Acasă Blog Pagina 4

Zi liberă pentru părinți. Decizia a fost deja luată în Parlament

0
Sursa foto: Freepik.com

Senatul a adoptat tacit o propunere legislativă care stabilește că „se acordă o zi liberă pentru părinți” la deschiderea anului școlar din învățământul preșcolar, primar și gimnazial.

Termenul pentru dezbatere și vot s-a împlinit la 3 decembrie, iar proiectul este considerat adoptat tacit de Senat și va merge la Camera Deputaților, for decizional în acest caz, potrivit Agerpres.

Propunerea legislativă a fost inițiată de senatorul PSD Claudiu-Daniel Catană și prevede că „se acordă zi liberă pentru părinți, așa cum sunt ei definiți în Noul Cod Civil, în prima zi de începere a anului școlar, pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial”.

„Un eveniment important pentru toată familia”

În expunerea de motive, inițiatorul spune că „prima zi de școală este un eveniment important pentru toată familia”.

Cu toate că aduce multe sentimente, trebuie să ne amintim că fiecare copil este diferit și poate simți această zi în felul său. Este crucial ca părinții să fie prezenți pentru copilul lor și să îi ofere sprijinul de care are nevoie, ajutându-l astfel să se adapteze mai ușor noului mediu, fie că vorbim de grădiniță sau de școală”, a adăugat inițiatorul.

El a spus că „începutul anului școlar coincide cu o zi lucrătoare”, iar părinții trebuie „să își ia o zi liberă din concediul de odihnă sau să se învoiască de la locul de muncă” pentru a putea fi prezenți la festivitate.

Nu puține au fost cazurile când angajatorul a refuzat învoirea sau chiar a sancționat o eventuală întârziere a angajatului”, se mai arată în expunerea de motive.

Citește și:

Zile libere pentru elevi. Când începe vacanța de Crăciun

O nouă materie în școlile din România: „Este o chestiune de siguranță națională”

Homeschooling-ul va deveni legal în România. Ministrul David a făcut anunțul: „Există în toate țările moderne”

Sursa foto: Freepik.com

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

Conflict deschis în educație: „Solicităm public demiterea domnului Daniel David”

0
Sursa foto: gov.ro

Ministerul Educației are deschidere „completă” pentru propuneri ale sindicatelor care să contribuie la buna funcționare și la modernizarea Educației, a transmis ministrul Daniel David.

El a reacționat după ce sindicatele din domeniu i-au cerut demisia, pe motiv că vrea să transforme mișcarea sindicală într-o structură „obedientă”.

„Am remarcat cu surprindere reacția sindicatelor reprezentative din învățământul preuniversitar la unele declarații pe care le-am făcut în privința modernizării educației, considerându-le exemple de ‘autoritarism’. Ca un democrat convins, cred că într-o democrație rolul sindicatelor și dreptul lor la diverse forme de protest sunt fundamentale. Am spus acest lucru mereu, public, și am fost atent la astfel de mișcări și de solicitări în cadrul lor (în condițiile permise de legislație)”, a transmis Daniel David, într-un comunicat.

Potrivit acestuia, Educația se face într-un ecosistem complex, în care sindicatul, ca formă de organizare, deține un rol important.

„Într-adevăr, Educația se centrează pe elevi/studenți, având ca vectori principali profesorii (susținuți de personal de specialitate/administrativ), cu implicarea părinților și cu susținerea autorităților și a societății/mediului socioeconomic. Dar mai cred și că îndemnul meu la autoreflecție, pentru toți actorii din ecosistem, în contextul nevoii de modernizare a Educației, este tot democratic, în condițiile în care modernizarea Educației implică toți actorii, inclusiv sindicatele. Colaborăm, ca organizații independente, dar avem și puncte de vedere diferite, comentariile și propunerile în acest proces trebuind să funcționeze bidirecțional, așa cum știm că se cade și se practică într-o democrație. Așa cum liderii de sindicat cunosc deja, îi reasigur de respectul meu pentru organizațiile pe care le reprezintă, iar ministerul are deschidere completă pentru propuneri ale sindicatelor care să contribuie la buna funcționare și la modernizarea educației”, a arătat Daniel David.

Se cere demisia lui Daniel David 

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” i-au cerut demisia ministrului Daniel David, în contextul unor declarații ale acestuia pe care sindicaliștii le consideră „un manifest pentru autoritarism”.

„Într-un recent podcast, demnitarul a afirmat: ‘în timp, sindicatele vor înțelege că nu mai pot avea un rol important într-un sistem așa cum îl avem acum’ și că este nevoie de un ‘restart pentru a construi alte paradigme în Educație, inclusiv pentru ei ca sindicate’. Aceste declarații nu sunt simple opinii, ci reprezintă un manifest pentru autoritarism. Ele trădează intenția clară de a elimina singurul obstacol rămas în calea unor reforme făcute ‘din pix’, fără consultare și fără contact cu realitatea din clase: dialogul social”, au precizat reprezentanții sindicaliștilor, într-un comunicat.

Potrivit acestora, încercarea ministrului de a lega existența sindicatelor și activitatea profesorilor de rata analfabetismului funcțional reprezintă o „manipulare ieftină”.

„Domnule ministru, analfabetismul funcțional nu este produs de sindicate! Este rezultatul zecilor de ani de subfinanțare cronică, de programe școlare neadaptate, de lipsă a resurselor și de instabilitatea legislativă generată de politicieni, nu de dascăli și de organizațiile sindicale. Profesorii sunt cei care au ținut școala românească în viață, adesea în condiții umilitoare, în timp ce miniștrii experimentau ‘reforme’ eșuate. Avertizăm partidele din coaliția de guvernare, pe prim-ministrul Ilie Bolojan și pe președintele României, Nicușor Dan, că nu au voie să tacă, după o astfel de declarație. Tăcerea în fața acestui derapaj înseamnă complicitate. Dacă viziunea României Educate include reducerea la tăcere a partenerilor sociali, atunci România a părăsit valorile europene. (…) În consecință, solicităm public demiterea domnului Daniel David din funcția de ministru al Educației. Nu putem accepta un ‘partener’ de dialog care planifică reformarea mișcării sindicale pentru a o transforma într-o structură obedientă”, au arătat sindicaliștii.

Citește și:

O nouă materie în școlile din România: „Este o chestiune de siguranță națională”

Homeschooling-ul va deveni legal în România. Ministrul David a făcut anunțul: „Există în toate țările moderne”

Cum să aplici metoda Montessori la tine acasă. Sfaturi de la o mamă care face homeschooling

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

Am deschis înscrierile la Programul “Conectarea cu copilul. Ghid Practic” – ediția a treia

0
Sursa foto: Freepik.com

Zilele acestea, am primit multe mesaje de la mame care văd semnele deconectării în relația cu copilul lor. Simt cum legătura dintre ei se slăbește, cum copilul se închide, cum distanța crește… și rămân neputincioase în fața prăpastiei care se cască tot mai vizibil între ei.

Este dureros. Dar este important să știi că există soluții clare și eficiente pentru a reconstrui relația de conectare și încredere cu copilul tău.

Am adunat toate cunoștințele, experiența și metodele mele în lucrul cu părinții într-o abordare unică, pe care o pun la dispoziție în Programul “Conectarea cu copilul. Ghid Practic”, ajuns deja la a treia ediție.

Iar luna aceasta îl poți urma cu o reducere de Crăciun de 10%.

Află mai multe detalii și ocupă-ți locul:

Programul “Conectarea cu copilul. Ghid practic”

 

În ce constă Programul “Conectarea cu copilul. Ghid practic”:

  • Este un Program online care conține 5 teme principale pe care le vom parcurge împreună în perioada 15-23 decembrie,
  • Acces la teme pe viață. Totuși, recomandarea mea este să le urmezi pe perioada desfășurării Programului, pentru a beneficia de susținerea grupului și să te bucuri cât mai repede de îmbunătățirea relației cu copilul tău/copiii tăi!
  • Se desfășoară pe un grup secret de Facebook
  • Teme practice – după ce le realizezi, primești feedback personalizat, întrebări de Coaching care te ajută să ai conștientizări importante, ghidare și răspunsuri la întrebările tale
  • Ai susținerea mea personală pentru a parcurge Programul în ritmul tău
  • 5 meditații cu ajutorul cărora vei ieși din limitările minții raționale și vei schimba tiparele mentale și emoționale care blochează conectarea (vom lucra inclusiv la conectarea ta cu tine)
  • Zeci de idei de activități ce pot fi făcute cu copiii (documente pdf pe categorii de vârstă)
  • Garanția calității: În cazul în care ai urmat Programul și nu ai observat nicio schimbare în bine, îți primești banii înapoi
  • Investiția cu reducerea de Crăciun: 179 RON (35 euro). Ofer intenționat un preț accesibil, pentru ca orice mamă să-și poată permite acest cadou, fără presiune asupra bugetului de Sărbători.
  • BONUS: Poți repeta programul gratuit la o ediție ulterioară, pentru a-ți reîmprospăta cunoștințele sau pentru a găsi soluții noi la provocările noi care apar

Dacă îți place, te invit să intri pe acest link și să te alături: Programul “Conectarea cu copilul. Ghid practic”

 

Știu că multe mame se simt copleșite de vinovăție și de presiunea de a schimba ceva în relația cu copilul. Se zbat, încearcă să se descurce singure, însă ce se întâmplă este să se afunde și mai mult în vinovăție și rușine.

Eu sunt aici pentru a-ți spune că nu trebuie să te descurci singură! Poți alege să-ți fiu alături în acest proces și să te țin de mână pentru ca tu să reușești să reconstruiești legătura de conectare cu copilul tău. Decizia este la tine.

Adevărul este că, dacă ar ști copilul tău ce citești acum, dacă ar ști că poți urma un program care să refacă legătura de conectare dintre voi, ar fi fericit să-l urmezi. Pentru că cel mai frumos cadou de Crăciun pentru el ar fi să se poată cuibări din nou în brațele tale fără frică, fără rețineri, simțindu-se acceptat și iubit cu adevărat!

Cel mai probabil, peste ani, copilul va uita ce cadouri a primit de Crăciunul din 2025. Dar în mod sigur nu va uita cum se simțea alături de tine, cum a revenit conectarea între voi.

Fă pasul acum. Copilul tău merită acest cadou: Programul “Conectarea cu copilul. Ghid practic”

 

Sursa foto: Freepik.com

 

Decizie privind temele pentru acasă. Ministrul Educației a semnat deja ordinul

0
Sursa foto: Freepik.com

Directorul și dirigintele trebuie să monitorizeze respectarea timpului maxim alocat temelor, iar elevii și părinții trebuie să dea anual feedback anual obligatoriu, potrivit ordinului de ministru semnat de Daniel David, anunță ministerul, într-un comunicat de presă.

Mai exact, diriginții trebuie să-i monitorizeze pe ceilalți profesori dacă le dau elevilor teme de maximum 2 ore, în gimnaziu și liceu. În caz contrar, îi raportează la director, iar în cazul claselor primare, directorul școlii verifică dacă învățătorii le-au dat teme de maximum 1 oră elevilor.

Timpul alocat pentru teme este la fel ca și în prezent, 1 oră cel mult pentru elevii de clase primare și 2 ore pentru cei de gimnaziu și liceu.

Dirigintele îi monitorizează pe colegii profesori la gimnaziu și liceu, dacă respectă timpul alocat temelor, adică maximum 2 ore. Dacă depășesc limita îi raportează la director, potrivit ordinului care reglementează temele pentru acasă, semnat de ministrul Daniel David.

Directorul unității de învățământ preuniversitar, pe baza analizei proprii și a feedbackului elevilor/părinților, monitorizează și ia măsuri pentru respectarea prevederilor alin. (1) și (2), în urma consultării cu responsabilul și membrii Comisiei pentru curriculum”, potrivit art 3, alin (3).

Învățătorii sunt verificați de director dacă respectă timpul alocat temelor de 1 oră pe zi.

La grădiniță și la clasa pregătitoare nu se dau teme pentru acasă, la fel cum este și în actuala legislație.

De remarcat, timpul maxim alocat face referire la orele pe care elevul le petrece într-o zi pentru toate materiile, astfel că dirigintele trebuie să aibă grijă de coordonarea între profesori, „pentru a nu încărca, într-adevăr, mai mult decât este cazul copiii”, spunea Daniel David.

O altă noutate, conform documentului Ministerului Educației, este că temele de vacanță sunt teme de tip suplimentar, iar temele suplimentare sunt facultative, adică elevul nu este obligat să le facă.

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

5 lucruri grave care se întâmplă când lipsește conectarea cu copilul

0
Sursa foto: Freepik.com

În lucrul cu zeci de familii, am văzut multe situații dificile. Dar, indiferent de context, există un element comun care stă la baza majorității problemelor emoționale și comportamentale ale copiilor:

Lipsa conectării emoționale dintre părinte și copil.

Iată ce se întâmplă, în profunzime, atunci când această conectare începe să dispară:

1. Copilul nu mai ascultă

Atunci când lipsește conectarea, copilul nu mai simte relația cu părintele ca fiind una de atașament sigur. În loc de siguranță, trăiește tensiune, imprevizibilitate și frică. Când un copil nu se simte conținut emoțional, începe să se opună, devine anxios, evitant sau rigid. Practic, nu mai are motivația internă de a coopera, pentru că nu mai percepe relația ca fiind una caldă, capabilă să-l sprijine.

Studiile din Teoria Atașamentului arată foarte clar că cei mici ascultă cu drag doar atunci când se simt conectați cu adultul. Adică, atunci când simt apropiere, nu presiune.

 

2. Crize emoționale repetate

Lipsa conectării duce la acumularea unor tensiuni emoționale pe care copilul nu le poate gestiona singur. Pentru că părintele nu îl mai vede cu adevărat, copilul simte că nu este înțeles, iar emoțiile lui îl copleșesc. Așa apar plânsul puternic, furia, agresivitatea, trântitul ușilor sau retragerea în tristețe.

În spatele acestor reacții este, de fapt, o nevoie profundă de reconectare. Dacă situația persistă, aceste descărcări emoționale pot afecta echilibrul emoțional al copilului și chiar sănătatea lui fizică, prin simptome psihosomatice.

 

3. Copilul se simte neliniștit și nesigur

Un copil se liniștește și se simte în siguranță doar în prezența unui părinte stabil emoțional, care îl vede, îl aude și pe care îl simte aproape. Când conectarea lipsește, copilul trăiește o stare permanentă de neliniște, pentru că nu mai simte baza sigură de care are nevoie. Începe să caute atenție prin comportamente care adesea irită adultul: se agață, plânge, cere prea mult sau, dimpotrivă, respinge, se opune și pare “imposibil”. Toate acestea sunt doar încercări de reconectare.

În acest context relațional, copilul nu își poate forma încrederea în sine și nici o imagine de sine bună, pentru că acestea se construiesc doar într-o relație în care se simte văzut cu adevărat, înțeles și validat.

 

4. Copilul se simte singur în fața greutăților

Când copilul nu se mai simte conectat emoțional cu părintele, trăiește o formă profundă de singurătate. Chiar dacă părintele încearcă, ajută sau oferă soluții, copilul nu le mai poate primi.

În lipsa conectării cu mama, prima și cea mai importantă figură de atașament, copilul ajunge să creadă că este singur în fața lumii și că trebuie să se descurce pe cont propriu. Această credință devine un tipar care se poate manifesta de-a lungul întregii vieți: “Sunt singur cu problemele mele”. În momentele de dificultate emoțională, această singurătate îl poate bloca complet sau îl poate ademeni către soluții care rezolvă problema doar pe moment.

 

5. Crește riscul dependențelor

Atunci când un copil nu se simte înțeles și conținut emoțional, el caută un refugiu care să îi amorțească durerea. Pentru unii este telefonul, jocurile sau internetul; pentru alții, pe măsură ce cresc, pot fi anturajele nepotrivite, fumatul, alcoolul, substanțele sau jocurile de noroc. O lume paralelă devine tentantă pentru că, măcar pentru câteva ore, durerea se atenuează.

Însă, un copil care crește simțindu-se iubit, înțeles și acceptat în profunzime are o capacitate mult mai mare de autoreglare și de evitare a riscurilor. Simte că lumea reală este suficient de bună și nu simte nevoia să se refugieze în altă parte.

 

Acestea sunt câteva dintre urmările profunde ale pierderii conectării cu copilul.

Pentru a preveni consecințele prezentate mai sus, e nevoie să observăm la timp primele semne ale rupturii emoționale.

Despre care sunt semnele deconectării emoționale în relația părinte-copil am scris în acest articol: 

Care sunt semnele că ai început să pierzi conectarea cu copilul

 

Vizionează și videoul pe același subiect:

 

Sursa foto: Freepik.com

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

Care sunt semnele că ai început să pierzi conectarea cu copilul

0
Sursa foto: Freepik.com

Deconectarea emoțională a părintelui de copil se produce treptat, chiar pe neobservate. Tocmai de aceea, este important să știm cum arată în viața de zi cu zi lipsa conectării, pentru a putea interveni la timp.

În acest articol am arătat 5 lucruri grave care se întâmplă frecvent atunci când lipsește conectarea cu copilul.

În acest articol, te invit să trecem în revistă indiciile după care îți poți da seama că ai început să pierzi conectarea cu copilul tău, astfel încât să poți interveni la timp.

Semne că ai început să pierzi conectarea cu copilul

Semnele observabile la copil:

  • Copilul a devenit sfidător, sarcastic, pare că face lucruri împotriva ta
  • Apare mai multă opoziție, inclusiv la lucruri care înainte erau simple
  • Tot mai des sunt conflicte și discuții tensionate
  • Copilul îți ascunde lucruri, uneori te minte
  • Îi este frică de tine, se inhibă în prezența ta, nu se simte în siguranță emoțională cu tine
  • Refuză să vorbească despre ce îl supără
  • Evită joaca și activitățile împreună cu tine
  • Petrece tot mai mult timp online, în lumea virtuală
  • Momentele în care vă jucați împreună, râdeți și discutați sincer sunt rare sau inexistente

Semnele observabile la tine:

  • Te enervezi mai ușor în interacțiunile cu copilul tău
  • Simți că nu îți mai face plăcere să petreci timp cu el
  • Discuțiile voastre sunt mai mult despre responsabilități și ce trebuie să facă, decât despre ceea ce îl interesează cu adevărat pe copil
  • Ești nemulțumită de ce face, de comportamentul pe care îl are. Vrei să se schimbe
  • Îl critici mai des decât îl apreciezi și îl validezi
  • Nu înțelegi motivele comportamentelor lui
  • Crezi că nu are niciun motiv să aibă aceste reacții emoționale
  • Ai senzația că nu te mai înțelege sau că nu reușești să ajungi la el

 

Cu cât regăsești mai multe dintre aceste semne, cu atât mai urgent este să te ocupi de reconectare.

Te asigur că poți recupera relația cu copilul tău. Poți reconstrui puntea de conectare dintre voi, cu condiția să te ocupi în mod conștient de asta.

Conectarea cu copiii noștri depinde de noi

Un lucru neplăcut pentru noi, părinții, dar adevărat este că, dacă nu facem nimic pentru a cultiva conectarea cu copiii noștri, relația se va degrada constant.

Copiii nu au cunoștințele necesare, nici capacitatea de autoreglare emoțională pentru a reconstrui conectarea în relația cu noi.

Chiar dacă își doresc enorm să se simtă conectați cu noi, soluțiile pe care le găsesc majoritatea copiilor ne enervează și ne irită: se agață de noi sau, dimpotrivă, ne resping, cer multă atenție sau, dimpotrivă, se opun și refuză tot ce vine din partea noastră, fac tot felul de prostii ca să ne atragă atenția etc.

Realitatea este că noi, părinții, suntem singurii responsabili de cultivarea conectării cu copiii noștri.

Pe măsură ce te gândești la acest lucru, el nu te sperie, ci parcă îți dă mai multă siguranță, căci îți dai seama că puterea în relația cu copilul este la tine.

Și poți transforma relația oricând dorești.

Poate că te gândești că ai vrea să faci asta, însă nu știi de unde să începi și ce pași să parcurgi.

Cum ar fi dacă ai avea un ghid clar care să te ajute să reconstruiești conexiunea cu copilul tău în mai puțin de 10 zile?

Programul “Conectarea cu copilul. Ghid practic” poate fi exact harta de care ai nevoie pentru a ieși din blocajul în care a ajuns conectarea cu copilul tău. Luni voi anunța toate detaliile și te vei putea înscrie, dacă vei simți că e momentul.

 

Sursa foto: Freepik.com

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

„Fii atent aici!” Soluții practice pentru a îmbunătăți atenția copilului tău

0
Sursa foto: Freepik.com

Trăim într-o lume în care atenția este fragmentată permanent, iar copiii și adulții sunt supraîncărcați de stimuli, întreruperi și multe cerințe care nu se potrivesc modului în care funcționează creierul.

Acesta este motivul pentru care copiii moderni par mai distrași decât eram noi, iar adulții se simt copleșiți aproape în fiecare zi.

Nici școala, nici părinții, nici profesorii nu au primit vreodată o educație reală despre cum funcționează atenția cu adevărat. Și e nevoie să știm cum să abordăm aceste lucruri.

Dacă ai un copil care se pierde la teme, obosește repede, uită instrucțiuni simple sau pare că nu reușește să rămână conectat la lecții sau dacă tu însuți simți că nu mai ai capacitatea de concentrare pe care o aveai acum câțiva ani, că te împrăștii ușor, că uiți în timp ce faci, atunci problema nu este voința, disciplina sau interesul.

Problema este atenția.

Atenția este funcția cognitivă fundamentală, poarta prin care intră informația și punctul din care pornește tot restul: învățarea, memoria, organizarea, logica și chiar starea de bine. Când atenția slăbește, totul devine mai greu atât pentru copil, cât și pentru adult.

Soluții practice pentru întărirea atenției

Tocmai pentru a oferi părinților soluții concrete, aplicabile imediat pentru antrenarea atenției, prietenul comunității noastre Alexandru Mircea Bordea, fondatorul centrului de învățare Infospeed, specialist în învățare care a lucrat cu mii de copii și adulți în ultimii 20 de ani, organizează un eveniment special Live, „Fii atent aici!”, care va avea loc joi, 11 decembrie, de la ora 19:00 la 21:00:

PARTICIP LA EVENIMENTUL DESPRE ATENȚIE

Prețul participării este de 199 lei, iar pentru comunitatea noastră Alexandru oferă o reducere de 10% (20 lei) cu codul de discount “parenting”.

Evenimentul are loc online și vei avea acces la înregistrare timp de 100 de zile.

Evenimentul Live “Fii atent aici!” este pentru tine dacă:

  • Ai un copil între 6 și 18 ani care se concentrează greu la teme
  • Te întrebi de ce obosește repede și are nevoie de instrucțiuni la fiecare pas
  • Vrei să înțelegi ce se întâmplă în mintea copilului când își pierde atenția și cum s-o readuci
  • Ai nevoie de soluții concrete și exemple clare cum să dezvolți atenția copilului tău (și a ta)

Un beneficiu este că, imediat după înscriere, primești două bonusuri valoroase:

  • Bonus 1: „10 exerciții simple pentru atenție”
  • Bonus 2: „10 exerciții practice pentru formarea unui stil de învățare”

Ocupă-ți locul acum (nu uita să introduci pe pagina de plată codul “parenting” pentru a beneficia de 10% reducere):

MĂ ÎNSCRIU LA EVENIMENTUL “FII ATENT AICI!”

 

Nu aștepta ca lucrurile să se rezolve de la sine, căci timpul trece și, dacă nu intervii, creierul copilului riscă să se formeze cu niște mecanisme care îngreunează învățarea.

 

Sursa foto: Freepik.com

 

Cel mai dureros lucru pentru o mamă

0
Sursa foto: Freepik.com

În ultimii ani am avut zeci de întâlniri unu la unu cu mamele în procese de Coaching, în sesiuni de audit al relației părinte-copil și în cele pentru analiza hărților natale ale copiilor. Am primit și am trimis sute de mesaje către mame care încercau să înțeleagă ce se întâmplă cu copiii lor și cum pot ajunge din nou la ei.

Am văzut multe situații dificile, multe familii în momente grele.

Însă, dintre toate, există un lucru care doare cel mai tare. Un adevăr pe care multe mame îl simt până în măduva sufletului:

“Îmi iubesc copilul… dar simt că iubirea mea nu ajunge la el.”

Este sfâșietor să simți că, deși faci tot ce poți ca să-i fie bine, copilul tău parcă se închide tot mai mult.

Este dureros să vezi cum el se simte rău, neîncrezător, pierdut într-o lume care îl copleșește.

Unii copii devin furioși, refuză cooperarea, plâng, lovesc sau țipă. Alții se retrag, se sting, încep să creadă că sunt “răi”, “insuficient de buni”, “defecți”. Iar unii spun lucruri care îți rup sufletul:

“Poate ar fi fost mai bine să nu mă nasc…”

Nicio mamă nu ar trebui să audă asta.

Și niciun copil nu ar trebui să simtă asta.

Dar, adevărul e că ceea ce se vede la suprafață, – furie, opoziționism, tristețe, respingere, – nu este lipsă de iubire. Este lipsă de conectare.

Iubirea există. Este acolo, puternică, nu am niciun dubiu. Doar că nu ajunge până la copil.

Și vestea bună este că se poate reconstrui pas cu pas, cu blândețe și cu un ghidaj potrivit.

În articolele care vor urma în perioada următoare, o să-ți arăt care sunt semnele pierderii conectării, ce se întâmplă în sufletul unui copil atunci când nu simte iubirea părintelui și, cel mai important, cum poți să reconstruiești podul dintre voi.

Indiferent cât de greu a fost până acum, conectarea se poate reface. Te asigur.

La finalul acestui articol, te invit să evaluezi, pe o scală de la 1 la 10, la cât simți că se situează acum nivelul de conectare cu copilul tău. Dacă ai mai mulți copii, poți face această evaluare pentru fiecare dintre ei.

Primul pas pentru a face o schimbare este să conștientizezi în ce loc te afli și unde îți dorești să ajungi.

Citește și:

De la timiditate la încredere în sine. 5 moduri să-ți ajuți copilul să fie încrezător

Psihologul Gáspár György: Joaca pune cel mai repede în mișcare creierul unui copil, nu meditațiile sau exercițiile

De ce să nu-i spui niciodată copilului să-și învingă emoțiile. Alternativa, explicată de Psihologul George Bozgă

 

Sursa foto: Freepik.com

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

 

Daniel David: Toți cei care reprezintă România și câștigă premii trebuie onorați

0
Sursa foto: Captură video Facebook Ministerul Educației - România

„Toți cei care reprezintă România și câștigă premii trebuie să fie într-o formă sau alta onorați și vom avea grijă prin regulamentele de anul viitor, vom încerca să corectăm anul viitor lucrurile pe care a trebuit să le modificăm, să le ajustăm în acest an”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, astăzi, la festivitatea de premiere a elevilor laureați la olimpiadele internaționale.

„Premiile pe care le primiți astăzi nu sunt premii pentru a vă încuraja să faceți ceva, sunt premii pur și simplu pe care le meritați”, a precizat ministrul, potrivit EduPedu.ro.

Potrivit Ministerului Educației, peste 150 de elevi olimpici și profesorii lor sunt premiați cu aproape 4,5 milioane de lei.

În acest an școlar, Ministerul Educației a eliminat bursa de excelență I și II, însă a anunțat că premiază olimpicii internaționali și că aceștia „din premiul primit își permit să-și dea ei o bursă de merit în fiecare lună”, ca justificare pentru tăierea burselor de excelență.

Ce a declarat Daniel David la Gala Olimpicilor 2025

Ministrul Educației a declarat, în cadrul evenimentului, că, deși anul acesta a fost unul dificil, am reușit să trecem de furtuna fiscal-bugetară.

„Anul în care ne aflăm, anul prin care am trecut, este un an complicat atât pentru țară, cât și pentru sistemul de educație și cercetare. După o criză fiscal-bugetară și o criză politică în prima jumătate a anului, inevitabil și sistemul nostru de educație și cercetare a fost afectat.

Cu toate acestea, am reușit să trecem de furtuna fiscal-bugetară și din punctul meu de vedere, sistemul de educație și cercetare este stabilizat și din acest moment trebuie să crească. Evident că, dacă te uiți la sistemul de educație, nu poți să nu vezi un amestec de lumini și umbre. Luminile există, sunt reprezentate, printre alții, de voi, de profesorii pe care îi aveți, de școlile din care proveniți. Evident că avem și foarte multe umbre în sistem și cred că ar fi important ca voi să deveniți repere și pentru celelalte zone din sistem”, a afirmat Daniel David.

El a spus că premiile pentru olimpici au fost securizate din acest an:

„Nu înseamnă că ne așteptăm ca toată lumea să devină olimpic, olimpic național, olimpic internațional, dar tendința și dorința de a învăța bine să fie mai generalizată în sistemul nostru de educație. Așa că, în acest an, am reușit să securizăm aceste premii. Știu și foarte multele nemulțumiri care există, nu doar în zona burselor, care au fost afectate de măsurile fiscal-bugetare, sunt și alte olimpiade, alți olimpici care sunt nemulțumiți, alte competiții.”

Oficialul a vorbit și despre planurile pentru anul viitor în ceea ce privește competițiile și concursurile școlare:

„Cred că la anul viitor va trebui să facem o ordine mult mai clară în diversele competiții care există, în diversele regulamente pe care le avem, pentru că toți cei care reprezintă România, indiferent de forma prin care ajung acolo, și câștigă premii, trebuie să fie într-o formă sau alta onorați și vom avea grijă prin regulamentele de anul viitor. Odată stabilizați, vom încerca să corectăm anul viitor lucrurile pe care a trebuit să le modificăm, să le ajustăm în acest an, dar până atunci, hai să ne bucurăm de această zi, și anume premiile pe care le primiți astăzi nu sunt premii pentru a vă încuraja să faceți ceva, sunt premii pur și simplu pe care le meritați. Felicitări tuturor!”

 

Citește și:

De la timiditate la încredere în sine. 5 moduri să-ți ajuți copilul să fie încrezător

Guvernul a decis sistemul de burse pentru elevi. Cine va primi 450 de lei pe lună

Cum să motivezi copilul pentru succes. 2 strategii de la Laura Markham

 

Sursa foto: Captură video Facebook Ministerul Educației – România

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0

 

De la timiditate la încredere în sine. 5 moduri să-ți ajuți copilul să fie încrezător

0
Sursa foto: Freepik.com

De foarte multe ori, introversia este confundată cu timiditatea, mai ales în rândul copiilor. Este una să fii introvert, lucru dictat de o trăsătură principala de personalitate, și altceva este să fii timid și să ai frici care te împiedică să fii mai sociabil și să abordezi cu ușurință oamenii.

Persoanele introverte se simt mai bine în singurătate decât înconjurate de oameni și asta le este natural, pe când persoanele timide se simt mai bine înconjurate de oameni, însă, din motive precum frica de respingere sau de judecată, se feresc de contexte sociale.

Există, desigur, și persoane care sunt și introverte și timide în același timp, însă important este să reușim să facem diferența între cele două trăsături.

Suzanne Gelb, psiholog clinician, coach și autoare a lucrării „Totul începe cu tine – Ghid pentru părinți pentru a crește copii fericiți și de succes fiind cel mai bun model posibil pentru ei” („It Starts With You-A Guidebook for Parents On How To Raise Happy, Successful Kids by Being the Best Role Model You Can Possibly Be”), vorbește despre acest subiect într-un articol pe blogul publicației psychologytoday.com.

Specialista susține că, atunci când copilul tău se simte timid, cel mai probabil se simte și singur sau nefericit și este important ca, în calitate de părinte, să fii prezent și să faci tot ceea ce ține de tine pentru a-l ajuta.

Iată 6 metode simple propuse de Suzanne Gelb pentru a întări încrederea în sine a copiilor timizi:

1. Lasă copilul să își termine frazele

Foarte mulți părinți tind să își întrerupă copiii în mijlocul frazelor și să le ofere idei, păreri sau soluții, în funcție de ce anume consideră fiecare părinte că ar vrea copilul său de la el. Acest lucru nu ajută deloc la creșterea sau construirea unei încrederi solide în sine, ba chiar conduce la ideea că ceea ce spun nu este suficient de bun și că este nevoie de intervenția adultului.

Ceea ce poți să faci este să asculți cu atenție și să nu îl întrerupi pe copil pentru a afla ceea ce are el cu adevărat nevoie de la tine. Astfel, nu îi este afectată nici încrederea în sine și tu te poți conecta mai ușor cu el.

 

2. Nu îl critica pe copil

Sunt foarte multe metode prin care copilul poate înțelege atunci când greșește sau când ceva nu îi face bine. Critica nu este una dintre metodele prin care copilul tău va înțelege mesajul pe care vrei să i-l transmiți. Aceasta nu va face decât să-l facă pe copil să fie mult mai închis și să se ferească să expună anumite idei și fapte. De ce? Deoarece critica nu este deloc plăcută, iar pentru copii este dureroasă.

Și ca adulți resimțim uneori durere atunci când suntem criticați, deci, cel mai probabil, și copiii simt la fel. Prin urmare, din frica de a fi criticați, aceștia vor deveni niște firi „închise” care nu vor expune prea multe despre ei.

 

3. Ascultă activ

Atunci când nu sunt ascultați, copiii simt. Un lucru comun tuturor copiilor este entuziasmul cu care aceștia vor să le vorbească părinților despre ceea ce le place și despre ceea ce au făcut. Fii prezent/ă și oferă-i copilului tău atenția ta atunci când acesta o solicită. Astfel, vei crea un mediu sigur pentru copil, în care știe că nu este criticat sau întrerupt și se va deschide în fața ta, reușind să formați o legătură autentică și armonioasă.

 

4. Complimentează-ți copilul

Copiii au nevoie de multă validare până reușesc să aibă încredere suficientă în ei. Aici este foarte important să înțelegi cât de mare este efectul pe care îl poate avea validarea insuficientă a copilului tău. Atunci când un copil nu este complimentat, apreciat și validat, se transformă în adultul care este mereu nesigur și care are nevoie constant de confirmare pentru a acționa. Acest lucru afectează în mod direct încrederea în propriile forțe ale copilului tău și este necesar ca tu să îi oferi ceea ce are nevoie pentru a nu afecta acest lucru în mod negativ.

 

5. Practică autoevaluarea

În ceea ce te privește, pe o scară de la 1 la 10, tu cum stai cu încrederea în propriile forțe și cu timiditatea?

Acest lucru este important deoarece este bine să te asiguri că nu sunteți în situația în care chiar tu ești modelul de timiditate pentru copilul tău. Dacă te afli, totuși, în acest scenariu, nu te speria, există multiple variante de a schimba lucrurile. Poți apela la un terapeut, la un coach, poți citi informații utile în cărți sau pe diverse site-uri de dezvoltare personală și evoluție etc.  Cu siguranță, vei găsi soluția potrivită pentru tine și copilul tău.

 

Acestea fiind spuse, poți evalua situația și poți acționa pentru a îmbunătăți lucrurile, dacă simți că este nevoie de o îmbunătățire. Schimbarea se întâmplă într-o secundă, iar ceea ce se materializează este doar consecința schimbării interioare care a avut loc. Fă această schimbare astăzi!

 

Citește și:

Cum să crești un copil cu încredere în sine. 3 lucruri pe care să NU le faci

3 exerciții în joacă la final de an care întăresc încrederea în sine a copilului

Copilul nu poate reuși dacă nu ai încredere în el. Cum să ai încredere când te dezamăgește?

Copilul ca o oglindă. Legătura dintre neîncrederea în sine a părintelui și nefericirea copilului

 

 

Sursa foto: Freepik.com

 

Fii la curent cu articolele pe care le publicăm abonându-te la canalul nostru de WhatsApp (apasă clopoțelul din dreapta sus):

Canalul Whatsapp Parenting 2.0