Mulți dintre copiii de astăzi, la fel ca numeroși adulți, se despart de ecrane doar atunci când dorm.
În aceste condiții, adulții au învățat să folosească atașamentul copiilor de gadgeturi pentru a-i determina să facă lucrurile pe care adulții doresc ca cei mici să le facă. Astfel, mulți părinți își pedepsesc copiii pentru comportamentele nedorite interzicându-le telefonul, tableta sau desenele animate, fie îi recompensează cu minute și ore în plus de ecran pentru faptele bune.
Doar că, atenție, efectul folosirii recompensei și pedepsei prin ecrane este unul negativ pe termen lung.
Iată 6 motive pentru care să NU folosești ecranele pentru a pedepsi sau recompensa copilul:
1. Copilul învață că ecranul este o valoare importantă
În era ecranelor, mulți părinți se regăsesc în situația de a-și convinge copiii că viața reală este mai importantă decât ce se petrece în lumea virtuală din jocuri, desene, de pe TikTok sau Instagram.
Această idee este, însă, contrazisă de gestul părinților de a utiliza ecranele pentru a pedepsi copiii sau pentru a-i recompensa. Astfel, chiar din cerințele părinților, ecranul devine pentru copii o valoare importantă pentru care trebuie să lupte și pe care nu trebuie să o piardă.
Această perspectivă este întărită de faptul că și părinții petrec foarte mult timp în fața ecranelor – la laptop/calculator când lucrează, pe telefoane, tablete și la televizor când se relaxează.
Ce învață copiii din toate acestea? Învață că ecranele reprezintă o valoare de bază pentru care să lupți și în jurul căreia să-ți construiești viața.
2. Crește riscul de dependență a copiilor de ecrane
În condițiile în care părinții prezintă timpul petrecut pe telefon, tabletă sau la televizor ca pe ceva foarte important, copiii pot ajunge să creadă că scopul lor este să facă ce le cer părinții, pentru a ajunge să câștige atât de mult timp la ecrane încât să-și petreacă toată ziua pe tabletă sau privind desene animate la tv.
Oare chiar îți dorești să vezi că scopul copilului este să petreacă 24 de ore din 24 în fața ecranelor?… De aici și până la dependența de ecrane mai e doar un pas…
Citește și:
Competiția toxică în rândul copiilor. 9 semne prin care se manifestă
Un copil controlat nu poate fi un copil responsabil. 5 moduri de a educa responsabilitatea
3. Copilul învață să manipuleze folosindu-se de ce e important pentru ceilalți
A-i cere copilului să facă ce vrea părintele, amenințându-l că, dacă nu face, îi ia telefonul, sau promițându-i că, dacă face, mai primește o oră în plus la desene, este o formă de manipulare. Adultul știe cât de mult își dorește copilul să se joace pe telefon sau să se uite la desene animate și apasă pe această nevoie și plăcere.
Desigur, copilul învață această strategie de a comunica și de a obține ce își dorește. Și nu ar fi de mirare dacă, la un moment dat, copilul i-ar spune părintelui să-i ia ultimul model de iPhone dacă vrea să termine anul școlar cu media peste 9.
Acest joc al manipulării nu poate fi jucat la nesfârșit, deoarece, la un moment dat, influența părintelui asupra copilului scade, iar copilul va aplica și el din ce în ce mai mult manipularea.
4. Copilul este educat prin condiționare
Sunt foarte mulți adulți care, în sinea lor, consideră că nu merită să fie iubiți pur și simplu pentru cine sunt sau că nu merită să se bucure de ce are viața frumos să le ofere dacă nu îndeplinesc anumite condiții. Acesta este rezultatul educației bazate pe condiționare după principiul:
Ca să meriți, trebuie să faci ceea ce părinții consideră potrivit. Iar dacă nu confirmi așteptările părinților, nu meriți să primești recompensa. Dimpotrivă, meriți să fii pedepsit prin privarea de ceva ce îți place.
Este adevărat că, pe termen scurt, pedepsele își ating scopul de a determina copilul să facă anumite lucruri cerute de părinți.
Însă, cu ce preț se întâmplă asta? Copilul pedepsit simte frustrare, furie, tristețe, nedreptate, neputință, se poate simți nedemn, insuficient de bun, că nu merită etc. Astfel, prețul plătit de părinți pentru a-și determina copilul să facă ce vor ei pedepsindu-l este prea mare: lipsa de încredere în sine a copilului, furie reprimată, nevoia de a-și manifesta agresivitatea față de cei mai slabi decât el în încercarea de a se reabilita în propriii ochi pentru neputința pe care o acumulează când este pedepsit.
Astfel, în ciuda eficienței condiționărilor pe termen scurt, pe termen lung, acestea nu rezolva problemele reale, nu motivează copiii și nu îi ajută să facă ce au de făcut asumându-și responsabilități.
Citește și:
Oana Moraru: „Trauma nu este stresul emoțional negativ”. Traumatic poate fi un părinte care fuge de disconfort
Droguri în școli. Gabor Maté: “Dependența este un răspuns la suferința traumei”. Care e soluția pe care o propune
5. Copilul învață să fie motivat din exterior
Principala consecință negativă a motivației din exterior (extrinsecă) este că cel mic nu are ocazia să-și dezvolte motivația interioară (intrinsecă). Iar în lipsa acesteia, copilul nu poate deveni responsabil.
Pentru a-și asuma responsabilitatea, copilul trebuie să ia decizii din propriile motivații interioare. Or, când motivația vine din afară, prin amenințarea pedepsei sau prin promisiunea unei recompense, nu e nimic care să-l mâne din interior.
De cele mai multe ori, motivația intrinsecă ar putea fi formată cu înțelegere, comunicare și ghidare din partea părinților. Însă, această soluție necesită timp și răbdare, iar mulți părinți vor să vadă rezultatele imediat.
6. Este sabotată aplicarea regulii în privința utilizării ecranelor
Dacă există vreo regulă stabilită cu copilul în privința utilizării ecranelor, aceasta este sabotată de pedepsele și recompensele acordate sub forma minutelor pe telefon, tabletă sau televizor.
Practic, cele două strategii se contrazic, neavând nicio legătură una cu cealaltă. Pe de o parte, pentru a funcționa, regula presupune existența unui timp stabilit pe care copilul îl petrece în fața ecranelor – nici mai mult, nici mai puțin. Iar pedeapsa și recompensa cu timp la ecrane presupune o libertate de decizie a părintelui în privința acestui aspect, ceea ce înseamnă lipsa unei limite stabilite.
Citește și:
Parenting tradițional vs. parenting conștient. 10 diferențe de la psihologul Gáspár György
Copilul nu citește? 10 idei simple pentru a educa dragostea de carte
Din punctul nostru de vedere, cel mai sănătos pentru dezvoltarea copilului pe termen lung (atenția, motivația, responsabilitatea, imaginația, creativitatea, abilitățile de comunicare, de autoreglare și de exprimare a emoțiilor etc.) este să existe o limită clară în ceea ce privește utilizarea ecranelor. În caz contrar, timpul petrecut de copii la ecrane ar putea scăpa ușor de sub control.
Iar presiunea cu pedepsirea și recompensarea copilului cu minute la ecrane nu își are locul în strategia de educație, dacă ne dorim să creștem copii ancorați în lumea reală, și nu dependenți de lumea virtuală.
Dacă ai folosit până acum timpul la ecrane pentru a-ți motiva copilul/copiii să facă anumite lucruri și, pe măsură ce ai citit acest articol, ai conștientizat că nu este o soluție bună, probabil că dorești să știi în ce alte moduri îți poți motiva copilul să facă ce are de făcut.
În acest sens, îți recomand câteva articole:
9 alternative la pedepse care chiar funcționează. Cum corectăm greșelile copilului prin metode pozitive [VIDEO]
Copilul își face rău pe termen lung și nu te ascultă? 5 pași pentru a-l ajuta să ia decizii bune
De ce părinții cedează și nu reușesc să impună limite? Soluția simplă care te va ajuta | VIDEO
Cum să corectăm corect copilul. 8 greșeli pe care le fac părinții când copiii greșesc
9 diferențe dintre laude și încurajări. Ce îi spunem copilului pentru a-i crește încrederea în sine
Și aceste videouri:
Iar la final, iată câteva recomandări de cărți care să te ajute:
1. „Copiii și ecranele luminoase” de Nicholas Kardaras
Dr. Nicholas Kardaras este specialist în dependență cunoscut la nivel internațional. Cercetând posibilele efecte ale „revoluției tehnologice” din ultimele decenii, a scos în evidență efectele negative ale interacțiunii timpurii cu ecranele, dincolo de vocile care încurajează aceasta atitudine și de publicitatea producătorilor de jocuri și spații virtuale.
Această carte își propune să fie un semnal de alarmă, și totodată un ghid de îngrijire corectă a copilului, pentru părinții responsabili. Cu răbdare și experiență, autorul explică paleta de afecțiuni cărora copiii le pot cădea victime, oferind argumentele și soluțiile care îi pot ajuta pe părinți să intervină la timp.
2. „Comunicarea eficientă cu copiii acasă și la școală” de Adele Faber, Elaine Mazlish, Lisa Nyberg
Autoarele Adele Faber și Elaine Mazlish, specialiste în comunicare și în educația copiilor, propun, în această carte, metode inteligente și pline de umor, completate de sfaturi punctuale, de ilustrații amuzante, precum și de studii de caz din care se pot trage concluzii utile. Prin aplicarea acestor metode, părinții și profesorii îi pot ajuta pe copii să răspundă adecvat diverselor probleme care le afectează procesul de învățare.
Totodată, părinții și educatorii vor înțelege mai bine diferența dintre cuvintele care stârnesc conflicte și cele care construiesc un context de cooperare.
3. „Părintele eficient” de Thomas Gordon
Aparent, părinții au doar două soluții pentru a rezolva conflictele cu copiii: fie îi pedepsesc, fie se dau bătuți. Psihologul american Thomas Gordon propune, însă, în această carte, o a treia cale, o metoda democratică de comunicare între părinți și copii.
Folosit cu succes de patru decenii, programul său de formare a „părinților eficienți” îi învață pe părinți cum să-și asculte activ copiii, cum să le vorbească fără a-i cicăli sau critica, precum și cum să-i îndemne să-și rezolve pe cont propriu problemele ce țin exclusiv de competența lor sau cum să fie găsit „avantajul reciproc”. Explicate clar și cu exemple, tehnicile de parenting din aceasta carte vor elimina din familie pedepsele, teribilismele și certurile infinite, asigurând o atmosferă de respect reciproc și de comunicare eficientă.
Sursa foto: Oleksandr Pidvalnyi, Pixabay
