Dacă ar fi să realizăm un clasament al celor mai grele momente cu copilul, cel mai probabil, momentele când copilul plânge sunt printre cele mai dificile și provocatoare pentru părinți. Dacă nu chiar cele mai provocatoare.
Celor mai mulți părinți le este foarte greu să aibă o reacție pur rațională atunci când își aud copiii plângând. Din diferite motive, – care țin de istoricul copilului, de relația cu copilul lor, de reacțiile adulților în propria lor copilărie, de propriile provocări emoționale etc., – în părinți se declanșează anumite emoții care îi determină să aibă anumite reacții și comportamente.
Pentru că reacțiile emoționale și comportamentale ale părinților pot varia foarte mult, în funcție de experiența lor personală, îți propun să ne raportăm la ce are nevoie copilul de la părinte în momentele în care plânge. Poate că acesta este cel mai bun criteriu pentru a ne adapta reacțiile atunci când copiii noștri plâng.
De ce are nevoie copilul de la părinte atunci când plânge
Pentru a vedea de ce anume are nevoie copilul de la părintele sau îngrijitorul lui atunci când plânge, este important să trecem în revistă posibilele motive care ar putea determina copilul să plângă.
Iată câteva motive frecvente pentru care copiii plâng:
- Au o suferință fizică, fie din cauză că s-au lovit, au fost loviți, resimt o durere în corp etc.
- Au o suferință emoțională pe care nu au exprimat-o sau care nu a fost percepută de adult și pentru gestionarea căreia au nevoie de ajutor
- Experimentează un disconfort pe care nu îl pot gestiona singuri și au nevoie de ghidare
- Se simt copleșiți de emoții puternice cărora nu reușesc să le facă față altfel
- Doresc să atragă atenția părinților, pe care nu au reușit să o atragă în alte moduri
Citește și:
„Copilul plânge atunci când îl las dimineața la grădiniță. Ce să fac?”
Gabor Maté: Psihologia de parenting din cultura noastră este anti-copil. Câteva sfaturi pentru părinți
În acest context, un copil care plânge are nevoie, în primul rând, de alinare, de liniștire, de o reconfirmare a stării de siguranță.
Copiii mici încă nu își pot autoregla emoțiile, de aceea au nevoie noi, adulții care îi educăm, să îi liniștim, să le oferim confortul emoțional de care au nevoie. Treptat, pe măsură ce primesc alinarea de care au nevoie, copiii învață să-și autoregleze emoțiile, fără ajutorul unui adult.
Cât timp copilul nu se va simți liniștit și în siguranță, el nu se va putea concentra pe mesaje raționale, pe ce are de făcut, pe lucrurile pe care i le ceri. Atâta timp cât copilul se simte singur în fața pericolului, el nu va putea lua decizii raționale, scopul lui fiind recăpătarea sentimentului de siguranță și liniște.
Pentru a se simți liniștit și în siguranță, copilul are nevoie:
- Să simtă siguranța relației cu părintele – copilul are nevoie să știe că relația cu mama (sau tatăl sau unul dintre bunici) este sigură, că nu este condiționată sau amenințată de ceva. În aceste condiții, amenințările și șantajul emoțional pe care îl practică unii părinți (de exemplu: “Dacă nu vii acum, te las în parc și plec singură”, “Nu te iubesc când ești obraznic”) induc multă nesiguranță și frică, așadar, împiedică liniștirea copilului.
- Să simtă că este înțeles cu adevărat – cel mic simte când adultul îl înțelege cu adevărat, când îi ascultă punctul de vedere și crede ceea ce spune. Atunci când nu se întâmplă acest lucru, copilul continuă să se simte singur în fața unei situații dificile pe care nu o poate gestiona cu resursele pe care le are.
- Să se simtă acceptat așa cum este – doar atunci când simte că este acceptat cu manifestările pe care le are, cu comportamentul pe care îl are, cu reacțiile emoționale pe care le are, copilul se poate relaxa în cadrul relației care îi conferă acest confort emoțional și, astfel, poate să crească, să evolueze, să facă alegeri bune din propria sa bunătate.
- Să se simtă primit și iubit așa cum este, chiar și în momentele acestea dificile când îi este greu și plânge. Mai ales în aceste momente dificile. Când se întâmplă asta, copilul simte că nu trebuie să câștige iubirea. Că nu trebuie să dovedească nimănui că merită să fie iubit. Și se poate dezvolta frumos, autonom, independent, pe măsură ce este pregătit.
- Să simtă adultul aproape, ca un sprijin, ca un ghid, ca un stâlp de stabilitate – în acest caz, copilul simte că se poate relaxa, deoarece are alături un adult pe care se poate baza, un adult responsabil, matur și de încredere, alături de care orice greutate poate fi înfruntată și orice obstacol, depășit. Acest adult este capabil să conțină emoțiile copilului fără să le nege, fără să le înfrunte, fără să vrea să le schimbe, doar acceptându-le și validându-le.
Citește și:
Creștere dramatică! Mihaela Dinu, psiholog Salvați Copiii: Semnele depresiei și anxietății la copii și adolescenți
Copilul are comportamente opoziționiste și sfidătoare? Checklist-ul lui Janet Lansbury pentru părinți
Regula care te va ajuta de fiecare dată când copilul plânge
De fiecare dată când copilul începe să plângă, adu-ți aminte de următorul lucru care să te ajute:
Regula este să-i permitem copilului să-și manifeste emoțiile atunci când le simte și să-l ajutăm să le proceseze, pe măsură ce se simte conținut și susținut de noi, adulții de lângă el.
Riscul cel mai mare prin care îi putem provoca rău copilului este să aplicăm una dintre abordările extreme: îi interzicem copilului să plângă sau, dimpotrivă, îl lăsăm să plângă mult, fără a interveni.
Discutăm, în continuare, despre efectele negative ale celor două greșeli ale părinților.
Citește și:
Dr. Shefali Tsabary: „Nu există comportament rău al copiilor”. Ce se întâmplă de fapt când copilul are comportamente neplăcute
Mindset-ul care te ajută să gestionezi chiar și cele mai urâte comportamente ale copilului
Greșeala nr. 1: Părinții îi interzic copilului să plângă
Este o greșeală frecventă a părinților care nu au o educație emoțională sănătoasă și care, de regulă, nu reușesc nici ei să-și autoregleze emoțiile, confruntându-se cu emoții dificile pe care nu le pot gestiona și, pentru a face față lucrurilor, le reprimă. Asta este și soluția pe care încearcă să o impună și copiilor lor: reprimarea emoțiilor. De parcă dacă cel mic ar înceta să mai plângă, suferința lui ar dispărea. Desigur că nu se întâmplă asta, la fel cum nu dispare nici suferința adultului când este ignorată. Doar se transformă într-o bombă cu efect întârziat care nu știm când anume va exploda, în ce context și în ce formă.
Iată câteva lucruri care se întâmplă, pe termen mediu și lung, când părintele îi interzice copilului să plângă:
- Copilul învață să-și reprime emoțiile. Reprimarea emoțiilor nu este un semn de putere! Dimpotrivă, este un semn de slăbiciune, deoarece este o strategie de a fugi de provocarea de a gestiona emoțiile. Oamenii cu adevărat puternici nu fug când dau de greu, ci stau și învață să facă față provocărilor. Chiar dacă mai cad, chiar dacă mai suferă, în timp, învață să-și autoregleze emoțiile, să trăiască și emoțiile plăcute și pe cele neplăcute într-un mod sănătos, fără a acuza pe alții și fără a provoca rău nici sieși, nici altuia. Mai mult, un mare risc care apare în cazul reprimării unor emoții dificile pe termen lung este descărcarea lor prin corp prin intermediul afecțiunilor datorate somatizării.
- Copilul învață să se deconecteze de emoțiile sale. Pentru că emoțiile plăcute și cele neplăcute pornesc din aceeași rădăcină, atunci când ne deconectăm de emoțiile dificile, ne deconectăm automat și de cele plăcute. Astfel, persoana deconectată de emoțiile sale nu simte suferința, însă nu simte cu adevărat nici bucuria, nici iubirea, nici entuziasmul. Cel mult, își creează niște percepții raționale despre ce ar trebui să însemne aceste trăiri în propria lor viață.
- Copilul învață că emoțiile (lui) nu contează. Ceea ce reprezintă un blocaj, în condițiile în care emoțiile stau la baza tuturor deciziilor noastre. Nemaivorbind de starea de bine, de felul în care ne simțim în interiorul nostru zi de zi care este determinat într-o foarte mare măsură de emoțiile pe care le simțim. Iar când învață că emoțiile sale nu contează, copilul învață că este neimportant, că ceva nu este în regulă cu el, că nu este suficient de bun pentru a conta.
- Copilul se simte neînțeles de către adult. Se mai poate simți nedreptățit, respins, jignit, frustrat etc. Iar dacă nici adultul care se presupune că ar trebui să fie de încredere, precum mama sau tatăl, nu îl înțelege, copilul se poate simți singur, abandonat în fața unei provocări emoționale care îl depășește.
Așadar, este dăunător copilului pe termen lung, precum și relației noastre cu el să îi interzicem copilului să plângă. E nevoie să-i permitem copilului să plângă până când se liniștește, până când se simte în siguranță suficient de mult încât să se calmeze și plânsul să înceteze.
Citește și:
Țipete și tantrumuri la restaurant? 6+5 soluții pentru părinți
Cum înveți copilul mic să nu facă crize atunci când se înfurie?
Greșeala nr. 2: Părinții lasă copilul să plângă mult, fără a interveni
Unii părinți, mai puțini decât cei care interzic copiilor să plângă, își lasă copiii să plângă mult, fără să intervină. Poate cred că, în felul acesta, își lasă copiii să-și exprime emoțiile, fie cred că este o formă prin care copiii încearcă să le atragă atenția pe care nu vor să o încurajeze, cert este că sunt părinți care își lasă copiii să plângă cu orele.
Iată ce învață un copil care este lăsat să plângă mult fără ca vreun adult să intervină:
- Copilul învață că nu se poate baza pe adult. Învață că adultul nu îi este alături, că nu este capabil să gestioneze o situație dificilă sau că adultul pur și simplu îl ignoră. Din ce motiv? Poate pentru că nu îi pasă de el. De regulă, copiii care simt că nu se pot baza pe adulții din familia lor învață foarte repede să se bazeze pe ei înșiși, maturizându-se înainte de vreme. Asta presupune, de fapt, că nu trăiesc o copilărie firească, fără griji de adult, lucru ce îi blochează în imaturitate emoțională la vârsta adultă.
- Copilul învață că, atunci când îți este greu, ești ignorat. În loc să primească ajutor de la părinți pentru a-și gestiona emoțiile, copilul primește ignorare și respingere. Și asta începe să fie normalitatea lui. Acest copil nu va oferi nici el ajutor atunci când va vedea pe alții în dificultate. Va ignora suferința altora, inclusiv pe cea a părinților lui, când va fi cazul.
- Copilul învață că ceva este în neregulă cu el, că este defect. Pe de o parte, simte nevoia naturală de a fi liniștit în relația cu părintele, iar pe de altă parte, vede reacția de ignorare a părintelui. Și pentru că un copil nu poate trage concluzia că părintele greșește cu ceva, va trage concluzia că ceva este în neregulă cu el, pentru că nu confirmă așteptările părintelui. Iar din momentul în care copilul și-a format imaginea de sine că e ceva în neregulă cu el, foarte multe lucruri pot să meargă prost.
- Copilul este supus unui risc crescut de a fi traumatizat – cu cât stresul emoțional este mai intens și/sau mai prelungit, cu atât riscul de traumă este mai mare. Un copil care este lăsat să plângă cu orele are un risc mai mare să fie traumatizat decât unul care este liniștit destul de repede de părinți.
Citește și:
Nu-ți mai fie frică de tantrumuri! Abordarea contraintuitivă care face minuni. 5 motive de ce funcționează atât de bine
“Folosim rușinea ca pe o tehnică de parenting”. Gabor Maté, despre Time-out și rușinea care traumatizează copiii
În concluzie, ca părinți, este foarte important să evităm extremele atunci când copiii noștri plâng. A le interzice să plângă duce la reprimarea emoțiilor, cu toate consecințele periculoase pe care vrem să le evităm. Iar a-i lăsa să plângă mult, fără să-i liniștim presupune un risc mare de traumă, de imagine de sine proastă și de încredere scăzută în sine.
Ce este important să facem atunci când copilul plânge este, așa cum spuneam mai sus, să-i permitem copilului să-și exprime emoțiile și să-l ajutăm să le proceseze, pe măsură ce se simte conținut și susținut de noi, părinții lui.
Citește și:
Psihologul Gáspár György: Rușinea pe care un adult o aruncă asupra copilului îl lovește în centrul ființei sale
„Dacă mă iubești, de ce te comporți așa urât?” Cum părinții își manipulează copiii prin iubire
Dacă îți place abordarea site-ului Parenting 2.0, te invit să te alături abonaților la newsletter descărcând un scurt ghid în format pdf cu o strategie din 5 pași care te va ajuta să-ți ghidezi copilul în momentele în care simte emoții dificile:
Sursa foto: Zahra Amiri, Unsplash
