Copiii se află în plin proces de a învăța să-și înțeleagă și să-și gestioneze emoțiile. Uneori, emoțiile dificile sunt atât de puternice încât copiii ajung chiar să-și lovească părinții.
Ce faci dacă ajungi într-o asemenea situație? Care e cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru a-l educa pe copil cu blândețe și cu fermitate, fără a-i permite să te lovească?
Experta internațională în parenting și autoarea Dr. Laura Markham răspunde la aceste întrebări într-un articol publicat pe site-ul său.
Potrivit specialistei din SUA, este aproape imposibil pentru un părinte să-și păstreze calmul atunci când copilul îl lovește.
“Durerea ne trimite imediat în creierul inferior, care guvernează impulsul “luptă sau fugi” și, imediat, copilul nostru iubit se transformă într-un dușman. Acest lucru ne duce automat pe “drumul inferior” al parentingului. Cunoști drumul inferior. Este atunci când mârâi la copilul tău cu dinții încleștați sau începi să țipi sau te comporți brutal fizic. Când pierzi orice acces la rațiune și te simți îndreptățit să faci propriul tău tantrum”, explică Laura Markham.
Citește și:
Oana Moraru: „Copiii își schimbă comportamentele când adulții sparg tiparul”
Parenting tradițional vs. parenting conștient. 10 diferențe de la psihologul Gáspár György
Ce să NU faci când copilul tău te lovește
Potrivit expertei în parenting, orice ai face cu copilul ca reacție la durerea fizică va avea rezultate care nu sunt bune pentru niciunul dintre voi. Aproape sigur vei perpetua și vei intensifica un ciclu conflictual care include violența fizică.
Amintește-ți că agresivitatea vine din frică. Astfel, chiar dacă nu știi de ce anume îi este teamă copilului tău, chiar dacă agresivitatea pare să apară din senin, copilul tău îți arată astfel frica lui.
Dacă răspunzi agresivității pe care o manifestă copilul tău cu mai multă agresivitate, vei accentua frica, vei intensifica loviturile și vei crește probabilitatea unei manifestări viitoare a agresivității.
Nu este ușor să faci față gesturilor agresive la adresa ta din partea propriului tău copil. Dar, există o modalitate mai bună pe care o prezintă Laura Markham.
Potrivit acesteia, copiii învață să-și regleze emoțiile puternice atunci când:
1. Le acceptăm toate emoțiile. („Am auzit cât de furios ești.”)
2. Stabilim limite ferme și clare în ceea ce privește acțiunile lor. („Fără lovituri. Loviturile dor.”)
3. Le spunem ce POT face cu emoțiile lor. (“Poți să-mi arăți cât de furios ești bătând din picior sau poți să-mi spui în cuvinte.”)
4. Ne autoreglăm propriile emoții, astfel încât să acționăm cu respect.
Citește și:
Dr. Shefali Tsabary: „Nu există comportament rău al copiilor”. Ce se întâmplă de fapt când copilul are comportamente neplăcute
9 alternative la pedepse care chiar funcționează. Cum corectăm greșelile copilului prin metode pozitive [VIDEO]
Hai să vedem cum funcționează această teorie în practică
Laura Markham prezintă detaliat un exemplu concret în care mama lui Adrian, un băiat de 6 ani, gestionează un moment de agresivitate.
Adrian se năpustește asupra mamei sale, zgâriind-o și spunându-i “NUUU!!! Nu e corect!! Te urăsc!!!”
Mama se ferește, însă nu suficient de repede. Brațul ei capătă o zgârietură lungă și urâtă. Ea țipă de durere și indignare. Mama respiră adânc, spunând “AU! Asta doare!! Trebuie să am grijă de mine chiar acum. Voi vorbi cu tine după ce mă calmez.” Apoi, intră în baie și închide ușa.
(În cazul în care copilul are o traumă de abandon sau are sub 5 ani, mama lasă ușa deschisă și se străduiește să se calmeze în timp ce copilul încă țipă la ea. Inutil să spunem că este nevoie de practică, precizează Laura Markham.)
Cum își redobândește mama calmul. Procesul interior
Cât timp mama se află în baie, ea NU folosește acest timp pentru a revizui toate motivele pentru care copilul ei este un ticălos rău pe cale să devină un criminal. În schimb, ea se spală atent pe braț pentru a calma copilul ei interior rănit care vrea să se răzbune.
Mama numără până la 10, respirând adânc. Ea își reamintește că copilul ei are dificultăți în a-și regla emoțiile și că, în acest context, capacitatea EI de a rămâne calmă este un factor critic în procesul lui de a învăța această abilitate.
Cu alte cuvinte, ea rezistă tentației de a aluneca pe drumul inferior. În loc să cedeze în fața fricii și a furiei sale, ea alege iubirea.
Mama își aduce aminte că scopul ei este să crească un copil care vrea să-și controleze furia și care are inteligența emoțională să facă acest lucru. Asta înseamnă că pedeapsa nu va fi de ajutor. În schimb, copilul trebuie să se reconecteze cu ea și să primească ajutorul de care are nevoie pentru a-și gestiona emoțiile.
Câteva minute mai târziu, când mama iese din baie, ea a trecut pe drumul principal al parentingului.
Știi că te afli pe drumul principal atunci când vezi lucrurile din perspectiva copilului tău, astfel încât să-i poți răspunde cu răbdare și înțelegere.
Citește și:
Cum ne exprimăm iubirea față de copil, în funcție de vârstă. 6 sugestii de la psihologul Gáspár György
Nu-ți mai fie frică de tantrumuri! Abordarea contraintuitivă care face minuni. 5 motive de ce funcționează atât de bine
Dialogul care readuce conectarea și prezintă lecția
Mama se apropie de fiul ei și coboară la nivelul lui, poziționându-se suficient de mult în spate astfel încât el să nu îi poată lovi fața. (Așezarea la nivelul copilului îi reduce frica, astfel încât este mai puțin probabil să lovească.) Mama îi spune cu blândețe și fermitate: “Asta m-a durut foarte mult. Știu că ai fost furios. Dar oamenii NU sunt pentru a lovi. Nu este niciodată în regulă să lovești. Îmi poți spune de ce ai nevoie fără să mă ataci.”
Adrian: “Dar nu e corect. TREBUIE să merg acasă la Jake. Ieri, ai spus că pot.” (Observăm că Adrian ignoră faptul că a lovit-o. Mama își dă seama că până nu îl va ajuta cu aceste emoții, el nu va putea integra lecția pe care ea vrea să i-o predea despre lovituri.)
Mama: “Da, așa am spus. Înțeleg de ce ești atât de dezamăgit. Dar lucrurile s-au schimbat între timp, deoarece bunica are nevoie să stăm noaptea la ea. Nu mă voi putea întoarce să te iau de la Jake. Îmi pare atât de rău. Știu că așteptai cu nerăbdare.”
Adrian: “Ți-ai încălcat promisiunea! Ești o mincinoasă!” Adrian este încă foarte supărat, dar empatia mamei îl ajută să fie suficient de calm încât de data aceasta să nu lovească fizic, ci doar verbal. El se îndepărtează val-vârtej de ea, în cealaltă parte a camerei. Mama știe că aceasta este de fapt o îmbunătățire: copilul s-a îndepărtat în loc să lovească.
Mama: (acceptând furia fiului ei.) “Ești foarte supărat pe mine, Adrian. Ai dreptate, ți-am promis și acum, pentru că bunica este bolnavă, trebuie să schimb asta.” Mama ignoră faptul că băiatul o numește mincinoasă, deoarece, pentru el, în acel moment, ea pare să fie mincinoasă, chiar dacă, de obicei, se ține de cuvânt față de el și are un motiv întemeiat să-l încalce de data aceasta. Ea recunoaște furia și supărarea care îl fac să atace.
Adrian: (țipând) “Ți-ai încălcat promisiunea! Mi-ai spus că pot pleca!”
Mama: (ignorând, deocamdată, tonul lui ridicat, vorbește amabil și calm, validându-i furia. Ea oferă un model de asumare a responsabilității.) “Ți-am dat voie să pleci și acum nu te las. Ai dreptate: eu nu m-am ținut de cuvânt. Este un motiv întemeiat, însă tot nu m-am ținut de cuvânt. Nu e de mirare că te simți furios și rănit.”
Adrian: (empatia mamei îl ajută să aibă încredere în ea în ceea ce privește sursa supărării lui.) “Toți ceilalți copii merg! Voi fi singurul care nu va fi acolo!”
Mama: “Oh, scumpule. Nu e de mirare că ești supărat. Vrei să fii acolo cu toți ceilalți copii.”
Adrian (preferă să lupte decât să plângă, se simte mai bine.) “Nu mă lași niciodată să plec! Nu e de mirare că nu am prieteni! Este pentru că ești o mincinoasă și o mamă groaznică!”
Citește și:
Gáspár György: În lipsa unui parentaj conștient, copilul primește moștenirea psihologică a traumelor părintelui
Parenting tradițional vs. parenting conștient. 10 diferențe de la psihologul Gáspár György
Mama: (nu îi menționează toate lucrurile pe care le face pentru el sau că se ține de cuvânt de cele mai multe ori. Nici măcar nu îi argumentează legat de subiectul dacă are prieteni. Ea nu îi spune să nu țipe și să nu se răstească. Ci doar rămâne plină de compasiune și empatizează cu supărarea lui.) “Oh, scumpule, îmi pare rău că e atât de greu… Aș vrea să te pot lăsa să pleci astăzi.”
Adrian (începe să lăcrimeze. Înțelegerea mamei îl ajută să se simtă suficient de în siguranță pentru a simți vulnerabilitatea și frica ascunse sub furia lui.) “Nu înțelegi! Dacă nu merg, nu mă lasă să joc baschet cu ei în pauză!”
Mama: “Îți este teamă că vei fi exclus din grup după asta?”
Adrian începe să plângă. Mama se apropie să-l îmbrățișeze. Plânge o vreme și în cele din urmă se oprește, smiorcăind.
Adrian: “Jake se va supăra pe mine.”
Mama: “Hmmm… Crezi asta? Doar din cauză că nu poți merge azi?”
Adrian: “Spune că doar cei care se antrenează regulat împreună pot juca.”
Mama: “Uau! Înțeleg de ce ești îngrijorat… Chiar crezi că vei fi lăsat pe dinafară în pauză?”
Adrian: (gândind mai clar acum, după ce a avut ocazia să-și exprime emoțiile) “Da. Dar nu-mi pasă dacă Jake este supărat pe mine. O să-l rog pe profesor să mă ajute dacă nu mă lasă să joc.”
Mama: “Este o idee. Este regulă că toată lumea are voie să joace?”
Adrian: “Da. Și oricum ar trebui să mă vrea în echipa lor. Dau pase bune.”
Mama: “Te-aș vrea mereu în echipa mea.”
Adrian o îmbrățișează.
Mama: “Adrian, este ceva important despre care trebuie să vorbim. Uită-te la brațul meu.”
Citește și:
Cum afli ce face copilul la școală fără a-l întreba direct? 24 de idei bune de aplicat imediat
Copilul aruncă lucruri? Afla o metodă simplă de a-l dezvăța de acest obicei
Adrian: (nu mai este defensiv acum, că s-a liniștit în legătură cu sursa supărării lui.) “Îmi pare rău, mami. Te doare?”
Mama: “Da, mă doare. Adrian, înțeleg de ce ai fost supărat. Poți fi cât de supărat vrei. Dar să lovești nu este niciodată în regulă. Oamenii nu sunt pentru a fi loviți.”
Adrian: “Nu am vrut să te rănesc. Eram foarte furios.”
Mama: “Înțeleg că ai fost cu adevărat furios. Este în regulă să fii furios. Toată lumea se înfurie. Dar nu există nicio scuză când lovești pe cineva, NICIODATĂ. Data viitoare când îți vine să lovești, ce ai putea face?”
Adrian: “Știu, ar trebui să folosesc cuvintele. Dar am fost prea furios.”
Mama: “Am înțeles. Acesta este un sentiment puternic, când vrei să lovești. Dar trebuie să-ți iei angajamentul, în acel moment, să faci ceva cu acel sentiment în loc să lovești. Ce altceva ai putea face cu acel sentiment când nu poți folosi cuvinte?”
Adrian: “Să țip?”
Mama: “Asta e mai bine decât să lovești.”
Adrian: “Să bat cu piciorul în podea?”
Mama: “Și asta e bine! Și tu poți încerca ce fac eu. Poți să ieși din cameră și să numeri până la 10, respirând adânc. Hai să încercăm.”
Adrian: “Ok.” (Numără până la 10 împreună, respirând adânc.)
Mama: “Adrian, crezi că poți face aceste lucruri data viitoare când ești furios? Pentru că e în regulă să simți furie și probabil că îți va veni să lovești din nou. Dar să lovești nu e NICIODATĂ în regulă. Nu te-aș lovi niciodată. Nu ai voie să mă lovești.”
Adrian: “Mami, n-o să te mai lovesc. Pur și simplu nu știam ce să fac când m-am înfuriat atât de tare. Și am fost surprins când mi-ai spus, atâta tot. Dar data viitoare voi bate cu piciorul în podea și voi țipa.”
Mama: “Adrian, e în regulă că te-ai înfuriat. Înțeleg că, deși am avut un motiv întemeiat, mi-am încălcat cuvântul față de tine. Și poate că ar fi fost mai bine dacă ți-ași fi spus. Dar, chiar dacă ai dreptate să fii cu adevărat supărat, nu este NICIODATĂ în regulă să lovești, indiferent care este cauza. Îmi poți spune cum te simți și ce ai nevoie fără să lovești. De acord?”
Adrian: “De acord. Să dăm mâna.” (Mama și fiul dau mâna.)
Mama: “Avem nevoie de un cod de reamintire pentru când te înfurii?”
Adrian: “Poți să strigi “Time Out!”? Ca un arbitru?”
Mama: “Sigur, pot să încerc asta. Ce vei face când vei auzi “Time Out”?”
Adrian: “Voi număra până la 10 și voi respira, orice ar fi.”
Mama: “Ok, ne-am înțeles. Acum, hai să ne pregătim să mergem la bunica. Suntem deja în întârziere, așa că am mare nevoie de ajutorul tău ca să mă pregătesc.”
Adrian: “Voi fi rapid!”
Citește și:
“Dacă nu faci ce îți cer, îți iau telefonul!” 6 motive pentru care să NU folosești ecranele pentru a pedepsi copilul
Cum să crești încrederea în sine a copilului. 8 pași de la psihologul Gabriela Maalouf
Ce învață copilul din această abordare
Oare toți copiii își revin întotdeauna atât de repede ca în exemplul de mai sus?
Nu, răspunde Laura Markham.
Însă, continuă ea, cu cât practici mai mult această abordare, cu atât copiii își pot regla emoțiile mai repede și cu atât mai rar vor apărea asemenea incidente. Atunci când tu te calmezi, copilul îți urmează exemplul.
Specialistul în parenting evidențiază ce a învățat Adrian din această interacțiune cu mama lui:
- Câteva abilități valoroase de autocontrol
- Că mama lui îl poate ajuta să-și facă ordine în minte atunci când se simte supărat
- Că atunci când apare o problemă, acțiunea matură este să-ți asumi contribuția în crearea problemei, așa cum a făcut mama lui
- Că poate să rănească pe altcineva și chiar NU vrea să facă asta
- Că mama lui pune limite în ceea ce privește acțiunile lui pentru a-i ține pe toți în siguranță, ceea ce este o mare ușurare pentru el
- Că emoțiile lui sunt acceptabile, dar este responsabilitatea lui să aleagă ce face cu ele
- Și, poate cel mai important lucru, că iubirea mamei lui pentru el este necondiționată, chiar și atunci când a încălcat o limită
Citește și:
„De ce numai pe-al meu îl necăjesc colegii?” 5 soluții de la Oana Moraru pentru a ajuta copiii să pună limite
De ce părinții cedează și nu reușesc să impună limite? Soluția simplă care te va ajuta | VIDEO
Cum ți se pare această abordare? Te încurajăm să o aplici cu copilul tău/copiii tăi și să împărtășești experiența ta într-un comentariu.
Dacă rezonezi cu abordarea Laurei Markham și îți dorești să afli mai multe, iată cărțile scrise de ea pentru părinți și traduse în limba română:
„Părinți liniștiți, copii fericiți”
Un ghid revoluționar despre creșterea unor copii responsabili, capabili și fericiți. Pornind de la cercetările recente pe tema dezvoltării creierului uman și de la experiența sa clinică cu părinții, Dr. Laura Markham are o abordare simplă, dar eficientă. Iată mesajul ei: cultivarea unei conectări emoționale cu copilul produce o schimbare reală și de durată. Când această legătură vitală este stabilită, nu mai e nevoie ca părinții să apeleze la amenințări, cicăleli, insistențe, recompense sau pedepse.
Acest ghid îi ajută pe părinți să-și înțeleagă mai bine propriile emoții și să și le gestioneze astfel încât să poată acționa cu empatie și comunicând clar, pentru a crește copii care își controlează singuri comportamentul. Exemplele folosite le oferă părinților cu copii mici sau preșcolari soluții și fraze gata testate.
„Părinți liniștiți, frați fericiți”
În această carte, Dr. Laura Markham oferă soluții concrete despre ce putem face pentru ca fiecare copil să se simtă iubit, apreciat și unic în familia sa.
Cartea îi ajută pe părinți să creeze conexiuni profunde cu fiecare dintre copii, astfel încât fiecare să creadă cu adevărat că părintele lui nu poate iubi pe nimeni altcineva mai mult decât pe el.
Laura Markham promovează o cultură de familie plină de iubire și încurajează râsul, comunicarea, iubirea și minimizează luptele de putere dintre copii și părinți.
Părinții vor descoperi modalități prin care pot construi o relație bazată pe iubire, înțelegere și respect cu copiii lor.
Sursa foto: Mohamed Abdelghaffar, Pexels
