Bănuiești la copilul tău tulburări de alimentație, o incapacitate de a se concentra și de a-și menține atenția sau o stare de agitație și o dorință nestavilită de a se mișca prea mult, fără să poată sta pe loc mai mult de câteva minute?
Poate că te-ai gândit să mergi cu el la un psiholog pentru rezolvarea acestor probleme, poate că nu. Întrebarea pe care, cu siguranță, ți-ai pus-o este dacă al tău copil este în regulă și dacă aceste comportamente sunt firești și se înscriu în limita normalității. Despre clarificarea acestor lucruri nu se vorbește foarte mult.
În ciuda faptului că numeroși adulți sunt în continuare destul de reticenți când vine vorba despre a merge la psiholog, la un coach sau la un terapeut atunci când se confruntă cu anumite provocări emoționale sau de comportament, mulți părinți se grăbesc să-i ducă pe copiii lor la psiholog atunci când bănuiesc la ei o tulburare de comportament.
Acest lucru se întâmplă din cauză că majoritatea părinților de astăzi nu mai știu ce fel de comportamente ale copiilor lor se înscriu în limita firescului și care dintre ele reprezintă situații care necesită intervenția unui specialist.
Citește și:
Psiholog Bianca Pescaru: Copiii ajung la psiholog în principal din cauza neînțelegerilor cu părinții
Psihologul Diana Stănculeanu prezintă simptomele tulburărilor emoționale la copii și adolescenți
Psihologul rus Ecaterina Demina face diferența între situațiile în care este necesar ca părinții să meargă la un consult psihologic cu copilul și cele în care nu este necesar:
1. Un comportament alimentar inadecvat
Este normal: copilul să aibă un meniu format din 5-6 feluri de mâncare și să refuze să guste orice altceva din felurile pe care nu le cunoaște. Acest lucru nu înseamnă că cel mic este autist sau că are o altă problemă psihică. Copilul alege, în mod firesc, în funcție de gusturile sale alimentare. Acesta este un mecanism foarte vechi care a ajutat la evoluția omenirii prin faptul că prevenea intoxicațiile în masă și moartea urmașilor.
Cu alte cuvinte, atunci când copilul până la vârsta adolescenței mănâncă doar supă cremă cu crutoane, piure de cartofi, crenvurști de la un singur producător, nu mănâncă fructe sau mănâncă doar mere / mandarine / doar dacă sunt curățate, carne doar la grătar, fără sos, fără usturoi, dacă la grădiniță sau la bunica mănâncă de toate, iar acasă refuză să mănânce, – toate aceste lucruri nu înseamnă nimic special, spune psihologul citat. Ea îi sfătuiește pe părinți să nu pună accentul pe aceste lucruri: poate chiar e mai simplu să știi că poți fierbe niște paste pentru 3 zile și să rezolvi problema cu ce îi copilului să mănânce.
Nu este în regulă: daca cel mic vomită din cauza tuturor felurilor de mâncare, cu excepția a 1-2 feluri. Nu este în regulă nici când copilul este epuizat, dacă nu ia în greutate sau dacă, dimpotrivă, manifestă semne evidente de obezitate. Semne evidente nu înseamnă „2 pliuri pe burtică atunci când stă pe oliță”, ci faptul că greutatea lui este cu cel puțin 20% peste limita normală pentru vârsta și înălțimea lui. Acest lucru trebuie confirmat de un medic endocrinolog.
Citește și:
15 jocuri care îi ajută pe copii să depășească stresul și traumele
Creștere dramatică! Mihaela Dinu, psiholog Salvați Copiii: Semnele depresiei și anxietății la copii și adolescenți
2. Copilul este prea tăcut, prea timid
Este normal: să nu se arunce imediat printre copii necunoscuți la o zi de naștere, ci să stea calm ținându-și părintele de mână timp de 10-15 minute, după care să meargă într-un colț și să observe. E normal copilul să nu se ducă la animator, să nu se implice în jocurile comune, să nu participe la jocurile zgomotoase cu două echipe, să nu-i placă parcurile de distracții, să refuze să meargă la circ, să plângă la cinema. Dimpotrivă, este chiar foarte bine când copilul refuză să se apropie din prima de persoanele necunoscute, când se ferește de grupurile de adolescenți de pe stradă și când refuză să dea mâna cu străinii.
Toate acestea indică un singur lucru: sistemul nervos al copilului tău este normal și sănătos. Copilul își simte foarte bine propriile limite și limitele celorlalți și face o diferență clară între sine și ceilalți. Cel mai probabil, el va evita în viitor multe probleme legate de impulsivitate și implicarea în situații dubioase.
Nu este în regulă: atunci când copilul nu reușește să comunice cu nimeni, când nu are niciun prieten, când refuză să meargă la locul de joacă sau când plânge atunci când acasă vin orice fel de musafiri.
Citește și:
Psihologul Gáspár György: Trimisul copilului la colț, o dovadă a lipsei de umanitate. 5 pași pentru părinți în timpul furtunilor emoționale ale copiilor
11 semnale de alarmă pentru părinți care ar putea indica depresia la copii
3. Prietenii imaginari, jocurile preferate
Este normal: să se joace același joc ani de zile, să privească de 500 de ori același episod de desene animate. E în regulă și atunci când refuză să primească o jucărie nouă în schimbul celei vechi, stricate. E normal să aibă un prieten imaginar cu care să vorbească și pentru care să ceară un loc special în mașină, la masă, în pat. Poate chiar să-i serbeze ziua de naștere și să adune bani pentru a-i cumpara un cadou. Acesta nu este un motiv să crezi că odrasla ta e singură și abandonată de toți, că nu poate construi relații cu copiii de vârsta sa sau că ii acorzi prea puțin timp. Este un joc necesar într-o anumită etapă de dezvoltare.
Nu este în regulă: când copilul stă ore în șir în fața unui ecran și nu îl poți dezlipi de la tabletă, laptop sau telefon, când cere desene până la plâns și isterie, când nu se joacă deloc și nu poate fi implicat în nicio activitate în afara desenelor animate sau a jocurilor video, dacă amenință cu sinuciderea în cazul în care nu ar mai avea acces la ecrane.
Citește și:
40 de activități faine de toamnă pentru părinți și copii
Parentingul anti-dopamină. 5 soluții care reduc nevoia copilului de ecrane și de dulciuri
4. Depășirea unei pierderi
Este normal: să plângă decesul animalului de companie, să cadă într-o tristețe profundă și îndelungată din cauza plecării tatălui din familie, în urma divorțului, să sufere din cauza decesului bunicii. În același timp, este normal și să nu se întâmple niciunul dintre aceste lucruri.
Copilul ar putea fi prea mic pentru a conștientiza toate implicațiile evenimentelor prin care trece sau poate nici să nu observe că s-a întâmplat ceva important (dacă, de exemplu, bunica locuia într-un alt oraș și a văzut-o ultima dată acum doi ani). Poate că nu îi plăcea hamsterul, sau câinele mai degrabă îl speria sau mirosea urât. Iar plecarea tatălui din familie ar putea însemna pentru copil să petreacă mai mult timp de calitate cu mama în loc să fie martorul scandalurilor permanente dintre părinți.
În aceste condiții, psihologul Ecaterina Demina face un apel către părinți să nu se grăbească să-i ducă pe copiii lor la psiholog în situațiile care se înscriu în limitele normalității.
Citește și:
Urmează divorțul? 7 mesaje pe care să i le spui copilului ca să-l protejezi de traumă
„Atât intruziunea, cât și neglijarea pot fi abuzive”. Gáspár György, despre două surse de suferință ale copiilor
Când e necesară consultația copilului de către un psiholog
Situațiile care necesită consultul unui psiholog sunt în special cele în care copilul manifestă schimbări bruște de dispoziție sau de comportament, precum și schimbări care, odată instalate, durează de mai mult timp, cum ar fi:
- O fetiță veselă și plină de viață s-a transformat peste noapte într-una tăcută și tristă
- Copilul foarte mâncăcios a început deodată să refuze mâncarea
- Până de curând, cel mic se bucura foarte mult când mergea în vizită la bunici, însă acum refuză să meargă și se ascunde sub pat
Acestea sunt cazuri pentru care îngrijorările părinților sunt justificate.
In rest, atunci când copilul este independent, petrece suficient timp în compania altor copii și are cel puțin un prieten, când petrece suficient timp afară, când nu petrece prea mult timp în fața ecranelor și nu manifestă schimbări bruște de comportament sau de stare, cel mai probabil, totul este în regulă și nu sunt motive de îngrijorare.
În orice caz, tu, în calitate de părinte, îți cunoști cel mai bine copilul și observi când trece prin schimbări, astfel încât simți dacă este sau nu cazul să îl duci la consultul unui specialist.
Citește și:
Cea mai sigură metodă pentru a-ți proteja copilul de traumele emoționale
“Folosim rușinea ca pe o tehnică de parenting”. Gabor Maté, despre Time-out și rușinea care traumatizează copiii
Cum le dăm „disconnect” copiilor fără să vrem. Ajută-l pe copil să-și încarce bateriile [VIDEO]
Sursa foto: Pixabay
Dacă rezonezi cu abordarea Parenting 2.0 și dorești să afli mai multe despre calmarea emoțiilor dificile ale copilului tău, te invit să descarci un scurt ghid în format pdf care conține o strategie de 5 pași concreți. Poți intra în posesia ghidului chiar acum, abonându-te la newsletterul nostru:
