Cum putem avea adolescenți feriți de dependența de droguri sau de comportamente precum jocurile de noroc? Psihologul Petronela Rotar oferă câteva informații foarte utile părinților și cadrelor didactice care doresc să ajute copiii să devină adulți echilibrați emoțional, feriți de pericolul dependențelor.
Petronela Rotar este psiholog, psihoterapeut în formare, autoare de cărți și facilitatoare de tabere de dezvoltare personală, care susține inclusiv grupuri de suport pentru persoane cu dependențe.
Iată ce vei descoperi citind acest articol:
- Cum ajung copiii și adolescenții să consume droguri
- Ce este, de fapt, dependența – abordarea Petronelei Rotar, care se bazează pe studiile și practica mediului și psihologului canadian de origine maghiară Gabor Mate
- De ce metodele vechi ale psihologilor, bazate pe învinovățire și focus pe schimbarea comportamentului, nu doar că nu ajută persoana să iasă din dependență, dar o și agravează
- Cum pot părinții și profesorii să-i ajute în mod real pe adolescenții consumatori de droguri
- În ce condiții copilul se lasă influențat de anturaj. Și cum putem evita acest lucru
Psihologul Petronela rotar a oferit aceste explicații într-o postare pe contul de Facebook.
Citește și:
Petronela Rotar: „Un copil parentificat e un copil orfan de părinți, din punct de vedere emoțional”
Psiholog Petronela Rotar: Dacă mama nu se conectează la copil și nu-i îndeplinește nevoile, cel mic învață că lumea e un loc înspăimîntător, în care nevoile sale nu contează
Tot ce e în „neregulă” cu copilul e rezultatul mediului
Specialista precizează că afirmațiile pe care le face legat de dependențele la adolescenți pleacă de la acest lucru: „eu țin cu copilul de fiecare dată și cred cu tărie că tot ce e în “neregulă” cu copilul e rezultatul direct al mediului, chiar simptomul unui mediu viciat, nesănătos pentru copil, rezultatul direct al impactului nepotrivit al adulților și totodată responsabilitatea lor sută la sută”.
Potrivit acesteia, copii nu sunt răi de la natură, ci pot deveni așa din cauza tulburărilor de atașament:
„Copiii nu sînt răi, stricați, nu au “probleme de comportament” fiindcă ei nu se nasc așa, devin așa în urma unor probleme de atașament sănătos (iar atașamentul e treaba părintelui, nu a copilului), ca urmare a faptului că nevoile lor de dezvoltare nu sînt împlinite de către adulții absenți fizic sau emoțional din viața lor, abuzivi fizic sau emoțional.”
Prin ce se deosebește teoria despre dependențe susținută de Petronela Rotar și Gabor Maté de abordarea clasică a dependențelor
Psihologul avertizează asupra faptului că majoritatea informațiilor despre psihologia traumei, în conformitate cu abordarea clasică, aplicată până acum, în cazurile de dependențe, sunt centrate doar pe schimbarea comportamentului prin controlul consumului, fără să se preocupe de cauza profundă a problemei:
„Teoria despre dependențe la care ader vine din psihologia traumei, abordarea lui Gabor Maté pe care am studiat-o în școala lui de formare. Din păcate, lucrurile care le găsiți de citit în mod obișnuit și abordările majorității covîrșitoare a psihologilor care nu sînt trauma-informed (abordarea clasică, veche a dependențelor) vă vor spune că dependența e o boală incurabilă, că se moștenește genetic, are și mediul ceva influențe, dar de principiu nu se știe clar de ce toată lumea bea alcool, de exemplu, dar doar anumiți oameni devin alcoolici. Iar “tratamentul” dependențelor se face cu focus pe comportament, cu încercarea de a controla consumul, nu cu focus pe cauză.”
Abordarea „adepților traumei”, „cum ni se mai spune în batjocură”, este următoarea: „Adicția e o adaptare, nu o boală, că vorbim de comportamente și adaptări normale la situații anormale. Nu adaptările sînt problema, ci situațiile pe care copilul le are de înfruntat sînt problema. Gabor ne îndeamnă să ne punem întrebarea corectă, iar întrebarea corectă nu este de ce adicția, adică adaptarea, ci de ce și care e durerea pe care copilul (adultul de mai tîrziu) încearcă să o trateze cu substanța sau comportamentul “problemă”.”
Pe scurt, adicția este încercarea (nereușită și nesănătoasă, care va crea apoi probleme mari) de a regla un sistem nervos incapabil să se regleze altfel. E un mod de a automedica emoții și stări dezadaptative, punctează Petronela Rotar.
Citește și:
Gabor Maté: Psihologia de parenting din cultura noastră este anti-copil. Câteva sfaturi pentru părinți
Psiholog Mihai Copăceanu: Copiii au nevoie de abilități de a refuza consumul drogurilor atunci când sunt la risc!
„Acești copii iau pastile nu fiindcă sînt niște stricați, ci ca să simtă iubire și să se simtă iubiți”
Statisticile arată că cele mai folosite droguri de către tineri sunt extasy și marijuana.
Extasy mai este denumit și drogul iubirii, iar componentele active din marijuana sunt folosite și medical pentru tratarea anxietății, amintește specialista.
Conform acesteia, „nu e nevoie să fii doctor în psihologie sau medicină să te prinzi că acești copii iau pastile nu fiindcă sînt niște stricați, ci ca să simtă iubire și să se simtă iubiți – și Doamne, cît de trist, cît de îngrozitor de trist e lucrul ăsta, că copiii noștri nu simt iubirea natural, ci iau pastile ca să o simtă. E ceva în neregulă cu asta? Să vrei să te simți iubit, să simți iubire? Nu e cumva o nevoie de bază a ființei umane? E oare vina lor că nu o simt? E vina lor că golul de iubire creat de părinți indisponibili e umplut cu ce le pică la îndemînă? Sau e ceva în neregulă cu faptul că vor să nu mai simtă anxietate, că vor să nu le mai fie frică? Sau e ceva în neregulă mai degrabă cu faptul că au ajuns așa de devreme să nu se simtă în siguranță și încrezători, iar asta noi, adulții, ar fi trebuit să creăm pentru ei.”
Dacă părintele îi respinge emoțiile, copilul rămâne captiv într-un haos emoțional pe care nu-l poate liniști
Un lucru important care Petronela Rotar dorește să fie înțeles de către adulții care interacționează cu copiii este următorul: „cei mici nu își pot autoregla singuri sistemul nervos autonom. Nu au această capacitate. Au nevoie de noi pentru asta. Primul impuls sănătos al copilului este să se regleze în conexiune cu un părinte echilibrat și disponibil.”
Ce se întâmplă, însă, când copilul nu are un părinte disponibil emoțional?
Iată răspunsul psihologului: „Dacă nu are acest părinte disponibil, dacă părintele îi respinge emoțiile (îl trimite să se calmeze singur, deși el nu poate) copilul rămîne captiv într-un haos emoțional pe care nu îl poate liniști. Mai tîrziu, va încerca inconștient să îl liniștească cu comportamente sau substanțe fiindcă este imposibil să trăiești în acel haos emoțional.”
Potrivit Petronelei Rotar, copiii umple golul lăsat de lipsa unui atașament sănătos cu adulții cu comportamente și substanțe.
„Iar asta nu e niciodată vina copilului. Un copil care crește în haos emoțional, fără conexiune care să îl coregleze va deveni mai tîrziu un adult care nu știe să se regleze emoțional într-un mod sănătos, care va utiliza substanțe sau comportamente pentru asta, un adult care nu s-a maturizat emoțional și care va face rău celor din jur din cauza asta.”
Citește și:
Droguri în școli. Gabor Maté: “Dependența este un răspuns la suferința traumei”. Care e soluția pe care o propune
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu: Elevii ar putea fi testați antidrog în școli
Petronela Rotar prezintă 4 etape care caracterizează o adicție în adevăratul sens al cuvântului:
1. Primul pas este dorința, pofta (care ajunge să fie – în engleză o numim craving)
2. Pasul doi este consumul (de substanțe sau comportamente, jocurile de noroc nu sunt o substanță, ci un comportament, de exemplu, dar la fel de adictiv) care aduce la început plăcere, apoi alinare
3. Pasul trei este că acest consum aduce cu sine consecințe și repercusiuni negative
4. Pasul patru, cel mai important pentru a putea spune dacă e vorba de o adicție, e că, în ciuda consecințelor și repercusiunilor tot mai negative, nu te poți opri și ciclul de mai devreme se repetă
Este responsabilitatea părinților să pună limite copiilor în ceea ce privește consumul copiilor
Petronela Rotar reamintește faptul că cei mici nu au capacitatea de reglare care să le permită să se oprească singuri dintr-un comportament plăcut. De aceea, este responsabilitatea părinților să le limiteze consumul.
„Copiii (vezi screen addiction) nu se pot opri singuri din consumul la orice- nu au capacitatea asta de reglare și înțelegere – e responsabilitatea noastră să limităm ferm, cu blîndețe, consumul ecranelor, de exemplu, și să luam decizii sănătoase pentru ei.”
Potrivit psihologului citat, „Orice comportament “deviant” e semnalizatorul unei distres sau al unei suferințe psihologice – copilul nu e un addict în adevăratul sens al cuvîntului, nici măcar la adolescență- dar poate deveni dacă nu intervenim la timp.”
Citește și:
Petronela Rotar: 5 din 10 mame din România trec prin depresie post-partum. “Încercați să mergeți pe un grup de mame și să spuneți că nu vă iubiți copilul”
Petronela Rotar: Dacă mamele nu tratează depresia, copiii lor vor avea nevoie de psiholog
Opusul dependenței nu este abstinența, ci conexiunea
Din perspectiva Petronelei Rotar, adulții se concentrează extrem de mult pe performanța școlară și nu le pasă de sănătatea emoțională a copiilor. „Rezultatul e că vom avea adulți cu doctorate în diverse domenii, medici, oameni de știință care sînt în suferință emoțională uriașă. Personal, lucrez cu foarte mulți oameni foarte bine realizați din punct de vedere social, plini de școli și de diplome care la maturitate caută vindecare fiindcă sînt imaturi emoțional, au adicții, nu se pot autoregla sănătos”, scrie aceasta.
Potrivit psihologului citat, este nevoie ca adulții să intervină în viețile copiilor pentru a reface punțile de conectare cu ei: „Trebuie intervenit acum în viețile copiilor cu înțelegerea faptului că dacă le arătăm empatie, blîndețe, refacem punțile spre ei, dacă refacem CONEXIUNEA de care au disperată nevoie, le salvam la propriu viețile. OPUSUL DEPENDENȚEI NU E ABSTINENȚA, ESTE CONEXIUNEA.”
Rușinea și vinovăția sunt emoțiile care constituie eșafodajul pe care cresc dependențele
În continuare, Petronela Rotar oferă câteva idei despre cum este potrivit să intervină adultul în viața copilului care se confruntă cu dependențe. Ea avertizează că învinovățirea și rușinarea au drept consecință creșterea consumului și a dependenței.
„Intervenția se face cu iubire, blîndețe și curiozitate, nu cu pedepse, limitări, învinovățiri, rușinare – ele vor duce la și mai multă izolare, emoții imposibil de reglat și adicții. Rușinea și vinovăția sînt deja emoțiile care constituie eșafodajul pe care cresc dependențele. Rușinea este emoția care spune: ceva e fundamental în neregulă cu mine, de asta nu sînt iubit, acceptat, validat, de asta părinții îmi refuză conexiunea. Cum poate ajuta și mai multă rușinare și învinovățire la reparare și vindecare? Vă spun eu, nu ajută. Duce la mai mult consum.”
Citește și:
Gabor Maté: Cele 2 gânduri traumatizante ale copilului mic când părintele nu-i satisface nevoile
7 moduri în care trauma afectează copiii și adulții. Gáspár György: Trauma scade abilitățile de autoreglare
Copiii au nevoie să fie ascultați și să fie cineva de partea lor
Iată câteva lucruri pe care Petronela Rotar le sugerează profesorilor și părinților:
- Adultul poate deveni curios despre ce se întîmplă cu elevul, fiind empatic
- Îi poate da spațiu să se exprime
- Vorbește cu aparținătorii, le explică situația
- Vorbește cu psihologul. În acest caz, specialista atrage atenția ca psihologul să nu abordeze exact invers situația, pe schema clasică, cu învinovățirea copilului și focus pe comportament.
„Copiii au nevoie să fie ascultați, să le fie normalizate emoțiile și comportamentele, să aibă aliați care sa fie de partea lor – dacă părinții nu pot, poate găsesc un mentor între profesori care să îi ajute. Habar nu aveți cît poate să însemne o vorbă blîndă pentru un copil care nu aude acasă niciodată așa ceva. Îi poate schimba viața”, punctează psihologul citat.
Iar dacă adulții nu reușesc să facă aceste lucruri, cel puțin să facă eforturi să nu blameze adolescenții care se confruntă cu consum de substanțe, să nu îi batjocorească și să nu îi privească precum pe niște paria pentru eșecul adulților din viața lor.
„Noi toți sîntem responsabili pentru lucrurile astea: părinți, profesori, psihologi, familie, societate. Copiii sînt simptomul unei familii și societăți bolnave, ei doar exprimă și arată ce e în neregulă cu noi, nu sînt ei bolnavi sau problema”, explică Petronela Rotar.
Citește și:
“Folosim rușinea ca pe o tehnică de parenting”. Gabor Maté, despre Time-out și rușinea care traumatizează copiii
Parentingul anti-dopamină. 5 soluții care reduc nevoia copilului de ecrane și de dulciuri
Anturajul devine foarte important când copilul e deconectat de părinți
Psihologul aduce clarifică și în ceea ce privește blamatul anturaj”
„Anturajul devine foarte important atunci cînd copilul e deconectat de la sursă, cînd atașamentul de bază, primar, cu adulții din viețile lor nu funcționează. Copiii nu suportă vidul de atașament și nici două atașamente primare în același timp și dacă acasă nu au conexiune vor migra spre “peers”, spre tovarăși, spre anturaje – iar acolo ca să fie acceptați vor face orice, iar asta poate fi începutul viitoarelor adicții. Nu anturajul e problema, problema e deconectarea de părinți și locul liber pe care ei au nevoie sa îl umple cu ceva.”
Pentru mai multe informații, explicații și soluții pe această temă, Petronela Rotar recomandă „o carte esențială în înțelegerea acestor lucruri care poate fi salvatoare de vieți”, „Ține-ți copiii aproape”, de Gordon Neufeld și Gabor Mate. Cartea a fost reeditată, fiind revizuită cu un capitol mare despre ecrane. „Cred că absolut toți părinții ar trebui să citească cartea asta”, este de părere Petronela Rotar.
Citește și:
Lista scurtă de 5 cărți de parenting pe care merită să le citești
Cum dorința părinților de a crește copii puternici și independenți îi duce, de fapt, în dependență
Furia și agresivitatea sut răspunsuri normale la abuz și la vidul de atașament
Referitor la furia și agresivitatea pe care cadrele didactice le acuză la adolescenți, psihologul citat precizează”
„Spuneau profesorii că adesea au de a face cu adolescenți furioși, mai ales dacă li se interzice consumul. Furia și agresivitatea sînt răspunsuri normale la abuz, vid de atașament, “withdrawal symptoms” – care apar la abstinența forțată. Adolescenții sînt adesea furioși fiindcă o mare parte dintre nevoile lor sînt negljate, iar un copil (fiindcă un adolescent deși pare fizic că începe să semene cu un adult, e doar un copil încă) care a învățat să își automedicamenteze durerea cu alcool sau droguri și căruia i se ia medicația pentru durere devine furios la fel cum am face fiecare dintre noi dacă ne-ar durea ceva si ni s-ar refuza analgezicul în timp ce durerea devine tot mai mare, mai insuportabilă.”
La final, psihologul Petronela Rotar își manifestă dorința ca adulții care citesc aceste rânduri să poată privi cu compasiune și înțelegere faptul că „elevii sau copiii (sau pe cine mai avem prin familie dependent, poate pe noi înșine) nu sînt răi, viciați sau vicioși, stricați, lepre etc., ci copii în durere, în suferință, care își alină cum pot această suferință provocată de adulții care au eșuat în a le îndeplini nevoile lor reale, de dezvoltare, așa cum copiii au nevoie pentru a se dezvolta sănătos”.
Citește și:
Oana Moraru: „Nu e niciodată vina copilului dacă este foarte neascultător”
Creierul plin cu rușine nu poate învăța. Gabor Maté: „Școlile îi rușinează pe copii, apoi se așteaptă ca ei să învețe”
Psihologul Gáspár György: Comportamentul urât al copilului se schimbă doar după ce ne schimbăm noi
La final, te invit să afli mai multe despre câteva cărți ale autorilor recomandați în articol:
„Ține-ți copiii aproape” de Gordon Neufeld și Gabor Maté
Într-o lume în care cantitatea de informații oferite atât părinților, cât și copiilor este atât de mare, încât a devenit prea greu de gestionat, această carte te învață să-ți asculți instinctele și să devii un observator atent al fiului sau al fiicei tale. Cu o extraordinară experiență clinică în domeniul dezvoltării copilului, Gordon Neufeld și Gabor Mate descompun în termeni simpli noțiuni interdisciplinare din psihologie, neurologie și antropologie, pe care le îmbină abil atât cu experiențele personale, cât și cu ale pacienților care i-au inspirat.
Vei afla de ce este nevoie de un sat întreg ca să crești un copil, cum să-l recâștigi pe cel mic, cum să restabilești bazele atașamentului, atât de important în relația cu el, și cum să contrabalansezi tendințele decadente ale societății, care țintesc direct la tineri.
„Pe tărâmul fantomelor înfometate. Prizonieri în lumea dependenței” de Gabor Mate
În bestsellerul său, Dr. Gabor Mate ne introduce în lumea promiscuă, greu accesibilă a dependenței, în suburbiile lumii, printre dependenții de droguri. Prezentându-ne această lume, el ne arată că nu este vorba o condiție medicală ce poate fi tratată în clinici și spitale. De la formele sale mai benigne, dependențele comportamentale, la cele mai maligne, care cauzează ravagii în viața intimă și socială și în corp, dependența este mai degrabă un continuum, fiecare dintre noi căzându-i pradă sub diverse forme. Este rezultatul unei istorii de viață în care mediul a influențat genetica mai mult decât vrem să acceptăm ca societate. Împletind detalii din povestea personală cu poveștile pacienților săi și cu concluziile studiilor științifice din domeniul neurobiologiei adicției, Mate invită la compasiune, flexibilitate și acceptare. El ne vorbește despre durere, despre traumă, dar și despre puterea autenticității și a relației umane.
O lucrare de o luciditate extremă, în care atât specialiștii din domeniul sănătății mintale, cât și cei implicați la nivel social în politicile de sănătate vor descoperi multă inspirație. Familiile celor afectați de dependențe severe vor găsi multe răspunsuri edificatoare.
„Minți împrăștiate. Originile și vindecarea tulburării de deficit de atenție” de Gabor Mate
În stilul său original, Gabor Mate ne apropie din nou de natura umană, ne face să ne simțim acasă în mintea și în corpul nostru și ne ajută să-i cunoaștem și să-i înțelegem pe cei afectați de tulburarea de deficit de atenție, cunoscută ca ADD și ADHD. Această carte este un ghid pentru părinți și pentru toți cei afectați, care a schimbat milioane de vieți. Cartea oferă informații despre originea și substratul neurofiziologic al tulburării, despre cum să creăm un mediu propice ameliorării și vindecării, despre tratamentul medicamentos și psihologic, despre adulții cu AD(H)D. Și ne dă speranță: tulburarea nu este o sentință pe viață. Este un deficit de dezvoltare. Și stă în puterea noastră să creștem și să ne ajutăm și copiii să o facă.
„Când corpul spune nu. Costul stresului ascuns” de Gabor Mate
Această carte reprezintă un studiu aprofundat, revelator, plin de informații utile despre stres și influența lui asupra sănătății noastre psihice și fizice.
Nu există oameni care să nu fi trecut prin episoade de stres acut, fie el provocat de fenomene exterioare, fie produs din cauze interioare. Boala secolului al XXI-lea ne-a făcut pe toți să simțim măcar de câteva ori în viață că am ajuns la capătul puterilor, determinându-ne să luăm măsuri urgente pentru a restabili echilibrul. După câteva decenii de carieră medicală, în care a urmărit legătura dintre stres și boală, Gabor Mate a adunat laolaltă poveștile pacienților săi, le-a confruntat cu studiile clinice recente și a dezvăluit consecințele imediate, deseori ignorate, ale stresului de zi cu zi. Cartea este un semnal de alarmă și o pledoarie pentru medicina biopsihosocială, una dintre cele mai bune căi prin care ne putem elibera de această cumplită afecțiune a epocii noastre.
„Mitul normalității. Trauma, boala și vindecarea într-o cultură toxică” de Gabor Mate
Acest volum semnat de Gabor Mate în colaborare cu fiul său, Daniel Mate, este o investigație revoluționară a surselor bolilor, o critică încurajatoare a modului în care societatea poate favoriza dezvoltarea afecțiunilor cronice, dar și o cale către sănătate și vindecare. Cartea tratează: tensiunea dintre atașament și autenticitate exprimată prin deconectarea de sine; amprenta traumei și a stresului cronic în societate; modurile în care ideea de normalitate a culturii occidentale moderne subminează bunăstarea și dezvoltarea; conexiunile dintre emoții și sistemul nervos si imunitar; aspectele profunde ale compasiunii și calea spre reconectare.
Sursa foto: Facebook Călătorie spre Sine
