O vacanță de vară plăcută și eficientă cu copiii. 7 secrete de organizare

Până la absolvirea facultății, mi-am petrecut vacanțele de vară la țară, la bunicii din partea mamei. Timp de trei luni pe an, mă relaxam cât aveam nevoie, mâncam regulat și sănătos, făceam activități fizice (exercițiile mele de gimnastică plus activitățile gospodărești prin curte care presupuneau uneori ceva antrenament fizic), făceam plimbări, citeam și îmi făceam temele de vacanță.

Am avut noroc de un bunic profesor de istorie, un pedagog înnăscut. Îmi aduc aminte că, în prima zi când eu cu sora mea ajungeam la țară, bunicul ne spunea: „În următoarele două săptămâni nu faceți nimic, doar vă odihniți. Dormiți cât vreți, faceți ce vreți. Apoi, până la sfârșitul verii, avem de făcut … (și enumera diferite activități precum pregătirea lemnelor pentru iarnă, pregătirea murăturilor, a compoturilor și dulcețurilor, producția de ulei și făină, culesul diverselor fructe și legume etc.)”. Cam așa decurgeau vacanțele, cu primele săptămâni de relaxare maximă, după care urma o perioadă în care le făceam pe toate pe rând. Exista echilibru în toate.

Acum, când vacanțele la bunici au rămas doar o amintire și când am și eu un copil, îmi dau seama că cel mai valoros lucru pe care îl făcea bunicul meu era organizarea eficientă a vacanței ținând cont de nevoile familiei și de nevoile noastre.

Citește și:

Sfaturi de la Dr. Mihai Craiu despre căpușe și riscul de boală Lyme. VIDEO cum scoatem corect o căpușă

Sănătatea copilului în vacanța la mare. 9 sfaturi pentru părinți

Acest articol a fost publicat inițial pe vechiul site, CentruldeParenting.ro, în 2016, după ce am răspuns invitației de a participa la emisiunea „Actual pe 2” de la TVR 2, pe tema felului în care putem contribui la fericirea copiilor în vacanța de vară. Emisiunea a fost difuzată pe 6 iulie 2016, însă, din păcate, nu mai găsesc înregistrarea. După participarea la emisiune, m-am gândit că ar fi util și pentru părinții din comunitatea noastră să ofer câteva idei care să ajute la organizarea eficientă a vacanței de vară astfel încât, la final, și părinții să fie odihniți, și copiii relaxați și fericiți, dar și temele de vacanță făcute și cărțile citite.

 

Iată 7 secrete care te vor ajuta să organizezi lucrurile eficient pentru a te bucura de o vacanță de vară frumoasă cu copiii:

 

Secretul nr. 1: Programarea vacanței

Cu siguranță, ai în cap câteva idei despre cum va decurge vacanța copiilor: știi când ai perioada de concediu, ai stabilit, în linii mari, ce vor face copiii între timp.

Cu toate acestea, o organizare mai detaliată nu strică niciodată.

Programarea și organizarea întregii vacanțe la începutul ei are câteva avantaje foarte mari:

  • Elimină probleme de tipul amânării temelor de vacanță pentru ultimele două săptămâni înainte de începerea școlii
  • Copiii au o predictibilitate și știu ce îi așteaptă, au timp să se pregătească și să se adapteze drumurilor și schimbărilor din mediu
  • Cadrează foarte clar timpul de relaxare. Copiii mai conștiincioși s-ar putea să fie stresați în legătură cu temele de vacanță sau cu lista de lectură. Însă, dacă stabilești cu ei de la începutul vacanței o perioadă determinată în care singura lor obligație este să se relaxeze în cele mai amuzante moduri, vor profita de ea și vor uita de stresul temelor.
  • Te ajută și pe tine să știi ce ai de făcut și când e nevoie să le faci. Mai mult decât atât, te va ajuta să te ocupi și partea ta de organizare: cererea de concediu, organizarea sejururilor în afara localității (traseul pentru drumul cu mașina, biletele la autocar, tren sau avion, găsirea locului potrivit de cazare, rezervarea lui și, eventual, plata avansului, pregătirea altor activități adiacente din timpul sejurului, rezervarea unor activități, anumite cumpărături necesare înainte de plecare etc.)
  • Te va ajuta să incluzi în această perioadă mai mult timp petrecut cu copilul/copiii în cadrul diverselor activități pe care le vei programa

Chiar dacă vacanța a început deja, nu este prea târziu să organizezi lucrurile. Pentru aceasta:

  • Gândește-te dacă ai stabilit toate detaliile plecării/plecărilor din localitate
  • Ocupă-te de organizarea temelor de vacanță ale copiilor
  • Caută activități distractive de vară pe care le poți face cu copilul în zilele libere pe care le petreci în localitate sau seara.

Citește și:

PARENTING ÎN VACANȚĂ: Cum pregătim o vacanță frumoasă pentru familia noastră

PARENTING ÎN VACANȚĂ: Revederea cu cei dragi care locuiesc departe

Secretul nr. 2: Cu cine lași copilul pe timpul vacanței

Dacă în generația mea majoritatea copiilor erau duși în vacanță la țară la bunici, puțini dintre noi, părinții de astăzi, avem ocazia să ne ducem copiii la bunici, în condițiile în care mulți dintre bunici locuiesc în oraș.

Totuși, chiar și în aceste condiții, ajutorul bunicilor din oraș este binevenit pe timpul vacanței de vară, când copiii nu merg la școală, iar tu nu ai cum să-ți iei trei luni de concediu. Sau nici măcar o lună.

Așadar, iată la cine pute, apela în vacanța de vară pentru a sta cu copiii:

  • Bunici
  • Bone
  • Prieteni, vecini unde se adună mai mulți copii, supravegheați de un adult
  • Școli de vară
  • Tabere

Atunci când alegi pentru copil o școală de vară sau o tabără, ai mare grijă la calitatea serviciilor oferite. Personalul trebuie să-i asigure copilului o perioadă de învățare, echilibrată cu timpul de relaxare, cu o comunicare deschisă și pozitivă.

Citește și:

PARENTING ÎN VACANȚĂ: Deconectarea de tehnologie și conectarea cu copilul

PARENTING ÎN VACANȚĂ: Cum creăm amintiri frumoase

Secretul nr. 3: Echilibru dintre activități fizice sau educative și relaxare

În general, poate că ai observat că oamenii au tendința să exagereze accentuând propriile lor opinii. Pe de o parte, sunt părinți foarte riguroși privind temele de vacanță, ajungând chiar să le ceară dascălilor să le dea mai multe teme copiilor. Pe de altă parte, sunt părinți foarte relaxați, care spun că nu-i interesează ca cel mic să-și facă temele în vacanță, considerând vacanța ca o perioadă specială pentru odihnă și relaxare.

Din punctul meu de vedere, adevarul este undeva la mijloc. Dacă, timp de trei luni de vară, copilul nu alocă deloc timp lecturii și întăririi materiilor studiate în timpul anului, există riscul ca începutul anului școlar să fie perceput drept o perioadă foarte grea, căci e posibil ca o parte din materia învățată să fie uitată. Din această cauză, perioada de reacomodare la ritmul anului școlar va fi mai mare comparativ cu cea a unui copil care a avut un contact cu materia școlară în timpul vacanței. Acest contact cu temele nu trebuie să fie în niciun caz exagerat sau forțat. Vacanța este, într-adevăr, dată copiilor pentru a se relaxa și pentru a-și reumple bateriile cu forțe noi și energie. Și nu poți face asta stând câte 5 ore pe zi în fata caietului de teme sau citind o carte care nu-ți place, dar este cuprinsă în programa școlară pentru următorul an școlar.

Putem găsi un echilibru între activitățile educative și relaxare care, pe de o parte, să-l ajute pe copil să-și reîmprospăteze cunoștințele, iar pe de altă parte, să-i asigure odihna de calitate de care are nevoie.

Citește și:

PARENTING ÎN VACANȚĂ: Cum să-ți reumpli bateriile în vacanța cu copiii

PARENTING ÎN VACANȚĂ: Respectarea limitelor și a regulilor în vacanță

Secretul nr. 4. Transformă temele de vacanță într-o activitate plăcută

Vestea bună este că până și temele de vacanță sau orice alte activități educative pe care îți dorești să le facă cel mic pe perioada verii pot fi transformate în activități plăcute.

De exemplu, dacă vezi că lectura nu îl atrage în mod special pe copil sau chiar nu-i place să citească, propune-i să-i citești cărți foarte interesante potrivite cu vârsta lui și care nu trebuie neapărat să facă parte din programa școlară. Organizează un moment special din zi în care stați la o limonadă (suc, ceai etc.), într-un context special creat și tu îi citești. După o carte captivantă, s-ar putea să fie deschis să citească mai multe sau să-i citești și alte cărți. Un mare avantaj este faptul că acest timp va fi perceput de copil drept un timp de calitate împreună cu tine.

Un lucru important care îl ajută pe copil să învețe mult mai ușor este adaptarea activităților educative la modul de învățare specific copilului: vizual, auditiv sau kinestezic.

Unii copii rețin mai ușor atunci când văd în față textul, fotografii, filme, scheme, grafice, culori. Alții învață mai bine ascultând pe cineva care le citește materia, exercițiul sau citind ei înșiși cu voce tare. A treia categorie asimilează mai bine informațiile atunci când le trăiesc pe propria piele, adică făcând experimente, căutând, atingând, aplicând și punând în practică ceea ce învață. Descoperă care este modul preferat de învățare al copilului tău și oferă-i materiale de studiu adaptate acestuia.

Citește și:

5 lucruri de făcut în vacanța de vară pentru amintiri de neuitat

Copilul se îneca la 4 metri de părinți, fără ca ei să observe! 12 semne că un om se îneacă

Secretul nr. 5. Organizarea eficientă a temelor de vacanță

Pentru a evita riscul de a vă trezi în ultimele două săptămâni de vacanță cu un teanc de teme de făcut și cu panică și lacrimi, organizează lucrurile din timp. Ideal ar fi ca școlarul tău să aloce cel mult o oră pe zi temelor de vacanță, iar restul timpului să fie dedicat activităților de relaxare. Totuși, nu putem generaliza, deoarece timpul necesar realizării temelor de vacanță depinde foarte mult de volumul temelor, de vârsta copilului, de abilități ale copilului precum menținerea atenției și a concentrării.

Discută cu copilul despre care este cea mai potrivită modalitate pentru el de a face temele câte puțin în fiecare zi. Evită să-i impui un program pe care tu îl consideri potrivit dacă nu asta consideră și copilul tău. Există posibilitatea ca acest program să nu i se potrivească și copilului, care nu va face decât să-și direcționeze eforturile de a se sustrage de la teme. Încurajează-l pe copil să-și aleagă orele la care își va face temele. Unele persoane se trezesc mai devreme și lucrează mai eficient dimineața, în timp ce altora le place să doarmă până mai târziu și se simt mai eficiente seara. Atâta timp cât respectă acest program, este în regulă. Sâmbăta și duminica ar fi de dorit să nu aibă de făcut teme.

De asemenea, copilul poate decide să grăbească ritmul temelor pentru ca în perioadele în care este plecat în tabără sau într-o vacanță la mare, la munte sau la bunici să nu aibă și această grijă.

Citește și:

Copilul nu mai vrea în apă? 25 de jocuri în mare și pe plajă care alungă plictiseala

Cum înveți copilul mic să nu facă crize atunci când se înfurie?

Secretul nr. 6. Ajută-ți copilul să-și dezvolte talentele și abilitățile speciale

În timpul anului școlar, poate că nu mai există timp, sau nu mai ai banii necesari pentru a te ocupa de dezvoltarea unui talent sau a unor abilități ale copilului. Sau poate că cel mic are o pasiune care necesită o investiție în echipamente, în anumite materiale sau deplasarea în anumite locuri. Vara este o perioadă potrivită pentru a-ți ajuta copilul să-și dezvolte talentele.

Așadar, află la ce instrument muzical i-ar plăcea să cânte, ce domeniu al științei ar vrea să aprofundeze, ce stiluri de artă îl atrag, ce sporturi ar vrea să încerce, ce și-ar dori să facă în viață.

Oferă-i posibilitatea să aleagă dintre diverse cursuri: pian, vioară, chitară, karate, fotbal, înot, desen, pictură, grafică, cățărări, programare, robotică etc. Dacă bugetul vă permite, îi poți oferi o tabără de vară cu o anumită tematică, în compania unor copii de vârsta lui și cu interese similare.

Citește și:

„Atât intruziunea, cât și neglijarea pot fi abuzive”. Gáspár György, despre două surse de suferință ale copiilor

Pregătește copilul pentru școală: 5 jocuri pentru dezvoltarea atenției

Secretul nr. 7. Petrece timp de calitate cu copilul

Vacanța de vară este o perioadă în care copilul nu are nicio grijă, având ocazia să facă ce îi place, să-și descopere talentele. Totodată, vacanța mare este o ocazie nemaipomenită să-ți cunoști copilul și altfel, liniștit, fără stres, fără grabă. Creează contextul pentru diferite activități plăcute pentru întreaga familie.

Iată câteva exemple de asemenea activități:

  • Vacanță la mare
  • Vacanță la munte
  • O vizită într-un oraș din țară sau din străinătate
  • Vizitarea unor muzee
  • Picnic în aer liber
  • Jocuri de societate (board games)
  • Ieșiri în oraș
  • Plimbări prelungite la diferite ore
  • Excursiile imaginare
  • Activități cu o anumită tematică: țări (Franța, Italia, Egipt, Malta etc.), domenii (ocean, munte, dinozauri) etc.
  • Vizionarea unor filme sau a unor documentare

Citește și:

Ce să faci și ce să nu faci pentru a-ți motiva copilul să-i placă să citească

Psihologul Otilia Mantelers: 3 tactici prin care îi manipulăm pe copii, fără să ne dăm seama

Cum se construiește motivația școlară, pe vârste. Sfaturi de la Oana Moraru

La finalul verii și chiar și peste ani, copilul își va aminti momentele frumoase pe care le-a petrecut cu părinții și cu prietenii lui. Acum, încă poți să contribui activ la organizarea acestor momente frumoase. Acesta este primul pas concret și valoros pe care îl poți face pentru a organiza o vacanță de vară frumoasă pentru tine și pentru copilul tău/copiii tăi.

 

Care este cel mai frumos sau interesant lucru pe care îți dorești să-l faci în această vacanță cu copilul/copiii?

  Sursa foto: Victoria_Regen, Pixabay  

Articole similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

INTRĂ ÎN COMUNITATE

122,132FaniÎmi place
295CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole