, crește riscul de apariție a răcelilor.

 

Explicația nr. 2: Răcirea vremii

Începerea grădiniței coincide, pentru majoritatea copiilor, cu venirea toamnei. Se știe că organismul omului poate avea dificultăți de adaptare la variațiile de temperatură, trecând de la temperaturile ridicate din timpul verii la temperaturile din ce în ce mai scăzute ale toamnei. Este cu atât mai provocator când temperaturile se schimbă brusc. De aceea, este mai ușor de suportat, atât de către copii, cât și de către adulți, o vreme răcoroasă, dar constantă, decât o vreme schimbătoare, când călduroasă, când rece, oamenii reacționând în mod special la variațiile mari de temperatură. Răcirea temperaturii de afară poate fi un declanșator al afecțiunilor, indiferent dacă cel mic merge sau nu la grădiniță.

Citește și:

Adaptarea copilului la grădiniță și la școală. 18 sfaturi foarte bune pentru prima lună

Jocul care îl va ajuta pe copil să se adapteze la grădiniță sau școală, de la psihologul Otilia Mantelers

Explicația nr. 3: Stresul începerii grădiniței

Începerea grădiniței reprezintă un stres pentru copil. De multe ori, este pentru prima dată când cel mic este lăsat singur cu niște oameni străini, într-un loc necunoscut, fiind obligat să respecte un program diferit de cel de acasă. Practic, noul univers necunoscut pare nesigur și, până să ajungă să simtă încredere și bucurie, copilul simte frică și neîncredere. Peste aceste emoții se suprapune și tristețea despărțirii de mamă, de părinți, bunici sau bona care i-a fost alături până atunci. Cu cât stresul resimțit de copil este mai mare, cu atât durează mai mult acomodarea la grădiniță și cu atât mai frecvente vor fi răcelile. Asta deoarece, conform studiilor științifice, stresul prelungit slăbește imunitatea organismului.

 

Explicația nr. 4: Emoțiile mamei

În fine, există si partea de responsabilitate a adulților, în special a mamei, datorită faptului că, de cele mai multe ori, mama este cea care se ocupă preponderent de copil în primii ani de viață. Este vorba despre situațiile în care mama nu își dorește cu adevărat în sinea ei ca cel mic să înceapă grădinița. Cauzele pot fi inconștiente și multiple: fie nu mai dorește să revină la fostul loc de muncă, la colegii și la programul de acolo, fie trebuie să-și caute serviciu și îi este frică de acest proces, fie simte că își abandonează copilul la grădiniță și nu vrea ca cel mic să trăiască trauma de abandon pe care poate că a trăit-o ea însăși în copilărie, când era lăsată la grădiniță sau la bunici. În toate aceste cazuri, deși, în mod conștient și rațional, femeia își dă seama că începerea grădiniței este o etapă firească în viața copilului, premergătoare școlii, în mod inconștient, își dorește să împiedice acest proces. În mod inconștient, mama poate prefera să stea acasă cu copilul răcit decât să meargă la vechiul serviciu, decât să-și caute job sau decât să simtă că îl abandonează unor străini de la grădiniță.

În egală măsură, această situație poate să-i placă și copilului, căci, atunci când este bolnav, nu trebuie să meargă la grădiniță și beneficiază și de grija totală și de timpul mamei. Din aceste motive, situația se poate prelungi astfel destul de mult timp.

Citește și:

Copilul plânge și nu vrea la grădiniță? Verifică dacă nu ai ratat aceste 3 lucruri esențiale

Cele 3 mari provocări cu acomodarea copilului meu la grădiniță. Cum le-am depășit

Care sunt soluțiile pentru prevenirea și tratarea răcelilor care apar în perioada adaptării copilului la grădiniță?

Iată 10 lucruri pe care le poți face pentru a preveni și a trata afecțiunile care apar la copilul tău în perioada acomodării la grădiniță:

1. Atenție la tratamentele administrate

Organismul copilului, și al omului în general, se obișnuiește cu tratamentele, pe măsură ce le ia. Din acest motiv, înainte de a începe grădinița, evită să-i administrezi tratamente puternice, mai ales dacă nu este neapărat necesar. Ia în calcul faptul că s-ar putea să ai nevoie de aceste tratamente când copilul începe grădinița și ți-ai dori ca ele să aibă efect.

 

2. Ajută copilul să aibă o imunitate puternică

Preocupă-te de întărirea imunității copilului. Sunt foarte multe moduri în care îl poți ajuta pe micuț să aibă o imunitate mai bună. Descoperă mai multe soluții pentru întărirea imunității copilului în aceste articole:

Uită de răceli! 9 remedii naturiste pentru creșterea imunității la copii

Stresul afectează sănătatea. 5 pași pe plan emoțional pentru a întări imunitatea copilului

3. Nu renunța să duci copilul la grădiniță. Asumă-ți noua etapă

Nu renunța la începerea grădiniței de către copil, gândindu-te că va merge direct la școală. Dacă cel mic nu trece prin procesul de adaptare în colectivitate în perioada preșcolară, riști să te confrunți cu aceleași probleme atunci când va începe școala. Și este mai important să nu lipsească de la orele de la școală decât de la grădiniță.

Chiar și simpla ta hotărâre în interiorul tău că veți reuși să gestionați lucrurile în așa fel încât, pas cu pas, copilul se va acomoda la grădiniță va face o mare diferență comparativ cu situația în care ai dubii, îndoieli și nu ești hotărâtă ce să faci.

 

4. Acomodarea la grădiniță, înainte de începerea serviciului

Pentru a nu te simți sub presiune, începe acomodarea copilului la grădiniță cu câteva luni înainte de revenirea la serviciu full time. Astfel, vei fi mai relaxată și vei putea gestiona un proces de adaptare treptat, fără să lași din prima zi copilul la program prelungit. Exemplul meu personal a arătat că fiul meu, în vârstă de 2 ani și 3 luni, dupa mai puțin de două săptămâni de frecventat grădinița la program scurt cu prânzul inclus, s-a simțit singur pregătit și dornic de a rămâne să doarmă la grădiniță. Este adevărat că nu simțeam nicio presiune în privința adaptării lui la program prelungit. Dimpotrivă, intenția inițială a fost să-l lăsăm doar la program scurt. Însă, pentru că și-a dorit să rămână împreună cu copiii și la somn, am decis să încercăm și ulterior ne-am felicitat pentru această decizie.

 

5. Fii disponibilă în primele săptămâni de grădiniță ale copilului

Chiar dacă nu ai posibilitatea să începi adaptarea cu câteva luni înainte, cel puțin nu îți fă planuri pentru primele săptămâni de grădiniță. În schimb, alocă timpul necesar procesului de acomodare a copilului în noul mediu. În aceste săptămâni, e nevoie să fii mereu disponibilă și pregătită să iei copilul acasă în cazul în care plânge tare și nu se liniștește sau în cazul în care se îmbolnăvește. În plus, această disponibilitate te va face să ai o atitudine mai calmă și mai relaxată pe care o vei transmite copilului. Un părinte calm și relaxat înseamnă pentru copil mai multă siguranță și încredere. Atunci când copilul simte că ești disponibilă în caz de nevoie, va fi și el, la rândul lui, mai relaxat.

Citește și:

Ingredientul esențial pentru acomodarea copilului la grădiniță

„Copilul plânge atunci când îl las dimineața la grădiniță. Ce să fac?”

6. Oferă-i constant atenție și timp

Acordă-i copilului la fel de multă atenție și timp atunci când este sănătos ca și atunci când e bolnav. În caz contrar, este posibil ca cel mic să înceapă să-și dorească, în mod inconștient, să se îmbolnăvească, pentru a beneficia de atenția ta totală și de timpul tău. Petrece în fiecare zi momente plăcute, de joacă și conectare, făcând diferite activități creative, citind împreună și implicându-l într-un mod plăcut și jucăuș în treburile casnice. De asemenea, fă împreună cu copilul gimnastică, mișcare, plimbări în aer liber – activități care contribuie la întărirea imunității.

 

7. Mai puține argumente logice și mai multă empatie și conectare emoțională

Atunci când copilul refuză să meargă la grădiniță, nu te grăbi să-l contrazici si sa-i aduci argumente de ce e bine și frumos să meargă la grădiniță. Știu că este cel mai la îndemână lucru pe care îl poți face, însă argumentele logice nu funcționează la copiii mici, mai ales atunci când simt emoții puternice. În acest caz, poți aplica următoarea strategie. Atunci când copilul spune că nu vrea să meargă la grădiniță, mai întâi validează-i sentimentele prin instrumentele ascultării active. Este foarte important să nu-l contrazici în această etapă, întrucât singurul lucru pe care îl va face copilul va fi să insiste asupra faptului că nu vrea la grădiniță, găsind argumente sau pur și simplu plângând pentru a-și susține poziția. După ce i-ai confirmat că este în regulă să simtă ceea ce simte, oferă-i puțin timp, după care implică-l în luarea unor decizii care țin de plecarea la grădiniță (ce jucărie să-și ia pe drum, ce bluză/rochiță să îmbrace etc.). În felul acesta, vei reduce la minim riscul de conflicte majore de la primele ore ale dimineții.

 

8. Rezolvă-ți propriile conflicte interioare

Pentru un proces ușor de acomodare a copilului în colectivitate, e necesar, de multe ori, ca mama să-și rezolve anumite conflicte interioare. Fii sinceră cu tine și recunoaște în fața ta dacă există vreun motiv ascuns pentru care ai prefera să stai în continuare acasă cu copilul decât să-l duci la grădiniță, iar tu să… (te chinui la fostul job, să îți cauți de lucru, să simți că îți abandonezi sau chiar traumatizezi copilul etc.).

În cazul meu personal, procesul de adaptare a copilului la grădiniță a fost întârziat și poluat de trauma mea de abandon din copilărie (am crescut la bunici, iar pe părinți îi vedeam de câteva ori pe an) și, abia după ce am făcut terapie și am vindecat această traumă, am fost 100% împăcată cu faptul că băiatul meu merge la grădiniță și asta îi face bine. Dacă nu reușești să depășești singură conflictul interior, nu pierde timpul și apelează la un specialist cu ajutorul căruia să rezolvi rapid problema. Cel puțin asta a fost soluția aleasă de mine și care a grăbit rezolvarea problemei.

Citește și:

Copilul s-a schimbat de când merge la grădiniță? 17 semne că poate fi agresat de educatoare

„Am păcălit copilul că îl aștept acasă și am plecat. Acum nu vrea să stea la grădiniță singur”

9. Nu-l duce la grădiniță imediat ce nu are febră

După o răceală, nu te grăbi să duci copilul înapoi la grădiniță de îndată ce nu mai are febră. Așteaptă cel puțin o zi, dacă nu chiar câteva zile după ce simptomele au dispărut, ieși cu cel mic la plimbare afară. În acest timp, copilul se va întări, pregătindu-se pentru revenirea în colectivitate.

 

10. Alege să gândești pozitiv

Chiar dacă mai apar răceli și conflicte, poți alege să ai încredere că, pas cu pas, veți trece cu bine peste etapa adaptării copilului la grădiniță. Dacă vei crede că răcelile sunt obligatorii și dese, vei vedea cum convingerea ta se va materializa și copilul tău va răci frecvent. În schimb, dacă ai convingerea că procesul de adaptare la grădiniță va decurge ușor și natural, veți întâmpina mult mai puține piedici. De multe ori, nici nu ne dăm seama câtă putere au în viața noastră convingerile pe care le avem. Doar testează și vei vedea.

De asemenea, evită să cazi în capcana fricilor, deoarece, odată căzută acolo, îți va fi foarte greu să ieși singură. Pornește cu gândul că faci tot ce depinde de tine pentru a-ți susține copilul să se acomodeze cât mai ușor și mai rapid la grădiniță. Iar dacă apar anumite provocări pe parcurs, te vei ocupa cu responsabilitate de ele pe parcurs, astfel încât procesul să se deruleze cât mai bine!

Citește și:

Când și cât e bine să lăsăm copilul să plângă. Evită aceste două mari greșeli pe care le fac părinții

Copilul nu se liniștește din plâns? 7 fraze ale părinților care agravează crizele de plâns ale copiilor

Ce faci când te enervezi pe copil? 4 pași de la psihologul Gáspár György ca să-ți gestionezi furia

Dacă simți că ai nevoie de consiliere personalizată într-o sesiune unu la unu privind procesul de acomodare a copilului tău la grădiniță, scrie-mi un email pe adresa ana.batca@parenting20.ro și spune-mi cu ce provocări te confrunți.

Pentru mai multe materiale care să te ajute în procesul de adaptare a copilașului tău la grădiniță, te invit să te alături Grupului de Facebook gratuit dedicat acestei teme:

Grupul de Facebook „Adaptarea la Grădiniță”

 

Sursa foto: Andrea Piacquadio, Pexels

 

Îți dorești să îți ajuți copilul în momentele în care se confruntă cu emoții dificile? Abonează-te la newsletterul nostru și primește un scurt ghid pdf cu o strategie din 5 pași care te va ajuta să-ți ghidezi copilul în momentele în care simte emoții dificile:

GHID DE CALMARE A EMOȚIILOR COPIILOR

 

 

 

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

122,737FaniÎmi place
295CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole