„Trebuie să-i spun de 100 de ori ca să mă audă!”

„Nu se lipește nimic de el, ca nuca de perete!”

„Până când nu țip la el/ea, nu face nimic!”

Acestea sunt cele mai frecvente nemulțumiri ale părinților la adresa copiilor lor pe care le menționează atunci când se adresează unui psiholog pentru copii.

Din ce cauză copiii nu își ascultă părinții?

„Cea mai mare greșeală a părinților constă în faptul că ei încearcă să le dea indicații copiilor ca și cum ei ar fi niște adulți în miniatură”, explică Oxana Lisikova, psiholog pentru copii  din Rusia. „Însă, în această „lume mică” funcționează anumite reguli ale percepției de care este nevoie să ținem cont dacă dorim să fim auziți”, afirmă specialistul.

Psihologul prezintă 10 greșeli care ne împiedică să le comunicăm eficient copiilor dorințele noastre:

Greșeala nr. 1: Lipsa contactului vizual

Copiii se pot concentra pe o singură sarcină într-un anumit interval de timp. Din această cauză, nu ar trebui să te irite faptul că cel mic „nu te aude” în timp ce face ceva, de exemplu, în timp ce construiește un tunel din scaune. La vârsta lui, copilul încă nu are capacitatea de a se concentra pe ambele lucruri în același timp.

Așadar, înainte de a-i spune ceva copilului, asigură-te că i-ai captat atenția. Așează-te la nivelul lui, privește-l în ochi și chiar îl poți lua de mânuță. Spune-i pe nume: „Violeta, uită-te, te rog, puțin la mine” sau „Vlad, ascultă, te rog, ce vreau să-ți spun”. Dacă ai în fața ta un copil mai mare de 3-4 ani, îl poți ruga să repete rugămintea ta.

Citește și:

Copilul nu ascultă? 5 greșeli de comunicare ale părinților care provoacă neascultarea copiilor

Oana Moraru: „Nu e niciodată vina copilului dacă este foarte neascultător”

Greșeala nr. 2: O cerere care cuprinde, de fapt, mai multe cereri

„Descalță-te, spală-te pe mâini și vino repede la masă” este, din punctul nostru de vedere, o cerere foarte simplă. Însă, pentru un copil mai mic de 3 ani poate fi un algoritm destul de complicat. Este dificil pentru copiii de această vârstă să rețină consecutivitatea acțiunilor, fără sa uite nimic. Acesta este motivul pentru care copilul s-ar putea să rămână blocat în hol.

Dimpotrivă, atunci când spargi cererile mai complexe în mai multe solicitări simple, copilului îi va fi mai ușor să facă ce îi spui. Cere-i copilului un singur lucru, de pildă, să se descalțe. Treci la a doua cerere doar după ce a îndeplinit-o pe prima.

Greșeala nr. 3: Indicațiile indirecte

Uneori, părinții nu își exprimă cererile în mod direct, folosind formulări din care se așteaptă ca cei mici să deducă ce au de făcut. De exemplu: „Ai de gând să mai stai mult în mizerie?” sau „Îți place să stai așa cu mâinile lipicioase?”

„Copiii înțeleg totul literalmente. Din acest motiv, le este greu să deducă faptul că acest tip de întrebări conține, de fapt, un îndemn la o acțiune”, explică psihologul citat.

Ține cont de faptul că cel mic este în plin proces de învățare a limbii materne. Astfel, cererile trebuie să fie formulate astfel încât să nu lase loc de interpretări.

Greșeala nr. 4: Prea multe cuvinte

„De câte ori trebuie să-ți spun să nu mai sari în pat de pe fotoliu! Ai uitat cum ai căzut și ți-ai julit nasul? Vrei să mai cazi o dată?”

Iată ce spune psihologul Oxana Lisikova în legătură cu asemenea exprimări: „Este clar că părintele care ajunge să vorbească în acest fel a ajuns la o limită și vrea să oprească un comportament periculos al copilului. Însă, ascultând un discurs prea lung, copilul nu face decât să se rătăcească printre cuvinte și să uite despre ce este vorba de fapt”.

În plus, nu ajută să-i aduci aminte copilului de greșelile din trecut. Și nici nu e cazul să-l sperii cu eventuale necazuri care ar putea urma. Copilul trăiește aici și acum, de aceea încercarea de a-l influența spunându-i explicații lungi nu va ajuta.

Cel mai indicat în asemenea momente este să spui scurt: „Este periculos să sari de pe fotoliu”, apoi să transformi situația într-un moment distractiv. Ai putea, de exemplu, să-l iei pe copil din fotoliu, să-l învârți, să vă jucați de-a avionul etc.

Sau îi poți direcționa atenția către un alt joc cu sărituri, cum ar fi: cine sare mai departe peste câteva foi de hârtie puse pe covor. Altfel spus, găsești o modalitate în care face o activitate similară cu cea dorită, însă în condiții de siguranță.

O altă soluție este să modifici mediul mutând fotoliul în altă cameră.

Citește și:

Părintele-alchimist: Cum transformăm tensiunea în iubire atunci când copilul nu ascultă

Sărbătorește greșelile copilului tău. Dr. Shefali Tsabary spune cum să abordăm constructiv greșeala

Greșeala nr. 5: Părinții țipă la copil

După țipetele furioase ale părintelui, copilul va spune ca a auzit și a înțeles totul. Însă, în realitate, nu a auzit nimic, deoarece singura lui preocupare în acele momente tensionate era să evite pedeapsa și toată tensiunea emoțională să se termine cât mai repede.

În plus, țipetele trezesc frică și neliniște. Iar frica reduce capacitatea creierului de a gândi, orientând resursele către supraviețuire.

„Amintește-ți cum te simți atunci când cineva ridică vocea la tine, de exemplu șeful”, sugerează psihologul. „Probabil că apare senzația că te pierzi, că e ca și cum uiți anumite lucruri. La fel se întâmplă și cu copilul”.

Cea mai bună modalitate de nu ajunge la furie și la țipete este consecvența în aplicarea limitelor. Atunci când copilul va înțelege că nu are nicio șansă de a obține mai mult timp la ecran decât cel stabilit, va înceta să ignore rugămintea părintelui.

Greșeala nr. 6: Așteptarea de schimbare imediată a comportamentului

Pedagogii americani au descoperit în urma experimentelor că cei mici nu percep cuvintele atât de repede ca adulții, având o întârziere de câteva secunde. Una dintre cauze ține de faptul că un anumit tip de atenție, cel care îi permite persoanei să-și mute concentrarea de la un lucru interesant la un lucru util se formează abia la vârsta de 6-7 ani. Asta înseamnă că un copil mai mic se va concentra repede asupra unui lucru care îl interesează, însă nu va reuși să se concentreze pe lucrurile importante din punctul de vedere al părinților, cum ar fi să se îmbrace și să iasă din casă.

În acest context, este util să-i oferi copilului o marjă de timp. De exemplu, sunteți în parc și e timpul să plecați spre casă, însă copilul nu vrea deloc să renunțe la joc. Discută cu el și stabiliți împreună de câte ori să se mai dea pe tobogan înainte de a pleca. Formulată în felul acesta, cererea ta are șanse cu mult mai mari să fie ascultată.

O altă variantă ar fi, de exemplu, dacă micuțul refuză să vină la masă deoarece îl pasionează jocul cu mașinuțele, să-i propui o cursă de mașini: care dintre mașini ajunge mai repede în bucătărie.

Citește și:

Limbajul respingerii sau limbajul acceptării? 6 exemple cum poți reacționa când copilul refuză să facă ce îi ceri

Copilul are comportamente opoziționiste și sfidătoare? Checklist-ul lui Janet Lansbury pentru părinți

Greșeala nr. 7: Repetarea mesajului de prea multe ori

Repetarea de prea multe ori a mesajelor îl face pe copil să devină dependent: „De data asta mama nu mi-a spus să mă spăl pe mâini înainte de masă, deci nu trebuie să mă spăl pe mâini”.

„Copiii au o memorie vizuală foarte bună. Din acest motiv, pentru reținerea momentelor care fac parte din rutina cotidiană sunt foarte utile imaginile de reamintire. De exemplu, la vârsta de 1,5-2 ani, micuțul este capabil să rețină că trebuie să se spele pe mâini în 3 situații: înainte de masă, după mersul la oliță/toaletă și după plimbarea afară. Agață în baie și în hol imagini în culori vii care să ilustreze aceste momente”, sugerează psihologul citat.

Greșeala nr. 8: Cererea care conține o negație

„Nu intra în băltoacă!”, „Nu trânti ușa!” sunt exemple în acest sens. Copilul nu percepe partea „nu” din propoziție și, deseori, formulând astfel cererile, nu facem decât să-i dăm noi idei copilului care, altfel, nu i-ar fi trecut prin cap.

În schimb îi poți oferi copilului o alternativă interesantă. De exemplu: „Hai să încercăm să trecem peste băltoacă pe aceste pietre” sau „Ai putea să închizi ușa ca să nu te audă nimeni?”

Greșeala nr. 9: Sâcâiala permanentă

Această greșeală o fac, de regulă, mamele foarte îngrijorate care au tot felul de frici legate de copil și scapă de ele prin hiperprotecție, consideră psihologul Oxana Lisikova.

„Nu călca în mizerie!”, „Ai grijă la prag”, „Stai pe loc, e un câine acolo” etc. La un moment dat, copilul obosește de aceste indicații permanente și începe să le perceapă ca pe un zgomot de fundal.

Poți număra de câte ori pe oră îi faci observații copilului tău. Apoi, te poți gândi care dintre aceste observații ar putea fi eliminate. Nu sâcâi copilul pentru orice motiv, în schimb fii alături de el atunci când este activ. Urcă împreună cu el pe deal, mergeți împreună să vedeți ce se află în tufiș, uitați-vă împreună la câine. Copilul va copia comportamentul tău care îl va feri de pericole.

Citește și:

Nevoia „negativă” vs. nevoia „pozitivă”. Cum să formulăm cerințele astfel încât copiii să ne asculte

De ce să nu folosești telefonul pentru a liniști copilul mic. Riscurile sunt mai mari pentru băieți

Greșeala nr. 10: Părintele nu ascultă copilul

„Sunt situații în care mama și copilul petrec împreună o zi întreagă, însă e greu de spus că au fost mult timp împreună”, consideră psihologul citat. De exemplu, micuțul vrea să-i povestească mamei ceva care, din punctul lui de vedere, este foarte important în legătură cu o piatră pe care a găsit-o în nisip.

Însă, mama este preocupată de discuția cu o prietenă, spunându-i doar „Așteaptă puțin!” Sau, în drum spre magazin, copilul povestește ceva cu entuziasm, iar mama dă din cap formal, fiind de fapt cufundată în propriile gânduri.

Nu uita că un copil învață totul de la părinți, inclusiv arta comunicării și a ascultării. „Nu este într-atât de important cât timp petreci cu copilul, ci cum petreci acest timp”, susține psihologul.

„Încearcă pentru o oră-două să te dedici jocului copilului, concentrându-te exclusiv pe comunicarea cu el. Cel mai probabil, el se va „sătura” de atenție și va dori să se joace și singur, lăsându-ți timpul necesar pentru discuția cu prietena și pentru reflecție. În schimb, copilul cu care mama stă toată ziua alături, însa nu și împreună, se obișnuiește să ceară atenție prin alte modalități”, conchide specialistul citat.

Sursa foto: Luna Lovegood, Pexels