De multe ori, în procesul de a educa la copiii lor responsabilitatea, cu sau fără intenție, părinții le transmit copiilor lor sentimentul de vinovăție.
Problema cu sentimentul de vinovăție este că e unul distructiv. O persoană care simte o vinovăție puternică pe o perioadă mai mare de timp poate ajunge într-un blocaj emoțional. Din acel punct, aproape că nu își mai poate dezvolta personalitatea.
Ce este, de fapt, vinovăția? Este acel sentiment dificil care rămâne după ce cauzele unui eveniment sunt deja cunoscute, după ce au fost corectate greșelile și au fost învățate lecțiile, poate chiar a fost primită iertarea din partea persoanei afectate. În acest caz, pe umerii persoanei care se învinovățește apasă un sentiment greu care nu-i permite să se bucure de viață. Un sentiment exagerat al vinovăției devine o bază greșită pentru o imagine de sine distorsionată, și devine o piedică în calea comunicării dintre două persoane.
De regulă, persoanele care se simt vinovate mult timp pot observa că nu reușesc să scape de acest sentiment nici dacă fac eforturi în acest sens. Mai mult decât atât, unii oameni văd, în mod greșit, în vinovăție un atribut al moralității. Pe ideea că, „dacă am greșit și regret, simt vinovăție, înseamnă că, în ciuda greșelii mele, în esență, sunt o persoană bună”.
Citește și:
Un copil controlat nu poate fi un copil responsabil. 5 moduri de a educa responsabilitatea
De ce copilul are întotdeauna dreptate
Confuzia dintre vină și responsabilitate
Numeroase persoane fac o confuzie între vină și responsabilitate. Datorită intenției pozitive a oamenilor de a fi responsabili, ei ajung, de multe ori, să simtă multă vinovăție pe o perioadă lungă de timp.
Desigur, bazele acestui tip de trăiri au fost puse din frageda copilărie, când micuțul era acuzat că a făcut diferite lucruri neplăcute, condamnabile și era tras la răspundere pentru ele. Cu cât mai traumatizante au fost aceste experiențe, cu atât mai greu îi este persoanei să scape de sentimentul copleșitor de vinovăție.
Pentru început, să clarificăm două lucruri:
1. Ce face o persoană care se simte vinovată? Se acuză pe ea însăși, regretă greșeala făcută, încearcă să-și consoleze orgoliul rănit.
2. Ce face o persoană responsabilă? Își corectează greșeala, trage niște concluzii, învață lecții importante și utile pentru viitor.
Fără să aibă clarificate în minte ce consecințe reale are vinovăția vs. responsabilitatea în comportamentul copiilor lor, mulți părinți încearcă să educe responsabilitatea la copiii lor făcându-i să se simtă vinovați.
Și, ce se întâmplă atunci când un părinte își acuză copilul și îl face să simtă vinovăție și rușine?
Copilul, care învață despre sine din imaginea pe care i-o reflectă părintele despre sine, simte ca este rău, că nu e în stare de nimic și că părintele este nemulțumit de el. Urmează o scădere a încrederii în sine care îl va urmări pe copil toată viața, dacă părintele nu își schimbă la timp abordarea.
Astfel, acuzându-l frecvent pe copil, părinții nu se preocupă de găsirea unor soluții reale și eficiente. Părinții care își acuză copilul, cu intenția de a-l determina să-și asume responsabilitatea, nu îi permit copilului să înțeleagă contextul, nu îi permit să formuleze problema, să caute soluții și nici să-și corecteze greșelile.
Acum, ar putea apărea întrebarea:
Și atunci, cum să ne comportăm cu copilul atunci când greșește? Cum să-l ajutăm să învețe din greșeli și să nu le mai repete? Cum să-l ajutăm să devină mai responsabil?
Soluția este să-i învățăm pe copii să fie responsabili fără sa-i trezim sentimente precum vina si rusinea.
Citește și:
Psihologul Gáspár György: Cum este părintele de care copilul are nevoie pentru a reuși în viață
Când copilul te lovește. Soluția pas cu pas, de la Laura Markham
Iată 6 sugestii care te vor ajuta să educi un copil responsabil fără să se simtă vinovat:
1. Evită judecata și etichetele
Pentru a educa un copil responsabil, fără a-l face să se simtă vinovat, e important ca ceea ce îi spui copilului să nu conțină etichete sau judecăți despre el precum „Ești rău! Ești iresponsabil! Ești dezordonat!”.
Nu evalua copilul. Raportează-te doar la comportamentul lui: „În acest caz, ai fi putut proceda diferit”.
2. Fă diferența dintre emoțiile tale și comportamentele copilului
Este foarte important ca părinții să separe propriile lor sentimente de acțiunile copilului. De exemplu, în loc de „Mă faci de rușine” este mai potrivit să spui „Mă simt incomod, inconfortabil”. Iar în loc de „Tu m-ai supărat”, ai putea spune „Eu m-am supărat atunci când…”
3. Fără discuții educative de față cu alte persoane
Nu analiza comportamentul copilului în prezenta altor persoane, deoarece copilul se va simțit rușinat, în niciun caz mai responsabil. Ține minte: responsabilitate înseamnă încredere în sine, în timp ce rușinea vine la pachet cu lipsa încrederii în sine.
Citește și:
„De ce numai pe-al meu îl necăjesc colegii?” 5 soluții de la Oana Moraru pentru a ajuta copiii să pună limite
Cele 9 emoții care îi îmbolnăvesc pe copii. Cum îți ajuți copilul să le facă față
4. Nu-l forța să-și ceară scuze dacă nu este pregătit
Pentru mulți părinți momentul educativ se încheie după ce copilul care a greșit și-a cerut scuze, indiferent dacă a fost sau nu forțat să facă asta sau dacă într-adevăr îi pare rău. Stă în puterea părinților să nu își învețe copiii să-și ceară scuze doar formal, verbal.
Ce poți face în schimb este să-i explici copilului de ce este important să-și ceară scuze de la o persoană pe care a rănit-o. În același timp, ghidează copilul să gândească în direcția găsirii unor soluții eficiente menite să corecteze situația.
5. Consecințe reale ale faptelor reale
Nimic nu contribuie mai mult la educarea responsabilității la copii precum confruntarea cu consecințele reale ale faptelor reale. Pe măsură ce copilul crește, permite-i și încurajează-l să ia decizii potrivite vârstei și să experimenteze consecințele acestora. Fii de fiecare dată alături de copil pentru a-l ajuta să înțeleagă legătura dintre acțiunile sale și consecințele acestora.
6. Modelul personal
În fine, exemplul personal este cel mai bun profesor pentru copil. Dacă simți că și ție ți se întâmplă să simți uneori o vinovăție puternică, e important să lucrezi cu tine sau să apelezi la un specialist care să te ajute să ieși din această stare emoțională blocantă. Astfel, vei reuși să fii un părinte preocupat de propria stare emoțională și dornic să elimine vinovăția și să-și asume responsabilitatea.
Citește și:
Sărbătorește greșelile copilului tău. Dr. Shefali Tsabary spune cum să abordăm constructiv greșeala
Copilul greșește și criticile nu ajută? Cu ce să înlocuiești critica pentru a-i schimba comportamentul
Mindset-ul care te ajută să gestionezi chiar și cele mai urâte comportamente ale copilului
Sursa foto: Kampus Production, Pexels